CtEDO 17.01.2006 AI

AFFAIRE ELLI POLUHAS DÖDSBO c. SUEDE

RESPONDENT
SWE
HOTĂRÂRE
17.01.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Non-violation de l'art. 8
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE ELLI POLUHAS DÖDSBO c. SUEDE (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA

CAUZA

ELLI POLUHAS DÖDSBO c. SUEDIA

(Cerere nr. 61564/00)

17 ianuarie 2006

03/07/2006

În cauza Elli Poluhas Dödsbo c. Suedia,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), ședință într-o cameră compusă din:

Jean-Paul Costa,

președinte,

András Baka,

Rıza Türmen,

Karel Jungwiert,

Mindia Ugrekhelidze,

Antonella Mularoni,

Elisabet Fura-Sandström,

judecători,

și Sally Dollé,

grefieră de secțiune,

După deliberare în camera de consiliu la 13 decembrie 2005,

Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 61564/00) îndreptată împotriva Regatului Suediei și pe care o cetățeană a acestui stat, d-na Elli Poluha ("reclamanta"), a sesizat Curtea la 11 august 2000 în virtutea articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția").

2.

Reclamanta s-a născut în 1913 și a decedat la 21 februarie 2003. Cei cinci copii ai săi, care sunt singurii moștenitori, au decis să mențină cererea. Sunt reprezentați în fața Curții de d-l S.S. Poluha. Guvernul pârât este reprezentat de agentul acestuia, d-na E. Jagander, din ministerul afacerilor externe.

3.

Reclamanta se plângea, pe baza articolului 8 din Convenție, de refuzul autorităților și al tribunalului administrativ departamental de a-i permite să transfere urna cu cenușa soțului în concesiunea familiei sale la Stockholm.

4.

Cererea fusese inițial alocată secțiunii a treia a Curții (art. 52 § 1 din regulament). În cadrul acesteia, camera responsabilă cu examinarea cauzei (art. 27 § 1 din Convenție) fusese constituită conform articolului 26 § 1 din regulament.

5.

Printr-o decizie din 31 august 2004, camera a declarat cererea parțial admisibilă.

6.

Atât reclamanta cât și Guvernul au depus observații scrise pe fond (art. 59 § 1 din regulament).

7.

La 1 noiembrie 2004, Curtea modifică compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1 din regulament). Prezenta cerere a fost deci alocată secțiunii a doua remaniate (art. 52 § 1).

I.

8.

În 1938, reclamanta s-a căsătorit cu un cetățean austriac de origine ucraineană, care sosise în Suedia același an. Din această uniune s-au născut cinci copii. Familia a locuit la Fagersta, unde soțul reclamantei a lucrat ca director comercial până la moartea sa, la 11 mai 1963. Cenușa decedatului fusese plasată într-un mormânt familial situat într-un cimitir din Fagersta. Mormântul putea adaposti cel puțin opt alte urne. Contractul de concesiune trebuia să expire la 31 decembrie 2019 dar va fi prelungit automat cu douăzeci și cinci de ani dacă o nouă înmormântare are loc în acel loc. De altfel, persoana care va deține dreptul asupra concesiunii la momentul expirării contractului va avea posibilitatea de a-l reînnoui.

9.

În 1980, reclamanta s-a instalat la Västerås, la 70 de kilometri de Fagersta, pentru a se apropia de copiii, care se mutaseră între timp.

10.

La 15 august 1996, ea solicită organelor care gestionează cimitirele (Västanfors-Västervåla Kyrkogårdsförvaltning) autorizația de a transfera urna soțului în concesiunea, care putea adăposti treizeci și două de urne, pe care familia sa o deținea din 1945 la Stockholm, la 180 de kilometri de Fagersta. Părinții reclamantei erau înmormântați acolo; interesat exprimase dorința de a fi și ea înmormântată. Ea explică, de altfel, că nu mai avea nicio legătură cu Fagersta, că toți copiii erau de acord cu ideea de a muta urna tatălui, și că era convinsă că soțul nu s-ar fi opus.

11.

La 16 septembrie 1996, cererea sa fusese respinsă pe motiv că dreptul de a "odihni în pace", garantat de legea asupra funeraliilor (Begravningslagen, 1990:1144), trebuia să fie respectat.

12.

