ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2028/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

1352/2001, reclamanta SC B.P. SA, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor

Publice și Administrația Financiară a sectorului 5, a solicitat anularea

deciziei nr. 962 din 28 iunie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor și procesul-verbal nr. 210 din 12

februarie 2001 și Administrația Financiară a sectorului 5 București, cu

consecința exonerării reclamantei de plata sumelor aferente titlului executoriu

nr. 807/2001; de asemenea, a solicitat suspendarea executării silite până la

soluționarea definitivă a contestației

În motivarea acțiunii s-a arătat că

a solicitat efectuarea unui control. După privatizarea care a avut loc,

Administrația Financiară a sectorului 5 a întocmit procesul-verbal nr. 210 din

12 februarie 2001, semnat de reprezentanții societății, cu obiecțiuni ce au

fost depuse la administrația citată și la Ministerul Finanțelor Publice la 15,

respectiv 16 februarie 2001.

Deși dosarul trebuia înaintat

Ministerului Finanțelor Publice, Administrația Financiară a sectorului 5 a emis

titluri executorii pentru sumele contestate.

Ministerul Finanțelor Publice -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin decizia nr. 962 din 28

iunie 2001, a admis în parte contestația cu referire la T.V.A. și a respins-o

pentru impozitul pe profit și majorările aferente.

Prin încheierea din 8 august 2001,

Curtea a dispus conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, suspendarea executării

silite a titlului executoriu nr. 807/2001 până la soluționarea definitivă a

contestației.

Prin sentința civilă nr. 104 din 5

februarie 2002, s-a admis acțiunea precizată, s-a anulat procesul-verbal nr.

210/2001 al Administrației Financiare a sectorului 5 și decizia nr. 962/2001 a

Ministerului Finanțelor în partea referitoare la impozitul pe profit și

majorările de întârziere.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Constatările și măsurile dispuse de

pârâți referitoare la T.V.A. și impozitul pe profit, împreună cu majorările de

întârziere aferente trebuie examinate în strânsă legătură, întrucât izvorul lor

este aceiași vânzare de active conform contractelor de leasing imobiliar cu

clauză irevocabilă de cumpărare. În faza administrativ-jurisdicțională s-a

reținut că veniturile și T.V.A. provenite din aceste contracte au fost

diminuate de societate.

De asemenea, pârâții au constatat că

societatea înregistrează necorect în contabilitate valoarea redevenței

inițiale, prevăzută în contract, actualizată cu indicele de inflație în luna

respectivă, fără a se ține seama de comunicările Comisiei Naționale de

Statistică Lunară.

Neexistând o reglementare legală

privind modul de calcul al redevențelor, aceste aspecte s-au rezolvat de

organele de control în mod eronat.

În speță, există convenția părților

- capitolul IV – prețul și modalitatea de plată, art. 6 pct. 3, cu referire la

regularizarea sumelor neîncasate de societate în momentul în care contractul

ajunge la termen și utilizatorul se obligă irevocabil să cumpere activul ce

face obiectul contractului de leasing.

Conform art. 969 C. civ.

„convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, astfel

că orice diferență dintre plăți și calculul redevenței urma a se regulariza

integral la expirarea contractului.

Ca atare, impozitul pe profit și

majorările de întârziere aferente au fost calculate la un venit prezumtiv care

nu a fost creat, facturat și înregistrat în evidența contabilă.

Deși Ministerul Finanțelor Publice

prin soluționarea contestației a desființat capitalul referitor la T.V.A. și a

dispus refacerea controlului, sub acest aspect, pe considerentul că organul de

control nu a arătat explicit modul de stabilire a diferenței T.V.A., a menținut

același mod de calcul deficitar a impozitului pe profit, soluția apărând

contradictorie.

Împotriva sentinței au formulat

recurs Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 și Ministerul Finanțelor

Publice.

Administrația Financiară a

sectorului 5, a criticat sentința astfel:

Instanța de fond a considerat că

există o strânsă legătură între T.V.A. și impozitul pe profit, deși la T.V.A.

Ministerul Finanțelor a reținut că organul de control nu a ținut cont de

dispozițiile pct. 11 și 13 din H.G. nr. 1178/1996.

Repartizarea profitului între

asociați nu se supune T.V.A., aceasta fiind cauza pentru care Ministerul

Finanțelor a desființat capitalul referitor la T.V.A.

Motivarea instanței potrivit art.

969 C. civ., ignoră prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. 40/1998, pentru

modificarea și completarea O.G. nr. 70!1994 privind impozitul pe profit.

Instanța a ignorat faptul că

intimatul avea obligația să înregistreze în contabilitate cu venituri

impozabile, valoarea ratelor de leasing scadente la 10.000.000 lei lunar, cum

s-a stabilit prin contract, plus T.V.A. aferent, rata ce se indexează lunar cu

evoluția ratei inflației, lucru ce nu s-a efectuat.

