ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2607/2003

La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă Primăria Municipiului București, reprezentată legal de Primarul General, prin consilier juridic O.O., intimații-pârâți E.A., E.L., ambii reprezentați de avocat C.E., lipsind intimata-reclamantă F.C.și intimata-chemată în garanție S.C.”H.N.” SA. Procedura completă. Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită. Consilier juridic O.O. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei 307 A/27 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV – a Civilă și pe fond respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

CURTEA, Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 23 martie 1998, reclamanta F.C.a chemat în judecată pârâții E.A., E.L., Primăria Municipiului București și S.C.”H.N.” SA pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.335/20942 din 30 septembrie 1996. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că apartamentul 2 de la parterul imobilului situat în București, Bulevardul Aviatorilor nr. 68, sectorul 1, a trecut în mod abuziv în proprietatea statului fiind readus în proprietatea sa, conform sentinței civile 1827 din 23 februarie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1, în care pârâtele cu care se judecă în contradictoriu reclamanta au vândut apartamentul chiriașilor, cu eludarea dispozițiilor Legii 112/1995 privind interdicția de înstrăinare.

La cererea de chemare în judecată pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând să se constate calitatea acestora de cumpărători de bună credință, iar în subsidiar în condițiile în care s-ar admite acțiunea, pârâtele Primăria Municipiului București și S.C.”H.N.” SA să fie obligate – în solidar – la restituirea prețului plătit pentru imobil, la valoarea de circulație a acestuia și să se constate că, urmare anulării contractului de vânzare-cumpărare, pârâții își mențin calitatea de chiriași principali, contractul de închiriere al acestora fiind prelungit de plin drept. Ulterior această cerere a fost precizată și calificată ca o cerere de chemare în garanție solicitându-se restituirea prețului vânzării conform ratei inflației, cerere întemeiată în drept pe prevederile art. 1344 C.civ.referitoare la răspunderea pentru evicțiune a vânzătorului.

Pârâta Primăria Municipiului București a formulat la rându-i cerere de chemare în garanție a S.C.„H.N.” SA solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor reprezentând suma cu care Primăria Municipiului București ar cădea în pretenții. Urmare declinării în favoarea tribunalului, prin sentința civilă 1853/17 decembrie 1999 a Secției a IV – a Civilă s-a respins acțiunea principală, s-a admis cererea reconvențională a pârâților-reclamanți și s-a constatat că aceștia sunt cumpărători de bună-credință ai apartamentului 2 din București, B-dul Aviatorilor nr. 68, parter, sector 1, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție a pârâților formulată de Primăria Municipiului București, împotriva S.C.

„H.N.” SA. Curtea de Apel București – Secția a III – a Civilă, prin decizia 176 din 3 aprilie 2000 a admis apelurile formulate de reclamantă și pârâta Primăria Municipiului București a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea și a anulat contractul de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1996, încheiat între Primăria Municipiului București, reprezentată prin S.C.”H.N.” SA și E.A. și L., respingând excepția lipsei de calitate procesuală a pârâtei Primăria Municipiului București.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut în considerentele hotărârii pronunțate că pârâtele Primăria Municipiului București și S.C.”H.N.” SA au fost de rea-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a solicitat constatarea nulității absolute, deoarece acestea cunoșteau situația juridică a imobilului, care a fost restituit proprietarului reclamant și cum acestea au fost părți în dosarul de revendicare au avut știință că procedează la înstrăinarea imobilului, la încălcarea și nesocotirea dreptului de proprietate al reclamantei, care și-a redobândit imobilul ca efect al admitereii acțiunii în revendicare. Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă 5105 din 7 noiembrie 2001 a admis recursul declarat de pârâții E.A.

