ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2607/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2607/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La apelul nominal s-au

prezentat recurenta-pârâtă Primăria Municipiului București, reprezentată legal

de Primarul General, prin consilier juridic O.O., intimații-pârâți E.A., E.L.,

ambii reprezentați de avocat C.E., lipsind intimata-reclamantă F.C.și

intimata-chemată în garanție S.C.”H.N.” SA.

Procedura completă.

Nefiind chestiuni prealabile,

Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.

Consilier juridic O.O.

a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei 307 A/27 iunie 2002 a

Curții de Apel București, Secția a IV – a Civilă și pe fond respingerea cererii

de chemare în garanție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 23 martie 1998,

reclamanta F.C.a chemat în judecată pârâții E.A., E.L., Primăria Municipiului

București și S.C.”H.N.” SA pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să

dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.335/20942 din 30

septembrie 1996.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că apartamentul 2 de la parterul imobilului situat în

București, Bulevardul Aviatorilor nr. 68, sectorul 1, a trecut în mod abuziv în

proprietatea statului fiind readus în proprietatea sa, conform sentinței civile

1827 din 23 februarie 1995 a Judecătoriei Sectorului 1, în care pârâtele cu

care se judecă în contradictoriu reclamanta au vândut apartamentul chiriașilor,

cu eludarea dispozițiilor Legii 112/1995 privind interdicția de înstrăinare.

La cererea de chemare

în judecată pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând să se

constate calitatea acestora de cumpărători de bună credință, iar în subsidiar

în condițiile în care s-ar admite acțiunea,  pârâtele Primăria Municipiului

București și S.C.”H.N.” SA să fie obligate – în solidar – la restituirea

prețului plătit pentru imobil, la valoarea de circulație a acestuia și să se

constate că, urmare anulării contractului de vânzare-cumpărare, pârâții își

mențin calitatea de chiriași principali, contractul de închiriere al acestora

fiind prelungit de plin drept.

Ulterior această

cerere a fost precizată și calificată ca o cerere de chemare în garanție

solicitându-se restituirea prețului vânzării conform ratei inflației, cerere

întemeiată în drept pe prevederile art. 1344 C.civ.referitoare la răspunderea

pentru evicțiune a vânzătorului.

Pârâta Primăria

Municipiului București a formulat la rându-i cerere de chemare în garanție a

S.C.„H.N.” SA solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor

reprezentând suma cu care Primăria Municipiului București ar cădea în

pretenții.

Urmare declinării în

favoarea tribunalului, prin sentința civilă 1853/17 decembrie 1999 a Secției a

IV – a Civilă s-a respins acțiunea principală, s-a admis cererea reconvențională

a pârâților-reclamanți și s-a constatat că aceștia sunt cumpărători  de

bună-credință ai apartamentului 2 din București, B-dul Aviatorilor nr. 68,

parter, sector 1, s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în

garanție a pârâților formulată de Primăria Municipiului București, împotriva

S.C. „H.N.” SA.

Curtea de Apel

București – Secția a III – a Civilă, prin decizia 176 din 3 aprilie 2000 a

admis apelurile formulate de reclamantă și pârâta Primăria Municipiului

București a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis acțiunea și a anulat

contractul de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1996, încheiat

între Primăria Municipiului București, reprezentată prin S.C.”H.N.” SA și E.A.

și L., respingând excepția lipsei de calitate procesuală a pârâtei Primăria

Municipiului București.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut în considerentele hotărârii pronunțate că pârâtele

Primăria Municipiului București și S.C.”H.N.” SA au fost de rea-credință la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la care s-a solicitat

constatarea nulității absolute, deoarece acestea cunoșteau situația juridică a

imobilului, care a fost restituit proprietarului reclamant și cum acestea au

fost părți în dosarul de revendicare au avut știință că procedează la

înstrăinarea imobilului, la încălcarea și nesocotirea dreptului de proprietate

al reclamantei, care și-a redobândit imobilul ca efect al admitereii acțiunii

în revendicare.

