ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 817/2003

R O M Â N

I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

Decizia nr. 817

Dosar nr. 3453/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul București, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 1194 din 9 noiembrie 2000 a respins acțiunea în revendicare

formulată de reclamanta S.C. R.  S.A. împotriva pârâților: UCECOM și ICECOOP –

S.C.C.A., precum și a intervenienților principali: F.R.V., S.C. L.L., S.C. R.C.

SRL și Consiliul General al Municipiului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada că este titulara dreptului de

proprietate cu privire la parterul imobilului revendicat, situat în București.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă

nr. 309 din 30 mai 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta

S.C. R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 194 din 19 noiembrie 2000 a

Tribunalului București, în contradictoriu cu ICECOOP S.C.C.A., UCECOM și S.C. R.C.

SRL.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că din conținutul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

reclamantă pe de o parte, în calitate de cumpărătoare și F.R.V., în calitate de

vânzător pe de altă parte, rezultă că obiectul vânzării l-a reprezentat cele 36

apartamente și dependințe neterminate, precum și terenul aferent în suprafață

de 473 mp. Nu rezultă nici un fel de referire la parter care se constituie din

spații comerciale.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată a

declarat recurs reclamanta S.C. R. S.A., criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală – invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. deoarece:

- Instanțele au dat o interpretare greșită

actului juridic dedus judecății, în sensul că deși în cuprinsul actului de

vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat la 8 aprilie 1996 cu pârâtul F.R.,

obiectul vânzării este descris ca fiind „imobilul bloc D 6 ansamblul V.”, deci

întregul imobil, inclusiv parterul acestuia, totuși s-a considerat greșit că

parterul blocului nu a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare.

- Instanțele nu s-au pronunțat asupra unui

mijloc de apărare în sensul că noi am fost cumpărători de bună-credință în

momentul cumpărării imobilului – „blocul D 6 Ansamblu V.”, convinși fiind că

obiectul vânzării l-a constituit întregul bloc, inclusiv parterul din litigiu.

Recursul nu este fondat.

Revendicarea este acțiunea reală prin care

proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de

proprietate, cere restituirea acestuia de la persoane ce îl dețin fără drept.

Reclamantul trebuia să facă dovada că este

titularul dreptului de proprietate, regula „actori incubit probatio” înscrisă

în art. 1169 C. civ. se aplică și în această materie, cu privire la imobilul în

litigiu.

În speță, reclamanta S.C. R. S.A. București a

revendicat parterul imobilului invocând în acest sens contractul de

vânzare-cumpărare întocmit între ea și F.R.V., la data de 8 aprilie 1996, dosar

2530/1999 anexat la dosarul cauzei.

Din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare mai

sus enunțat rezultă că obiectul vânzării l-au constituit cele 36 apartamente și

dependințele neterminate din imobilul Bloc 6 Ansamblu V. situat în București,

precum și terenul aferent în suprafață de 473 mp.

Cele 36 apartamente cu dependințe menționate mai

sus au făcut obiectul unor vânzări succesive, după cum urmează: la data de 8

august 1994 S.C. R.C. SRL a dobândit proprietatea acestora prin contractul de

asociere nr. 226 din 8 august 1994 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului

București; la data de 3 noiembrie 1995 S.C. R.C. SRL înstrăinează cele 36

apartamente cu dependințe la S.C. L.L. S.A.; la data de 29 ianuarie 1996 acesta

din urmă a înstrăinat cele 36 apartamente cu dependințe, numitului F.R.V.; în

final, F.R.V. a înstrăinat cele 36 apartamente cu dependințe reclamantei S.C. R.

S.A. București, acte doveditoare dosar fond nr. 2530/1999 al Tribunalului

București.

Din cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare

efectuate în succesiunea lor, nu rezultă că parterul aflat în litigiu a făcut

obiectul acestor înstrăinări.

Parterul în litigiu aparține cu titlu de

proprietate UCECOM, urmare a protocoalelor: nr. 1090 din 17 decembrie 1993 și

nr. 17239 18 martie 1994 încheiate de aceasta cu S.C.A.  E. și SCA  R.

În calitatea sa de proprietară UCECOM a încheiat

cu ICECOOP-S.C.C.A. contractul de închiriere și cooperare nr. 6920 din 31

martie 1995, având ca scop terminarea lucrărilor și punerii în funcțiune a

parterului ca spațiu comercial.

Prin hotărârea nr. 277 din 15 octombrie 1998 a

Curții de Arbitraj s-a consolidat dreptul de proprietate al UCECOM cu privire

la parterul aflat în litigiu. Cauza s-a soluționat în contradictoriu cu S.C. E.

S.C.C.A. și S.C. R. S.C.C.A.

Pentru a se pronunța hotărârea mai sus

menționată s-au avut în vedere cele două protocoale: nr. 1090 din 17 decembrie 1994

și nr. 1739 din 18 martie 1994 încheiate de UCECOM cu S.C. E. S.C.C.A. și S.C. R.

S.C.C.A.

Susținerea S.C. R.C. SRL în sensul că prin actul

adițional nr. 2 încheiat la data de 19 octombrie 1995  a devenit proprietarul

Blocului D 6 în totalitate, inclusiv a parterului în litigiu,– întâmpinare fila

43 dosar fond – nu poate fi reținută, deoarece atât din cuprinsul actului

adițional cât și  din minuta rezultă că aceasta este proprietară numai cu

privire la cele 36 apartamente cu dependințe din Blocul D 6.

Așadar instanțele în mod judicios au dat o

interpretare corectă actului de vânzare-cumpărare întocmit la 8 aprilie 1996,

în sensul că obiectul acestuia l-au constituit doar cele 36 apartamente cu

dependințe din Blocul D 6, București.

Cu alte cuvinte, reclamanta nu a făcut dovada că

este titulara dreptului de proprietate cu privire la parterul Blocului D 6,

aflat în litigiu.

Cu privire la buna-credință avută de reclamantă

la întocmirea actului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1996, invocată de

aceasta se rețin următoarele:

Art. 948 pct. 3 C. civ. vorbește despre un

„obiect determinat”, ca o condiție esențială pentru validitatea unei convenții,

iar art. 964 C. civ., stabilește că „obligația trebuie să aibă un lucru

determinat cel puțin în specia sa”.

În speță, contractul de vânzare-cumpărare din 8

aprilie 1996 a avut obiectul determinat la data întocmirii, el constând în cele

36 apartamente cu dependințe din Blocul D 6.

Susținerile reclamantei în sensul că obiectul

actului de vânzare din 8 aprilie 1996 a constat și în parterul Blocului D 6

sunt pure speculații, deoarece din conținutul actului respectiv rezultă că

obiectul a fost bine determinat, el constând doar în cele 36 apartamente cu

dependințe.

În cauza de față nu poate fi vorba de buna sau

reaua-credință a reclamantei în momentul întocmirii actului respectiv, ci este

vorba de faptul că aceasta a acționat în cunoștință de cauză atunci când a

încheiat actul de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1996, în sensul că a cunoscut

că numai cele 36 apartamente cu dependințe fac obiectul vânzării-cumpărării.

Pentru toate aceste considerente

Curtea reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de

casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. și în consecință,

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se respinge recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 309 din 30 mai 2001 a

Curții de Apel București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. R. S.A.

București împotriva deciziei nr. 309 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 martie 2003.