ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2186/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 28 octombrie 2002, reclamantul M.I. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea hotărârii nr. 12632 din 25 septembrie 2002, prin care pârâtul, prin Direcția Financiar-Contabilă, i-a respins cererea privind acordarea drepturilor de rentă, potrivit Legii nr. 44/1994, modificată prin Legea nr. 167/2002. În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, fiind decorat prin Decretul nr. 445/1942, cu Ordinul „Mihai „Viteazul”, clasa cavaler, beneficiază de dreptul la rentă lunară, în baza Legii nr. 44/1994 și pentru perioada 12 februarie 1942 - 7 iulie 1994 și nu numai de la această din urmă dată, astfel cum a procedat în mod nejustificat pârâtul.

În acest sens, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.976.300.000 lei. Prin sentința civilă nr. 1196 din 10 decembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul, prin decizia nr. 51555129 din 25 aprilie 1995, a stabilit că reclamantul are dreptul, potrivit Legii nr. 44/1994, la o rentă lunară, în calitate de veteran de război decorat, cu începere de la 7 iulie 1994, data publicării actului normativ în Monitorul Oficial. Interpretând textul art. 13 din Legea nr. 44/1994, instanța a reținut că decizia pârâtului este corectă, veteranii de război având dreptul la renta lunară din momentul intrării în vigoare a legii și nu de la data decorării, o asemenea solicitare fiind contrară și principiului constituțional al neretroactivității legii.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul M.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice. Astfel, reclamantul a învederat că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, instanța interpretând în mod eronat dispozițiile art. 13 alin. (8) din Legea nr. 44/1994. Potrivit acestor prevederi, veteranii de război cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, beneficiază de drepturi la rentă, dacă nu le-au primit în conformitate cu Legea nr. 18/1991 sau sub orice altă formă, de la data decorării și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 94/1994 și dovedesc cu acte legale aceste împrejurări de fapt.

Reclamantul a mai arătat că nu se poate susține încălcarea principiului neretroactivității legii, întrucât însuși actul normativ, respectiv Legea nr. 44/1994, stabilește în cuprinsul ei momentul de la care se vor acorda sumele aferente dreptului la rentă și anume, de la data decorării cu ordine sau medalii. Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ.ă, Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Critica formulată de reclamant este neîntemeiată, neregăsindu-se cazul de modificare a hotărârii, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a legii.

Instanța de fond a interpretat în mod corect prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 44/1994, modificată și completată prin Legea nr. 167/2002, în sensul că dreptul reglementat la pct. a liniuța a doua, respectiv dreptul la o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent ,se acordă veteranului de război de la data intrării în vigoare a legii. Textul art. 13 alin. (1) din lege nu dispune în sensul că drepturile se acordă de la o altă dată, sintagma „de la data decorării și până în prezent” referindu-se exclusiv la o anumită situație. Astfel, veteranii de război beneficiază de drepturile acordate prin Legea nr. 44/1994, numai dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire, emise în intervalul de la data decorării și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 44/1994.

În aceste împrejurări, actul administrativ emis de pârât prin care i s-a acordat reclamantului dreptul la rentă începând cu data de 7 iulie 1994, este legal, soluția instanței, de respingere a acțiunii, fiind perfect justificată. Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.I., împotriva sentinței civile nr. 1196 din 10 decembrie a Curții de Apel București, secția de contencios adminstrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2003.