ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta D.S., a formulat acțiune împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Mureș și a solicitat ca în contradictoriu cu aceasta, să se pronunțe o hotărâre prin care să se modifice hotărârea nr. 1130 din 7 noiembrie 2000 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000, în sensul de a i se recunoaște calitatea de persoană refugiată și drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. A susținut reclamanta că părinții săi, pe motive etnice și fiind necunoscători ai limbii maghiare, la 10 septembrie 1940 au fost obligați să părăsească localitatea de domiciliu, municipiul Satu Mare și să se refugieze la Sighișoara, apoi la Târnăveni sau Constanța, astfel că, deși s-a născut la 19 octombrie 1942, este beneficiara drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
A mai precizat reclamanta că aceste drepturi îi sunt recunoscute mamei sale, dar și ea a avut de suferit pentru aceleași motive ca părinții săi. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 51 din 3 martie 2003, a admis acțiunea și a recunoscut reclamantei calitatea și drepturile acordate de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând soluția ca nelegală, în sensul că a fost greșit aplicată legea, copiii născuți în perioada refugiului neputând beneficia de statutul și drepturile acordate persoanei refugiate și recunoscute prin Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat.
Reclamanta s-a născut la 19 octombrie 1942, părinții săi fiind obligați să părăsească localitatea Satu Mare, unde aveau domiciliul, pe criterii etnice, la 12 septembrie 1940. Cum reclamanta s-a născut în perioada de strămutare a familiei sale și a suferit condițiile grele alături de aceasta, în zona de strămutare, datorită persecuției pe motive etnice, se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 127/2002. A raționa altfel, înseamnă că la condiții de viață identice în urma strămutării să se aplice un regim juridic diferențiat. Soluția instanței de fond apare, deci, ca fiind legală, astfel că recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș, împotriva sentinței civile nr. 51 din 3 martie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.