ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1854/2003

Deliberând asupra recursului în anulare declarat de

Procurorul general de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile

nr. 215 din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea precum și împotriva deciziei

civile nr. 333/R din 15 martie 2002 a Curții de Apel Galați, secția civilă,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 1 octombrie 2001 V.N. a

chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale și unitatea militară (U.M.) 01921

Focșani solicitând ca acestea să fie obligate să îi plătească suma de 65.881.143

lei, precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată cu începere de la

31 mai 2000 și până la achitarea integrală a respectivei obligații.

În motivarea acestei cereri, care a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Vrancea cu numărul de dosar 1704/C/2001, s-a susținut în

esență că V.N. a fost cadru militar activ cu gradul de maior și că, în urma

trecerii sale în rezervă intervenită la 31 mai 2000, avea dreptul de a i se plăti

un ajutor neimpozabil în valoare de 56.749.940 lei și de a i se achita plăți

compensatorii în valoare de 113.520.000 lei impozabile în limita a 10%.

S-a mai afirmat că în speță nu au fost respectate dispozițiile

legale care instituiau aceste facilități de ordin fiscal precizându-se că suma

pretinsă prin acțiune este solicitată cu titlul de impozit reținut nelegal.

Prin sentința civilă nr. 215 pronunțată la 6 decembrie

2001, instanța astfel sesizată a admis în parte acțiunea obligându-le pe pârâte

să îi plătească lui V.N. suma de 65.881.143 lei.

Totodată a fost respinsă ca nefondată cererea având ca

obiect obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale.

Recursul făcut ulterior împotriva acestei sentințe de

Ministerul Apărării Naționale a fost respins prin decizia nr. 333/R pronunțată

de secția civilă a Curții de Apel Galați la 15 martie 2002, în dosarul nr. 104/2002.

Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a

reținut în esență că la data la care V.N. a fost trecut în rezervă erau în

vigoare O.G. nr. 73/1999, precum și Normele metodologice de aplicare a acestora

emise sub nr. 1066/1999, acte normative conform cărora ajutoarele și plățile

compensatorii nu erau impozabile.

În același context au fost înlăturate apărările

recurentului întemeiate pe dispoziții privind solda lunară netă cuprinse în O.G.

nr. 73/1999, subliniindu-se că acest din urmă act normativ a intrat în vigoare

la 22 septembrie 2000, neputând fi, deci, aplicat retroactiv unor raporturi

juridice născute la 30 mai 2000.

La 17 septembrie 2002, în temeiul art. 27 lit. f) din

Legea nr. 92/1992 și al art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

hotărârilor astfel pronunțate, cauza fiind înregistrată pe rolul secției civile

a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 4584/2002.

În motivarea recursului în anulare s-a susținut că hotărârile

pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999,

întrucât exceptarea de la impozitare instituită prin această reglementare nu era

aplicabilă în cazul drepturilor bănești cuvenite reclamantului V.N. în temeiul art.

31 din Legea nr. 138/1999.

S-a mai afirmat că în soluționarea cauzei instanțele

au extins fără temei efectele art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999, ignorând conținutul

Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ aprobate prin H.G. nr.

1066/1999.

Totodată s-a subliniat că potrivit art. 4 și art. 23

din O.G. nr. 73/1999 drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele,

sporurile și alte drepturi bănești urmează un regim juridic similar veniturilor

din salariu, fiind supuse impozitării.

În ceea ce îl privește, intimatul Ministerul Apărării

Naționale, în nume propriu și în calitate de reprezentant al U.M. 01921 Focșani,

și-a însușit integral motivele invocate în susținerea recursului în anulare,

iar la 5 martie 2003 a formulat - conform art. 404

2

C. proc. civ. -

o cerere de restabilire a situației anterioare executării, prin întoarcerea executării

fără a face alte precizări cât privește obiectul acestei cereri.

În același timp, intimatul V.N. a solicitat

respingerea recursului în anulare depunând în acest sens o întâmpinare precum și

note de concluzii în cuprinsul cărora a reiterat argumentele avute în vedere de

către instanța de fond și cea de recurs cu prilejul pronunțării hotărârilor atacate.

Recursul în anulare este întemeiat.

Este de necontestat în acest sens că la originea

litigiului se află interpretarea diferită pe care reclamantul, pe de-o parte, și

pârâții, pe de alta, au dat-o reglementărilor aplicabile în materia impozitării

veniturilor.

În legătură cu această divergență este de reținut că

prin O.G. nr. 73/1999 publicată la 31 august 1999 și respectiv prin Normele

metodologice de aplicare a acesteia aprobate prin H.G. nr. 1066/1999 s-a

instituit un regim juridic unitar aplicabil în materia impozitării veniturilor realizate

de persoanele fizice, indiferent de natura acestora.

Esențiale cât privește noutatea acestui regim juridic

sunt prevederile art. 5 și art. 6 din O.G. nr. 73/1999 prin care au fost restrânse

drastic categoriile de venituri care anterior erau scutite de la impozitare.

În plus este de remarcat că prin formulările imperative

pe care le conținea art. 6 din O.G. nr. 73/1999 a abrogat implicit o serie de

reglementări contrare aflate în vigoare anterior și care stabileau diverse

facilități de ordin fiscal.

Semnificative din acest punct de vedere și deosebit de

relevante în speță sunt prevederile art. 6 pct. f) conform cărora: „Sunt

venituri scutite de impozit, potrivit prezentei ordonanțe: (…) f) sumele

reprezentând plățile compensatorii calculate pe baza soldelor nete acordate

cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de reducere și

restructurare, precum și ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă,

acordate acestora la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de

pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condițiile de pensie”.

Dubla menționare în textul citat a soldei lunare nete

ca valoare de referință indică implicit că scutirea de la impozitare nu poate

opera în cazul drepturilor bănești care se calculează pe baza soldei lunare

brute.

Acțiunea formulată de reclamant a avut însă ca obiect pretenții

bănești formulate în temeiul art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999,

texte de lege care se referă exclusiv la drepturi bănești calculate pe baza soldei

lunare brute.

Considerând că și aceste drepturi sunt scutite de la

plata impozitului pe venit instanțele au încălcat în mod esențial prevederile O.G.

nr. 73/1999 mai sus citate pronunțând hotărâri care intră sub incidența art. 330

pct. 2 C. proc. civ.

Așa fiind, Curtea urmează a face aplicarea art. 330 și

art. 330

3

, precum și a art. 312 alin. (1)-(3) și respectiv art. 314 C.

proc. civ. admițând recursul în anulare și casând ambele hotărâri pronunțate în

cauză.

Totodată, rejudecând acțiunea Curtea urmează a o

respinge ca nefondată pentru considerentele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința civilă nr. 215 din 6 decembrie 2001 a

Tribunalului Vrancea și decizia civilă nr. 333/R din 15 martie 2002 a Curții de

Apel Galați, secția civilă, și, rejudecând, respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2003.