PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE PARTIALĂ CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 3522/04 de către Saipudi SALMANOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 19 ianuarie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Lorenzen, dna Botoucharova Kovler K. H ajiyev Spielmann S.E. Jebens judecători și dl. S. Nielsen grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 2 decembrie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Saipudi Zeindinovich Salmanov, este un național rus care s-a născut în 1955 și este acum reținut la Moscova. El este reprezentat în fața Curții de către dl Ibragimov, avocat care practică în regiunea Moscova. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Arestarea și detenția reclamantului la închiderea în custodie La 20 ianuarie 1998, reclamantul a fost pus în custodie. A fost efectuată o căutare în apartamentul și biroul său. În ianuarie 1998, procurorul regional Yaroslavl a autorizat detenția sa în reținere. La 16 aprilie 1998, Curtea de District Frunzenskiy a susținut acest ordin de detenție. La 30 ianuarie 1998, reclamantul a fost acuzat de o serie de infracțiuni, inclusiv conspirația de a comite crimă. Mai 1998 reclamantul a fost transferat de la Yaroslavl la Moscova, unde a fost plasat în centrul de instanție nr. 77/1, cunoscut și sub numele de "Matrosskaya Tishina". În două ocazii, un deținut HIV-pozitiv a fost plasat în aceeași celulă. În iulie 1998, Procurorul General a autorizat o prelungire a detenției reclamantului la înaintare până la 18 ianuarie 1999. La 2 octombrie 1998, Curtea de district Preobrazhenskiy din Moscova a susținut ordonanța de prelungire. La 29 septembrie 2000, Tribunalul de oraș din Moscova a ordonat detenție înaintarea la înaintare. Se pare că Curtea de Oraș a emis ulterior alte ordonanțe de prelungire, ale căror copii nu au fost depuse Curții. La 3 iulie 2002, Curtea orașului Moscova a emis o nouă prorogare care a cuprins perioada 1 iulie până la 1 octombrie 2002. Prin justificare, aceasta a făcut referire la faptul că reclamantul și alte co-accusări au fost acuzate de infracțiuni penale deosebit de grave. Reclamantul și avocatul său au depus un recurs împotriva deciziei examinate la 2 aprilie 2003 (a se vedea mai jos). La 30 septembrie 2002, acuzarea a cerut Curtea Orașului o prelungire suplimentară până la 1 Avocatul apărării a contestat cererea. Reclamantul și un co-apărător au solicitat eliberarea lor asupra unei angajamente de a nu părăsi orașul sau de a impune orice altă măsură preventivă. Curtea a remarcat că toți acuzații au fost acuzați de infracțiuni penale deosebit de grave și, fără a da motive suplimentare, au acordat cererea urmăririi. Octombrie 2002 avocatul reclamantului a depus un recurs împotriva deciziei examinate la 12 februarie 2003 (a se vedea mai jos). La 18 decembrie 2002, acuzația a solicitat Tribunalului să prelungească detenția inculpaților până la 1 Aprilie 2003. Reclamantul și avocatul său, printre altele, au contestat această cerere. Tribunalul a acordat cererea, constatând că acuzații au fost acuzați de infracțiuni în special grave. Nu au fost invocate alte motive. La 24 decembrie 2002, avocatul reclamantului a depus un recurs împotriva deciziei examinate la 16 octombrie 2003 (a se vedea mai jos). Februarie 2003 Curtea Supremă a Federației Ruse a examinat recursul împotriva hotărârii din 30 septembrie 2002 în absența reclamantului și a respins-o în următoarele termeni: „Se rezultă din dosarul că acuzații sunt acuzați de infracțiuni penale deosebit de grave. Curtea, la cererea urmăririi... și-a prelungit perioada de detenție. Nu au existat încălcări ale normelor de procedură penală care ar putea implica anularea sau modificarea deciziei... Argumentele din declarațiile de recurs pentru modificarea măsurii preventive nu trebuie luate în considerare deoarece acuzații sunt acuzați de infracțiuni penale deosebit de grave.” La 24 martie 2003, acuzația a solicitat o nouă prelungire timp de trei luni, până la 1 Iulie 2003. Curtea a acordat cererea, menționând, ca înainte, că acuzații au fost acuzați de infracțiuni penale deosebit de grave. Avocatul reclamantului a depus un recurs împotriva deciziei examinate la 16 octombrie 2003 (a se vedea mai jos). La 2 aprilie 2003, Curtea Supremă a Federației Ruse a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii din 3 Iulie 2002, constatând că instanța de judecată a autorizat prelungirea în conformitate cu normele de procedură penală aplicabile și că inculpații nu au putut fi eliberați din custodie pentru că au fost acuzați de infracțiuni penale deosebit de grave. La 30 iunie 2003, acuzația