și E.L., casând-o numai în partea privind omisiunea de pronunțare asupra cererii reconvenționale și a cererilor de chemare în garanție, menținând celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Cauza – în rejudecare în apel – în limitele casării a fost trimisă Curții de Apel București, în conformitate cu art. 313 teza fiind și art. 315 alin. (1) din C.proc.civ. pentru ca instanța (în rejudecare), să se pronunțe și cu privire la omisiunea soluționării cererii reconvenționale și cererilor de chemare în garanție.

Pentru a dispune astfel, Curtea Supremă de Justiție, Secția Civilă a reținut în considerentele deciziei 5105/7 noiembrie 2001, în esență, că acțiunea în revendicare a fost introdusă la 26 ianuarie 1995, iar conform mențiunilor efectuate de grefa judecătoriei pe hotărârea, respectiv sentința civilă nr. 1827/23 februarie 1995), aceasta a dobândit caracter definitiv prin perimarea apelului – decizia civilă 2598/23 decembrie 1996 a Tribunalului Municipiului București – Secția a IV – a Civilă.

Lămurind cadrul procesual sub aspectul controlului exercitat în calea de atac a recursului, referitor la raportul juridic dedus judecății, la cererile reconvenționale și cererile de chemare în garanție grefate pe acesta cu petitul, astfel cum a fost precizat al cererii introductive de instanță, în care reclamanta F.C.a solicitat nulitatea absolută a contractului; instanța a apreciat în raport de materialul probator administrat în cauză, că vânzătoarea S.C.”H.N.” SA și recurenții-cumpărători E.A. și E.L. au încălcat cu intenție dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului.

Ca atare, în condițiile în care foștii chiriași, mai sus-menționați nu locuiau în imobilul litigios, ci în str. Jean Monnet nr. 1, unde au cumpărat un alt imobil pe numele unei nepoate au formulat la 19 ianuarie 1996 o cerere la S.C.”H.N.” SA de cumpărare a imobilului în litigiu, la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii 112/1995 și cu mult înaintea expirării termenului de 6 luni în care foștii proprietari puteau depune cereri pentru restituirea în natură a imobilelor naționalizate sau pentru acordarea de despăgubiri. S-a arătat în decizia menționată că între vânzător Primăria Municipiului București, reprezentată prin S.C.”H.N.” SA și soții E.A. și E.L.

în calitate de cumpărători a existat o intenție frauduloasă rezultată din încălcarea de comun acord a prevederilor art. 11 din Protocolului potrivit cu care contractelor de vîânzare-cumpărare întocmite de prestator (S.C.”H.N.” SA nu vor fi eliberate foștilor chiriași decât cu acordul prealabil al Comisiei Municipiale de aplicare a Legii 112/1995 până la rezolvarea integrală a dosarelor de restituire în natură, din graba cu care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Pârâtele Primăriei Municipiului București și S.C.”H.N.” SA au fost părți în dosarul nr. 1510/1995 al Judecătoriei Sectorului 1 București, cauză având ca obiect acțiunea în revendicare a imobilului pentru care ulterior s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1995 formulată de aceeași reclamantă F.C.în contradictoriu cu pârâtele, așa încât, acestea cunoșteau împrejurarea că reclamanta și-a redobândit imobilul trecut abuziv în proprietatea Statului, prin admiterea acțiunii în revendicare. Este indubitabil că vânzătoarea și cumpărătorii au purces, la întocmirea formalităților pentru imobilul de mai sus, fiind în perfectă cunoștință de cauză cu prilejul perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

În această ordine de idei este evidentă conduita culpabilă a părților perfectante ale contractului de vânzare-cumpărare când în realitate, au știut că dobânditorii imobilului sunt de fapt, doar beneficiarii unui contract de închiriere, iar nu stăruință și cu complicitatea vânzătorului au reușit să schimbe culpabil și în frauda legii natura juridică a acestui contract de închiriere într-un contract de vânzare-cumpărare. Reținând cele de mai sus, Curtea Supremă de Justiție a considerat legală și temeinică soluția instanței de apel care a schimbat soluția primei instanțe a fondului (Tribunalul Municipiului București – Secția a IV – a Civilă) de respingere a acțiunii și admițând apelurile Primăriei Municipiului București și ale reclamantei F.C.a schimbat, sentința fondului în sensul că a admis acțiunea și a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare.