Curtea Supremă de

Justiție, prin decizia civilă 5105 din 7 noiembrie 2001 a admis recursul

declarat de pârâții E.A. și E.L., casând-o  numai în partea privind omisiunea

de pronunțare asupra cererii reconvenționale și a cererilor de chemare în

garanție, menținând celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Cauza – în rejudecare

în apel – în limitele casării a fost trimisă Curții de Apel București, în

conformitate cu art. 313 teza fiind și art. 315 alin. (1) din C.proc.civ.

pentru ca instanța (în rejudecare), să se pronunțe și cu privire la  omisiunea

soluționării cererii reconvenționale și cererilor de chemare în garanție.

Pentru a dispune

astfel, Curtea Supremă de Justiție, Secția Civilă a reținut în considerentele

deciziei 5105/7 noiembrie 2001, în esență, că acțiunea în revendicare a fost

introdusă la 26 ianuarie 1995, iar conform mențiunilor efectuate de grefa

judecătoriei pe hotărârea, respectiv sentința civilă nr. 1827/23 februarie

1995), aceasta a dobândit caracter definitiv prin perimarea apelului – decizia

civilă 2598/23 decembrie 1996 a Tribunalului Municipiului București – Secția a

IV – a Civilă.

Lămurind cadrul

procesual sub aspectul controlului exercitat în calea de atac a recursului,

referitor la raportul juridic dedus judecății, la cererile reconvenționale și

cererile de chemare în garanție grefate pe acesta cu petitul, astfel cum a fost

precizat al cererii introductive de instanță, în care reclamanta F.C.a

solicitat nulitatea absolută a contractului; instanța a apreciat în raport de

materialul probator administrat în cauză, că vânzătoarea S.C.”H.N.” SA și recurenții-cumpărători

E.A. și E.L. au încălcat cu intenție dreptul de proprietate al reclamantei

asupra imobilului.

Ca atare, în

condițiile în care foștii chiriași, mai sus-menționați nu locuiau în imobilul

litigios, ci în str. Jean Monnet nr. 1, unde au cumpărat un alt imobil pe

numele unei nepoate au formulat la 19 ianuarie 1996 o cerere la S.C.”H.N.” SA

de cumpărare a imobilului în litigiu, la o dată anterioară intrării în vigoare

a Legii 112/1995 și cu mult înaintea expirării termenului de 6 luni în care foștii

proprietari puteau depune cereri pentru restituirea în natură a imobilelor

naționalizate sau pentru acordarea de despăgubiri.

S-a arătat în decizia

menționată că între vânzător Primăria Municipiului București, reprezentată prin

S.C.”H.N.” SA și soții E.A. și E.L. în calitate de cumpărători a existat o

intenție frauduloasă rezultată din încălcarea de comun acord a prevederilor

art. 11 din Protocolului potrivit cu care contractelor de vîânzare-cumpărare

întocmite de prestator (S.C.”H.N.” SA nu vor fi eliberate foștilor chiriași

decât cu acordul prealabil al Comisiei Municipiale de aplicare a Legii 112/1995

până la rezolvarea integrală a dosarelor de restituire în natură, din graba cu

care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Pârâtele Primăriei Municipiului

București și S.C.”H.N.” SA au fost părți în dosarul nr. 1510/1995 al

Judecătoriei Sectorului 1 București, cauză având ca obiect acțiunea în

revendicare a imobilului pentru care ulterior s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1995 formulată de aceeași

reclamantă F.C.în contradictoriu cu pârâtele,  așa încât, acestea cunoșteau

împrejurarea că reclamanta și-a redobândit imobilul trecut abuziv în

proprietatea Statului, prin admiterea acțiunii în revendicare.

Este indubitabil că

vânzătoarea și cumpărătorii au purces, la întocmirea formalităților pentru

imobilul de mai sus, fiind în perfectă cunoștință de cauză cu prilejul

perfectării contractului de vânzare-cumpărare.

În această ordine de

idei este evidentă conduita culpabilă a părților perfectante ale contractului

de vânzare-cumpărare când în realitate, au știut că dobânditorii imobilului

sunt de fapt, doar beneficiarii unui contract de închiriere, iar nu stăruință

și cu complicitatea vânzătorului au reușit să schimbe culpabil și în frauda

legii natura juridică a acestui contract de închiriere într-un contract de

vânzare-cumpărare.

Reținând cele de mai

sus, Curtea Supremă de Justiție a considerat legală  și temeinică soluția

instanței de apel care a schimbat soluția primei instanțe a fondului

(Tribunalul Municipiului București – Secția a IV – a Civilă) de respingere a

acțiunii și admițând apelurile Primăriei Municipiului București și ale

reclamantei F.C.a schimbat, sentința fondului în sensul că a admis acțiunea și

a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare.

