ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2641/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 954 din 19 mai

2001, Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Timiș a respins

cererea petentei M.M. privind acordarea calității de beneficiar al prevederilor

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu motivarea că aceasta nu se încadrează

în nici una din prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât actul normativ amintit

se aplică doar cetățenilor români care au fost persecutați din motive etnice de

regimul Antonescu.

Ulterior, M.M. a revenit cu o nouă

cerere, iar Casa Județeană de Pensii Timiș, revizuindu-și punctul de vedere

referitor la categoriile beneficiare de drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, a admis cererea reclamantei, începând cu data de 30 aprilie 2002,

data înregistrării celei de a doua cereri a acesteia.

Împotriva deciziei nr. 602 din 30

aprilie 2002, reclamanta a promovat acțiunea în contencios administrativ,

solicitând acordarea drepturilor începând cu data de 1 aprilie 2001, data

înregistrării primei cereri pe care a solicitat să fie luată în considerare.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 19 din 28 ianuarie

2003, a respins acțiunea reclamantei M.M., ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 189/2000,

drepturile bănești se acordă persoanelor persecutate din motive etnice,

începând cu întâi a lunii următoare depunerii cererii, iar cum prima cerere a

fost respinsă printr-o hotărâre irevocabilă, poate fi luată în considerare

numai a doua cerere, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, putând fi

acordate începând cu 1 mai 2002.

Împotriva hotărârii astfel

pronunțate a declarat recurs M. M., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că

a depus cerere în termenul legal prevăzut de art. 7 pct. 2 din Legea nr.

189/2000, la Direcția de Muncă și Solidaritate Socială Timiș, la 20 martie

2001, urmând să i se acorde drepturile cuvenite începând cu 1 aprilie 2001.

A mai arătat că multor altor

persoane aflate în aceeași situație (ex. L.D.) li s-au acordat drepturile

bănești începând cu luna imediat următoare datei înregistrării primei cereri.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Prin decizia nr. 954 din 19 mai

2001, Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Timiș a respins

cererea reclamantei privind acordarea calității de beneficiar al prevederilor

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu motivarea că aceasta nu se încadrează

în nici una din prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât actul normativ se

aplică doar cetățenilor români care au fost persecutați din motive etnice de

regimul Antonescu.

Ulterior, Casa Județeană de Pensii

Timiș, succesoarea Direcției de Muncă și Solidaritate Socială Timiș, în materia

acestor drepturi și-a revizuit opinia cu privire la persoanele beneficiare de

prevederile Legii nr. 189/2000, în sensul că sunt beneficiare și persoanele

strămutate sau refugiate din Ardealul de Nord urmare a Dictatului de la Viena,

cu motivarea că prin H.G. nr. 127/2002 au fost incluse și aceste persoane.

În cauză, M.M. a fost strămutată

împreună cu familia din Ardealul de Nord, după Dictatul de la Viena.

Dreptul reclamantei de a-i fi

aplicate măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 189/2000, rezultă din

economia textului acestei legi, chiar și în situația în care răspunderea nu

revine direct Statului român.

Dispozițiile H.G. nr. 127/2002 nu

acordă drepturi noi și nici nu adaugă condiții sau categorii de persoane

beneficiare de prevederile Legii nr. 189/2000, ci doar dă o interpretare a

acesteia.

Astfel că, dreptul reclamantei s-a

născut la data de întâi a lunii următoare datei formulării primei cereri,

respectiv la 1 aprilie 2001, întrucât textul normativ de reglementare era în

vigoare, iar nu la data întocmirii celei de a doua cereri.

Respingerea cererii inițiale de

către Direcția de Muncă și Solidaritate Socială Timiș nu a fost consecința

lipsei unui text normativ favorabil, ci doar consecința unei interpretări

greșite a dispozițiilor legii sus-menționate.

Pentru considerentele arătate,

Curtea urmează să admită recursul declarat în cauză și să acorde drepturile

reclamantei, potrivit dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.M.

împotriva sentinței civile nr. 19 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și, în

fond, admite acțiunea. Modifică în parte decizia nr. 602 din 24 octombrie 2002

a Casei Județene de Pensii Timiș, în sensul că drepturile prevăzute de Legea

nr. 189/2000, se vor acorda reclamantei cu începere de la data de 1 aprilie

2001.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 septembrie 2003.