Reclamanta formulează un recurs în fața prefecturii Västmanland (Länsstyrelsen i Västmanlands Län), care confirma refuzul.

13.

Ea sesizează atunci tribunalul administrativ departamental Västmanland (Länsrätten i Västmanlands Län) care, printr-o decizie din 5 septembrie 1997, o respinge în felul următor:

"Potrivit articolului 6 din capitolul 1 al legii asupra funeraliilor, dépouille sau cenușa depusă într-un cimitir nu pot fi retrase dintr-un mormânt pentru a fi depuse în altul. Se poate totuși deroga de la această regulă dacă motive particulare o justifică și locul unde dépouille sau cenușa trebuie să fie transportate este precizat.

Conform lucrărilor pregătitoare la lege (Prop. 1990/91:10, pp. 35-37), decizia privind o cerere de transfer al dépouille sau cenuși este supusă unor condiții stricte, având în vedere respectul dreptului decedatului de a odihni în pace. Dorința exprimată de decedatul în viață trebuie să ghideze [o asemenea decizie]. Ca regulă, se va porni de la presupunerea că dorința, dacă decedatul exprimase una, a fost luată în seama la momentul înmormântării. Pentru a fi autorizat, un transfer trebuie mai ales să nu meargă împotriva voinței exprimate de decedatul în viață. De altfel, se poate de obicei pretinde că decedatul să fi avut o oarecare legătură cu locul spre care se plănuiește mutarea dépouille sau cenuși.

În cazul de față, [soțul reclamantei] era angajat ca director comercial la fabrica din Fagersta până în 1958. A decedat la 11 mai 1963, și urna cu cenușa sa fusese plasată în mormântul nr. 208/017, sectorul nr. 208, la Västerfors. [Soțul reclamantei] era de origine ucraineană și de tradiție catolică. Nu exprimase aparent dorințe privind înmormântarea.

Tribunalul administrativ departamental decide următoarele:

Ținând cont de totalitatea circumstanțelor, [soțul reclamantei] nu avea legături naturale mai strânse cu Stockholm decât cu Fagersta. Niciun alt motiv justificând tulburarea păcii mormântului după treizeci și patru de ani nu a fost avansat."

14.

Reclamanta solicită curții administrative de apel din Stockholm (Kammarrätten i Stockholm), apoi Curții administrative supreme (Regeringsrätten) autorizația de a le sesiza. Acestea i-o refuză respectiv la 29 octombrie 1997 și 22 februarie 2000.

15.

Interesat decedat la 21 februarie 2003. În conformitate cu dorințele sale, a fost înmormântată în mormântul familiei sale la Stockholm.

II.

16.

Dispozițiile interne relevante în cauza sunt cuprinse în legea din 1990 asupra funeraliilor (Begravningslagen, denumită în continuare "legea"), care a intrat în vigoare la 1 aprilie 1991. Dreptul aplicabil anterior era legea din 1957 asupra serviciilor funebre (Lagen om jordfästning m.m.).

Sunt în principal parohiile Bisericii Suediei care gestionează cimitirele (capitolul 2, art. 1, din lege); ele iau decizii privitoare printre altele la morminte și la înmormântare. Revine de asemenea în primul rând autorităților bisericești să se pronunțe asupra cererilor de transfer al dépouille sau cenuși a unui decedatu (capitolele 5, 6 și 7 din lege). Deciziile lor sunt susceptibile de recurs în fața prefecturii (capitolul 11, art. 6, din lege). Recursurile ulterioare trebuie să fie aduse în fața curții administrative de apel competente și, cu autorizație, în fața Curții administrative supreme (capitolul 11, art. 7, din lege).

Dorințele pe care o persoană le exprimase privind cremarea și înmormântarea sa trebuie cât mai mult posibil să fie respectate (capitolul 5, art. 1, din lege). Legea din 1957, care era aplicabilă când soțul reclamantei decedat, conținea o regulă analogă. În caz de litigi între supraviețuitori privind locul înmormântării, este prefectura care hotărăște (capitolul 5, art. 4, din lege).

Odată dépouille sau cenușa înmormântate, ele nu pot în principiu fi mutate. Autorizația unui transfer poate totuși fi acordată dacă există motive particulare și locul de destinație a fost clar definit (capitolul 6, art. 1, din lege). Mormântul nu trebuie atunci deschis în mod care dăunează dépouille sau cenuși (capitolul 2, art. 13, din lege).

