ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2815/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile

nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina și deciziei nr.7570 din 9

noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția Civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat intimata SC “A.” SA Slatina reprezentată de

avocat I.M.și intimata-contestatoare Z.D., personal și asistată de avocat V.A..

Procedura

completă.

Curtea

dă cuvântul părților în susținerea și, respectiv, combaterea recursului în

anulare, urmând ca părțile să pună concluzii și cu privire la competența

materială a Curții de Apel Craiova – Secția Civilă de a soluționa recursul

declarat împotriva sentinței civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei

Slatina, în raport de dispozițiile art.23 alin.3 din legea nr.92/1992 și

dispozițiile art.2 C.proc.civ..

Reprezentanta

Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare pentru motivul de

casare de ordine publică invocat din oficiu de instanță întrucât nu Curtea de

Apel Craiova era competentă să soluționeze recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de Judecătoria Slatina.

Avocat

I.M.solicită respingerea excepției de necompetență materială a Curții de Apel

Craiova în soluționarea recursului declarat de SC “A.” SA Slatina și admiterea

recursului în anulare astfel cum a fost formulat.

Avocat

V.A. pune concluzii de respingere a  excepției de necompetență materială a

Curții de Apel Craiova în soluționarea recursului declarat de SC “A.” SA

Slatina. Solicită respingerea recursului în anulare la nefondat.

C

U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea formulată la 21 martie 2001 la Judecătoria Slatina, contestatoarea Z.D.

a chemat în judecată pe intimata SC “A.” SA Slatina, solicitând instanței ca,

prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr.74 din 7

martie 2001 prin care intimata i-a desfăcut contractul de muncă în baza art.130

alin.1 lit.a din C.mun., reintegrarea  contestatoarei în postul și funcția

deținute anterior desfacerii contractului de muncă și plata tuturor drepturilor

bănești de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea

efectivă.

În

motivarea contestației, Z.D. a arătat că a deținut funcția de coordonator metrolog

și responsabil ISCIR în cadrul SC “A.” SA Slatina și că prin decizia nr.507 din

4 septembrie 1998 i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a

alin.1 C.mun.. A mai arătat că această decizie a intimatei a fost anulată de

Tribunalul Olt prin  decizia civilă nr.1986 din 7 aprilie 2000 care a dispus

totodată  reintegrarea sa pe postul avut anterior, cu plata drepturilor bănești

începând cu data de 14 septembrie 1998 și până la reintegrarea pe post, că

această hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost pusă în

executare la data de 12 februarie 2001 și că ulterior, intimata, prin decizia

nr.74/7 martie 2001 a  procedat din nou, netemeinic și nelegal, la desfacerea

contractului de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a C.mun. și art.2 lit.d din

legea nr.1/1991.

Judecătoria

Slatina, prin sentința civilă nr.2854 din 2 mai 2001 a admis contestația

formulată de Z.D. și a dispus anularea deciziei nr.74 din 7 martie 2001 și

reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior emiterii deciziei –

respectiv metrolog – coordonator ISCIR și obligarea intimatei la plata

drepturilor bănești de la data de 7 martie 2001 și până la reintegrarea

efectivă.

Soluția

pronunțată de Judecătoria Slatina a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova ,

care, prin decizia civilă nr.7570 din 9 noiembrie 2001, a respins ca nefondat

recursul declarat de intimata SC “A.” SA Slatina.

La

data de 11 noiembrie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a promovat în temeiul art.27 lit.f din Legea 92/1992 și

art.330 pct.2 C.proc.civ., recurs în anulare împotriva hotărârilor

judecătorești pronunțate în cauză, susținând că aceste hotărâri au fost date cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei

pe fond.

In

motivarea recursului în anulare se susține, în esență, că potrivit

dispozițiilor art.130 alin.1  lit a C.mun., contractul individual de muncă

poate fi desfăcut în cazul în care unitatea își reduce personalul prin

desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a

reorganizării, reorganizare care privește orice modificare a schemei de

personal, respectiv a statului de funcțiuni, chiar în condițiile în care

angajatorul nu și-a schimbat forma juridică și nici nu a fost subiectul unei

comasări sau divizări. Se mai susține că, în speță, intimata a făcut dovada

unei reduceri de personal reale, efective și definitive, că reâncadrarea

contestatoarei pe postul avut anterior, în baza deciziei nr.1986 din 7 aprilie

2000 a Tribunalului Olt, s-a făcut pentru a se evita sancțiunile prevăzute de

art.84 din legea nr.168/1999 iar măsura dispusă prin decizia a cărei anulare

s-a solicitat – în sensul trecerii în șomaj a contestatoarei și a încetării

raporturilor sale de muncă cu unitatea -,  este legală.

Recursul

în anulare este fondat și va fi admis pentru un motiv de ordine publică ce a

fost invocat din oficiu și urmează a fi soluționat conform art.306 alin.2

C.proc.civ..

Este

de observat că prin O.G.nr.138/2000 modificată prin O.U.G. nr.59/2001 ambele cu

aplicabilitate de la data de 2 mai 2001, competența materială în cazul

conflictelor de muncă a fost restructurată, prin a atribui tribunalelor

soluționarea lor în primă instanță, iar curților de apel, rezolvarea

recursurilor.

Numai

că, pentru situațiile tranzitorii privind hotărârile pronunțate de judecătorii

în materia conflictelor de muncă până la data de 2 mai 2001 sau în cauzele

pendinte până la această dată, nu există norme tranzitorii cu caracter

derogatoriu.

Acest

lucru impune aplicarea normelor imperative ale art.23 alin.3 din Legea

nr.92/1992, care stabilesc, cu caracter de principiu că dacă legea nu dispune

altfel, recursul este de competența instanței ierarhic superioară. In concret,

alin.3 al textului citat prevede că „tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă

recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit

legii, nu sunt supuse apelului”.

Modificarea

adusă pct.3  al art.2 C.proc.civ. prin O.U.G. nr.59/2001, respectând principiul

enunțat, dispune că, tribunalele, ca instanță de recurs, judecă recursurile

declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit

legii, nu sunt supuse apelului.

In

concluzie, de lege lata, în absența unor norme tranzitorii cu caracter

derogatoriu, recursurile declarate împotriva hotărârilor de prima instanță

pronunțate de judecătorii anterior sau posterior datei de 2 mai 2001 sunt de

competența tribunalului.

Cum,

în speță, se constată că recursul declarat de SC “A.” SA Slatina împotriva

sentinței civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina a fost judecat

de Curtea de Apel Craiova cu încălcarea normelor de competență materială, se va

admite recursul în anulare declarat de Procurorul General, va fi casată decizia

pronunțată de Curtea de Apel Craiova și se va trimite cauza la Tribunalul Olt

pentru competenta soluționare a recursului declarat de intimată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție.

Casează decizia civilă

nr.7570 din 9 noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția Civilă și

trimite cauza la Tribunalul Olt pentru rejudecarea recursului declarat de SC

“A.” SA Slatina împotriva sentinței civile nr.2854 din 2 mai 2001 a

Judecătoriei Slatina.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 iunie 2003.