ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1539/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.I.F. Transilvania SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC R. SA și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 741.945.564 lei, reprezentând dividende aferente anului 1999, actualizarea dividendelor cu indicele mediu de inflație și dobânda legală calculată pe perioada 11 iunie 2000 - 31 octombrie 2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că bilanțul contabil pentru anul 1999 a fost aprobat la data de 11 aprilie 2000 și că, de la această dată, i se cuvine suma ce i-a fost aprobată cu titlu de dividende, sumă pe care pârâta nu a achitat-o.

Tribunalul Brașov, secția comercială, prin sentința nr. 535, pronunțată la data de 24 aprilie 2001, a admis acțiunea așa cum a fost precizată și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 608.137.109 lei, reprezentând dividende actualizate cu rata medie a inflației, precum și dobânda legală. În considerentele sentinței, tribunalul a reținut că, potrivit art. 111 din Legea 31/1990, dividendele se cuvin acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul social, că deprecierea monedei naționale constituie daune în sensul art. 1084 C. civ. și că, potrivit art. 43 C. com., datoriile comerciale, lichide și plătibile în bani, produc dobândă, aceasta fiind cuantificată în raport de taxa de scont.

Apelul declarat de pârâta SC R. SA, împotriva sentinței nr. 535/2001, a fost admis de Curtea de Apel Brașov care, prin decizia nr. 519 din 14 septembrie 2001, a modificat sentința apelată în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 172.470.043 lei daune, reprezentând rata inflației, celelalte dispoziții ale sentinței fiind menținute. Instanța de apel a analizat criticile aduse soluției pronunțată în fond și a ajuns la concluzia că, pentru întârzierea plății dividendelor, debitoarea datorează numai dobânda legală, calculată la nivelul taxei scontului, dobândă care nu se cumulează cu rata inflației. Cumulul dobânzilor cu alte daune-interese, potrivit instanței de apel, este permis numai în mod excepțional, în situațiile prevăzute expres de lege, sens în care au fost citate dispozițiile art. 383 C. com., art. 1669 C. civ., art. 65 alin. (2) și art. 84 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

În materia plății dividendelor, a mai reținut instanța de apel, legea nu prevede nici o derogare de la dispozițiile art. 1088 C. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs S.I.F. Transilvania SA. Recurenta a criticat decizia pronunțată în apel în partea care privește înlăturarea sumei reprezentând actualizarea dividendelor cu rata medie a inflației pe care a pretins-o pentru menținerea valorii creanței. Dobânda, potrivit susținerii recurentei, a fost pretinsă cu titlu de beneficiu nerealizat și i se cuvine independent de rata inflației. În sprijinul aceleiași critici , S.I.F. Transilvania a invocat art. 43 C. com. prin care se dispune că datoriile lichide, certe și exigibile produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.

Cum textul art. 43 C. com. nu face distincție între dobânda comercială și cea legală, suma pretinsă i se cuvine și trebuia acordată de instanță. Excepțiile la care se face trimitere prin art. 1084 C. civ. în privința dobânzilor, a apreciat recurenta, se referă la obligațiile civile și nu la cele comerciale și cum, în speță, daunele-interese ce au fost pretinse derivă din obligații comerciale, care au ca obiect o sumă oarecare de bani, acestea i se cuvin creditorului, fără să fie ținut să justifice vreo pagubă. În concluzie, recurenta a precizat că dobânda a fost cerută și calculată, conform art. 43 C. com., iar rata medie a inflației s-a solicitat în virtutea principiului impreviziunii aplicabil în raporturile comerciale.

În fine, sumele care au fost pretinse, a arătat recurenta, au izvoare juridice diferite, indicele inflației fiind cerut cu titlu de daune interese compensatorii, iar dobânda cu titlu de daune-interese moratorii, fiind astfel îndreptățită să le pretindă în conformitate cu art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com. În sprijinul acelorași susțineri au mai fost invocate prevederile art. 970 C. civ. și ale art. 1 și 6 din O.G. nr. 9/2000. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prima problemă de drept care a fost ridicată de recurentă prin criticile formulate este cea a acordării daunelor-interese moratorii concomitent cu daunele compensatorii.

Partea care nu își execută, la data exigibilității, obligația de plată a unei sume de bani datorează celeilalte părți pentru această întârziere "mora" - daune moratorii, adică echivalentul prejudiciului determinat de executarea cu întârziere a obligației de plată, care trebuie distinse de daunele compensatorii datorate pentru neexecutarea în natură a obligației. Dreptul creditorului de a solicita și primi daune moratorii rezultă din cuprinsul art. 1082 C. civ., conform căruia "debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea execuției". Atunci când daunele moratorii se solicită pentru întârziere în executarea unei obligații ce are ca obiect o sumă de bani, devin aplicabile dispozițiile art. 1088 C. civ.

Care, între altele, prezumă existența prejudiciului, ori de câte ori nu s-a executat la termen o asemenea obligație de a efectua plata unei sume de bani. Articolul 1088 alin. (1) C. civ. realizează așa numita "evaluare legală" a cuantumului prejudiciului, utilizându-se prezumția în baza căreia daunele moratorii, referitoare la obligația ce are ca obiect o sumă de bani, "nu pot cuprinde decât dobânda legală". În înțelesul acestui text, dobânda legală constituie un criteriu de evaluare a daunelor-interese, o comensurare prestabilită și obligatorie a lor la nivelul dobânzii legale. Curtea mai are în vedere, pe lângă dispozițiile menționate, că, potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2000, privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, dobânda legală se stabilește în materie comercială, când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de B.N.R.

În principiu, dobânda legală, stabilită la acest nivel, cuprinde și rata inflației, deci, și despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul cauzat prin deprecierea monedei naționale în perioada dintre data exigibilității creanței și data plății, cu alte cuvinte, se dă astfel, expresie principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat. În consecință, în temeiul art. 43 C. com. și al art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2000, soluția de acordare a dobânzii ce a fost solicitată prin acțiune, necumulată cu actualizarea creanței, este legală și temeinică. Printr-o soluție contrară, astfel cum solicită recurenta, ar însemna să se repare de două ori același prejudiciu. Această soluție dă expresie și prevederilor art. 970 C. civ., invocate de recurenta în sprijinul argumentelor privind cumulul dobânzii cu actualizarea creanței, întrucât a avut în vedere "urmările ce echitatea, obiceiul sau legea" le dă obligației, după natura sa.

Pentru argumentele deja expuse, urmează a se vedea că principiul reparării integrale a prejudiciului nu a fost nesocotit prin înlăturarea sumei reprezentând actualizarea creanței în funcție de rata inflației, întrucât daunele-interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a nerespectării obligației. În ce privește distincția făcută de recurentă asupra prejudiciului ce trebuie reparat, care ține de corelația dintre prejudiciul direct și caracterul previzibil al prejudiciului, este de reținut că, prin soluția pronunțată de Curtea de Apel, s-a avut în vedere prejudiciul intrinsec ( circa rem ) care este consecința directă a plății cu întârziere a obligației din care s-a născut.

Ideea de reparare a prejudiciului ( extra rem ) extrinsec, care presupune o agravare a răspunderii, nu poate fi reținută întrucât, în lipsă de stipulație contrară, debitorul răspunde pentru daunele previzibile, care se acordă prin aplicarea dobânzii legale, în conformitate cu art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2000, coroborate cu art. 1088 C. civ. În consecință, nu sunt motive de nelegalitate și netemeinicie a deciziei pronunțate în apel, astfel că recursul reclamantei va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. Transilvania SA Brașov, împotriva deciziei nr. 519 din 14 septembrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.