a introdus o nouă cerere pentru o prelungire de trei luni până la 1 Octombrie 2003. Curtea Orașului Moscova a acordat prelungirea pentru singurul motiv pentru care acuzații au fost acuzați de infracțiuni penale deosebit de grave. Avocatul reclamantului a depus un recurs împotriva deciziei examinate la 16 octombrie 2003. Octombrie 2003 Curtea Supremă a Federației Ruse a examinat apelurile împotriva ordonanțelor de prelungire și a susținut hotărârile Curții din Moscova din 18 decembrie 2002, 24 martie și 30 Iunie 2003. El a afirmat, ca înainte, că nu au existat încălcări ale normelor de procedură penală care justifică modificarea sau anularea hotărârilor atacate și că acuzații nu au putut fi eliberate pentru că au fost acuzate de infracțiuni grave. La 30 septembrie 2003, Tribunalul Orașului Moscova, la cererea pronunțată, a prelungit detenția acuzaților până la 1 Ianuarie 2004, referindu-se numai la gravitatea acuzațiilor împotriva acestora. Avocatul reclamantului a depus un recurs împotriva deciziei examinate la 22 aprilie 2004 (a se vedea mai jos). La 30 decembrie 2003, Tribunalul Orașului Moscova, la cerere de către procuror, a prelungit detenția inculpată la încarcerare până la 1 În aprilie 2004, observarea faptului că „acuzații [au fost] acuzați de infracțiuni penale deosebit de grave, acestea [ar putea] absoarde sau obstrucționează justiția”. Avocatul reclamantului a depus un recurs împotriva deciziei examinate la 22 aprilie 2004 (a se vedea mai jos). La 30 martie 2004, Tribunalul Orașului Moscova, la cererea procuraturii, a prelungit detenția inculpatelor în închisoare până la 1 iulie 2004, indicând că: „...[inculpații] sunt acuzați de mai multe conturi de infracțiuni grave și deosebit de grave comise de o bandă organizată în conspirație cu persoane neidentificate, împotriva cărora sunt în așteptare procedurile penale separate și cu o altă persoană, împotriva căreia procedurile penale au fost excluse deoarece locul său nu este cunoscut; dacă este eliberat, [ele] pot absoarce sau obstrucționează justiția”. Avocatul reclamantului a depus un recurs împotriva deciziei din 30 martie 2004 care a fost examinată la 22 iulie 2004 (a se vedea mai jos). La 22 aprilie 2004, Curtea Supremă a examinat apelurile împotriva prelungirii detenției la încarcerare și a susținut hotărârile Tribunalului din Moscova din 30 septembrie și 30 septembrie Decembrie 2003. Acesta a reiterat faptul că nu au existat încălcări ale normelor de procedură penală care justifică modificarea sau anularea deciziilor atacate și că acuzații nu au putut fi eliberate pentru că au fost acuzate de infracțiuni penale deosebit de grave. La 1 iulie 2004, Tribunalul Orașului Moscova, la cererea urmăririi, a prelungit detenția inculpatelor în închisoare până la 1 La 22 iulie 2004, Curtea Supremă a respins recursul împotriva ordonanței de prelungire din 30 martie 2004, prin care a susținut motivele invocate de Curtea Orașului Moscova. La 12 octombrie 2005, reclamantul s-a plâns la Curtea că de la 1 octombrie la 10 Noiembrie 2004 a fost reținut fără ordin judiciar. Procesul în iulie 1999 a fost îndreptat pentru judecată la Tribunalul Orașului Moscova. La 5 August 1999 Curtea Orașului, menționând că majoritatea acuzaților au optat să își exercite dreptul constituțional la un proces de judecător, dar nu există juriuri disponibile în Curtea Orașului, a solicitat Curții Supreme să determine unde ar trebui judecat cazul. Ianuarie 2000 Curtea Supremă a renunțat la Curtea Regională de Moscova în cazul în care au fost formate juriuri. Cazul a rămas apoi deoarece problema competenței a fost renunțată Curții Constituționale. În aprilie 2000, Curtea Constituțională a hotărât că decizia privind schimbarea locului nu era compatibilă cu Constituția Rusă. Cazul a fost reîntoars la Curtea Orașului de Moscova. La 29 septembrie 2000, Curtea Orașului de Moscova a hotărât că cazul era pregătit pentru judecată și a înscris prima audiere pentru 13 octombrie 2000. La 13 octombrie 2000, ședința a fost suspendată pentru motive neespecificate. În februarie 2001 a fost deschis procesul. Curtea a programat 13 audieri în 2001 și 25 de audieri în 2002. Toate acestea au fost suspendate din diferite motive, în principal datorită implicarea judecătorului președinte în alte proceduri. De mai multe ori, cazul a fost reassignat la alți judecători; acest lucru s-a întâmplat la 25 noiembrie și 24 decembrie 2001, 16 ianuarie, 4 februarie, 8 aprilie și 5 Mai 2002. Fiecare relocare a dus la o nouă amânare. Se pare că examinarea meritelor a început în martie 2003. La 27 octombrie 2004, Curtea Orașului Moscova a constatat că reclamantul a fost vinovat de multiple