ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 817/2003

R O M Â N I A

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

SECȚIA CIVILĂ

Decizia nr. 817 Dosar nr. 3453/2001 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1194 din 9 noiembrie 2000 a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanta S.C. R. S.A. împotriva pârâților: UCECOM și ICECOOP – S.C.C.A., precum și a intervenienților principali: F.R.V., S.C. L.L., S.C. R.C. SRL și Consiliul General al Municipiului București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate cu privire la parterul imobilului revendicat, situat în București. Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 309 din 30 mai 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C.

R. S.A. împotriva sentinței civile nr. 194 din 19 noiembrie 2000 a Tribunalului București, în contradictoriu cu ICECOOP S.C.C.A., UCECOM și S.C. R.C. SRL. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că din conținutul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între reclamantă pe de o parte, în calitate de cumpărătoare și F.R.V., în calitate de vânzător pe de altă parte, rezultă că obiectul vânzării l-a reprezentat cele 36 apartamente și dependințe neterminate, precum și terenul aferent în suprafață de 473 mp. Nu rezultă nici un fel de referire la parter care se constituie din spații comerciale. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs reclamanta S.C. R. S.A., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ. deoarece: - Instanțele au dat o interpretare greșită actului juridic dedus judecății, în sensul că deși în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare pe care l-a încheiat la 8 aprilie 1996 cu pârâtul F.R., obiectul vânzării este descris ca fiind „imobilul bloc D 6 ansamblul V.”, deci întregul imobil, inclusiv parterul acestuia, totuși s-a considerat greșit că parterul blocului nu a făcut obiectul actului de vânzare-cumpărare. - Instanțele nu s-au pronunțat asupra unui mijloc de apărare în sensul că noi am fost cumpărători de bună-credință în momentul cumpărării imobilului – „blocul D 6 Ansamblu V.”, convinși fiind că obiectul vânzării l-a constituit întregul bloc, inclusiv parterul din litigiu.

Recursul nu este fondat. Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoane ce îl dețin fără drept. Reclamantul trebuia să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate, regula „actori incubit probatio” înscrisă în art. 1169 C. civ. se aplică și în această materie, cu privire la imobilul în litigiu. În speță, reclamanta S.C. R. S.A. București a revendicat parterul imobilului invocând în acest sens contractul de vânzare-cumpărare întocmit între ea și F.R.V., la data de 8 aprilie 1996, dosar 2530/1999 anexat la dosarul cauzei. Din cuprinsul actului de vânzare-cumpărare mai sus enunțat rezultă că obiectul vânzării l-au constituit cele 36 apartamente și dependințele neterminate din imobilul Bloc 6 Ansamblu V. situat în București, precum și terenul aferent în suprafață de 473 mp.

Cele 36 apartamente cu dependințe menționate mai sus au făcut obiectul unor vânzări succesive, după cum urmează: la data de 8 august 1994 S.C. R.C. SRL a dobândit proprietatea acestora prin contractul de asociere nr. 226 din 8 august 1994 încheiat cu Consiliul Local al Municipiului București; la data de 3 noiembrie 1995 S.C. R.C. SRL înstrăinează cele 36 apartamente cu dependințe la S.C. L.L. S.A.; la data de 29 ianuarie 1996 acesta din urmă a înstrăinat cele 36 apartamente cu dependințe, numitului F.R.V.; în final, F.R.V. a înstrăinat cele 36 apartamente cu dependințe reclamantei S.C. R. S.A. București, acte doveditoare dosar fond nr. 2530/1999 al Tribunalului București. Din cuprinsul actelor de vânzare-cumpărare efectuate în succesiunea lor, nu rezultă că parterul aflat în litigiu a făcut obiectul acestor înstrăinări.

Parterul în litigiu aparține cu titlu de proprietate UCECOM, urmare a protocoalelor: nr. 1090 din 17 decembrie 1993 și nr. 17239 18 martie 1994 încheiate de aceasta cu S.C.A. E. și SCA R. În calitatea sa de proprietară UCECOM a încheiat cu ICECOOP-S.C.C.A. contractul de închiriere și cooperare nr. 6920 din 31 martie 1995, având ca scop terminarea lucrărilor și punerii în funcțiune a parterului ca spațiu comercial. Prin hotărârea nr. 277 din 15 octombrie 1998 a Curții de Arbitraj s-a consolidat dreptul de proprietate al UCECOM cu privire la parterul aflat în litigiu. Cauza s-a soluționat în contradictoriu cu S.C. E. S.C.C.A. și S.C. R. S.C.C.A. Pentru a se pronunța hotărârea mai sus menționată s-au avut în vedere cele două protocoale: nr. 1090 din 17 decembrie 1994 și nr. 1739 din 18 martie 1994 încheiate de UCECOM cu S.C.

E. S.C.C.A. și S.C. R. S.C.C.A. Susținerea S.C. R.C. SRL în sensul că prin actul adițional nr. 2 încheiat la data de 19 octombrie 1995 a devenit proprietarul Blocului D 6 în totalitate, inclusiv a parterului în litigiu,– întâmpinare fila 43 dosar fond – nu poate fi reținută, deoarece atât din cuprinsul actului adițional cât și din minuta rezultă că aceasta este proprietară numai cu privire la cele 36 apartamente cu dependințe din Blocul D 6. Așadar instanțele în mod judicios au dat o interpretare corectă actului de vânzare-cumpărare întocmit la 8 aprilie 1996, în sensul că obiectul acestuia l-au constituit doar cele 36 apartamente cu dependințe din Blocul D 6, București. Cu alte cuvinte, reclamanta nu a făcut dovada că este titulara dreptului de proprietate cu privire la parterul Blocului D 6, aflat în litigiu.

Cu privire la buna-credință avută de reclamantă la întocmirea actului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1996, invocată de aceasta se rețin următoarele: Art. 948 pct. 3 C. civ. vorbește despre un „obiect determinat”, ca o condiție esențială pentru validitatea unei convenții, iar art. 964 C. civ., stabilește că „obligația trebuie să aibă un lucru determinat cel puțin în specia sa”. În speță, contractul de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1996 a avut obiectul determinat la data întocmirii, el constând în cele 36 apartamente cu dependințe din Blocul D 6. Susținerile reclamantei în sensul că obiectul actului de vânzare din 8 aprilie 1996 a constat și în parterul Blocului D 6 sunt pure speculații, deoarece din conținutul actului respectiv rezultă că obiectul a fost bine determinat, el constând doar în cele 36 apartamente cu dependințe.

În cauza de față nu poate fi vorba de buna sau reaua-credință a reclamantei în momentul întocmirii actului respectiv, ci este vorba de faptul că aceasta a acționat în cunoștință de cauză atunci când a încheiat actul de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1996, în sensul că a cunoscut că numai cele 36 apartamente cu dependințe fac obiectul vânzării-cumpărării. Pentru toate aceste considerente Curtea reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ. și în consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a se respinge recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 309 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. R. S.A. București împotriva deciziei nr. 309 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2003.