ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5392/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18

februarie 1998 pe rolul Judecătoriei Bistrița, reclamantul Consiliul local al

municipiului Bistrița a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Cooperativa

meșteșugărească C., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin

accesiune imobiliară, asupra unei suprefețe de 8351 mp teren, pe malul stâng al

râului Bistrița, și să se dispună înscrierea în cartea funciară a acestui

drept. S-a motivat acțiunea prin aceea că din anii 1970 s-au efectuat lucrări

de regularizare a cursului râului Bistrita, de către municipalitate, ceea ce a

avut drept consecintă depunerea de aluviuni ce au condus la creșterea

suprafeței de teren a reclamantei, folosită de pârâtă. S-a depus copia unei

expertize extrajudiciare, întocmite în luna februarie 1997.

În cauză au formulat

cereri de intervenție C.L. și U.I.; H.N. și F., care au solicitat să li se

recunoască și lor, ca proprietari ai terenurilor ce cândva au fost riverane,

dreptul corespunzător de proprietate dobândit prin aluviune.

Același expert P.I. (care

întocmise expertiza extrajudiciară) a fost desemnat pentru întocmirea unei

expertize judiciare. In urma depunerii acesteia, precum și a suplimentului,

reclamantul Consiliul local al municipiului Bistrița și-a restrâns acțiunea la

3817mp.

Pârâta a depus cerere

reconvențională prin care a învederat că potrivit aprobărilor, în anul 1976 a

edificat construcții productive pe terenul înscris în top.5583, a solicitat să

i se înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate asupra construcțiilor și

un drept de superficie asupra terenului.

Judecătoria Bistrița

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Bistrita-Năsăud, în raport cu valoarea obiectului cererilor.

Prin sent.civ. nr. 185/7

mai 1999, Tribunalului Bistrita-Năsăud, secția civilă, a admis acțiunea, precum

și cererile de intervenție, a constatat că: reclamanta a dobândit prin aluviune

3817 mp, repartizați în două numere topografice din două cărți funciare;

interveninenții C. și U. au dobândit în același mod 2346 mp, iar intervenienții

H. 988 mp. S-a admis în parte cererea reconvențională, s-a constatat că pârâta

a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe top.5583

și i s-a recunoscut un drept de superficie asupra construcțiilor aflate pe top.

5583/5, 5583/6 și în cf.3762 și 2108 Bistrița. S-a reținut în motivare că sunt

îndeplinite condițiile art.495 Cod civil privind dobândirea proprietății prin

aluviune.

În fața Curții de apel

Cluj au formulat cereri de intervenție accesorie, în interesul reclamantei, B.D.I.,

S.V., B.D. și B.I., care au solicitat admiterea acțiunii. S-a dispus o nouă

expertiză, întocmită de expert B.M., au fost audiați martori, s-a administrat

proba cu cercetare locală. După o primă decizie, casată de Curtea Supremă de

Justiție, s-a pronuntat decizia civilă nr. 120 din 10 octombrie 2002, prin care

au fost admise apelurile reclamatei, pârâtei și intervenienților în interesul

reclamantei. S-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra

suprefeței de 8531 mp teren, înscris sub top.5583/2/1 și 5583/2/2 prin aluvine,

dispunându-se înscrierea în cartea funciară. S-a constatat că pârâta a dobândit

dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate pe top. 5583/2/2 și i

s-a recunoscut un drept de superficie pentru 6686 mp, dispunându-se înscrierea

ambelor drepturi în CF conform expertizei B.M., omologată. Au fost respinse

cererile de interventie în interes propriu formulate de C. L., U.I. și fam. H.,

au fost compensate cheltuielile de judecată ale reclamantului și ale pârâtei,

s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței nr. 185/1999.

În motivarea deciziei

sale, instanta de apel a reținut în esență, că între albia râului Bistrita ,

Str. G. și o alee s-a format prin aluviune o suprafată de 9698 mp teren, din

care se reține pentru admiterea acțiunii suprafața de 8531 mp, constatată prin

expertizele anterioare, teren ce face parte din parcela cu top.5583 în CF

nr.2108- râul Bistrița, proprietatea orașului Bistrița. Cum între reclamant și

pârâtă a existat o convenție încă din anul 1976 privind edificarea

construcțiilor, s-a admis intabularea dreptului de superficie al

pârâtei-reclamante reconvenționale. Cu privire la intervenienții în interes

propriu, instanta a constatat că acesția nu au și nu au avut terenuri riverane,

pentru a pretinde dobândirea proprietății asupra terenului format prin

aluviune. Pe de altă parte, s-a reținut că extinderea terenului s-a datorat nu

doar unor cauze naturale, ci intervenției autorităților locale și ale pârâtei.