Pe cale de consecință,

cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. cauza a fost

trimisă spre rejudecare Curții de Apel București, Secția a III – a Civilă în

vederea pronunțării asupra cererilor – reconvențională prin care au solicitat

menținerea calității de chiriași principali a pârâților-reclamanți E.A. și E.L.

și cererilor de garanție și a efectelor contractului de închiriere (fila 36

dosar 5455/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 București), cererea de chemare în

garanție a acelorași pârâți cu privire la Primăria Municipiului București și

S.C.”H.N.” SA (fila l78 dosar) precum și cererea de chemare în garanție

formulată de Primăria Municipiului București împotriva S.C.”H.N.”SA (fila 78

dosar).

În limitele fixate, în

rejudecare, prin decizia 307 A din 27 iunie 2002, Curtea de Apel București –

Secția a III – a București,  ca instanță de trimitere, a admis cererea

reconvențională formulată de pârâții E.A. și E.L., a constatat menținerea calității

pârâților de chiriași ai apartamentului în cauză, cu toate efectele de plin

drept.

A admis cererea de

chemare în garanție a pârâților persoane fizice și obligă pârâtele Primăria

Municipiului București și S.C.”H.N.” SA, în solidar la restituirea către

pârâții E.A. și E.L. a prețului vânzării apartamentului pentru care s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 335/20942

din 30 noiembrie 1996, indexat conform ratei inflației la data executării.

Aceeași instanță a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta

Primăria Municipiului București împotriva pârâtei S.C.”H.N.” SA. Această

soluție a fost pronunțată în dosarul nr. 1704/2002.

Instanța de apel în

rejudecare și-a motivat soluția în sensul în care, urmare a admiterii acțiunii

în revendicare promovată de reclamantă și constatării nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare devin incidente dispozițiile C.civ. ce

reglementează răspunderea pentru evicțiune.

În consecință, în

interpretarea edicitată de prevederile art. 1337 și art. 1340 C. civ.,

„vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a

răspunde pentru cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut,

sau de sarcinile… iar „stipulația prin care vânzătorul se descarcă de

răspunderea pentru evicțiune, nu-l scutește de a restitui prețul, în caz de

evicțiune, afară numai dacă cumpărătorul a cunoscut la facerea vânzării,

pericolul evicțiunii, sau dacă a cumpărat pe răspunderea sa proprie”.

Decizia pronunțată

vine să compenseze și rațiuni întemeiate pe restabilirea edității, contracarând

efectele unei îmbogățiri fără justă cauză, în condițiile în care contractul a

fost încheiat cu rea-credință a părților.

Drept consecință a

relei-credințe pe deplin dovedită în cauza dedusă judecății, vânzătorul este

obligat să răspundă pentru evicțiune  alături de S.C.”H.N.” SA, acesta din urmă

în calitate de mandatar al vânzătorului. În lumina aprecierilor expuse instanța

a făcut aplicarea efectelor solidarității pasive a obligațiilor între debitori.

Grație obligației solidare pasive, creditorul este îndreptățit a cere oricărui

debitor executarea integrală a prestației ce formează obiectul obligației,

conform art. 1039 C.civ., potrivit cu care  „obligația este solidară din parte

debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate

fi constrâns pentru totalitate și că plata făcută de unul din debitori

liberează și pe ceilalți către creditor”.

S-a mai arătat că prin

cererea reconvențională pârâții-reclamanți tind să redobândească calitatea de

debitori, în beneficiul Legii 114/1996 și O.U.G. 40/1996.

Cererea de chemare în

garanție a fost admisă în contradictoriu cu pârâta S.C.”H.N.” SA și motivată de

existența răspunderii pentru evicțiune față de cumpărătorii-pârâți –

reținându-se culpa S.C.”H.N.”SA care a eliberat pârâților E.A. și Lazarina

contractul de vânzare-cumpărare și a încasat prețul, fără a solicita, în

prealabil, avizul Primăriei Municipiului București de aplicare a Legii

112/1995, fără însă a înlătura total răspunderea însăși a vânzătorului pentru

evicțiune, în temeiul art. 1337 și 1340 din C.civ.

