ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1539/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta S.I.F. Transilvania SA a chemat-o în

judecată pe pârâta SC R. SA și a solicitat ca, prin sentința care se va

pronunța, să fie obligată la plata sumei de 741.945.564 lei, reprezentând

dividende aferente anului 1999, actualizarea dividendelor cu indicele mediu de

inflație și dobânda legală calculată pe perioada 11 iunie 2000 - 31 octombrie

2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că

bilanțul contabil pentru anul 1999 a fost aprobat la data de 11 aprilie 2000 și

că, de la această dată, i se cuvine suma ce i-a fost aprobată cu titlu de

dividende, sumă pe care pârâta nu a achitat-o.

Tribunalul Brașov, secția comercială, prin sentința

nr. 535, pronunțată la data de 24 aprilie 2001, a admis acțiunea așa cum a fost

precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 608.137.109 lei,

reprezentând dividende actualizate cu rata medie a inflației, precum și dobânda

legală.

În considerentele sentinței, tribunalul a reținut că,

potrivit art. 111 din Legea 31/1990, dividendele se cuvin acționarilor

proporțional cu cota de participare la capitalul social, că deprecierea monedei

naționale constituie daune în sensul art. 1084 C. civ. și că, potrivit art. 43

C. com., datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani, produc dobândă,

aceasta fiind cuantificată în raport de taxa de scont.

Apelul declarat de pârâta SC R. SA, împotriva

sentinței nr. 535/2001, a fost admis de Curtea de Apel Brașov care, prin

decizia nr. 519 din 14 septembrie 2001, a modificat sentința apelată în sensul

înlăturării obligației de plată a sumei de 172.470.043 lei daune, reprezentând

rata inflației, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute.

Instanța de apel a analizat criticile aduse soluției

pronunțată în fond și a ajuns la concluzia că, pentru întârzierea plății

dividendelor, debitoarea datorează numai dobânda legală, calculată la nivelul

taxei scontului, dobândă care nu se cumulează cu rata inflației. Cumulul

dobânzilor cu alte daune-interese, potrivit instanței de apel, este permis

numai în mod excepțional, în situațiile prevăzute expres de lege, sens în care

au fost citate dispozițiile art. 383 C. com., art. 1669 C. civ., art. 65 alin.

(2) și art. 84 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În materia plății dividendelor, a mai reținut

instanța de apel, legea nu prevede nici o derogare de la dispozițiile art. 1088

C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.I.F.

Transilvania SA.

Recurenta a criticat decizia pronunțată în apel în

partea care privește înlăturarea sumei reprezentând actualizarea dividendelor

cu rata medie a inflației pe care a pretins-o pentru menținerea valorii

creanței.

Dobânda, potrivit susținerii recurentei, a fost

pretinsă cu titlu de beneficiu nerealizat și i se cuvine independent de rata

inflației.

În sprijinul aceleiași critici , S.I.F. Transilvania

a invocat art. 43 C. com. prin care se dispune că datoriile lichide, certe și

exigibile produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.

Cum textul art. 43 C. com. nu face distincție între

dobânda comercială și cea legală, suma pretinsă i se cuvine și trebuia acordată

de instanță.

Excepțiile la care se face trimitere prin art. 1084

C. civ. în privința dobânzilor, a apreciat recurenta, se referă la obligațiile

civile și nu la cele comerciale și cum, în speță, daunele-interese ce au fost

pretinse derivă din obligații comerciale, care au ca obiect o sumă oarecare de

bani, acestea i se cuvin creditorului, fără să fie ținut să justifice vreo

pagubă.

În concluzie, recurenta a precizat că dobânda a fost

cerută și calculată, conform art. 43 C. com., iar rata medie a inflației s-a

solicitat în virtutea principiului impreviziunii aplicabil în raporturile

comerciale.

În fine, sumele care au fost pretinse, a arătat

recurenta, au izvoare juridice diferite, indicele inflației fiind cerut cu

titlu de daune interese compensatorii, iar dobânda cu titlu de daune-interese

moratorii, fiind astfel îndreptățită să le pretindă în conformitate cu art.

