ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 405/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

15 mai 2002, reclamanta P.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 207/2002, emisă

de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligarea pârâtei, de a-i recunoaște

calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

reclamanta, la data strămutării părinților, era concepută și născându-se în

localitatea de refugiu a părinților, a suportat persecuțiile etnice la care

aceștia au fost supuși.

Prin sentința civilă nr. 338/2002 a

Curții de Apel Oradea, acțiunea a fost admisă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta, susținând că în mod greșit i s-au recunoscut

reclamantei, drepturile solicitate, deoarece la data strămutării părinților săi

nu era născută; ca urmare, nu avea un domiciliu de unde să fi fost strămutată

în altă localitate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000. S-a arătat că refugiatul rămâne cu domiciliul și cu cetățenia

statului de unde s-a refugiat, pe care le-a avut la data refugierii și că legea

nu prevede drepturi care să se acorde, și copiilor născuți ulterior strămutării

părinților.

Recurenta a mai susținut că

reclamanta nu avea capacitate juridică la data strămutării părinților săi,

deoarece nu exista (nu era născută), iar legislația română nu rcunoaște

capacitatea de folosință, în favoarea fătului conceput, singura excepție fiind

cea în care fătul conceput să se fi născut viu, pentru a i se deschide dreptul

la moștenire.

Verificând cauza, în funcție de

motivele de recurs formulate în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele

considerente.

Mama reclamantei, B.M., a fost

strămutată la data de 26 noiembrie 1940. în Sibiu, localitate în care s-a

născut petenta. la data de 23 iunie 1941, astfel că la data strămutării

părinților. reclamanta era concepută.

Potrivit dispozițiilor art. 7 alin.

(2) din Decretul nr. 31/1954, drepturile copilului sunt recunoscute de la data

concepțiunii, condiția fiind să se nască viu. Față de aceste motive,

susținerile recurentei sunt nefondate.

Curtea de apel, în mod legal și

temeinic, a admis acțiunea, având în vedere că cei născuți în localitatea în

care părinții lor au fost strămutați, au avut același statut cu părinții și au

suferit aceleași persecuții din motive etnice, pe toată perioada strămutării.

Soluția decurge din dispozițiile

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și din

H.G. nr. 127/2000 și este o hotărâre care răspunde normelor de echitate.

Pe cale de consecință, recursul va

fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine

publică a sentinței, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Bihor, împotriva sentinței nr. 338/CA/2002 - P din 10 iunie

2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2003.