ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4468/2003

Asupra recursului în

anulare de față.

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2001 sub nr. 2112 pe rolul

Tribunalului Vrancea, contestatorul C.M. a chemat în judecată Ministerul

Apărării Naționale solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța,

să oblige pe intimat la plata sumei de 55.749.275 lei reprezentând impozit

reținut nelegal la plata ajutorului și plăților compensatorii primite la

trecerea în rezervă, cu dobânda legală la această sumă, de la data de 31 mai

2000 până la data pronunțării hotărârii.

În

motivarea acțiunii, contestatorul susține că, potrivit dispozițiilor art. 85

lit. e) din Legea nr. 80/1995 și a art. 6 alin. (1) lit. b) din O.G. nr.

7/1998, la trecerea în rezervă trebuia să primească ajutorul reglementat de

art. 7 din O.G. nr. 7/1998 și plățile compensatorii prevăzute de același text,

conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999.

În

întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea acțiunii.

Tribunalul

Vrancea, prin sentința civilă nr. 240  din 20 decembrie 2001 a respins

excepțiile privind competența materială de soluționare a cauzei și la lipsa

calității procesual pasive, invocate de către intimat, ca neîntemeiate.

A

admis în parte contestația și a obligat intimatul la plata sumei de 55.749.275

lei reprezentând impozit reținut necuvenit, către contestator.

A

respins capătul de cerere privind plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.

Instanța

a reținut, în esență, că drepturile cuvenite și achitate reclamantului conform

art. 31 alin. (1) și (2) din Legea  nr. 138/1999 sunt ajutoare de sprijin,

neimpozabile, stabilite în raport de solda lunară brută.

În

ceea ce privește plățile compensatorii, a reținut de asemenea că acestea nu se

impozitează.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs intimatul Ministerul Apărării Naționale,

care a fost constatat nul prin D.C. nr. 270 R din 5 martie 2002 a Curții de

Apel Galați.

În

conformitate cu prevederile art. 27  lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 33o

alin. (2) C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor două

hotărâri, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și, totodată,

acestea sunt și vădit netemeinice.

Se

susține că reclamantul a fost încadrat la U.M. 01921 Focșani până la data de 31

mai 2000, când a fost trecut în rezervă cu drept de pensie de serviciu iar la

trecerea în rezervă având dreptul să primească ajutorul reglementat de art. 7

din O.G. nr. 7/1998 și plățile compensatorii, conform art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 138/1999.

Se

susține de asemenea că ajutoarele prevăzute de art. 31 alin. (1) au fost

stabilite în raport de solda lunară brută, nu de cea netă, astfel că, conform

prevederilor art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 ele nu sunt scutite de impozit

pe venit.

În

motivarea recursului în anulare se susține că instnanța de fond a admis

acțiunea întemeindu-se pe dispozițiile art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999,

care stabilește că nu sunt venituri impozabile ajutoarele acordate din bugetul

fondurilor speciale.

Cu

privire la acest aspect, se arată în motivarea recursului, ajutoarele prevăzute

de Legea nr. 138/1999 nu se identifică cu cele prevăzute de art. 5 lit. a) din

O.G. nr. 73/1999 întrucât, ajutoarele acordate militarilor sunt venituri

asimilate salariului, nu indemnizației cu destinație specială, care reprezintă

forme de sprijin acordate celor aflați în nevoie, de natura celor enumerate în

normele metodologice privind punerea în aplicare a O.G. nr. 73/1999.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de reținut în primul rând că prin dispozițiile art. 31 din Legea nr. 138/1999,

se consacră o normă de excepție, un beneficiu cadrelor militare la trecerea în

rezervă, astfel: „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de

pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea

efectivă  ca militar și ca salariat civil în cadrul ministrelor și

instituțiilor centrale prevăzute de art.1, beneficiază de un ajutor neimpozabil

stabilit în raport cu solda brută avută în ultima lună” și „pentru orice an

rămas până la limita  de vârstă, un ajutor egal cu două solde lunare brute

neimpozabile”.