Textul articolului 1 din capitolul 6 al legii se bazează pe respectul caracterului sacru al mormântului. De aceea dispozițiile privind transferul dépouille sau cenuși sunt restrictive; mormântul unui decedatu trebuie să rămână în pace și nu poate fi deranjat decât în circumstanțe particulare. Potrivit lucrărilor pregătitoare la lege (proiect de lege 1990/91:10, p. 35), transferul dépouille sau cenuși poate fi autorizat dacă o greșeală fusese comisă la momentul înmormântării, dacă soț și soție sau părinți și copilul lor mic trebuie reuniți sau, în anumite cazuri, dacă trebuie permis unui refugiat sau imigrant să rapatrieze în țara sa de origine dépouille sau cenușa unui apropiat. Decizia de transfer trebuie să se bazeze pe dorințele exprimate de decedatul. Atunci când aceste dorințe nu sunt cunoscute, trebuie luate în considerare legăturile decedatului cu locul unde este înmormântat. Ca regulă, transferul nu trebuie autorizat dacă decedatul este înmormântat într-un loc unde a petrecutit o mare parte a vieții sale active. Dacă, în schimb, mormântul se află într-un loc unde decedatul a locuit doar temporar, transferul poate fi autorizat.

De altfel, decedatul trebuie să aibă o legătură cu locul unde se plănuiește transportul dépouille sau cenuși. Potrivit lucrărilor pregătitoare (ibidem, pp. 36-37), cazurile sunt de exemplu atunci când decedatul crescuse în locul în cauză, dacă avea familie acolo, dacă un mormânt familial sau chiar o rezidență secundară se găseau acolo. Cât privește un cuplu, se poate autoriza mutarea dépouille sau cenuși a soțului decedat pe primul rând pentru ca soț și soție să fie reuniți într-un același mormânt, în special atunci când cel decedat pe rând nu poate, din ceva motiv, fi înmormântat în același loc ca soțul. Trebuie în particular ținut seama, în această privință, de dorințele exprimate de cel decedat în urmă privind un loc comun de înmormântare.

17.

În 1994, Curtea administrativă supremă s-a pronunțat asupra mai multor cazuri privind interpretarea articolului 1 din capitolul 6 al legii (RÅ 1994 ref. 93 I-IV). Din hotărârile sale rezultă că face o interpretare restrictivă. Deci, faptul că apropiaților supraviețuitori le-au mutat, că mormântul se găsește departe de noua reședința sau că nu dispun de transport public pentru a se duce la cimitir nu sunt considerate motive suficiente pentru a justifica transferul dépouille sau cenuși. În trei cazuri, Curtea administrativă supremă a concluzionat, pe baza lucrărilor pregătitoare la lege și argumentelor formulate în cereri, că motivele invocate nu erau suficiente pentru a justifica autorizația transferului. Aceste cazuri privau respectiv o logodnică, un soț și o fiică dorind să mute sicriul logodnicului, soției sau tatălui. Pe de altă parte, într-un alt caz, privind cererea unei mame de a transfera sicriul copilului în cimitirul unde soțul defunctului era înmormântat, Curtea administrativă supremă a estimat că existau motive suficiente pentru a autoriza transferul dépouille copilului.

În una din cazurile menționate mai sus, certuința dorea să mute sicriul tatălui pentru a-l înmormânta în același cimitir ca cel ales de mama, recent decedată. Curtea administrativă supremă observă că tatăl certuinței locuse și lucrase la Malmö și era înmormântat acolo în mormântul familial al bunicului. Ținând seama de legăturile tatălui cu acest orășel, curtea estimă că nu era cazul să se presupună că o greșeală fusese comisă la momentul înmormântării și consideră că niciun alt motiv nu era suficient pentru a justifica transferul dépouille treizeci de ani după deces.

18.

Reclamanta alege că refuzul de a o autoriza să transfere urna cu cenușa soțului în concesiunea familiei sale la Stockholm este contrar articolului 8 din Convenție, conform căruia:

"1. Orice persoană are dreptul la respect pentru viață privată și de familie (...)

19.

Guvernul nu contestă că refuzul de a autoriza transferul urnei dintr-un cimitir în altul a constituit o ingerință în viață privată a reclamantei. Susține totuși că ingerința era prevăzută de lege, că urmărește scopuri legitime și era justificată în raport cu art. 8 § 2 din Convenție.

