ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 218/2004

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 13 august 2002, reclamanta Societatea comercială „M.T.C.”

SRL București a solicitat anularea procesului-verbal de control nr.6461 din 31 ianuarie

2002 întocmit de Direcția controlului fiscal a municipiului București, anularea

deciziei nr.397 din 12 iulie 2002 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și să

se constate că suma de 7.751.090.831 lei, reprezentând diferența nefavorabilă

între prețul de cost și prețul de vânzare a cantității de 5869 tone zahăr

rafinat, este o cheltuială deductibilă fiscal la stabilirea profitului

impozabil și la determinarea impozitului pe profit aferent anului 2001.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, datorită condițiilor de piață

existente în luna octombrie 2001, a vândut zahărul rafinat sub prețul de cost,

dar pe baza unei calculații reale de preț, iar diferența de preț a fost greșit

considerată de organele de control ca nefiind deductibilă fiscal la calculul

impozitului pe profit, deși a dovedit că prin valorificarea produselor la un

preț mai mic decât costurile  a evitat suportarea unei pierderi și la sfârșitul

anului respectiv a înregistrat profit.

Prin

sentința civilă nr.325 din 12 martie 2003, Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ a admis acțiunea, a anulat decizia nr.397 din 12 iulie

2002 și măsurile dispuse prin procesul-verbal de control nr.6461 din 31

ianuarie 2002 privind nerecunoașterea sumei de 7.751.090.831 lei, reprezentând

diferență nefavorabilă între prețul de cost și prețul de vânzare a cantității

de 5869 tone zahăr rafinat, drept cheltuială deductibilă fiscal la calculul

profitului impozabil și la determinarea impozitului pe profit aferent anului

2001.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, pe baza înscrisurilor depuse și a

concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză că, toate cheltuielile

aferente producției de zahăr s-au efectuat în scopul realizării de venituri,

iar conform normelor în materie, aceste cheltuieli evidențiate contabil ca

diferență între prețul de cost și prețul de vânzare a zahărului sunt cheltuieli

deductibile și nu reprezintă profit impozabil. De asemenea, instanța de fond a

avut în vedere că reclamanta nu a acordat reduceri de preț și prețul la care a

vândut zahărul în luna octombrie 2001 a fost cel practicat în perioada

respectivă de toți producătorii de zahăr, pe baza raportului dintre cerere și

ofertă. Referitor la calculul impozitului pe profit, instanța de fond a reținut

că organele de  control au determinat nelegal profitul impozabil pentru o singură

lună, deși în art.3 din O.G. nr.70/1994 s-a prevăzut efectuarea unui calcul

cumulat trimestrial și anual.

Împotriva

acestei sentințe și în termen legal, au declarat recurs pârâții, Direcția

Generală a Finanțelor Publice a municipiului București și Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.

Recurenții

au susținut că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1)

din O.U.G. nr.217/1999 și art. 4 alin. (4) din H.G. nr.402/2000, potrivit cărora

la calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt

aferente veniturilor. Recurenții au arătat că pentru a beneficia de

deductibilitatea cheltuielilor,  intimata trebuia să realizeze profit, așa după

cum rezultă și din dispozițiile art. 19 lit. a) și d) din Legea nr.82/1991,

care prevăd că „la data ieșirii din patrimoniu sau la darea în consum bunurile

se evaluează și se scad din gestiune la valoarea lor de intrare”, pentru a

împiedica agenții economici să vândă în pierdere și să beneficieze în același

timp de deductibilitatea aferentă acestor pierderi.

Recurentul

Ministerul Finanțelor Publice a învederat că în același sens s-s pronunțat

direcția sa de specialitate, Direcția de legislație și politică fiscală,

precizând în adresa nr.266358/2001 că deductibilitatea cheltuielilor aferente

pierderilor trebuie acordată numai dacă se regăsește în costul produselor și

serviciilor, în limitele prevăzute de legislația în vigoare.

Analizând

actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de casare invocate și de

dispozițiile art.304 și art.304/1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge

ambele recursuri ca nefondate pentru următoarele considerente:

În luna

octombrie 2001,  intimata Societatea comercială „M.T.C.” SRL a obținut  venituri

în sumă de 53.521.398.625 lei din vânzarea cantității de 5.869 tone zahăr

rafinat, pentru producerea căruia a efectuat cheltuieli în sumă de

61.272.498.456 lei.