La

aproximativ o lună de la apariția Legii nr. 138/1999 a fost publicată în M.Of.

din 31 august 1999 O.G. privind impozitul pe venit care reglementează întregul

sistem de impunere fiscală.

Aceastră

ordonanță a reglementat și anumite excepții și scutiri, astfel art. 5 și art. 6

se referă la categoria de venituri care nu sunt impozabile și respectiv la

veniturile scutite de impozit.

Din

interpretarea prevederilor mai înainte arătate urmează a reține că ajutoarele

instituite de Legea nr. 138/1999, deși neimpozabile, până la apariția O.G. nr.

73/1999, nu au fost incluse în cele două categorii de venituri, nesupuse

impozitării sau scutite de impozit.

Astfel,

deși în conformitate cu art. 31 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare

beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit, în raport cu solda lunară brută,

acest text trebuie raportat la dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 73/1999 și

respectiv H.G. nr. 1066/1999, care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor

provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare

categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.

Or,

față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea

personalului militar  și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de

salariat, apare evident că și veniturile acordate militarilor la trecerea în

revervă sau direct în retragere, cu titlu de ajutoare, în condițiile art. 31

din lege decurg din statutul lor de salariat și prin urmare sunt supuse

impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999, potrivit impozitului pe venit.

În

acest sens sunt și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999

privind impozitul pe venit aprobat prin H.G. nr. 1066/1999 care, referindu-se

la art. 5 din ordonanță, individualizează categoriile de venituri, ce nu sunt

impozabile și nu se impozitează, între care și ajutoarele.

Din

enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv

formele de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă

soțiilor celor care satisface serviciul militar obligatoriu, ajutorul social

acordat potrivit legii, ajutorul de urgență  acordat de guvern în situații de

necesități și altele.

Textul

menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă

acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută.

Prin

urmare aceste ajutoare sunt de natură salarială și potrivit dispozițiilor art.

4 alin. (1) din O.G. nr. 73/1999, salariile sunt supuse impozitului pe venit,

iar conform art. 23 lit. b) din aceeași ordonanță, sunt asimilate în vederea

impunerii, drepturile la solda lunară, indemnizații, prime, sporuri și alte

drepturi  ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.

Prin

urmare, aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul

solda brută, urmează a fi impozitate ca orice venit brut.

Pe

de altă parte, este de reținut că în art. 6 lit. f) din O.G. nr. 73/1999 care

enumeră veniturile scutite de impozit, figurează doar plățile compensatorii și

ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete.

Or,

în speță, plățile compensatorii și ajutoarele acordate contestatorului au fost

calculate în raport de solda lunară brută  și deci din acest punct de vedere

aceste venituri erau impozabile.

De

altfel, în art. 86 din O.G. nr. 73/1999 se statuează expres că se abrogă orice

dispoziție contrară acestei ordonanțe, ceea ce confirmă intenția legiuitorului

de a impozita aceste categorii de ajutoare.

Distinct

de cele mai înainte arătate urmează a reține în legătură cu

constituționalitatea prevederilor acestui text de lege că prin mai multe

decizii Curtea Constituțională a României s-a pronunțat precizând că art. 86

din O.G. nr. 73/1999 este constituțional arătând expres că „nici o dispoziție

constituțională nu interzice ca printr-o lege nouă să fie retrase scutirile

acordate printr-o lege anterioară – ordonanțele guvernului emise pe baza unei

legi de abilitare au putere de lege până la eventuala respignere de către

Parlament (în cazul în speță Legea nr. 206/2002 pentru respingerea O.G. nr.

73/1999, publicată în M.Of. din 24 aprilie 2002.

Astfel

fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul în

anulare, a casa hotărârile pronunțate de către Tribunalul Vrancea și Curtea de

Apel Galați și pe fond, a respinge  acțiunea formulată de reclamantul C.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare formulat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 270/R din 5 martie 2002 și a sentinței civile nr.

240 din 20 decembrie 2001 a Tribunalului Vrancea pe care le casează.

Pe fond respinge acțiunea formulată de

reclamantul C.M. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi  4 noiembrie  2003.