conturi, inclusiv conspirația de a comite crimă și a condamnat-o la zece ani de închisoare. La 10 noiembrie 2004, hotărârea a fost pronunțată în public. Reclamantul, printre altele, a depus un recurs pe fond. Procesul de recurs este în prezent în așteptare. Condiții ale transportului reclamantului și deținerii la tribunalul din 28 februarie 2001 până la 30 Decembrie 2003 judecata a fost desfășurată în sediul Tribunalului din Moscova. Reclamantul a fost transportat la tribunal și înapoi de 102 de ori. În acele zile nu a primit nici o mâncare înainte de plecare. Nici nu a primit nici o masă la tribunal sau în centrul de încarcerare la întoarcerea sa. Reclamantul a fost scos din celulă la ora 6 a.m. și plasat într-o celulă „individuală” de 70 de centimetri, în așteptarea plecării la ora 9 sau 10 a.m. Odată în tribunal, el a fost plasat într-o celulă “convoi” de 1,2 de 2 metri, împreună cu alți deținuți. După audiere el a fost dus înapoi la acea celulă unde a așteptat până la ora 6 până la ora 8 fără mâncare sau băutură sau acces la o toaletă. Pe drumul înapoi dubița de la închisoare nu s-a dus niciodată direct la centrul de încarcerare nr. 77/1, a făcut un detour pentru a aduce deținuții la un alt centru de încarcerare unde ar putea opri timp de patru sau cinci ore. La sosirea la centrul nr. 77/1, reclamantul a trebuit să aștepte încă o o oră pentru a fi dus la celula sa aproximativ miezul nopții. Potrivit reclamantului, la 13 mai și 2 mai. Octombrie 2003 el s-a plâns de condiții de transport inumane către Ministerul Internului și Ministerul Justiției. Nici o plângere nu a fost luată în considerare. La o dată neespecificată administrarea centrului de încarcerare nr. 77/1 a făcut o înregistrare, în sensul că a prezentat un risc semnificativ de zbor. Reclamantul a încercat să conteste intrarea, dar eforturile sale s-au dovedit a fi inevitabile. La 26 iulie 2005, administrarea centrului de înregistrare a informat că intrarea în litigiu a fost eliminată. Legea internă relevantă Pentru un rezumat al dispozițiilor legislației interne privind detenția în reținere, a se vedea Khudoyorov v. Rusia (nr. 6847/02, §§ 76-96, 8 noiembrie 2005). Instrumente internaționale relevante Extractele relevante din 11 Raportul General [CPT/Inf (2001)16], pregătite de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii și a Tratamentelor sau Păzirii Inumane sau Degradante (CPT), privind bolile transmisibile, se citesc după cum urmează: „31. Răspândirea bolilor transmisibile și, în special, a tuberculozei, hepatitei și HIV/SIDA a devenit o preocupare majoră pentru sănătatea publică în o serie de țări europene.... În această privință, CPT dorește să sublinieze în special că nu există justificare medicală pentru segregarea deținuților numai din cauza faptului că sunt HIV-pozitivi. Pentru a dispărea înțelegerilor greșite cu privire la aceste chestiuni, autoritățile naționale trebuie să se asigure că există un program de educație complet privind bolile transmisibile atât pentru prizonieri, cât și pentru personalul de închisoare. Un astfel de program ar trebui să abordeze metodele de transmitere și mijloacele de protecție, precum și aplicarea unor măsuri preventive adecvate. Mai ales, riscurile de infecție cu HIV sau hepatită B/C prin intermediul contactelor sexuale și utilizarea intravenoasă de medicamente ar trebui evidențiate și rolul fluidelor corporale, astfel cum au explicat transportatorii de virusuri HIV și hepatite...” COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenția privind condițiile inumane și degradante ale detenției sale în recludere, inclusiv plasarea unui deținut HIV-pozitiv în celula sa, transportul către și de la tribunal și închiderea la tribunal. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § § § 1 litera (c) și 4 din Convenția că arestarea sa a fost ilegală; că el nu a fost în măsură să revizuiască legalitatea detenției sale reținute în perioada 1998-1999; că nu există nici o decizie judiciară care să autorizeze detenția sa de la 1 la 3 iulie 2002, și că detenția sa în reținere a fost de neregulă. În concluziile sale din 12 octombrie 2005, el s-a plâns că a fost reținut din 30 de ani. În lipsa unei hotărâri judiciare din septembrie până la 10 noiembrie 2004. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că a fost refuzat dreptul la un proces echitabil. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 1 și 13 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii penale. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 14 din Convenție că oficialii centrului de reținere nr. 77/1 au făcut o intrare în dosarul său de detenție în sensul că a prezentat un risc serios de zbor. Reclamantul a susținut o încălcare a articolului 3 din Convenție în ceea ce privește condițiile de detenție, transport și închidere la tribunal. art. 3 prevede: „Nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente sau pedepsele inumane sau degradante.” (a) Curtea remarcă că reclamantul nu s-a plâns niciodată în legătură cu condițiile de detenție pe care le-a retras autorității interne și, prin urmare, nu le-a oferit ocazia de a examina condițiile de detenție și, dacă este cazul, de a oferi recurs (a se vedea Metelitsa c. Rusia (dec.), nr. 33132/02, 28 aprilie 2005). De aceea, această parte a plângerii trebuie respinsă în temeiul art. 35 §§§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea căilor interne de recurs. (b) În măsura în care reclamantul s-a plângut de plasarea unui deținut HIV pozitiv în celula sa, Curtea consideră că nu poate, pe baza dosarului, să determine admisibilitatea acestei părți a plângerii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe acest lucru guvernului contestat. (c) În ceea ce privește condițiile transportului reclamantului către și de la și de la și închiderea la tribunal, Curtea consideră că nu poate, pe baza dosarului, să determine admisibilitatea acestei părți a plângerii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe acest lucru guvernului contestat. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului (c) și al articolului 4 din Convenție cu privire la ilegalitatea arestării și deținerii sale de la 1 la 3 iulie 2002 și din 30 septembrie la 10 noiembrie 2004, în care autoritățile nu și-au examinat plângerile în 1998-1999, precum și o lungime excesivă a detenției deținute în reținere. Partele relevante ale articolului 5 din Convenție au citit după cum urmează: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugit după ce a făcut-o; ... oricine arestat sau reținut în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) (c) din prezentul articol se aduce prompt în fața unui judecător sau a unui alt ofițer autorizat prin lege să exercite competența judiciară și are dreptul la judecată într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea în judecată. Orice persoană care este privată de libertate prin arestarea sau detenția are dreptul să ia o procedură prin care legalitatea detenției sale este hotărâtă rapid de către o instanță și de eliberare a sa ordonată dacă detenția nu este legală.” (a) În măsura în care reclamantul s-a plâns în legătură cu evenimentele și procedurile care au avut loc sau s-au încheiat înainte de iunie 2003, inclusiv arestarea sa, detenția de la 1 la 3 iulie 2002 și revizuirea acesteia care a avut loc la 2 În cea de-a doua instanță din aprilie 2003, în care autoritățile nu și-au examinat plângerile în 1998-1999, Curtea reiterează că nu poate să se ocupe decât de această chestiune decât într-o perioadă de șase luni de la data în care a fost luată decizia finală sau a avut loc evenimentul. Reclamantul și-a introdus cererea la 2 decembrie 2003. În consecință, aceste plângeri au fost introduse din timp și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § § § 1 și 4 din Convenție. (b) În măsura în care reclamantul a contestat legalitatea detenției sale între 1 octombrie și 10 noiembrie 2004, Curtea constată că decizia internă finală privind perioada respectivă a fost eliberată la 20 Decembrie 2004, în timp ce el a formulat această plângere doar pentru prima dată la 12 octombrie 2005, rezultă că această plângere a fost introdusă din timp și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 1 și 4 din Convenție. (c) În ceea ce privește plângerea reclamantului cu privire la o lungime excesivă a detenției sale în reținere, Curtea consideră că nu poate determina, pe baza dosarului, admisibilitatea plângerii și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Reclamantul presupune încălcarea garanțiilor de judecată echitabilă prevăzute la art. 6 din Convenție. Curtea constată că este în prezent în așteptare un recurs împotriva condamnării reclamantului. Prin urmare, reclamantul este dispus să abordeze aceste chestiuni în cadrul procedurii de recurs. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 1 din Convenția că procedura penală împotriva acestuia a fost nejustificată. Partele relevante din art. 6 se citesc după cum urmează: „În determinarea oricărei acuzații penale împotriva acestuia, toată lumea are dreptul la o... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. Curtea reiterează că Convenția a intrat în vigoare la 5 mai 1998 cu privire la Rusia, însă plângerea reclamantului se referă la o perioadă înainte de data respectivă. Rezultă că această plângere este incompatibilă ratione temporis cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 În sfârșit, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 14 din Convenție că a fost clasificat de administrarea centrului nr. 77/1 recomandat ca fiind un risc de zbor. Curtea reiterează că art. 14 din Convenția nu are existență independentă și este legat inexorabil de celelalte drepturi de fond prevăzute în Convenție (a se vedea, printre multe alte autorități, Petrovic c. Austria) , hotărârea din 27 martie 1998, Raportul hotărârilor și deciziilor 1998 II, § 22). Cu toate acestea, reclamantul nu a demonstrat că înregistrarea privind propunerea sa la abscond a dezvăluit o diferență de tratament în exercitarea oricărui dintre drepturile sale în temeiul convenției, o condiție prealabilă pentru o chestiune care să apară în temeiul articolului 14 din convenție. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se suspende examinarea plângerilor reclamantului cu privire la plasarea unui deținut HIV-positiv în celula reclamantului, a condițiilor transportului său către și de la și de la și de la izolare la tribunal (art. 3 din Convenție), a lungimii excesive a detenției sale în reținere (art. 3) și a procedurilor penale împotriva acestuia (art. 1); restul cererii este inadmisibil. Søren Nielsen Christos Rosakis Președintele grefierului
Application no. 3522/04
by Saipudi SALMANOV
against Russia
The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 19
January 2006 as a Chamber composed of:
Mr
C.L.
Rozakis
,
President
,
Mr
P.
Lorenzen,
Mrs
S.
Botoucharova
,
Mr
A.
Kovler
,
Mr
ajiyev
,
Mr
D.
Spielmann
,
Mr
S.E.
Jebens
,
judges
,
and Mr S.
Nielsen
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 2 December 2003,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Saipudi Zeindinovich Salmanov, is a Russian national who was born in 1955 and is now detained in Moscow. He is represented before the Court by Mr
S.
Ibragimov, a lawyer practising in the Moscow Region.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
1.
The applicant’s arrest and detention on remand
On 20
January 1998 the applicant was placed into custody. A search was carried out in his flat and office. On 23
January 1998 the Yaroslavl regional prosecutor authorised his detention on remand. On 16 April 1998 the Frunzenskiy District Court upheld that detention order.
On 30
January 1998 the applicant was charged with a number of offences, including conspiracy to commit murder.
On 11
May 1998 the applicant was transferred from Yaroslavl to Moscow where he was placed into remand centre no. 77/1, also known as “Matrosskaya Tishina”. On two occasions an HIV-positive inmate was placed in the same cell. The applicant did not receive a response to his complaints about that situation.
In July 1998 the Prosecutor General authorised an extension of the applicant’s detention on remand till 18
January 1999. On 2 October 1998 the Preobrazhenskiy District Court of Moscow upheld the extension order.
On 29
September 2000 the Moscow City Court ordered further detention on remand.
It appears that the City Court subsequently issued further extension orders, copies of which were not submitted to the Court.
On 3 July 2002 the Moscow City Court issued a new extension order covering the period from 1 July to 1 October 2002. By way of justification, it referred to the fact that the applicant and other co-accused were charged with particularly serious criminal offences. The applicant and his counsel lodged an appeal against that decision which was examined on 2
April 2003 (see below).
On 30 September 2002 the prosecution asked the City Court for a further extension until 1
January 2003. Defence counsel objected to the request. The applicant and a co-defendant petitioned for their release on an undertaking not to leave the town or for imposition of any other preventive measure. The court noted that all defendants were charged with particularly serious criminal offences and, without giving further reasons, granted the prosecution’s request. On 7
October 2002 the applicant’s counsel lodged an appeal against that decision which was examined on 12
February 2003 (see below).
On 18
December 2002 the prosecution asked the City Court to extend the defendants’ detention until 1
April 2003. The applicant and his lawyer, among others, objected to that request. The City Court granted the request, finding that the defendants were charged with particularly serious criminal offences. No other grounds were invoked. On 24
December 2002 the applicant’s counsel lodged an appeal against the decision which was examined on 16 October 2003 (see below).
