ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 293/2003

Decizia nr. 293 Dosar nr. 5126/2001 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 391 din 7 decembrie 1999, Tribunalul Bihor a admis cererea introdusă de G.E. domiciliată în Ungaria în contradictoriu cu S.E. din Oradea și a încuviințat recunoașterea și executarea pe teritoriul României a sentinței străine nr. 23P111.260/1997/6 pronunțată de Tribunalul Central al sectoarelor din Pesta Republica Ungaria, prin care s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în sumă de 5.000 de forinți lunar pentru copilul său minor E., născut la 29 octombrie 1996, aflat în îngrijirea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că cererea îndeplinește condițiile art. 167, art. 169 și art. 171 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, pentru încuviințarea și executarea dispozițiilor sentinței străine pe teritoriul României, cât și faptul că opunerea pârâtului la admiterea procedurii sub motiv că nu are resursele necesare pentru plata sumei stabilite cu titlu de pensie de întreținere ar fi nejustificate. Instanța de fond a avut în vedere în acest sens, împrejurarea că deși a fost înștiințat despre desfășurarea procesului în fața instanțelor străine, pârâtul nu a formulat apărări sau obiecțiuni privind posibilitățile sale de plată și cuantumul obligației.

Hotărârea menționată a fost confirmată prin decizia civilă nr.13 A din 28 martie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă, prin respingerea apelului declarat de pârât. Instanța de apel a considerat că apărarea pârâtului privind lipsa mijloacelor de plată necesare achitării sumei la care a fost obligat în raport de alte sarcini de întreținere și de venitul salarial pe care îl realizează, nu ar mai putea fi valorificată în procedura încuviințării și executării hotărârii străine, întrucât privește fondul litigiului dintre părți la judecata căruia nu s-a apărat în acest sens. Împotriva deciziei prezentate mai sus a declarat recurs pârâtul S.E.

care fără o încadrare adecvată în temeiurile de casare prevăzute de lege a susținut în esență că instanțele ar fi pronunțat soluții greșite în raport de împrejurarea că la data soluționării litigiului de către instanța străină ar fi comunicat acesteia obiecțiile și apărările sale, respectiv dovada veniturilor realizate, cum și copia certificatului de naștere a celui de al doilea copil aflat în întreținerea sa, care fie nu au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței, fie nu au ajuns la dosarul cauzei. Recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 168 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată numai dacă ea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmată în străinătate, dacă hotărârea încalcă ordinea publică de drept internațional privat român sau normele care prevăd competența exclusivă a jurisdicției române, ori dacă procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre chiar nedefinitivă a instanțelor române sau s-ar afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizării instanței străine. Totodată conform art. 169 din Lege, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine și nici la modificarea ei.

Or, motivul opunerii pârâtului la încuviințarea și executarea hotărârii străine privind tocmai un aspect de fond al litigiului dintre părți și anume întinderea, cuantumul obligației legale de întreținere stabilite, nu poate fi primit. Ca urmare, recursul se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.E. împotriva deciziei nr. 13/A din 28 martie 2001 a Curții de Apel Oradea, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.