Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2003

HOTĂRÂRE
14.01.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „V.P.” SRL Piatra Neamț împotriva deciziei nr.448 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat părțile. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recurenta a solicitat judecarea sa în lipsă conform art.242 al.2 Cod procedură civilă. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea din 9 octombrie 2000, reclamanta S.C. „VP.” SRL, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta S.C. „L.C.” SRL, să se dispună ca aceasta, să-și ridice gardul, mesele și scaunele amplasate fără drept în fața construcției pârâtei și să fie obligată la 1.000.000 lei/zi daune cominatorii de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr.164/E/2 martie 2001, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că pârâta a respectat limitele convenționale potrivit vecinătăților din contract privind amplasarea gardului și nu a obstrucționat accesul în imobil al reclamantei în nici un fel. Apelul declarat de pârâtă, a fost respins prin decizia civilă nr.448/28 iunie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta S.C. „V.P.” SRL Piatra Neamț, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. Motivul de recurs invocat se referă la faptul că, instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecății, până la soluționarea dosarului nr.265/E/2001 aflat pe rolul tribunalului și având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare ce constituie titlu de proprietate al pârâtei și obligație de a face.

Recursul este nefondat. Istoricul asupra situației de fapt, ca de altfel și motivul de recurs invocat nu poate fi încadrat în nici unul din motivele prevăzute de art.304 Cod procedură civilă. Este de observat că, din același motiv nici recurenta nu și-a întemeiat în drept recursul. PENTRU

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. „V.P” SRL Piatra Neamț împotriva deciziei nr.448 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel Bacău-Secția Comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2249/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 12/ E /2001 Tribunalul Neamț a admis, în parte, acțiunea reclamantei SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA Piatra Nea
ÎCCJ 2003-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2443/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1228/2000, pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost admisă acțiunea reclamantei S.C. O.I.E. SRL Piatra Neamț, împotriva pârâtei S.C
ÎCCJ 2005-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3598/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1919 din 13 mai 2004, Judecătoria Piatra Neamț, a admis acțiunea promovată de reclamantul M.P.N. și a obligat-o pe pârâta SC M. SA Piatr
ÎCCJ 2004-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3694/2004
P. SA Piatra Neamț. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 467 din 5 iulie 2001 a admis ambele apeluri și a schimbat în parte sentința nr. 79 din 5 februarie 2001 pronunțată de Tribunalul Ne
ÎCCJ 2003-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1910/2003
Deliberând asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată sub nr. 2 din 5 octombrie 2001 la Tribunalul Neamț, reclamanta – furnizoare SC P.B. SA Roman a chemat în judecată pe pârâta-beneficiară SC E.G.M. Piatra Neamț, solicitând oblig
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă