ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 1

iulie 2002, reclamanții SC C.T. SRL Bușteni, reprezentată de G.C., au solicitat

să se constate nulitatea absolută a H.G. nr. 284/2002 (M. Of nr.

238/09.04.2002).

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin actul atacat s-a dispus trecerea activului restaurant C.C. în

administrarea S.P.P., deși reclamanta deținea acest activ în baza contractului

de locație de gestiune nr.1 /1992, în cheiat cu Sucursala de Reprezentare și

Protocol Sinaia. G.C., în calitate de persoană fizică, a precizat că a cumpărat

cu act autentic un teren în suprafață de 753,48 mp, prin care se află

construit, în proporție de 30%, restaurantul în discuție, hotărârea de guvern

încălcându-i dreptul de proprietate.

La data de 22 iulie 2002, S.P.P. a

formulat cerere de intervenție, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.

La aceeași dată a formulat cerere de

intervenție în interesul pârâtului, R.A. A.P.P.S. București, solicitând, de

asemenea, respingerea acțiunii.

Ministerul Finanțelor Publice, la

data de 22 septembrie 2002 a formulat cerere de intervenție în interes propriu,

arătând că acțiunea nu este întemeiată.

Prin sentința civilă nr. 147/2002 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

acțiunea a fost admisă, s-au respins cererile de intervenție și s-a constatat

nulitatea absolută a H.G. nr. 284/2002.

Instanța a reținut că, la data

emiterii H.G. nr. 284/2002, bunul era grevat de o sarcină, respectiv contractul

de locație de gestiune, cu valabilitate până la 1 iulie 2002, iar între părți

se derulau mai multe procese, având ca obiect situația juridică a C.C.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței că potrivit raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. 641/2002,

terenul cumpărat prin actul autentic nr. 2689/1997 de către G.C., se suprapune

parțial pe suprafața construită a C.C., astfel încât sunt întrunite cerințele

art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recursuri în termen, pârâtul Guvernul României și intervenienții

S.P.P. și R.A. A.P.P.S. București.

În motivarea recursului, Guvernul

României a arătat că instanța a rezolvat în mod greșit, prin încheierea din

data de 5 septembrie 2002, excepțiile invocate de pârât, privind

inadmisibilitatea acțiunii și lipsa calității procesuale active.

Guvernul a invocat incidența în

cauză, a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, deoarece, prin

emiterea H.G. nr. 284/2002, s-a reglementat o mai bună administrare a

patrimoniului, respectiv a domeniului privat al statului.

S-a precizat că R.A. A.P.P.S. nu

avea obligația, ci numai posibilitatea, potrivit Legii nr. 133/1999 și O.G. nr.

19/1990, de a vinde către reclamant activul care l-a deținut în locație de

gestiune, iar dreptul de proprietate al lui G.C. nu s-a dovedit că a fost

încălcat, deoarece raportul de expertiză extrajudiciară nu avea atașată o

schiță-plan a imobilului în litigiu.

În recursul declarat de R.A.

A.P.P.S.

s-au invocat aceleași motive de

recurs.

S.P.P., în cuprinsul recursului, a

arătat că: sentința nu este motivată, nu sunt analizate probele; a fost luată

în considerare o probă (raportul de expertiză tehnică efectuat în altă cauză),

depusă la dosar, după ce instanța a rămas în pronunțare ș, evident, nu a fost

pusă în discuția părților; H.G. nr. 284/2002 este un act de gestiune și nu

poate fi atacată la instanța de contencios administrativ; existența

contractului de locație de gestiune nu reprezenta o sarcină care să greveze

bunul litigios, deoarece R.A. A.P.P.S. a făcut cunoscut reclamanților că nu va

prelungi contractul și a solicitat predarea activului, regia neavând obligația

de a vinde bunul către locator.

Verificând cauza în funcție de

recursurile formulate, Curtea reține următarele.

Referitor la reclamanta SC C.T. SRL:

Prin H.G. nr. 284/2002 s-a aprobat

trecerea imobilului din orașul Sinaia, județul Prahova (Restaurantul C.C. cu

două căsuțe din lemn C. și L., suprafață construită 306 mp și teren, suprafață

totală 705,92 mp), din domeniul privat al statului și din administrarea R.A.

A.P.P.S., în domeniul public al statului și în administrarea

S.P.P.