Cu

privire la suma de 7.751.090.831 lei, reprezentând diferența dintre prețul de

cost și prețul de vânzare a zahărului rafinat, instanța de fond a reținut

corect ca intimata are dreptul la deducere din profitul impozabil, întrucât

vânzarea sub prețul de cost pe luna octombrie 2001 s-a datorat unei situații de

excepție și a avut ca scop evitarea unor pierderi, iar nu diminuarea profitului

supus impozitării.

În

actele administrative pe care le-au întocmit, recurenții au confirmat că toate

cheltuielile efectuate de intimată pentru obținerea produsului finit au fost

înregistrate legal în contabilitate pe bază de documente reale și că a  fost

corectă calculația de preț. De asemenea, recurenții nu au contestat situația de

fapt invocată de intimată și dovedită cu adresa nr.898 din 4 octombrie 2002

emisă de Patronatul Zahărului din România, din care rezultă că, în luna

octombrie 2001, producătorii de zahăr au înregistrat pierderi economice, având

de ales între vânzarea la prețuri sub costul de producție și a  nu vinde, ceea

ce ar fi determinat creșterea arieratelor și perturbarea gravă a activității

economice.

În

consecință, chiar dacă pentru o perioadă limitată în timp, prețul de vânzare a

zahărului rafinat a fost sub prețul de cost din cauze fortuite intervenite pe

piața produsului respectiv,  cheltuielile suportate de intimată au fost

aferente realizării unor venituri în luna octombrie 2001 și în special,

obținerii de profit în lunile următoare când, după schimbarea raportului

cerere-ofertă pe piață, pierderile au fost recuperate prin asigurarea

continuității activității curente a societății.

În

recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice s-a susținut neîntemeiat că

pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor efectuate intimata trebuia să

obțină profit și în luna octombrie 2001, când au fost înregistrate cheltuielile

respective.

Conform

art. 4 alin. (1) din O.G. nr.70/1994 republicată astfel cum a fost completată

și modificată prin O.U.G.  nr.217/1999 și art. 4 din H.G. nr.402/2000, profitul

impozabil se calculează ca diferență între veniturile obținute din livrarea

bunurilor mobile, serviciilor prestate și lucrărilor executate, din vânzarea

bunurilor imobile, inclusiv din câștiguri din orice sursă și cheltuielile

efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, din care se scad

veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile.

Deductibilitatea

fiscală a cheltuielilor este condiționată de efectuarea lor pentru obținerea de

venituri într-un exercițiu financiar, iar nu de existența profitului pe parcursul

unei singure luni, dat fiind că, textele de lege susmenționate prevăd că

profitul impozabil și impozitul pe profit se calculează și se evidențiază

lunar, cumulat de la începutul anului fiscal.

Apărarea

invocată de Ministerul Finanțelor Publice este nefondată și față de

împrejurarea că pierderile, ca diminuări ale beneficiilor economice de natura

celor suportate de intimată, reprezintă în realitate cheltuieli care pot să

apară din cauze obiective în activitatea curentă a societății și deducerea lor din

profitul impozabil este supusă acelorași condiții prevăzute  pentru alte

categorii de cheltuieli. De altfel, aceeași interpretare a fost dată

dispozițiilor art. 4 din O.G. nr.70/1994 și de Ministerul Finanțelor în adresa

nr.266358/2001 invocată în recurs.

Susținerea

recurenților privind încălcarea dispozițiilor art.19 lit.a și d  din

Regulamentul pentru aplicarea Legii contabilității nr.82/1991 va fi respinsă ca

nefondată. Potrivit concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză,

prevederile  legale invocate în recurs au fost respectate de intimată,

întrucât la data intrării în patrimoniu zahărul rafinat a fost înregistrat la

costul de producție, iar la descărcarea de gestiune s-a înregistrat aceeași

valoare. Această apărare este nefondată și în condițiile în care recurenții nu

au contestat realitatea și legalitatea înregistrărilor din evidența contabilă a

societății intimate și nu au susținut că înregistrările astfel efectuate au

determinat diminuarea profitului impozabil și a impozitului pe profit pe anul

2001.

Pentru

considerentele expuse și constatând că nu există motive de modificare sau de

casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursurile declarate  de Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a municipiului București împotriva  sentinței civile

nr.325 din 12 martie 2003 a Curții de Apel BucureștI, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2004.