ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2815/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina și deciziei nr.7570 din 9 noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția Civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimata SC “A.” SA Slatina reprezentată de avocat I.M.și intimata-contestatoare Z.D., personal și asistată de avocat V.A.. Procedura completă. Curtea dă cuvântul părților în susținerea și, respectiv, combaterea recursului în anulare, urmând ca părțile să pună concluzii și cu privire la competența materială a Curții de Apel Craiova – Secția Civilă de a soluționa recursul declarat împotriva sentinței civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina, în raport de dispozițiile art.23 alin.3 din legea nr.92/1992 și dispozițiile art.2 C.proc.civ..

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare pentru motivul de casare de ordine publică invocat din oficiu de instanță întrucât nu Curtea de Apel Craiova era competentă să soluționeze recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Slatina. Avocat I.M.solicită respingerea excepției de necompetență materială a Curții de Apel Craiova în soluționarea recursului declarat de SC “A.” SA Slatina și admiterea recursului în anulare astfel cum a fost formulat. Avocat V.A. pune concluzii de respingere a excepției de necompetență materială a Curții de Apel Craiova în soluționarea recursului declarat de SC “A.” SA Slatina. Solicită respingerea recursului în anulare la nefondat.

C U R T E A Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 21 martie 2001 la Judecătoria Slatina, contestatoarea Z.D. a chemat în judecată pe intimata SC “A.” SA Slatina, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr.74 din 7 martie 2001 prin care intimata i-a desfăcut contractul de muncă în baza art.130 alin.1 lit.a din C.mun., reintegrarea contestatoarei în postul și funcția deținute anterior desfacerii contractului de muncă și plata tuturor drepturilor bănești de la data desfacerii contractului de muncă până la reintegrarea efectivă. În motivarea contestației, Z.D. a arătat că a deținut funcția de coordonator metrolog și responsabil ISCIR în cadrul SC “A.” SA Slatina și că prin decizia nr.507 din 4 septembrie 1998 i-a fost desfăcut contractul de muncă în baza art.130 lit.a alin.1 C.mun..

A mai arătat că această decizie a intimatei a fost anulată de Tribunalul Olt prin decizia civilă nr.1986 din 7 aprilie 2000 care a dispus totodată reintegrarea sa pe postul avut anterior, cu plata drepturilor bănești începând cu data de 14 septembrie 1998 și până la reintegrarea pe post, că această hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a fost pusă în executare la data de 12 februarie 2001 și că ulterior, intimata, prin decizia nr.74/7 martie 2001 a procedat din nou, netemeinic și nelegal, la desfacerea contractului de muncă în temeiul art.130 alin.1 lit.a C.mun. și art.2 lit.d din legea nr.1/1991. Judecătoria Slatina, prin sentința civilă nr.2854 din 2 mai 2001 a admis contestația formulată de Z.D.

și a dispus anularea deciziei nr.74 din 7 martie 2001 și reintegrarea contestatoarei în postul deținut anterior emiterii deciziei – respectiv metrolog – coordonator ISCIR și obligarea intimatei la plata drepturilor bănești de la data de 7 martie 2001 și până la reintegrarea efectivă. Soluția pronunțată de Judecătoria Slatina a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova , care, prin decizia civilă nr.7570 din 9 noiembrie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de intimata SC “A.” SA Slatina. La data de 11 noiembrie 2002, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a promovat în temeiul art.27 lit.f din Legea 92/1992 și art.330 pct.2 C.proc.civ., recurs în anulare împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, susținând că aceste hotărâri au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

In motivarea recursului în anulare se susține, în esență, că potrivit dispozițiilor art.130 alin.1 lit a C.mun., contractul individual de muncă poate fi desfăcut în cazul în care unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării, reorganizare care privește orice modificare a schemei de personal, respectiv a statului de funcțiuni, chiar în condițiile în care angajatorul nu și-a schimbat forma juridică și nici nu a fost subiectul unei comasări sau divizări.

Se mai susține că, în speță, intimata a făcut dovada unei reduceri de personal reale, efective și definitive, că reâncadrarea contestatoarei pe postul avut anterior, în baza deciziei nr.1986 din 7 aprilie 2000 a Tribunalului Olt, s-a făcut pentru a se evita sancțiunile prevăzute de art.84 din legea nr.168/1999 iar măsura dispusă prin decizia a cărei anulare s-a solicitat – în sensul trecerii în șomaj a contestatoarei și a încetării raporturilor sale de muncă cu unitatea -, este legală. Recursul în anulare este fondat și va fi admis pentru un motiv de ordine publică ce a fost invocat din oficiu și urmează a fi soluționat conform art.306 alin.2 C.proc.civ.. Este de observat că prin O.G.nr.138/2000 modificată prin O.U.G.

nr.59/2001 ambele cu aplicabilitate de la data de 2 mai 2001, competența materială în cazul conflictelor de muncă a fost restructurată, prin a atribui tribunalelor soluționarea lor în primă instanță, iar curților de apel, rezolvarea recursurilor. Numai că, pentru situațiile tranzitorii privind hotărârile pronunțate de judecătorii în materia conflictelor de muncă până la data de 2 mai 2001 sau în cauzele pendinte până la această dată, nu există norme tranzitorii cu caracter derogatoriu. Acest lucru impune aplicarea normelor imperative ale art.23 alin.3 din Legea nr.92/1992, care stabilesc, cu caracter de principiu că dacă legea nu dispune altfel, recursul este de competența instanței ierarhic superioară.

In concret, alin.3 al textului citat prevede că „tribunalele, ca instanțe de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului”. Modificarea adusă pct.3 al art.2 C.proc.civ. prin O.U.G. nr.59/2001, respectând principiul enunțat, dispune că, tribunalele, ca instanță de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. In concluzie, de lege lata, în absența unor norme tranzitorii cu caracter derogatoriu, recursurile declarate împotriva hotărârilor de prima instanță pronunțate de judecătorii anterior sau posterior datei de 2 mai 2001 sunt de competența tribunalului.

Cum, în speță, se constată că recursul declarat de SC “A.” SA Slatina împotriva sentinței civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina a fost judecat de Curtea de Apel Craiova cu încălcarea normelor de competență materială, se va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General, va fi casată decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova și se va trimite cauza la Tribunalul Olt pentru competenta soluționare a recursului declarat de intimată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr.7570 din 9 noiembrie 2001 a Curții de Apel Craiova – Secția Civilă și trimite cauza la Tribunalul Olt pentru rejudecarea recursului declarat de SC “A.” SA Slatina împotriva sentinței civile nr.2854 din 2 mai 2001 a Judecătoriei Slatina. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2003.