ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 293/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 293/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia nr. 293 Dosar
nr. 5126/2001
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 391 din 7 decembrie
1999, Tribunalul Bihor a admis cererea introdusă de G.E. domiciliată în Ungaria
în contradictoriu cu S.E. din Oradea și a încuviințat recunoașterea și
executarea pe teritoriul României a sentinței străine nr. 23P111.260/1997/6
pronunțată de Tribunalul Central al sectoarelor din Pesta Republica Ungaria,
prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în
sumă de 5.000 de forinți lunar pentru copilul său minor E., născut la 29
octombrie 1996, aflat în îngrijirea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a
constatat că cererea îndeplinește condițiile art. 167, art. 169 și art. 171 din
Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept
internațional privat, pentru încuviințarea și executarea dispozițiilor
sentinței străine pe teritoriul României, cât și faptul că opunerea pârâtului
la admiterea procedurii sub motiv că nu are resursele necesare pentru plata
sumei stabilite cu titlu de pensie de întreținere ar fi nejustificate.
Instanța de fond a avut în vedere în acest sens,
împrejurarea că deși a fost înștiințat despre desfășurarea procesului în fața
instanțelor străine, pârâtul nu a formulat apărări sau obiecțiuni privind
posibilitățile sale de plată și cuantumul obligației.
Hotărârea menționată a fost confirmată prin
decizia civilă nr.13 A din 28 martie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea,
secția civilă, prin respingerea apelului declarat de pârât.
Instanța de apel a considerat că apărarea
pârâtului privind lipsa mijloacelor de plată necesare achitării sumei la care a
fost obligat în raport de alte sarcini de întreținere și de venitul salarial pe
care îl realizează, nu ar mai putea fi valorificată în procedura încuviințării
și executării hotărârii străine, întrucât privește fondul litigiului dintre
părți la judecata căruia nu s-a apărat în acest sens.
Împotriva deciziei prezentate mai sus a declarat
recurs pârâtul S.E. care fără o încadrare adecvată în temeiurile de casare
prevăzute de lege a susținut în esență că instanțele ar fi pronunțat soluții
greșite în raport de împrejurarea că la data soluționării litigiului de către
instanța străină ar fi comunicat acesteia obiecțiile și apărările sale,
respectiv dovada veniturilor realizate, cum și copia certificatului de naștere
a celui de al doilea copil aflat în întreținerea sa, care fie nu au fost avute
în vedere la pronunțarea sentinței, fie nu au ajuns la dosarul cauzei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 168 din Legea nr. 105/1992
cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat,
recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată numai dacă ea este rezultatul
unei fraude comise în procedura urmată în străinătate, dacă hotărârea încalcă
ordinea publică de drept internațional privat român sau normele care prevăd
competența exclusivă a jurisdicției române, ori dacă procesul a fost soluționat
între aceleași părți printr-o hotărâre chiar nedefinitivă a instanțelor române
sau s-ar afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței
străine.
Totodată conform art. 169 din Lege, instanța
română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la
modificarea ei.
Or, motivul opunerii pârâtului la încuviințarea
și executarea hotărârii străine privind tocmai un aspect de fond al litigiului
dintre părți și anume întinderea, cuantumul obligației legale de întreținere
stabilite, nu poate fi primit.
Ca urmare, recursul se va respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâtul S.E. împotriva deciziei nr. 13/A din 28 martie 2001 a
Curții de Apel Oradea, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29
ianuarie 2003.