20.

Privind scopurile legitime, Guvernul observă că principiul caracterului sacru al mormântului corespunde unei tradiții antice, bazată pe venerația morților, o valoare universală observată în cele mai multe culturi. Deci, caracterul restrictiv al legii și aplicarea sa strictă de autorități ar avea scopul prevenirii tulburărilor și protejării moralei societății în ansamblu. Pentru Guvern, o asemenea abordare restrictivă este de asemenea un bun mijloc de a preveni ca această chestiune să nu fie la originea conflictelor între apropiați. De altfel, cimitirele și alte locuri de înmormântare nu trebuiesc considerate ca locuri temporare de depozit al dépouille sau cenuși a unui decedatul. Cu alte cuvinte, ce ar fi în joc este dreptul persoanelor în viață să fie asigrate că după moarte dépouille vor fi tratate cu respect. Prin urmare, atingerea adusă dreptului reclamantei în cazul de față ar fi servit de asemenea la protejarea drepturilor altora.

21.

Privind chestiunea necesității atingerii, Guvernul consideră că statele trebuie să se bucure de o ample marjă de apreciere într-o situație ca aceasta, unde autoritățile și tribunalele trebuie să cântărească interesul individului la schimbarea cimitirului și rolul societății constând în grija că mormintele nu fie deranjate. De altfel, nimic nu ar lăsa să se creadă că în cazul de față soțul reclamantei nu fusese înmormântat conform dorințelor. Într-adevăr, fusese înmormântat în regiunea unde locuse și lucrase timp de douăzeci și cinci de ani; se stabilise la Fagersta cu soția după căsătorie; ridicase cinci copii, mormântul era un mormânt familial, suficient de mare pentru a adaposti, dacă caz ar fi, toată familia. Guvernul observă de altfel că după moartea soțului în 1963 reclamanta rămase la Fagersta până în 1980. De surcroit, nimic, în cazul de față, nu ar fi împiedicat ca Elli Poluha să fie înmormântată în același cimitir ca soțul.

22.

Reclamanta combate argumentele Guvernului și susține că concesiunea de la Stockholm este "adevărata" concesiune familială, ceea ce ar rezulta în special din faptul că este perpetuă în timp ce concesiunea din Fagersta ar fi doar temporară. De altfel, copiii reclamantei ar avea legături cu Stockholm dar nu mai cu Fagersta.

23.

Curtea reamintește că noțiunile de viață privată și de viață familială sunt noțiuni largi care nu pot face obiectul unei definiții exhaustive (a se vedea, de exemplu, Pretty c. Regatul Unit, nr. 2346/02, § 61, CEDO 2002-III, și Pannullo și Forte c. Franța, nr. 37794/97, § 35, CEDO 2001-X). Ea se referă la decizia Comisiei Europene a Drepturilor Omului conform căreia dorința reclamantului de a vedea cenușa dispersată pe proprietatea sa privea prima noțiune (X c. Germania, nr. 8741/79, decizie a Comisiei din 10 martie 1981, Decizii și rapoarte 24, p. 137). Cu toate acestea, în acest caz, Comisia concluzionează că, ținând seama de alegeri personale în cauză, orice reglementare a înmormântării nu putea fi considerată constitutivă a unei ingerințe în exercitarea acestui drept, și declară deci cererea inadmisibilă.

24.

În cazul de față, Guvernul nu contestă că refuzul de a autoriza transferul urnei se analizează ca o atingere la viață privată a reclamantei. Curtea consideră că nu este necesar să determine dacă un asemenea refuz se raportează la noțiunea de viață privată sau noțiunea de viață familială, după cum sunt enunțate în art. 8 din Convenție, dar pornește de la ipoteza că exista ingerință în raport cu art. 8 § 1.

25.

De aceea, trebuie determinat dacă această ingerință era justificată sub aspectul articolului 8 § 2 sau, mai precis, dacă autoritățile și instanțele interne puteau în mod legitim considera că refuzul de a transfera urna era "necesar, într-o societate democratică" pentru apărarea ordinii, protecția moralei și/sau drepturilor altora. Această apreciere implică cântărirea interesului unui particular la transferul dépouille sau cenuși și cel al societății la respectul caracterului sacru al mormântului. Curtea consideră că această chestiune este atât de importantă și sensibilă încât statele trebuie să se bucure de o ample marjă de apreciere.

