ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5392/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 1998 pe rolul Judecătoriei Bistrița, reclamantul Consiliul local al municipiului Bistrița a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Cooperativa meșteșugărească C., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin accesiune imobiliară, asupra unei suprefețe de 8351 mp teren, pe malul stâng al râului Bistrița, și să se dispună înscrierea în cartea funciară a acestui drept. S-a motivat acțiunea prin aceea că din anii 1970 s-au efectuat lucrări de regularizare a cursului râului Bistrita, de către municipalitate, ceea ce a avut drept consecintă depunerea de aluviuni ce au condus la creșterea suprafeței de teren a reclamantei, folosită de pârâtă.

S-a depus copia unei expertize extrajudiciare, întocmite în luna februarie 1997. În cauză au formulat cereri de intervenție C.L. și U.I.; H.N. și F., care au solicitat să li se recunoască și lor, ca proprietari ai terenurilor ce cândva au fost riverane, dreptul corespunzător de proprietate dobândit prin aluviune. Același expert P.I. (care întocmise expertiza extrajudiciară) a fost desemnat pentru întocmirea unei expertize judiciare. In urma depunerii acesteia, precum și a suplimentului, reclamantul Consiliul local al municipiului Bistrița și-a restrâns acțiunea la 3817mp. Pârâta a depus cerere reconvențională prin care a învederat că potrivit aprobărilor, în anul 1976 a edificat construcții productive pe terenul înscris în top.5583, a solicitat să i se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra construcțiilor și un drept de superficie asupra terenului.

Judecătoria Bistrița și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrita-Năsăud, în raport cu valoarea obiectului cererilor. Prin sent.civ. nr. 185/7 mai 1999, Tribunalului Bistrita-Năsăud, secția civilă, a admis acțiunea, precum și cererile de intervenție, a constatat că: reclamanta a dobândit prin aluviune 3817 mp, repartizați în două numere topografice din două cărți funciare; interveninenții C. și U. au dobândit în același mod 2346 mp, iar intervenienții H. 988 mp. S-a admis în parte cererea reconvențională, s-a constatat că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe top.5583 și i s-a recunoscut un drept de superficie asupra construcțiilor aflate pe top.

5583/5, 5583/6 și în cf.3762 și 2108 Bistrița. S-a reținut în motivare că sunt îndeplinite condițiile art.495 Cod civil privind dobândirea proprietății prin aluviune. În fața Curții de apel Cluj au formulat cereri de intervenție accesorie, în interesul reclamantei, B.D.I., S.V., B.D. și B.I., care au solicitat admiterea acțiunii. S-a dispus o nouă expertiză, întocmită de expert B.M., au fost audiați martori, s-a administrat proba cu cercetare locală. După o primă decizie, casată de Curtea Supremă de Justiție, s-a pronuntat decizia civilă nr. 120 din 10 octombrie 2002, prin care au fost admise apelurile reclamatei, pârâtei și intervenienților în interesul reclamantei. S-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra suprefeței de 8531 mp teren, înscris sub top.5583/2/1 și 5583/2/2 prin aluvine, dispunându-se înscrierea în cartea funciară.

S-a constatat că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe top. 5583/2/2 și i s-a recunoscut un drept de superficie pentru 6686 mp, dispunându-se înscrierea ambelor drepturi în CF conform expertizei B.M., omologată. Au fost respinse cererile de interventie în interes propriu formulate de C. L., U.I. și fam. H., au fost compensate cheltuielile de judecată ale reclamantului și ale pârâtei, s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței nr. 185/1999. În motivarea deciziei sale, instanta de apel a reținut în esență, că între albia râului Bistrita , Str. G. și o alee s-a format prin aluviune o suprafată de 9698 mp teren, din care se reține pentru admiterea acțiunii suprafața de 8531 mp, constatată prin expertizele anterioare, teren ce face parte din parcela cu top.5583 în CF nr.2108- râul Bistrița, proprietatea orașului Bistrița.

Cum între reclamant și pârâtă a existat o convenție încă din anul 1976 privind edificarea construcțiilor, s-a admis intabularea dreptului de superficie al pârâtei-reclamante reconvenționale. Cu privire la intervenienții în interes propriu, instanta a constatat că acesția nu au și nu au avut terenuri riverane, pentru a pretinde dobândirea proprietății asupra terenului format prin aluviune. Pe de altă parte, s-a reținut că extinderea terenului s-a datorat nu doar unor cauze naturale, ci intervenției autorităților locale și ale pârâtei. S-a mai reținut în considerente că se impune relocarea parcelei intervenientului U.I., potrivit anexei 5 din raportul de expertiză, urmând a fi obligată pârâta să niveleze terenul și să demoleze cele două ziduri aflate în fază avansată de degradare.

Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs intervenienții C.L. și U.I., care au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ, în dezvoltarea cărora au susținut în esență că prin decizia pronuntată Curtea de apel Cluj: - a acordat mai mult decât s-a cerut: cu referire la restrângerea acțiunii de către reclamant la 3817mp; - a motivat contradictoriu sau străin de natura pricinii, cu referire la reținerea unui drept de proprietate al statului, prin Consiliul local, asupra unei porțiuni de teren denumită de expert “aleea A”, neevidențiată în cartea funciară și propunerea de “relocare” a unei porțiuni din terenul proprietatea lor, ceea ce echivalează cu o expropriere; de asemeni, contradicția dintre considerente și dispozitiv, în care pârâta nu a fost cu nimic obligată, deși în considerente s-a menționat o obligatie în sarcina acesteia; - a încălcat sau a aplicat greșit dispozițiile art. 495 și art. 496 din C. civ., fiind necontestat că la terenul proprietatea lor s-au realizat aluvionările, care trebuie să le profite potrivit expertizei P.E.

Intervenienții H.N. și H.F. au formulat o cerere intitulată “aderare la recurs”, prin care au învederat că sentința de fond trebuie menținută, ca fiind legală și temeinică, fiind dispuși ca în viitor să cedeze, dacă nevoi publice o impun, o parte din proprietatea lor. Intrucât în sistemul procesual civil roman nu se cunoaște instituția aderării la recurs, petiția urmează a fi interpretată ca fiind o întâmpinare. Prin întâmpinare, reclamantul, pârâta și intervenienții accesorii B. și S. au solicitat respingerea recursului. Recursul este întemeiat în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează. Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității, specific procesului civil, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Iar conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. În speță, astfel cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, reclamantul care solicitase inițial recunoașterea unui drept de proprietate asupra a 8351 mp teren și-a restrâns acțiunea, în urma constatărilor expertului a cărui lucrare fusese depusă chiar de reclamant, odată cu acțiunea. Admițând pe fond acțiunea pentru suprafața inițial solicitată, fără a ține seama de restrângerea acțiunii, instanța de apel a acordat, evident, mai mult decât s-a cerut. Așadar primul motiv al recursului se privește ca fiind fondat. Și cel de-al doilea motiv invocat de recurenți este întemeiat, decizia pronunțată în apel fiind contradictorie, în înțelesul dat de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Omologând expertiza întocmită de ing. B.M., instanța a încălcat dreptul de proprietate al recurenților asupra terenului înscris pe numele lor în cartea funciară și a dispus practic un schimb forțat de imobile, inadmisibil în sistemul nostru juridic actual. Se constată de asemeni contradicția dintre considerentele în care se reține că pârâta va efectua anumite lucrări de degajare a terenului și dispozitiv, care nu conține nimic sub acest aspect. Se impune de aceea casarea atât a acestei decizii, cât și a sentinței de fond, date fiind contradicțiile dintre cele două lucrări tehnice de specialitate, omologate pe rând de către cele două instanțe. Se impune de aceea , în condițiile art. 201 C. proc.

civ., întocmirea unei noi expertize de o comisie formată din trei experți, care să se pronunțe în cauză asupra implicațiilor recunoașterii dreptului de proprietate asupra terenului și a construcțiilor, cu destinația actuală, ținând seama și de exigențele impuse de Legea apelor nr. 107/1996. Cu ocazia rejudecării se va lua în discuție și legalitatea cererii intervenienților-recurenți de recunoaștere a dreptului lor de proprietate pentru o suprafață de teren constituită prin aluviune, ținând seama de data la care ei au devenit proprietari în zonă și de configuația terenului la acel moment. Intrucât situația de fapt, ce urmează a fi determinată cu exactitate prin expertiză, nu este pe deplin lămurită în sensul art. 314 C. proc.

civ., această Inaltă Curte nu poat ehotărâ asupra fondului pricinii. Pentru considerentele anterior expuse, recursul se va admite în baza art. 312 C. proc. civ., cauza urmând a fi trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Bistrița-Năsăud ca instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de intervenienții C.L. și U.I. împotriva deciziei nr. 120 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința nr. 185 din 7 mai 1999 a Tribunalului Bistrița Năsăud și trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2003.