ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1271/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vâlcea, prin sentința nr. 350/2002, a admis acțiunea introdusă de Fondul Proprietății de Stat (ulterior, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului) împotriva pârâtei SC E.L.P. SA și a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 15.113.104 lei dividende pentru anul 1997 și la suma de 8.269.329 lei daune moratorii, reținându-se că pârâta nu a plătit dividendele la încheierea exercițiului financiar, ceea ce face aplicabile și dispozițiile art. 43 C. com., cuantumul daunelor fiind stabilit în raport cu rata de scont a B.N.R. După un prim ciclu procesual, cauza fiind casată de Curtea Supremă de Justiție, cu trimitere spre rejudecarea apelului declarat de pârâtă și care greșit a fost anulat, ca netimbrat, de Curtea de Apel Pitești, în fond, după casare, prin decizia 11 din 2 aprilie 2003, a admis apelul SC E.L.P.

SA și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea. S-a reținut că dividendele solicitate sunt corespunzătoare anului 1997, iar pe de altă parte, că potrivit precizărilor reclamantei, la data de 17 aprilie 1998, a avut loc contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, reclamanta nemaifiind acționară la pârâtă, care, de la această dată, figurează ca societate privatizată integral. În raport cu această situație de fapt, necontestată de părți, instanța de apel a făcut aplicația dispozițiilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că dividendele ce se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, cu condiția ca părțile să nu fi convenit altfel. Cum, în cauză, nu s-a făcut o asemenea dovadă, iar instanța a fost învestită după data de 17 iulie 1998, s-a considerat că reclamanta nu mai are calitatea de acționar și, deci, s-a respins acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a făcut greșit în cauză aplicarea dispozițiilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată, deoarece, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, nu s-a modificat obiectul acțiunii, avându-se în vedere că, la data aprobării bilanțului contabil pentru anul 1997, recurenta era acționar majoritar și de atunci i se cuvin dividendele pe care are dreptul să le solicite, chiar dacă acțiunea a fost introdusă după data când nu mai era acționară la intimată.

Se invocă în cadrul acestui motiv și dispozițiile art. 1 C. civ., referitor la principiul neretroactivității legii, cu referire la efectele contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, considerându-se de către recurentă că a fost greșit interpretat actul dedus judecății, schimbându-se înțelesul argumentelor din apărare. O altă susținere din recurs se referă la interpretarea eronată de către instanță a dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 31/1990, în sensul dobânzilor care sunt obligatorii pentru obligațiile născute între părți. Se face, în cadrul acestui motiv, o amplă dezvoltare a noțiunilor de aport, capital social și efectele retragerii asociatului din societate, fără, însă, să se finalizeze această critică printr-o cerere din partea recurentei.

În partea finală a recursului se face referire la scutirea recursului de plata taxei de timbru și dispozițiile legale în materie. Recursul este nefondat. Cu toate că recurenta nu face o delimitare a motivării recursului, în raport cu cele două dispoziții legale invocate, se constată că nici una din acestea nu sunt incidente în cauză. Astfel, pentru a opera dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ar fi trebuit să se dovedească că judecătorii au încălcat principiul înscris în art. 969 C. civ., referitor la puterea de lege a convențiilor legal făcute între părțile contractante. Cu alte cuvinte, instanța nu poate să treacă peste termenii conveniți de părți în contract, stabilind alte drepturi și obligații, interpretând greșit actul de voință al părților sau atribuindu-i un alt înțeles decât cel voit de părți, denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Or, o simplă lectură a dezvoltării motivelor de recurs, demonstrează că nici recurenta nu se referă la interpretarea vreunui contract încheiat de părți, prin încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., critica referindu-se exclusiv la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 67 alin. (6) și art. 68 din Legea nr. 31/1990, republicată, și la lipsa efectelor contractului de vânzare-cumpărare acțiuni asupra dreptului recurentei de a pretinde dividende. Nici nu era posibilă o critică care să se întemeieze pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pentru că instanța de apel nu a analizat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni sub aspectul procedurii drepturilor și obligațiilor părților prin prisma voinței acestora, ci verificarea s-a limitat la existența sau nu a condiției finale, prevăzute de partea finală a textului, cu precizare expresă la dividende, constatându-se că această condiție nu există.