26.

În prezenta cauză, pe de o parte, transferul urnei pare, în practică, a fi relativ ușor și niciun interes de sănătate publică nu pare a fi în joc. Pe de alta parte, nimic nu arată că soțul reclamantei nu fusese înmormântat conform dorințelor, dimpotrivă. Trebuie în principiu să se presupună că o asemenea dorință a fost luată în seama la momentul înmormântării. De altfel, la timp relevant, chiar dacă soțul reclamantei nu avea nicio legătură cu Stockholm, reclamanta sau ambii ar fi putut decide că va fi înmormântat cu familia din partea soției în concesiunea din Stockholm, deținută de familie din 1945. În schimb, când soțul decedat, în 1963, familia achiziționa o concesiune la Fagersta și era înmormântat acolo. Era orașul unde locuse douăzeci și cinci de ani, de la sosirea în Suedia, și unde lucrase și ridicase copii.

27.

În fine, nimic nu împiedica reclamanta de a odihni în același mormânt ca soțul, chiar dacă aceasta trebuia să fie la Fagersta, orașul unde rămase până în 1980, adică timp de șaptesprezece ani după moartea soțului.

28.

Curtea concluzionează că autoritățile suedeze ținuseră seama de toate circumstanțele semnificative și le cântărise cu grijă. Pentru a refuza transferul urnei, invocaseră motive pertinente și suficiente. Acționaseră în limitele ampla marjă de apreciere care era a lor în materie.

29.

Plecând de aici, nu exista o violație a drepturilor reclamantei sub titlul articolului 8 din Convenție.

Stabilește, cu patru voci împotriva a trei, că nu exista o violație a articolului 8 din Convenție.

Redactat în limba engleză, apoi transmis în scris la 17 ianuarie 2006, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Sally Dollé

Jean-Paul Costa

Grefieră

Președinte

La prezenta hotărâre se găsește anexată, în conformitate cu articolele 45 § 2 din Convenție și 74 § 2 din regulament, expunerea opiniei disidente comune judecătorilor Türmen, Ugrekhelidze și Mularoni.

S.D.

(Traducere)

Regretăm că nu putem adera la opinia majorității conform căreia nu exista o violație a drepturilor reclamantei sub titlul articolului 8 din Convenție.

Potrivit legislației interne, autorizația de a transfera dépouille sau cenușa poate fi acordată dacă există motive particulare și locul de destinație a fost clar definit. Mormântul nu trebuie atunci deschis în mod care dăunează dépouille sau cenuși.

Conform lucrărilor pregătitoare la legea din 1990 asupra funeraliilor, transferul dépouille sau cenuși poate fi autorizat dacă un soț și soția trebuie reuniți, în special atunci când cel decedat pe rând nu poate, din ceva motiv, fi înmormântat în același loc ca soțul. Trebuie în particular ținut seama, în această privință, de dorințele exprimate de cel decedat în urmă privind un loc comun de înmormântare (§16 al hotărârii).

Guvernul nu contestă că refuzul de a autoriza transferul urnei într-un alt cimitir a constituit o atingere la viață privată a reclamantei. Susține totuși că atingerea era prevăzută de lege, că servea scopuri legitime și era justificată în raport cu art. 8 § 2 din Convenție.

Privind scopurile legitime invocate de Guvern (§20 al hotărârii), suntem profund convinși că principiul caracterului sacru al mormântului este de o importanță majoră și trebuie respectat. Cu toate acestea, avem greu să vedem cum transferul urnei soțului reclamantei din concesiunea din Fagersta la concesiunea familială de la Stockholm putea aduce atingere acestui principiu. Transferul cerut se ar fi făcut dintr-un loc sacru în alt loc sacru, fără risc de atingere la ordine sau moralitate. Nu era niciun conflict familial, reclamanta și cei cinci copii, singurii moștenitori, fiind de acord cu transferul. Chiar dacă aderăm la ideea că transferul dépouille sau cenuși trebuie să fie strict reglementat pentru a se asigura respectul, nimic în circumstanțele cauzei nu ne dă a crede că reclamanta și copiii o considerau cimitirele și mormintele ca locuri temporare de depozit pentru cenușa decedatului. Caracterul sacru al mormântului și respectul datorat morților poate manifesta sub diferite forme, de exemplu o vizită pe mormânt sau depunerea de flori. De aceea, nu se poate puțin spune conform noastră că atingerea drepturilor reclamantei sub titlul articolului 8 urmărea un scop legitim.