1088 C. civ. și art. 43 C. com.

În sprijinul acelorași susțineri au mai fost invocate

prevederile art. 970 C. civ. și ale art. 1 și 6 din O.G. nr. 9/2000.

Recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Prima problemă de drept care a fost ridicată de

recurentă prin criticile formulate este cea a acordării daunelor-interese

moratorii concomitent cu daunele compensatorii.

Partea care nu își execută, la data exigibilității,

obligația de plată a unei sume de bani datorează celeilalte părți pentru

această întârziere "mora" - daune moratorii, adică echivalentul

prejudiciului determinat de executarea cu întârziere a obligației de plată, care

trebuie distinse de daunele compensatorii datorate pentru neexecutarea în

natură a obligației.

Dreptul creditorului de a solicita și primi daune

moratorii rezultă din cuprinsul art. 1082 C. civ., conform căruia

"debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau

pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea execuției".

Atunci când daunele moratorii se solicită pentru

întârziere în executarea unei obligații ce are ca obiect o sumă de bani, devin

aplicabile dispozițiile art. 1088 C. civ. Care, între altele, prezumă existența

prejudiciului, ori de câte ori nu s-a executat la termen o asemenea obligație

de a efectua plata unei sume de bani.

Articolul 1088 alin. (1) C. civ. realizează așa

numita "evaluare legală" a cuantumului prejudiciului, utilizându-se

prezumția  în baza căreia daunele moratorii, referitoare la obligația ce are ca

obiect o sumă de bani, "nu pot cuprinde decât dobânda legală".

În înțelesul acestui text, dobânda legală constituie

un criteriu de evaluare a daunelor-interese, o comensurare prestabilită și

obligatorie a lor la nivelul dobânzii legale.

Curtea mai are în vedere, pe lângă dispozițiile

menționate, că, potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2000, privind

nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală se stabilește

în materie comercială, când debitorul este comerciant, la nivelul taxei

oficiale a scontului stabilit de B.N.R.

În principiu, dobânda legală, stabilită la acest

nivel, cuprinde și rata inflației, deci, și despăgubirea cuvenită pentru

prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data

exigibilității creanței și data plății, cu alte cuvinte, se dă astfel, expresie

principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat.

În consecință, în temeiul art. 43 C. com. și al art.

3 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2000, soluția de acordare a dobânzii ce a fost

solicitată prin acțiune, necumulată cu actualizarea creanței, este legală și

temeinică.

Printr-o soluție contrară, astfel cum solicită

recurenta, ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu.

Această soluție dă expresie și prevederilor art. 970

C. civ., invocate de recurenta în sprijinul argumentelor privind cumulul

dobânzii cu actualizarea creanței, întrucât a avut în vedere "urmările ce

echitatea, obiceiul sau legea" le dă obligației, după natura sa.

Pentru argumentele deja expuse, urmează a se vedea că

principiul reparării integrale a prejudiciului nu a fost nesocotit prin

înlăturarea sumei reprezentând actualizarea creanței în funcție de rata

inflației, întrucât daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este

o consecință directă și necesară a nerespectării obligației.

În ce privește distincția făcută de recurentă asupra

prejudiciului ce trebuie reparat, care ține de corelația dintre prejudiciul

direct și caracterul previzibil al prejudiciului, este de reținut că, prin

soluția pronunțată de Curtea de Apel, s-a avut în vedere prejudiciul intrinsec

(

circa rem

) care este consecința directă a plății cu întârziere a

obligației din care s-a născut.

Ideea de reparare a prejudiciului (

extra rem

)

extrinsec, care presupune o agravare a răspunderii, nu poate fi reținută

întrucât, în lipsă de stipulație contrară, debitorul răspunde pentru daunele

previzibile, care se acordă prin aplicarea dobânzii legale, în conformitate cu

art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2000, coroborate cu art. 1088 C. civ.

În consecință, nu sunt motive de nelegalitate și

netemeinicie a deciziei pronunțate în apel, astfel că recursul reclamantei va

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F.

Transilvania SA Brașov, împotriva deciziei nr. 519 din 14 septembrie 2001 a

Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.