Apărarea Primăriei

Municipiului București în sensul exonerării de răspundere față de

pârâții-cumpărători nu subzistă unei analize pertinente.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Municipiul București, reprezentat legal de Primarul

General criticând decizia instanței de apel cu p rivire la admiterea cererii de

chemare în garanție a acestuia, arătând că prețul plătit de către cumpărătorii

(pârâții-reclamanți) E.A. și E.L.) pentru imobilul situat în București, B-dul

Aviatorilor nr. 68, parter, apartament 2, sectorul 1 în baza Legii 112/1995

(contractul de vânzare-cumpărare nr. 335/20942 din 30 septembrie 1996 a intrat

în contul Ministerului Finanțelor Publice, acesta fiind plătit în ralitate unei

alte persoane juridice, chiar dacă Primăria Municipiului București a fost parte

în contractul de vânzare-cumpărare mai sus indicat.

În considerarea

criticii expuse Primăria Municipiului București învederează că obligația de

restituire a prețului vânzării imobilului revine Ministerului Finanțelor

Publice.

În consecință solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate iar pe fond respingerea

cererii de chemare în garanție ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă.

În drept recursul a

fost circumscris motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.proc.civ.

Prin prisma motivelor

invocate, recursul promovat de pârâta Primăria Municipiului București se

vădește a fi nefundat pentru următoarele considerente:

În mod legal și corect

au fost soluționate de către instanța de apel – cu prilejul rejudecării cauzei

în limitele casării, cererile de chemare în garanție a pârâților și cererea

reconvențională a pârâților-reclamanți E.A. și E.L.

Cum recursul declarat

de Primăria Municipiului București, reprezentată legal de Primarul General

vizează doar cererile de chemare în garanție, în argumentele ce urmează vor fi

analizate doar acestea.

Așadar, prima critică

referitoare la obligarea în solidar a Primăriei Municipiului București  și

S.C.”H.N.”SA la restituirea prețului vânzării urmează a fi înlăturată ca

nefondată pentru considerentele pe larg expuse în decizia 307 A/27 iunie 2002,

care au detaliat și analizat fidel condițiile răspunderii vânzătorului pentru

evicțiune (art. 137 C.civ.) și modalitatea restituirii răspunderii solidare

pasive a debitorilor în ipoteza obligației solidare pasive.

Instanța a examinat

corect raportul juridic ce evidențiază culpa vânzătorilor Primăria Municipiului

București (prin S.C.”H.N.” SA) în încheierea contractului de vânzare-cumpărare

a cărei  constatare a nulității absolute s-a solicitat, în condițiile în care

au fost eludate dispoz ițiile Legii 12/1995.

Obligația de

restituire a prețului reglementată de art.1340 din C.civ. ce incumbă

vânzătorului a fost grevată de un raport juridic corect analizat într-o

motivare ce urmează a fi păstrată, cu precizarea că solidaritatea pasivă (adică

obligarea și a Primăriei Municipiului București și a S.C.”H.N.”SA la restituirea

către pârâții E.A. și L. a prețului vânzării pentru care s-a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare) se înfățișează pentru

creditor (în speță pârâții-cumpărători) ca o adevărată garanție a executării

obligației. Ca atare, solidaritatea pasivă, prin modul în care acționează, face

ca riscul unei eventuale insolvabilități a unui codebitor solidar să fie

atenuat.

Nici susținerile

recurentei în sensul respingerii cererii de chemare în garanție (ca fiind

făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală) nu pot fi primite câtă

vreme Primăria Municipiului București este parte în contractul de

vânzare-cumpărare lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege, s-a dovedit

că având cunoștință de existența unui litigiu prin care reclamanta și-a

revendicat drepturile de proprietate asupra imobilulu a uzat de o conduită

concretizată într-o operație speculativă încheiată cu încălcarea dispozițiilor

Legii 112/1995 ce proteguiesc dreptul de proprietate, ca drept sacru și

inviolabil.

Pentru considerentele

învederate, Curtea urmează a respinge recursul, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II – a din C.proc.civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiului București, reprezentat legal de

Primarul General împotriva deciziei 307 A din 27 iunie 2002 a Curții de Apel

București, Secția a III – a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

17 iunie  2003.