On 12
February 2003 the Supreme Court of the Russian Federation examined the appeal against the decision of 30
September 2002 in the applicant’s absence and dismissed it in the following terms:
“It follows from the case-file that the defendants are charged with particularly serious criminal offences. The court, at the request of the prosecution... extended their period of detention. There were no breaches of the rules of criminal procedure that could entail quashing or amendment of the decision... The arguments in the statements of appeal for an amendment of the preventive measure are not to be taken into account because the defendants are charged with particularly serious criminal offences.”
On 24
March 2003 the prosecution asked for a new extension for three months, until 1
July 2003. The court granted the request, noting, as before, that the defendants were charged with particularly serious criminal offences. The applicant’s counsel lodged an appeal against the decision which was examined on 16
October 2003 (see below).
On 2
April 2003 the Supreme Court of the Russian Federation dismissed the applicant’s appeal against the decision of 3
July 2002, finding that the trial court had authorised the extension in compliance with the applicable rules of criminal procedure and that the defendants could not be released from custody because they were charged with particularly serious criminal offences.
On 30
June 2003 the prosecution introduced a new request for a three-month extension until 1
October 2003. The Moscow City Court granted the extension for the sole reason that the defendants were charged with particularly serious criminal offences. The applicant’s counsel lodged an appeal against the decision which was examined on 16
October 2003.
On 16
October 2003 the Supreme Court of the Russian Federation considered the appeals against the extension orders and upheld the decisions of the Moscow City Court of 18
December 2002, 24
March and 30
June 2003. It stated, as before, that there were no violations of the rules of criminal procedure warranting amending or quashing the contested decisions and that the defendants could not be released because they were charged with particularly serious criminal offences.
On 30
September 2003 the Moscow City Court, at the prosecution’s request, extended the defendants’ detention until 1
January 2004, referring solely to the gravity of the charges against them. The applicant’s counsel lodged an appeal against the decision which was examined on 22
April 2004 (see below).
On 30
December 2003 the Moscow City Court, on a request by the prosecution, extended the defendants’ detention on remand until 1
April 2004, noting that “the defendants [were] charged with particularly serious criminal offences, they [could] abscond or obstruct justice”. The applicant’s counsel lodged an appeal against the decision which was examined on 22
April 2004 (see below).
On 30 March 2004 the Moscow City Court, on the prosecution’s request, extended the defendants’ detention on remand until 1 July 2004, indicating that:
“...[the defendants] are charged with several counts of serious and particularly serious criminal offences committed by an organised gang in conspiracy with unidentified persons, against whom separate criminal proceedings are pending, and with another person, against whom criminal proceedings were disjoined because his whereabouts are not known; if released, [they] can abscond or obstruct justice”.
The applicant’s counsel lodged an appeal against the decision of 30
March 2004 which was examined on 22
July 2004 (see below).
On 22
April 2004 the Supreme Court considered the appeals against the extension of the detention on remand and upheld the decisions of the Moscow City Court of 30
September and 30
December 2003. It reiterated that there were no violations of the rules of criminal procedure warranting amending or quashing the contested decisions and that the defendants could not be released because they were charged with particularly serious criminal offences.
On 1
July 2004 the Moscow City Court, on the prosecution’s request, extended the defendants’ detention on remand until 1
October 2004, reproducing verbatim the reasoning of its decision of 30
March 2004. The applicant’s counsel lodged an appeal.
On 22
July 2004 the Supreme Court dismissed the appeal against the extension order of 30
March 2004, endorsing the grounds invoked by the Moscow City Court.
On 12
October 2005 the applicant complained to the Court that from 1
October to 10
November 2004 he had been detained without a judicial order.
2.
Trial
In July 1999 the case was referred for trial to the Moscow City Court. On 5
August 1999 the City Court, noting that a majority of the defendants had opted to exercise their constitutional right to a trial by jury but there were no juries available in the City Court, asked the Supreme Court to determine where the case should be tried.
On 20
January 2000 the Supreme Court referred the case to the Moscow Regional Court where juries had been formed. The case was then stayed because the jurisdiction issue had been referred to the Constitutional Court.
On 13
April 2000 the Constitutional Court held that the decision on the change of venue had not been compatible with the Russian Constitution. The case was returned to the Moscow City Court.
On 29
September 2000 the Moscow City Court decided that the case was ready for trial and listed the first hearing for 13
October 2000.