Pe cale de consecință, cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel București, Secția a III – a Civilă în vederea pronunțării asupra cererilor – reconvențională prin care au solicitat menținerea calității de chiriași principali a pârâților-reclamanți E.A. și E.L. și cererilor de garanție și a efectelor contractului de închiriere (fila 36 dosar 5455/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 București), cererea de chemare în garanție a acelorași pârâți cu privire la Primăria Municipiului București și S.C.”H.N.” SA (fila l78 dosar) precum și cererea de chemare în garanție formulată de Primăria Municipiului București împotriva S.C.”H.N.”SA (fila 78 dosar).

În limitele fixate, în rejudecare, prin decizia 307 A din 27 iunie 2002, Curtea de Apel București – Secția a III – a București, ca instanță de trimitere, a admis cererea reconvențională formulată de pârâții E.A. și E.L., a constatat menținerea calității pârâților de chiriași ai apartamentului în cauză, cu toate efectele de plin drept. A admis cererea de chemare în garanție a pârâților persoane fizice și obligă pârâtele Primăria Municipiului București și S.C.”H.N.” SA, în solidar la restituirea către pârâții E.A. și E.L. a prețului vânzării apartamentului pentru care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 noiembrie 1996, indexat conform ratei inflației la data executării.

Aceeași instanță a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Primăria Municipiului București împotriva pârâtei S.C.”H.N.” SA. Această soluție a fost pronunțată în dosarul nr. 1704/2002. Instanța de apel în rejudecare și-a motivat soluția în sensul în care, urmare a admiterii acțiunii în revendicare promovată de reclamantă și constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare devin incidente dispozițiile C.civ. ce reglementează răspunderea pentru evicțiune. În consecință, în interpretarea edicitată de prevederile art. 1337 și art. 1340 C. civ., „vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde pentru cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, sau de sarcinile…

iar „stipulația prin care vânzătorul se descarcă de răspunderea pentru evicțiune, nu-l scutește de a restitui prețul, în caz de evicțiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut la facerea vânzării, pericolul evicțiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie”. Decizia pronunțată vine să compenseze și rațiuni întemeiate pe restabilirea edității, contracarând efectele unei îmbogățiri fără justă cauză, în condițiile în care contractul a fost încheiat cu rea-credință a părților. Drept consecință a relei-credințe pe deplin dovedită în cauza dedusă judecății, vânzătorul este obligat să răspundă pentru evicțiune alături de S.C.”H.N.” SA, acesta din urmă în calitate de mandatar al vânzătorului.

În lumina aprecierilor expuse instanța a făcut aplicarea efectelor solidarității pasive a obligațiilor între debitori. Grație obligației solidare pasive, creditorul este îndreptățit a cere oricărui debitor executarea integrală a prestației ce formează obiectul obligației, conform art. 1039 C.civ., potrivit cu care „obligația este solidară din parte debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate și că plata făcută de unul din debitori liberează și pe ceilalți către creditor”. S-a mai arătat că prin cererea reconvențională pârâții-reclamanți tind să redobândească calitatea de debitori, în beneficiul Legii 114/1996 și O.U.G. 40/1996.