Restaurantul C.C. a fost dat în

locație de gestiune, reclamantei SC C.T. SRL, conform contractului nr. 1/1992,

cu valabilitate până la data de 1 iulie 2002. Imobilul aparținea domeniului

privat al statului, iar R.A. A.P.P.S. nu a intenționat să îl vândă reclamantei,

deși aceasta a făcut solicitări în acest sens. R.A. A.P.P.S. nici nu avea

obligația legală să vândă locatarului. imobilul, dispozițiile Legii nr.1 9/2002

stipulând în sensul că imobilele proprietate privată a statului pot fi vândute.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 213/1998, bunurile din domeniul privat al statului trec în domeniul public

al statului prin hotărâre de guvern. În acest temei a fost emisă hotărârea

contestată în prezenta cauză, întrucât statul nu a intenționat să vândă

imobilul în discuție.

Având în vedere dispozițiile legale

menționate, care nu au fost încălcate prin H.G. nr. 284/2002, Curtea apreciază

că nu are nici o relevanță, sub acest aspect, împrejurarea că reclamanta SC

C.T. SRL a promovat mai multe acțiuni în justiție aflate pe rolul judecătoriei,

tribunalului sau curții de apel. Nu a fost încălcat reclamantei nici un drept

subiectiv prevăzut de lege, astfel încât nu sunt întrunite cerințele prevăzute

de art. 1 din Legea nr. 29/1990, în ce privește pe SC C.T. SRL.

Referitor la recuperarea

investițiilor efectuate de această reclamantă, se reține că în litigiul

existent, promovat de SC C.T. SRL, problema va fi soluționată într-o altă

cauză, aceasă situație neavând caracterul unei sarcini care să greveze bunul,

astfel cum în mod eronat a reținut instanța de fond.

Așadar, în ce privește pe reclamanta

SC C.T. SRL, acțiunea nu este întemeiată, considerent pentru care, în

conformitate cu motivele mai sus arătate, recursurile vor fi admise ca fiind

fondate.

Referitor la reclamantul G.C.,

Curtea reține următoarele.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

cu clauză de întreținere, autentificat sub nr. 2689 din 4 septembrie 1997, la

Biroul Notarului Public P.M. din Câmpina, reclamantul a cumpărat suprafața de

753,48 mp în intravilanul orașului Sinaia.

Reclamantul a susținut că o parte

din construcția restaurantului se suprapune pe terenul său și a depus la dosar,

după ce instanța a rămas în pronunțare, raportul de expertiză tehnică efectuat

într-o altă cauză, dosarul nr. 641/2002 al Judecătoriei Sinaia. Instanța de

fond a avut în vedere la soluționarea pricinii, acest raport de expertiză,

încălcând dispozițiile art. 167 C. proc. civ. Curtea de apel nu a pus în

discuția părților această probă, iar recurenții au contestat-o prin motivele de

recurs. S.P.P., în dosarul nr. 641/2002 al Judecătoriei Sinaia, cauză în care

s-a administrat proba respectivă, a formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar.

Având în vedere că principalul

aspect al litigiului, referitor la reclamantul G.C., a fost soluționat de

instanța de fond, cu încălcarea legii, recursurile vor fi admise, și sub acest

aspect. Se impune desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare,

aceleiași instanțe, pentru administrarea în mod legal a probelor în ce privește

dovedirea încălcării dreptului de proprietate al lui G.C.

În ce privește motivul de recurs

referitor la incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990,

Curtea constată că nu este fondat, hotărârea de guvern reprezintă un act

administrativ de autoritate, care este supus controlului instanței de

contencios administrativ.

Pentru considerentele expuse, se vor

admite recursurile, se va casa sentința atacată și cauza va fi trimisă spre

rejudecare, aceleiași instanțe, pentru administrare de probe numai în legătură

cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului G.C. Referitor la

reclamanta SC C.T. SRL, acțiunea urmează să fie respinsă ca neîntemeiată de

către instanța de fond, pentru motivele mai sus analizate, cu respectarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ.

Instanța de rejudecare va avea în

vedere la soluționarea cererilor de intervenție, considerentele expuse în

prezenta decizie, referitoare la netemeinicia acțiunii reclamantei SC C.T. SRL.

În ce privește cererea de intervenție formulată de Ministerul Finanțelor

Publice, se vor avea în vedere dispozițiile art. 12 alin. (5) din Legea nr.

213/1998, în temeiul cărora acest minister are calitate procesuală.

Referitor la motivul de recurs

privind nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 5

din Legea nr. 29/1990, motiv susținut oral de recurenți, Curtea constată că nu

este fondat.

Conform actului din dosarul de fond,

reclamanții s-au adresat cu plângere prealabilă, Guvernului României, astfel

încât sunt îndeplinite cerințele art. 5 din Legea nr. 29/1990.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Guvernul României, S.P.P. – U.M. nr. 0149 București și R.A. A.P.P.S.,

București, împotriva sentinței civile nr. 146 din 28 octombrie 2002 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2003.