Aceasta fiind spus, chiar dacă s-ar presupune că atingerea drepturilor reclamantei în raport cu art. 8 putea trece drept a urmări unu sau mai multe scopuri legitime, argumentele Guvernului (§21 al hotărârii) și majorității (paragrafele 26 și 27 ale hotărârii) privind "necesitatea ingerinței într-o societate democratică" nu ne par convingătoare.

După cum majoritatea subliniază, transferul urnei pare, dintr-un punct de vedere practic, a fi relativ ușor și niciun interes de sănătate publică nu pare a fi în joc; autoritățile interne nu invocaseră într-adevăr asemenea motive, soțul reclamantei fiind decedat treizeci și patru de ani înainte ca tribunalul administrativ departamental să-și dea decizia, la 5 septembrie 1997, și cenușa decedatului găsindu-se într-o urnă.

E adevărat că nimic nu indică că soțul reclamantei nu fusese înmormântat conform dorințelor. Cu toate acestea, e de asemenea adevărat că reclamanta nu exprimase nicio dorință privind locul de odihnă a soțului și legea din 1990 asupra funeraliilor prevede că atenție deosebită trebuie acordată dorințelor soțului supraviețuitor privind locul comun de înmormântare.

Reclamanta și copiii loceau la Fagersta când soțul decedat, în mai 1963. Ușor înțelegem că reclamanta decizia pe atunci să facă înmormânta soțul în orașul unde locue ea și copiii, în măsura în care era ușor pentru toată familia să se duce la cimitir. Copiii crescând, reclamanta se instalase în 1980 la Västerås pentru a se apropia de ei. În 1996, având ales să fie înmormântată în concesiunea familială de la Stockholm, ea solicita organelor care gestionează cimitirele, apoi instanțelor interne, să autorizeze transferul urnei soțului în această concesiune, precizând că nu mai avea legături cu Fagersta, că toți copiii erau de acord cu transferul și că soțul nu s-ar fi opus.

De altfel, concesiunea din Stockholm este o concesiune familială, contractul este irevocabil, în timp ce la Fagersta este doar temporar.

Ținând cont de cele de mai sus, considerăm că interesul reclamantei de a vedea cenușa soțului transferată în mormântul familial de la Stockholm trebuia să prevaleaze asupra interesului public invocat de Guvern.

Concluzionez deci că, chiar dacă s-ar presupune că atingerea drepturilor reclamantei sub titlul articolului 8 urmăra scopuri legitime, nu era necesară, într-o societate democratică. De aceea, estimăm că exista o violație a articolului 8 din Convenție.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-09-02
0,95
ELLI POLUHAS DODSBO c. SUEDE
[TRADUCTION] (...) EN FAIT La requête avait été introduite initialement par Elli Poluha, une ressortissante suédoise née en 1913 et décédée le 21 février 2003. Les cinq enfants de l’intéressée, qui sont ses seuls héritiers, ont décidé de ma
CtEDO 2006-12-05
0,92
AFFAIRE AKERBLOM c. POLOGNE
QUATRIÈME SECTION AFFAIRE ÅKERBLOM c. POLOGNE ( Requête n o 64974/01) ARRÊT STRASBOURG 5 décembre 2006 DÉFINITIF 05/03/2007 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
CtEDO 2006-01-31
0,92
MOALLA c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 13499/03 présentée par Mondher MOALLA contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 31 janvier 2006 en une chambre composée de : MM. R. Türmen, président, J.-
CtEDO 2014-01-21
0,92
ȘİȘMAN c. TURQUIE
que le vœu du requérant de faire disperser ses cendres sur sa propriété ne pouvait être considéré comme une manifestation, par des pratiques, de ses convictions au sens de l’article 9 de la Convention, mais qu’il était si intimement lié à s
CtEDO 2006-03-23
0,92
AFFAIRE ÜLKER ET AUTRES c. TURQUIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ÜLKER ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 64438/01) ARRÊT Cette version a été rectifiée conformément à l'article 81 du règlement de la Cour le 20 août 2007. STRASBOURG 23 mars 2006 DÉFINITIF 23/06/2006 Cet arrêt peut
Sursă