ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 720/2003

S-a luat în examinare

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței

nr.377/CA/P din 24 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea.

La apelul nominal au lipsit

părțile.

Procedura completă.

S-a referit că recurenta

pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor a solicitat judecarea cauzei în lipsă

potrivit art.242 pct.2 C.proc. civ.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 23 iulie 2002, Casa Județeană de Pensii Bihor a declarat recurs împotriva

sentinței civile nr.377/CA/2002 a Curții de Apel Oradea, solicitând casarea

acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului,

recurenta  a susținut că în mod întemeiat Comisia pentru aplicarea Legii

nr.189/2000 pentru stabilirea calității de beneficiar al legii, a respins

cererea petentei, prin decizia nr.56 din 15 mai 2002, întrucât reclamanta nu

era născută la data strămutării părinților săi și deci, nu avea un domiciliu de

unde să fie strămutată.

A susținut recurenta că

instanța de fond, în mod greșit a interpretat prevederile Legii nr.189/2000 că

situația de strămutat este un statut al persoanei care se acordă de  statul

primitor și care nu conferă refugiatului nici cetățenie și nici domiciliul

statului respectiv, refugiatul rămânând cu domiciliul și cetățenia statului de

unde s-a refugiat.

De asemenea, s-a susținut

că petenta neexistând cu capacitate juridică la data strămutării, aceasta nu

poate beneficia de dispozițiile Legii nr.189/2000.

Din actele cauzei Curtea

Supremă de Justiție, reține următoarele:

Prin sentința nr.377 din 24

iunie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea formulată de reclamanta T.

A. și a anulat hotărârea nr.56 din 14 mai 2002 emisă de pârâtă, obligând-o să-i

recunoască reclamantei calitatea de  beneficiară a O.G. nr.105/1999 aprobată

prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța a reținut că

potrivit art.1 lit.c din O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000,

beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a avut de

suferit persecuții din motive etnice fiind strămutată în altă localitate decât

cea de domiciliu (lit.c).

Prin normele de aplicare a

ordonanței aprobate prin H.G. nr.127/2000, în art.2, persoanelor strămutate în

altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca

urmare a unui tratat bilateral.

Din interpretarea textelor

de lege  sus-citate instanța a reținut că strămutarea din localitatea de

domiciliu în alta, pe criterii etnice este o formă de persecuție etnică, iar

copiii acestor persoane au statutul părinților, chiar dacă s-au născut în

perioada de refugiu a părinților lor.

Curtea Supremă de Justiție

constată că din actele aflate la fila 15 și 16 din dosarul nr.2670/2002 al

Curții de Apel Oradea, părinții petentei au fost expulzați din satul Mihai Bravu,

unde locuiau în județul Bihor în perioada 1940 și 1945, conform certificatului

C/175 din 16 martie 2001.

Petenta s-a născut în 1943,

deci în perioada în care părinții săi au fost expulzați.

Legea nr.189/2000 se

constituie într-un act cu caracter reparatoriu  pentru cetățenii români ce au

avut de suferit persecuții etnice printre altele prin strămutare, expulzare,

refugiu.

Este cert că această

persecuție etnică impusă cetățenilor români ce locuiau în zona  cedată Ungariei

prin Dictatul de la Viena, a presupus privațiuni majore.

Așa fiind, faptul că

petenta s-a născut în perioada în care părinții ei au fost  alungați din

gospodăria lor din satul Mihai Bravu, nu are relevanță sub aspectul statutului

acesteia care  a fost de copil născut în timpul refugiului părinților ei.

Cum timp de 2 ani aceasta a

locuit  cu părinții ei în altă localitate  decât satul   părinților ei, este

firesc  și în sensul esenței Legii nr.189/2000, ce are un caracter reparatoriu,

ca petenta să beneficieze de  prevederile acestui act normativ în raport de

timpul petrecut în refugiu.

Rezultă deci că hotărârea

atacată este legală și temeinică, recursul declarat contrazicând esența  Legii

nr.189/2000, a motivelor pentru care ea a fost adoptată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr.377/CA/P din 24 iunie

2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi  21 februarie 2003.