S-a mai reținut în considerente că se impune relocarea parcelei

intervenientului U.I., potrivit anexei 5 din raportul de expertiză, urmând a fi

obligată pârâta să niveleze terenul și să demoleze cele două ziduri aflate în

fază avansată de degradare.

Împotriva acestei

decizii în termen legal au declarat recurs intervenienții C.L. și  U.I., care

au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ,

în dezvoltarea cărora au susținut în esență că prin decizia pronuntată Curtea

de apel Cluj:

- a acordat mai mult

decât s-a cerut: cu referire la restrângerea acțiunii de către reclamant la

3817mp;

- a motivat

contradictoriu sau străin de natura pricinii, cu referire la reținerea unui

drept de proprietate al statului, prin Consiliul local, asupra unei porțiuni de

teren denumită de expert “aleea A”, neevidențiată în cartea funciară și

propunerea de “relocare” a unei porțiuni din terenul proprietatea lor, ceea ce

echivalează cu o expropriere; de asemeni, contradicția dintre considerente și

dispozitiv, în care pârâta nu a fost cu nimic obligată, deși în considerente

s-a menționat o obligatie în sarcina acesteia;

- a încălcat sau a

aplicat greșit dispozițiile art. 495 și art. 496 din C. civ., fiind necontestat

că la terenul proprietatea lor s-au realizat aluvionările, care trebuie să le

profite potrivit expertizei P.E.

Intervenienții H.N. și H.F.

au formulat o cerere intitulată “aderare la recurs”, prin care au învederat că

sentința de fond trebuie menținută, ca fiind legală și temeinică, fiind dispuși

ca în viitor să cedeze, dacă nevoi publice o impun, o parte din proprietatea

lor. Intrucât în sistemul procesual civil roman nu se cunoaște instituția

aderării la recurs, petiția urmează a fi interpretată ca fiind o întâmpinare.

Prin întâmpinare,

reclamantul, pârâta și intervenienții accesorii B. și S.  au solicitat

respingerea recursului.

Recursul este întemeiat

în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 129 alin.

(6) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilității, specific

procesului civil, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății. Iar conform art. 304 pct. 6 C. proc. civ.,

casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

În speță, astfel cum

rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, reclamantul care

solicitase inițial recunoașterea unui drept de proprietate asupra a 8351 mp

teren și-a restrâns acțiunea, în urma constatărilor expertului a cărui lucrare

fusese depusă chiar de reclamant, odată cu acțiunea. Admițând pe fond acțiunea

pentru suprafața inițial solicitată, fără a ține seama de restrângerea

acțiunii, instanța de apel a acordat, evident, mai mult decât s-a cerut. Așadar

primul motiv al recursului se privește ca fiind fondat.

Și cel de-al doilea

motiv invocat de recurenți este întemeiat, decizia pronunțată în apel fiind

contradictorie, în înțelesul dat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Omologând

expertiza întocmită de ing. B.M., instanța a încălcat dreptul de proprietate al

recurenților asupra terenului înscris pe numele lor în cartea funciară și a

dispus practic un schimb forțat de imobile, inadmisibil în sistemul nostru

juridic actual. Se constată de asemeni contradicția dintre considerentele în

care se reține că pârâta va efectua anumite lucrări de degajare a terenului și

dispozitiv, care nu conține nimic sub acest aspect.

Se impune de aceea

casarea atât a acestei decizii, cât și a sentinței de fond, date fiind

contradicțiile dintre cele două lucrări tehnice de specialitate, omologate pe

rând de către cele două instanțe. Se impune de aceea , în condițiile art. 201 C.

proc. civ., întocmirea unei noi expertize de o comisie formată din trei

experți, care să se pronunțe în cauză asupra implicațiilor recunoașterii

dreptului de proprietate asupra terenului și a construcțiilor, cu destinația

actuală, ținând seama și de exigențele impuse de Legea apelor nr. 107/1996.

Cu ocazia rejudecării se

va lua în discuție și legalitatea cererii intervenienților-recurenți de

recunoaștere a dreptului lor de proprietate pentru o suprafață de teren

constituită prin aluviune, ținând seama de data la care ei au devenit

proprietari în zonă și de configuația terenului la acel moment. Intrucât

situația de fapt, ce urmează a fi determinată cu exactitate prin expertiză, nu

este pe deplin lămurită în sensul art. 314 C. proc. civ., această Inaltă Curte

nu poat ehotărâ asupra fondului pricinii.

Pentru considerentele

anterior expuse, recursul se va admite în baza art. 312 C. proc. civ., cauza

urmând a fi trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Bistrița-Năsăud ca instanță

de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

intervenienții

C.L. și U.I. împotriva deciziei nr. 120 din 10 octombrie 2002 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia

recurată, precum și sentința nr. 185 din 7 mai 1999 a Tribunalului Bistrița

Năsăud și trimite cauza spre rejudecare la această din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  15 decembrie 2003.