De aceea, nelegalitatea hotărârii, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este consecința unei erori din partea recurentei, care, în recurs, raportează acest text la argumentele formulate de ea în apărare, ceea ce nu se cuprinde în conținutul acestuia. În ceea ce privește art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare, cât și interpretare a dispozițiilor art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Aplicarea acestui text se impunea ca urmare a precizărilor scrise făcute chiar de recurentă, în sensul că, de la 17 iulie 1998, nu mai este acționară la societatea pârâtă, acțiunea acesteia, pentru plata dividendelor pe anul 1997, fiind introdusă la 17 ianuarie 2000. Susținerea recurentei, că este fără eficiență juridică, asupra obiectului acțiunii de față, existența contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 1998, este fundamental greșită, avându-se în vedere dispozițiile art. 67 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată. Textul este atât de clar în conținutul său, încât nu lasă loc interpretărilor date de recurentă, stabilindu-se că dividendele ce se cuvin după data transmiterii acțiunilor aparțin cesionarului, în speță, pârâtei.

Ar fi și împotriva logicii afirmația recurentei că textul nu se referă la dividendele anterioare actului de cesiune, ci numai pentru viitor, deoarece, în acest caz, nu se mai justifica precizarea din acest alineat, fiind normal ca dividendele pentru viitor să revină acționarului, dar nici la condiția cerută de partea finală a acestui text „în afară de cazul în care părțile au convenit altfel”. Este evident că legea a avut în vedere dividendele cuvenite cedentului până la data cesiunii acțiunilor, acordându-se acestora posibilitatea de a conveni totuși cu privire la persoana care să le încaseze. Cum, în cauză, nu s-a prevăzut nimic expres, referitor la dividende (și nu la drepturi și obligații în general, cum se pretinde în recurs) corect s-a reținut că, la data de 17 ianuarie 2000, deci la cca.

2 ani de când recurenta nu mai era acționară la pârâtă, reclamanta nu mai justifica calitatea care, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată, îi dădea dreptul să solicite dividende. Recurenta face o confuzie între data nașterii dreptului la dividende (atunci fiind acționară) și dreptul de a le solicita după ce nu a mai fost acționar în urma cesiunii acțiunilor și în lipsa unei convenții cu cesionarul. În prezența unei dispoziții legale exprese [art. 67 alin. (6) din Legea 31/1990 R] orice discuție în legătură cu dreptul fundamental la dividende, care nu poate fi înstrăinat sau incidența prevederilor art. 1 C. civ., sunt fără relevanță, cu precizarea că principiul neretroactivității se referă la norma legală și nu la contracte care sunt expresia voinței părților care stabilesc clauzele.

În ceea ce privește interpretarea art. 68 din Legea nr. 31/1990, republicată, invocarea acestuia nu are o finalitate, așa cum s-a arătat, deoarece recurenta nu precizează ce urmărește prin această critică, cu atât mai mult, cu cât nu a format obiect de analiză din partea instanței de apel, nu se face nici referire la acesta, iar soluția pronunțată este de respingere în totalitate a acțiunii. Mai mult, nu este nici o legătură între conținutul art. 67 din Legea nr. 31/1990, republicată, care vorbește de cota parte din beneficiu și al art. 68 din același act normativ, care se referă la aportul social. Ultimul motiv de recurs, privind timbrajul acțiunii și dispozițiile O.G.U.

nr. 208/2002, este fără obiect, deoarece instanța de fond nu a obligat-o pe reclamanta recurentă să timbreze și, chiar dacă ar fi făcut-o, nu s-a declarat apel împotriva acestei măsuri și nici în recurs nu s-a dispus timbrarea acestuia (tocmai avându-se în vedere calitatea recurentei) astfel că discuțiile pe acest aspect sunt lipsite și de interes. Pentru considerentele arătate, urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta, Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, împotriva deciziei nr. 11 A-C din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 31 martie 2004.