Ministerul Finanțelor Publice a

criticat sentința în sensul că:

Instanța, în mod eronat, a

considerat că izvorul impozitului pe profit și a majorărilor de întârziere este

același cu T.V.A.

T.V.A. este aferent contractelor de

asociere în participațiune, în timp ce impozitul pe profit și majorările de

întârziere sunt aferente contractelor de leasing imobiliar.

Astfel, în contractele de leasing

imobiliar cu clauză irevocabilă de cumpărare încheiate în perioada 1998 - 2000,

se precizează la art. 6 că valoarea redevenței lunare va fi indexată lunar

corespunzător ratei inflației.

Reclamanta a înregistrat valoarea

redevenței inițiale, la care a aplicat indicele de inflație a lunii respective,

fără însă a lua în calcul indicele de inflație față de luna anterioară.

Întrucât Comisia Națională pentru

Statistică, în prezent Institutul Național de Statistică și Studii Economice,

conform art. 2 din O.G. nr. 11/2000, pentru modificarea și completarea O.G. nr.

9/1992 privind organizarea statisticii publice, comunică indicele de inflație

lunar față de luna anterioară, astfel că reclamanta avea obligația să aplice

acest indice la valoarea redevenței actualizată din luna anterioară.

În acest sens este și adresa nr.

102/7950 din 31 octombrie 2000 emisă de Fondul Proprietății de Stat.

Majorările de întârziere au fost

legal stabilite, avându-se în vedere faptul că accesoriul urmează principalul.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Cu referire la recursul

Administrației Financiare a sectorului 5.

Este adevărat că Ministerul

Finanțelor la stabilirea cuantumului T.V.A. - ului nu a ținut cont de

dispozițiile pct. 11 și 13 din H.G. nr. 1178/1996, reglementările T.V.A.

revenind agentului economic care conduce evidența contabilă, potrivit legii.

Dat fiind, însă, faptul că organele

specializate ale Ministerului Finanțelor Publice au dispus desființarea

procesului-verbal nr. 210 din 12 februarie 2001.

Cu privire la T.V.A. aferent

redevențelor din contractele leasing pe care se aplică și impozitul pe profit,

în acest sens justificându-se relația strânsă între T.V.A. și impozitul pe

profit, așa cum în mod corect a sesizat instanța de fond.

Sub acest aspect apare decizia

Ministerului Finanțelor Publice - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor, ca fiind contradictorie, întrucât desființând capitalul T.V.A.

din procesul-verbal menționat mai sus, dar considerând legală plata impozitului

pe profit și a majorărilor de întârziere aferente, s-au menținut sume care nu

au fost facturate și nici încasate fiind nepurtătoare de T.V.A., aspect ce

trebuia elucidat.

Motivarea instanței de fond privind

aplicabilitatea art. 969 C. civ. este corectă, atâta vreme cât s-a prevăzut

clauza privind regularizarea sumelor încasate de societate în momentul în care

contractul ajunge la termen și utilizatorul își exprimă opțiunea pentru

transformarea contractului în vânzare-cumpărare a imobilului respectiv.

Impozitul pe profit cu majorările de

întârziere aferente s-a calculat la un venit prezumativ care nu fusese creat,

facturat și înregistrat în evidențele contabile.

Intimata prin întâmpinarea depusă a

menționat că la această dată, toate redevențele au fost regularizate, ca urmare

a expirării contractelor de leasing, ceea ce impune o verificare, eventual o

expertiză privind impozitul pe profit.

Față de cele menționate se impune

admiterea recursului și casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Cu privire la recursul Ministerului

Finanțelor Publice:

La primul motiv s-a respins la

analiza recursului anterior.

Potrivit clauzei înserate în art. 6

pct. 1 și 3, în contractele de leasing s-a înserat indexarea redevenței lunare,

corespunzător evoluției ratei de inflație cu regularizarea redevențelor și a

plăților efectuate la momentul transformării contractelor de leasing în

contracte de vânzare-cumpărare, în acest mod neexistând riscul eludării plății

impozitului pe profit.

Față de precizarea intimatei, în

sensul că în această fază a procesului au fost regularizate toate redevențele,

ca urmare a expirării contractelor de leasing, se impune verificarea acestei

situații care în mod cert va avea consecințe privind calcularea impozitului pe

profit.

Pentru considerentele expuse se va

admite și acest recurs cu casarea sentinței, cu trimitere spre rejudecare

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

declarat de Ministerul Finanțelor Publice și de Administrația Finanțelor

Publice a sectorului 5 București, împotriva sentinței civile nr. 104 din 5 februarie

2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2003.