On 13
October 2000 the hearing was adjourned for unspecified reasons.
On 28
February 2001 the trial was opened. The court scheduled 13 hearings in 2001 and 25 hearings in 2002. All of them were adjourned on various grounds, mainly owing to the presiding judge’s involvement in other proceedings. Several times the case was re-assigned to other judges; this happened on 25
November and 24
December 2001, 16
January, 4
February, 8
April and 5
May 2002. Each re-assignment resulted in a further adjournment.
It appears that consideration of the merits began in March 2003.
On 27
October 2004 the Moscow City Court found the applicant guilty of multiple counts including conspiracy to commit murder and sentenced him to ten years’ imprisonment. On 10
November 2004 the judgment was pronounced in public.
The applicant, among others, lodged an appeal on the merits. The appeal proceedings are now pending.
3.
Conditions of the applicant’s transport to, and detention at, the courthouse
From 28
February 2001 to 30
December 2003 the trial was held in the premises of the Moscow City Court. The applicant was transported to the courthouse and back 102 times. On those days he was not given any food before departure. Nor did he receive any meal at the courthouse or in the remand centre upon his return.
The applicant was taken out of his cell at 6 a.m. and placed in an “individual” cell measuring 70 by 70 centimetres, awaiting departure at 9 or 10 a.m. Once in the courthouse, he was placed in a “convoy” cell measuring 1.2 by 2 metres, together with several other detainees. After the hearing he was taken back to that cell where he waited until 6 to 8 p.m. without any food or drink or access to a toilet.
On the way back the prison van never went directly to remand centre no.
77/1, it made a detour to bring detainees to another remand centre where it could stop for four or five hours. Upon arrival at facility no.
77/1, the applicant had to wait for one more hour to be taken to his cell at about midnight.
According to the applicant, on 13
May and 2
October 2003 he complained about inhuman transport conditions to the Ministry of the Interior and the Ministry of Justice. Neither complaint was considered.
On an unspecified date the administration of remand centre no.
77/1 made an entry in his record, to the effect that he presented a significant flight risk. The applicant attempted to contest the entry, but his efforts turned out to be unavailing. On 26
July 2005 the administration of the remand centre informed him that the contested entry had been deleted.
B.
Relevant domestic law
For a summary of domestic law provisions on detention on remand, see
Khudoyorov v. Russia
(no. 6847/02, §§ 76-96, 8 November 2005).
C.
Relevant international instruments
The relevant extracts from the 11
th
General Report [CPT/Inf (2001) 16] prepared by the European Committee for the Prevention of Torture and Inhuman or Degrading Treatment or Punishment (CPT) concerning the transmissible diseases read as follows:
“31.
The spread of transmissible diseases and, in particular, of tuberculosis, hepatitis and HIV/AIDS has become a major public health concern in a number of European countries....
...[T]he prisoners concerned should not be segregated from the rest of the prison population unless this is strictly necessary on medical or other grounds. In this connection, the CPT wishes to stress in particular that there is no medical justification for the segregation of prisoners solely on the grounds that they are HIV-positive.
In order to dispel misconceptions on these matters, it is incumbent on national authorities to ensure that there is a full educational programme about transmissible diseases for both prisoners and prison staff. Such a programme should address methods of transmission and means of protection as well as the application of adequate preventive measures. More particularly, the risks of HIV or hepatitis B/C infection through sexual contacts and intravenous drug use should be highlighted and the role of body fluids as the carriers of HIV and hepatitis viruses explained...”
1.
The applicant complained under Article
3 of the Convention about inhuman and degrading conditions of his detention on remand, including placement of an HIV-positive inmate in his cell, transport to and from the courthouse and confinement at the courthouse.
2.
The applicant complained under Article 5 §§ 1
(c) and
4 of the Convention that his arrest had been unlawful; that he had not been able to obtain review of the lawfulness of his detention on remand in 1998-1999; that there was no judicial decision authorising his detention from 1 to 3
July 2002, and that his detention on remand had been unreasonably long. In his submissions of 12
October 2005 he complained that he had been detained from 30
September to 10
November 2004 in the absence of a court order.
3.
The applicant complained under Article
6 of the Convention that he was denied the right to a fair trial.
4.
The applicant complained under Articles
6
§
1 and 13 of the Convention about the excessive length of the criminal proceedings.
5.
The applicant complained under Article
8
of the Convention about allegedly unlawful searches of his flat and office.
6.
The applicant complained under Article
14 of the Convention that the officials of remand centre no.
77/1 made an entry in his detention record to the effect that he presented a serious flight risk.
