ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 873/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de C.T.D. împotriva deciziei nr.559 din 8

decembrie 2000 a Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.

La

apelul nominal s-au prezentat recurentul C.T.D. reprezentat de avocatul M.F.,

precum și intimatul Ministerul Afacerilor Externe reprezentat de consilierul

juridic A.M.E., lipsind intimații C.D., R.C. și Curtea de Conturi a României.

Procedura

completă.

Avocatul

F.M. a solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la

dosar, casarea în tot a deciziei atacate și    în fond, menținerea ca legală și

temeinică a sentinței nr.10 din 14 februarie 2000 a Colegiului jurisdicțional

al Curții de Conturi a României, depunând în susținerea motivelor de recurs,

note scrise.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

actul nr.771/107/D/ 1999 din 25 iunie 1999, procurorul financiar a sesizat

Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, pentru a hotărî obligarea

pârâților C.T.D., C.D. și R.C. la plata sumei de 31.462 franci francezi

reprezentând despăgubiri civile și foloase nerealizate sub forma dobânzii

practicate de B.N.R.

În

motivarea sesizării se arată că, în urma verificării documentelor de cheltuieli

pentru un număr de 48 deplasări efectuate de personalul misiunii diplomatice a

României la Paris, s-a constatat o depășire a plafoanelor legale de cazare, cu

suma de 31.462 F.Fr.

Prin

sentința nr.10 din 14 februarie 2000 Colegiul jurisdicțional al Curții de

Conturi a respins actul de sesizare.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional procurorul financiar, care

prin decizia nr.559 din 8 decembrie 2000 a Curții de Conturi – Secția

jurisdicțională a fost admis, modificată sentința atacată și în fond a admis

actul de sesizare cu consecința obligării în solidar a pârâților C.T.D., C.D.

și R.C. la plata echivalentului în lei a sumei de 31.462 F.Fr. și la dobânda de

50% practicată de B.N.R.

C.T.D.

a declarat recurs împotriva acestei decizii, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În

esență, criticile aduse soluției Secției jurisdicționale a Curții de Conturi,

vizează faptul că aceasta a ignorat în totalitate dispozițiile legale în

materie, respectiv H.G. nr.1069/1995 și H.G. nr.59/1993 care prevăd că

ordonatorii principali de credite bugetare au competența de aprobare a

cheltuielilor de cazare pentru demnitari în limita tarifelor efectiv plătite de

aceștia în unele situații speciale.

Recursul

este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Ministerul Afacerilor Externe, în calitate  de unitate

trimitățoare a personalului în misiuni permanente în străinătate, în sensul

H.G. nr.837/1995, acordă pentru deplasările efectuate în interesul serviciului

în altă țară străină, cheltuieli de  cazare în aceleași condiții, stabilite

pentru personalul român care se deplasează temporar în țările respective.

Față

de perioada supusă controlului (1 iulie 1994 – 31 decembrie 1996) actele

normative aplicabile sunt H.G. nr.647/1993 care și-a produs efectele juridice

până la apariția H.G. nr.518/1995 în vigoare și în prezent.

Prevederile

art.9(5) din H.G. nr.648/1993 și art.9(4) din H.G. nr.518/1995 stabilesc că

„eventualele plăți pentru cazare, care depășesc plafoanele stabilite în

condițiile prezentei hotărâri, se aprobă în cazuri temeinic justificate de

către conducerile unităților trimițătoare, pe baza documentelor de plată”.

Ministerul

Afacerilor Externe, în calitate de unitate trimițătoare, cu ocazia verificării

operațiunilor din jurnalul de casă și bancă trimise de Misiunea diplomatică din

Paris, a acceptat ca legale cheltuielile de cazare decontate, în sensul

dispozițiilor art.9(4) și 9(5) din actele normative menționate, aprobând

depășirea plafonului stabilit.

Cum

condiția legală, prevăzută de hotărârea de guvern a fost satisfăcută prin

existența aprobării decontării sumei cheltuite cu cazarea și cum din actele

aflate la dosarul cauzei rezultă că acestea s-au încadrat în alocațiile

bugetare anuale aprobate de M.A.E., reținerea răspunderii delictuale a recurentului

–pârât nu-și are temei.

Mai

mult, prin H.G. nr.1069/1995 cu trimitere la H.G. nr.59/1993, ordonatorii

principali de credite bugetare au fost autorizați să aprobe suportarea

cheltuielilor de cazare pentru demnitari în limita tarifelor efectiv plătite de

aceștia în unele situații speciale.

Având

în vedere cele ce preced, recursul se vădește fondat și urmează a fi admis,

casată decizia atacată și în fond respins recursul jurisdicțional, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de C.T.D. împotriva deciziei nr.559 din 8 decembrie 2000 a

Curții de Conturi – Secția jurisdicțională.

Casează

decizia atacată și în fond respinge recursul jurisdicțional.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 martie 2003.