Cererea de chemare în garanție a fost admisă în contradictoriu cu pârâta S.C.”H.N.” SA și motivată de existența răspunderii pentru evicțiune față de cumpărătorii-pârâți – reținându-se culpa S.C.”H.N.”SA care a eliberat pârâților E.A. și Lazarina contractul de vânzare-cumpărare și a încasat prețul, fără a solicita, în prealabil, avizul Primăriei Municipiului București de aplicare a Legii 112/1995, fără însă a înlătura total răspunderea însăși a vânzătorului pentru evicțiune, în temeiul art. 1337 și 1340 din C.civ. Apărarea Primăriei Municipiului București în sensul exonerării de răspundere față de pârâții-cumpărători nu subzistă unei analize pertinente. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul General criticând decizia instanței de apel cu p rivire la admiterea cererii de chemare în garanție a acestuia, arătând că prețul plătit de către cumpărătorii (pârâții-reclamanți) E.A.

și E.L.) pentru imobilul situat în București, B-dul Aviatorilor nr. 68, parter, apartament 2, sectorul 1 în baza Legii 112/1995 (contractul de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1996 a intrat în contul Ministerului Finanțelor Publice, acesta fiind plătit în ralitate unei alte persoane juridice, chiar dacă Primăria Municipiului București a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare mai sus indicat. În considerarea criticii expuse Primăria Municipiului București învederează că obligația de restituire a prețului vânzării imobilului revine Ministerului Finanțelor Publice. În consecință solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate iar pe fond respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În drept recursul a fost circumscris motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ. Prin prisma motivelor invocate, recursul promovat de pârâta Primăria Municipiului București se vădește a fi nefundat pentru următoarele considerente: În mod legal și corect au fost soluționate de către instanța de apel – cu prilejul rejudecării cauzei în limitele casării, cererile de chemare în garanție a pârâților și cererea reconvențională a pârâților-reclamanți E.A. și E.L. Cum recursul declarat de Primăria Municipiului București, reprezentată legal de Primarul General vizează doar cererile de chemare în garanție, în argumentele ce urmează vor fi analizate doar acestea.

Așadar, prima critică referitoare la obligarea în solidar a Primăriei Municipiului București și S.C.”H.N.”SA la restituirea prețului vânzării urmează a fi înlăturată ca nefondată pentru considerentele pe larg expuse în decizia 307 A/27 iunie 2002, care au detaliat și analizat fidel condițiile răspunderii vânzătorului pentru evicțiune (art. 137 C.civ.) și modalitatea restituirii răspunderii solidare pasive a debitorilor în ipoteza obligației solidare pasive. Instanța a examinat corect raportul juridic ce evidențiază culpa vânzătorilor Primăria Municipiului București (prin S.C.”H.N.” SA) în încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cărei constatare a nulității absolute s-a solicitat, în condițiile în care au fost eludate dispoz ițiile Legii 12/1995.

Obligația de restituire a prețului reglementată de art.1340 din C.civ. ce incumbă vânzătorului a fost grevată de un raport juridic corect analizat într-o motivare ce urmează a fi păstrată, cu precizarea că solidaritatea pasivă (adică obligarea și a Primăriei Municipiului București și a S.C.”H.N.”SA la restituirea către pârâții E.A. și L. a prețului vânzării pentru care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare) se înfățișează pentru creditor (în speță pârâții-cumpărători) ca o adevărată garanție a executării obligației. Ca atare, solidaritatea pasivă, prin modul în care acționează, face ca riscul unei eventuale insolvabilități a unui codebitor solidar să fie atenuat.

Nici susținerile recurentei în sensul respingerii cererii de chemare în garanție (ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală) nu pot fi primite câtă vreme Primăria Municipiului București este parte în contractul de vânzare-cumpărare lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege, s-a dovedit că având cunoștință de existența unui litigiu prin care reclamanta și-a revendicat drepturile de proprietate asupra imobilulu a uzat de o conduită concretizată într-o operație speculativă încheiată cu încălcarea dispozițiilor Legii 112/1995 ce proteguiesc dreptul de proprietate, ca drept sacru și inviolabil. Pentru considerentele învederate, Curtea urmează a respinge recursul, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II – a din C.proc.civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București, reprezentat legal de Primarul General împotriva deciziei 307 A din 27 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a III – a Civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 iunie 2003.