1.
The applicant alleged a violation of Article 3 of the Convention as regards the conditions of his detention, transport and confinement at the courthouse. Article
3 provides:
“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”
(a)
The Court notes that the applicant has never complained about the conditions of his detention on remand to any domestic authority and therefore has not afforded them an opportunity to examine conditions of his detention and, if appropriate, to offer redress (see
Metelitsa v. Russia
(dec.), no. 33132/02, 28 April 2005).
It follows that this part of the complaint must be rejected under Article
35 §§
1 and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
(b)
In so far as the applicant complained about the placement of an HIV-positive inmate in his cell, the Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this part of the complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of it to the respondent Government.
(c)
As to the conditions of the applicant’s transport to and from, and confinement at, the courthouse, the Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this part of the complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of it to the respondent Government.
2.
The applicant complained under Article
5
§§
1
(c) and
4 of the Convention about the unlawfulness of his arrest and detention from 1 to 3
July 2002 and from 30
September to 10
November 2004, the authorities’ failure to examine his complaints in 1998-1999, and an excessive length of the detention on remand. The relevant parts of Article
5 of the Convention read as follows:
“1.
Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law:
...
(c)
the lawful arrest or detention of a person effected for the purpose of bringing him before the competent legal authority on reasonable suspicion of having committed an offence or when it is reasonably considered necessary to prevent his committing an offence or fleeing after having done so;
...
3.
Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be brought promptly before a judge or other officer authorised by law to exercise judicial power and shall be entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.
4.
Everyone who is deprived of his liberty by arrest or detention shall be entitled to take proceedings by which the lawfulness of his detention shall be decided speedily by a court and his release ordered if the detention is not lawful.”
(a)
In so far as the applicant complained about the events and proceedings that had taken place or ended before June 2003, including his arrest, detention from 1 to 3
July 2002 and its review which took place on 2
April 2003 at second instance, the authorities’ failure to examine his complaints in 1998-1999, the Court reiterates that it may only deal with the matter within a period of six months from the date on which the final decision was taken or the event occurred. The applicant introduced his application on 2 December 2003.
It follows that these complaints have been introduced out of time and must be rejected in accordance with Article
35 §§
1 and
4 of the Convention.
(b)
In so far as the applicant contested the lawfulness of his detention from 1
October to 10
November 2004, the Court notes that the final domestic decision concerning that period was issued on 20
December 2004, whereas he only raised this complaint for the first time on 12
October 2005.
It follows that this complaint has been introduced out of time and must be rejected in accordance with Article
35 §§
1 and
4 of the Convention.
(c)
As to the applicant’s complaint about an excessive length of his detention on remand, the Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of the complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
3.
The applicant alleged violations of the fair trial guarantees set out in Article
6 of the Convention.
The Court notes that an appeal against the applicant’s conviction is now pending. It is therefore open to the applicant to raise these issues in the appeal proceedings.
It follows that this complaint must be rejected under Article
35 §§
1 and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
4.
The applicant complained under Article
6
§
1 of the Convention that the criminal proceedings against him had been unreasonably long. The relevant parts of Article
6 read as follows:
“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.
5.
The applicant complained under Article
8
of the Convention that his flat and office had been unlawfully searched on 20
January 1998.
The Court reiterates that the Convention entered into force with respect to Russia on 5
May 1998 but the applicant’s complaint relates to a period prior to that date.
It follows that this complaint is incompatible
ratione temporis
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35
§
3 and must be rejected in accordance with Article 35
§
4.
6.
Finally, the applicant complained under Article
14 of the Convention that he was classified by the administration of remand centre no.
77/1 as posing a flight risk.
The Court reiterates that Article
14 of the Convention has no independent existence and it is tied inexorably to the other substantive rights set out in the Convention (see, among many other authorities,
Petrovic v. Austria
, judgment of 27 March 1998,
Reports of Judgments and Decisions
1998
‑
II, §
22). The applicant, however, has not shown that the entry concerning his propensity to abscond disclosed a difference of treatment in the exercise of any of his rights under the Convention, a precondition for an issue to arise under Article 14 of the Convention.
It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article
35 §§
3 and
4 of the Convention.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to adjourn
the examination of the applicant’s complaints concerning the placement of an HIV-positive inmate in the applicant’s cell, the conditions of his transport to and from, and confinement at, the courthouse (Article
3 of the Convention), the excessive length of his detention on remand (Article
5
§
3) and that of criminal proceedings against him (Article
6
§
1);
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Søren
Nielsen
Christos
Rosakis
Registrar
President