ÎCCJ, Decizia nr. 108/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 3352 din 15

iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția penală, a respins cererea de

recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Timișoara, formulată de

inculpatul I.I. în dosarul nr. 5415/2003 al acelei curți, cu motivarea că

temeiurile invocate nu constituie cazuri de incompatibilitate în sensul

prevederilor art. 46, art. 47 și art. 48 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul a declarat recurs.

Prin motivele de casare invocate

oral, în sprijinul recursului, s-a susținut că soluția de respingere a cererii

de recuzare este contrară dispozițiilor legii, deoarece nu s-a ținut seama de

încălcările normelor de procedură care atrag nulitatea absolută a încheierii

nr. 117 din 10 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin.

S-a mai susținut că, prin modul în

care a procedat ulterior, Curtea de Apel Timișoara a acceptat acele încălcări

ale normelor procedurale, astfel că nu există garanții că, la acea instanță,

inculpatul va fi judecat în cadrul unui proces echitabil.

În concluzie, s-a cerut admiterea

recursului și casarea încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea încheierii atacate cu

recurs și celelalte acte ale dosarului rezultă că inculpatul a formulat cerere

de recuzare a tuturor judecătorilor Curții de Apel Timișoara, susținând că nu

ar exista garanții că, în fața acelei instanțe, i se va asigura judecarea în

cadrul unui proces echitabil și în mod imparțial deoarece în toate cauzele

judecate până în prezent nu s-au luat în considerare nulități absolute și au

fost respinse excepții de neconstituționalitate.

De asemenea, s-a susținut că nu s-a

asigurat apărarea inculpatului și consultarea dosarului, ceea ce ar demonstra

existența unor interese de a fi privat de libertate.

Referindu-se la aceste motive,

secția penală a Curții Supreme de Justiție a considerat în mod corect că

acestea nu constituie cazuri de incompatibilitate în sensul prevederilor art.

46, art. 47 și art. 48 C. proc. pen.

Pe de altă parte, nici criticile

formulate în cadrul motivelor invocate în sprijinul recursului, care se referă,

în esență, la susținerile formulate prin cererea de recuzare, nu justifică

aprecierea că ar exista temeiuri de natură a impune constatarea că judecătorii

Curții de Apel Timișoara s-ar afla în vreunul din cazurile de incompatibilitate

prevăzute limitativ în textele de lege menționate.

Așa fiind și cum motivele formulate,

deși susceptibile de a fi invocate în cadrul căilor de atac ce se pot exercita

împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului cauzei, nu pot face obiectul

unei cereri de recuzare, care trebuie să se refere doar la cazurile de

incompatibilitate strict determinate de lege, urmează a se respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat și a-l obliga să plătească statului

cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.I. împotriva încheierii nr. 3352 din 15 iulie 2003 a

Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Obligă pe inculpat să plătească

statului suma de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, vor fi

avansați din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică azi,

17 iulie 2003.