ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3057/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 iunie 2002, reclamanta SC I. SRL Zimnicea a solicitat, în contradictoriu

cu Consiliul Concurenței, să se dispună anularea deciziei nr. 182 din 23 mai

2002 emisă de pârât și începerea unei investigații, conform dispozițiilor art.

46 din Legea nr. 21/1996.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a învederat că, în mod greșit, prin actul contestat, pârâtul i-a

respins „plângerea” , prin care sesiza Consiliul Concurenței cu încălcarea

prevederilor art. 5 din Legea nr. 21/1996 de către Asociația Agricolă C. PAS

Ploiești.

Aceasta, pentru că Asociația

agricolă menționată a participat alături de reclamantă cu o ofertă trucată la

negocierea directă cu preselecție privind vânzarea pachetului de acțiuni,

gestionat de către Agenția Domeniilor Statului (A.D.S.) și concesionarea unui

teren agricol aflat în administrarea Agenției Domeniilor Statului.

În urma contestației depusă de către

SC I. SRL Zimnicea, Comisia de preselecție a dispus suspendarea negocierilor și

Consiliul Concurenței a apreciat eronat că, din acest motiv, nu este cazul să

pornească o investigație, deși, ulterior, negocierile au fost reluate și

pârâtul avea obligația verificării celor reclamate.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 938 din 16 octombrie 2002, a

respins acțiunea ca neîntemeiată, cu motivarea că, întrucât procedura

negocierii directe cu preselecție nu a fost îndeplinită, preselecția fiind

suspendată și plângerea nefiind însoțită de dovezi în sensul celor sesizate, în

mod legal plângerea și cererea de deschidere a unei investigații au fost

respinse.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal și legal timbrat, reclamanta SC I. SRL Zimnicea.

Motivându-și recursul, reclamanta a

reiterat susținerile din acțiune, arătând, în esență, că prima instanță nu a

avut în vedere adresa nr. 391720 din 17 aprilie 2002 a Gărzii Financiare

Centrale, depusă la dosar și care făcea dovada reclamației sale, că s-a

menționat eronat că licitația ar fi fost suspendată de către comisia de

negociere, când de fapt aceasta a fost reluată și că, neexercitându-și

atribuțiile legale în domeniu, intimatul-pârât a analizat cu superficialitate

și într-un termen prea scurt cele semnalate, ceea ce a permis câștigarea

licitației prin folosirea unor practici anticoncurențiale și nelegale.

Criticile formulate sunt nefondate.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 21/1996 sunt interzise

orice înțelegeri exprese sau tacite, decizii de asociere sau practici concertate

între agenții economici care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea,

împiedicarea sau denaturarea concurenței pe piața românească, în special cele

care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitații

sau la orice alte forme de concurs de oferte.

Din actele dosarului, mai exact din

procesul verbal de preselecție emis de Comisia de preselecție a Agenției

Domeniilor Statului la 18 aprilie 2002 rezultă că prima etapă în desfășurarea

acestei proceduri, respectiv preselecția a fost suspendată, ceea ce face

inaplicabile dispozițiile normative invocate, neputându-se săvârși în această

situație o practică anticoncurențială.

Deși recurenta pretinde că procedura

negocierii a fost reluată, din toată economia dosarului

nu reiese că s-ar fi făcut vreo dovadă în acest sens, fiind

o simplă afirmație neprobată.

În mod greșit arată recurenta și că

adresa Gărzii Financiare nr. 391720/2002 ar fi o probă

concludentă în susținerea reclamațiilor sale, aceasta fiind

o dovadă indirectă care nu putea – în absența unei alte dovezi - să conducă la

admiterea plângerii și la deschiderea unei investigații.

Simpla supoziție a recurentei privind săvârșirea de către un

agent economic a unei practici anticoncurențiale, sancționate de prevederile

Legii nr. 21/1996, fără a fi probată, nu poate constitui temei pentru

declanșarea unei investigații.

Celeritatea în soluționarea plângerii de către autoritatea

publică intimate nu poate, de

asemenea, fi invocată ca un argument pro causa.

Analizând corect situația de fapt

dedusă judecății și aplicând corespunzător normele legale incidente, prima

instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică motiv pentru care, în

considerarea tuturor celor expuse și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a

doua C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC I. SRL Zimnicea împotriva sentinței civile nr. 938 din 16

octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2003.