ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3166/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 14 august 2002 la Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, reclamantul A.S. a chemat în judecată Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, solicitând anularea actului administrativ, adresa nr. 9892 din 16 iulie 2002, prin care i se refuză realizarea dreptului său de predare a bunurilor înscrise în raportul de expertiză, care a stat la baza licitației organizată de pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că urmare a unui anunț publicitar al Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare, prin care s-au pus în vânzare bunurile ce aparțineau debitoarei sale S. SA Cheia, județul Prahova, s-a prezentat la licitația organizată la data de 18 iulie 2001, câștigând licitația pentru bunurile denumite generic „alte bunuri” aparținând Complexului Hotelier S. Cheia.

La data de 20 iulie 2001 a achitat integral prețul de adjudecare, de 50.668 dolari SUA, iar la data de 28 iulie 2001 pârâta i-a eliberat titlul de proprietate, procesul-verbal de licitație. A precizat că pârâta a refuzat să pună la dispoziție anexa la raportul de evaluare cuprinzând coeficientul de depreciere, exploatare etc., a bunurilor care au constituit obiectul licitației. În urma reiterării cererii a primit raportul de evaluare trunchiat, cuprinzând doar denumirea bunurilor și cantitatea acestora. Prin procesul-verbal de licitație, care este titlul său de proprietate, s-a prevăzut obligativitatea pârâtei și a custodelui C.N. să-i pună la dispoziție bunurile.

În mod repetat a încercat să intre în posesia bunurilor, proprietatea sa, susține reclamantul prin împuternicitul său și abia la 5 noiembrie 2001 a reușit recuperarea unei părți din bunuri și s-a încheiat un proces-verbal (anexa 14). Celelalte bunuri au fost exploatate necorespunzător de fostul proprietar, iar la data de 14 mai 2002, din suma pretinsă de el de 21.066,13 dolari SUA, i s-a achitat doar suma de 3172,14 dolari SUA (adresa nr. 6669 din 14 mai 2002). Contestând această măsură, a primit răspuns cu adresa nr. 9892 din 16 iulie 2002, prin care se încalcă dreptul său de proprietate.

În finalul acțiunii, reclamantul a solicitat restituirea în natură a tuturor bunurilor înscrise în lista obiectelor de inventar și alte bunuri, care a stat la baza licitației și adjudecării, obligarea pârâtei plata sumei de 10.480,25 dolari SUA, precum și daune directe de 10.000 dolari SUA, rezultate din lipsa de folosință a bunurilor pe perioada iulie 2001 – iulie 2002, obligarea pârâtei la predarea tuturor bunurilor, chiar dacă o parte sunt fără valoare. Până la data redării ultimului bun, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la daune cominatorii de 50 milioane lei pe zi de întârziere. S-au mai cerut și daune morale de 100.000 dolari SUA, pentru repararea ofensei și amenințările nelegale aduse prin actul atacat.

Cauza a fost scoasă de pe rolul secției comerciale a Curții de Apel București, prin încheierea de ședință din data de 27 august 2002, fiind înregistrată la această secție la data de 5 septembrie 2002. La data de 16 octombrie 2002, reclamantul a depus o precizare a acțiunii, arătând că solicită anularea actului nr. 9892/2002 și că cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, constatând refuzul nejustificat al pârâtei de a-i rezolva cererea. Și-a menținut capetele de cerere, privind obligarea pârâtei la plata daunelor de 10.000 dolari SUA și la plata sumei de 10.480,25 dolari SUA, precum și la daune morale de 100.000 dolari SUA. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1069 din 7 noiembrie 2002, a respins ca nefondată acțiunea precizată, formulată de A.S.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că predarea–primirea bunurilor adjudecate de către reclamant, s-a încheiat la data de 5 noiembrie 2001, conform procesului-verbal de predare–primire. În privința bunurilor constatate lipsă, pârâta a stabilit valoarea lor la 3172,14 dolari SUA, sumă ce a fost virată în contul reclamantului, iar bunurile de la pozițiile 105, 108, 109 și 118, cu un gabarit mare, nu au putut fi încărcate în tir, rămânând la dispoziția adjudecătorului, până la data când vor fi luate. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A.S., prin împuternicit, criticând sentința ca nelegală și netemeinică. Recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond greșit a reținut că este vorba de un refuz nejustificat de a-i rezolva cererea, întrucât pârâta a dat un răspuns prin adresa nr. 9892/2002, dar că prin acest răspuns, nu dă curs solicitărilor sale.

A mai precizat că adresa nr. 9892/2002 este nelegală, atât prin faptul că nu rezolvă o situație pe care pârâta a creat-o, cât și prin faptul că i-a încasat banii integral și nu-i respectă dreptul de a primi bunurile pe car, în contextul unei proceduri administrative, i le-a vândut. Totodată, a susținut că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare își declină orice responsabilitate din raporturile sale de custodie, cu persoana căreia prin voința sa păstrează bunurile și nu a reclamat nici un fel de abuz de încredere ori gestiune frauduloasă a custodelui său. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat.

În principal, obiectul acțiunii reclamantului A.S. îl constituie anularea adresei Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare nr. 9892/2002. Prin această adresă, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare comunică reclamantului că predarea-primirea bunurilor, adjudecate la licitația publică din 18 iulie 2001, s-a încheiat la 15 noiembrie 2001 și că nu răspunde pentru eventualele pierderi suferite, ca urmare a refuzului de ridicare a bunurilor adjudecate. Anexat adresei i-au fost comunicate șase anexe cu situația bunurilor adjudecate. În cauză, litigiul s-a creat ca urmare a faptului că reclamantul a participat la licitația organizată la data de 18 iulie 2001 de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, pentru vânzarea silită a unor active ce aparțineau SC S. SA, bunuri de inventar gospodăresc și dotări.

Reclamantul a câștigat licitația și s-a încheiat procesul-verbal de licitație nr. 221 din 18 iulie, 2001 care constituie titlul de proprietate al acestuia. Predarea-primirea bunurilor s-a desfășurat în trei etape, respectiv în data de 15 octombrie 2001, 29 octombrie 2001 și 5 noiembrie 2001. În privința bunurilor constatate lipsă, pârâta a stabilit valoarea lor la 3172,14 dolari SUA, sumă ce a fost virată în contul reclamantului. La data de 15 noiembrie 2002, când s-au predat ultimele bunuri reclamantului și s-a încheiat proces-verbal, s-au precizat bunurile predate, iar în legătură cu bunurile de la pozițiile 105, 108, 109, 118, s-a menționat că având gabarit mare nu au putut fi încărcate în TIR, rămânând la dispoziția adjudecătorului, până la data când vor fi luate.

Se constată, așadar, că răspunsul Autorității pentru Valorificarea Activelor Bancare, comunicat cu adresa nr. 9892/2002, este în concordanță cu procesele-verbale întocmite între părți cu ocazia predării-primirii bunurilor licitate. Astfel că instanța nu poate reține incidența, în cauză, a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale prin adresa a cărei anulare o solicită. De altfel, criticile recurentului vizează în principal aspectul comercial al afacerii care excede competenței de soluționare a instanței de contencios. Pentru aceste considerente și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de la A.S. împotriva sentinței civile nr. 1069 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2003.