SKALOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35885/03 prezentate de Ivana SKÁLOVÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 24 ianuarie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 noiembrie 2003, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie CU FAVOAREA recurentei, dl Ivana Skálová, este o resortisantă cehă, născută în 1933 și rezidentă în Okříšky. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează: La 25 iunie 1991, mătușa reclamantei a intentat împotriva unei societăți cooperatiste o acțiune de restituire a bunurilor imobile în conformitate cu Legea nr. 229/1991 privind proprietatea funciară. La 10 iunie 1992, biroul funciar (Pozemkový úřad) din Jihlava stabilește că mătușa reclamantei era proprietara bunurilor imobile revendicate. Societatea cooperativă a atacat această decizie administrativă în fața Tribunalului Regional (Krajský soud) din Brno, care lannonula și a retrimis cauza la biroul funciar la 14 septembrie 1992. La 23 iunie 1993, pentru a doua oară, biroul funciar a stabilit că mătușa reclamantei era proprietara bunurilor imobile disputate. Societatea cooperativă sesizează din nou Tribunalul Regional, care a anulat decizia menționată anterior și a trimis cauza biroului funciar la 19 ianuarie 1994. Între timp, mătușa reclamantei a decedat la 9 iunie 1994. Printr-o hotărâre a Tribunalului de District (Okresní soud) din Jihlava din 3 aprilie 1996, succesiunea defunctului a fost dată reclamantei, care a informat biroul că a decis să continue procedura de restituire efectuată anterior de defunctă. La 22 septembrie 1998, biroul funciar a stabilit că reclamanta era proprietara bunurilor imobile solicitate. Societatea cooperativă a atacat această decizie în fața instanței regionale, care laanula și a trimis cauza biroului la 15 noiembrie 2000. La 29 mai 2001, biroul funciar a declarat că reclamanta nu era proprietara bunurilor imobile revendicate. 150/2002 privind procedura administrativă și judiciară a intrat în vigoare. Procedura urmată în speță a căzut, prin urmare, sub incidența legii suplimentare. La 20 februarie 2003, biroul funciar a declarat că reclamanta deținea două clădiri, refuzând în același timp proprietatea altor trei clădiri. Tribunalul a formulat o cerere în anulare a părții din această decizie care îi era nefavorabilă, însă instanța regională a respins la 7 mai 2003, fără să fi examinat în fond cauza. Instanța a constatat că respingerea acestei cereri nu însemna sfârșitul procedurii. Acesta a adăugat, în conformitate cu noua lege, că recurenta putea intenta, dacă avea intenția de a continua procedura menționată anterior, o acțiune în fața instanței competente din punct de vedere teritorial. Între timp, la 9 aprilie 2003, biroul funciar a informat părțile pe care le aveau posibilitatea de a intenta, în sensul noii legi, un recurs în casație și o acțiune de constatare a dreptului lor de proprietate respectiv. La 11 aprilie 2003, recurenta a intentat împotriva societății cooperatiste o acțiune privind obținerea unei hotărâri declarative de proprietate asupra bunurilor imobile care nu îi erau restituite încă. Această acțiune este pendinte în fața instanței de district din Jiulava. La 7 iulie 2003, lit. (a) sesizează și Curtea Administrativă Supremă (Nejvyší správní soud) în cazul unui recurs în casație împotriva părții nefavorabile a hotărârii judecătorești din 7 mai 2003, dosarul nu descrie calea de urmat a recursului. GRIFS 1. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de durata excesivă a procedurii de restituire expuse mai sus. În această privință, invocând în esență art. 13 din Convenție, ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. (3) De asemenea, aceasta se referă la art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în măsura în care autoritățile naționale ar fi refuzat să-și repare greșeala prin restituirea bunurilor imobile revendicate. 4. Pe teritoriul art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanta denunță încălcarea dreptului său la respectarea proprietăților sale. În ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe articolele 8 și 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Curtea constată că nu este competentă decât pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg din convenție, în sensul articolului 19 din aceasta, și că aceasta nu este abilitată să cunoască încălcări ale Declarației Universale a Drepturilor Omului. În orice caz, obiecțiunile denunțate de recurentă se confundă cu cele analizate mai jos. Prin urmare, Curtea consideră utilă examinarea lor pe teren a articolelor 6 alineatul (1) din Convenție și 1 din Protocolul nr. 2.În ceea ce privește ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. 3. În ceea ce privește Õ art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea pune accentul pe două situații importante 3.1. Decizia biroului funciar din 20 februarie 2003, care a recunoscut dreptul de proprietate al recurentei asupra a două dintre clădirile revendicate, a fost contestată aparent de niciuna dintre părți. Curtea consideră că rația personae cu dispozițiile Convenției în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (4). 3.2. În ceea ce privește cele trei clădiri rămase, deținute până în prezent de o a treia persoană, Curtea constată că procedura rămâne pendinte ; prin urmare, reclamanta este în poziție de simplu reclamant și nu are calitatea de proprietar al unui 1 și faptele invocate nu intră sub incidența acestei dispoziții (a se vedea mutatis mutandis Gratzinger și Gratzingerova c. Republica Cehă (dec.) [GC], nr 39794/98, CEDH 2002 VII). În consecință, această parte a interdicției este incompatibilă cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (3) și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4). 4. În cele din urmă, în ceea ce privește cauza trasă din art. 13 din Convenție, Curtea constată că: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor recurentei întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac efective care ar putea remedia această situație Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Dolle J.-P. C OSTA Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

35885/03

présentée par Ivana SKÁLOVÁ

contre la République tchèque

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 24 janvier 2006 en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

R.

Türmen

,

K.

Jungwiert

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

me

D.

Jočienė,

M.

D.

Popović,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 11 novembre 2003,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Ivana Skálová, est une ressortissante tchèque, née en 1933 et résidant à Okříšky.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Le 25 juin 1991, la tante de la requérante intenta contre une société coopérative une action en restitution des biens immeubles conformément à

la loi n

o

229/1991 sur la propriété foncière.

Le 10 juin 1992, le bureau foncier

(Pozemkový úřad)

de Jihlava établit que la tante de la requérante était propriétaire des biens immeubles revendiqués. La société coopérative attaqua cette décision administrative devant le tribunal régional

(Krajský soud)

de Brno, lequel l’annula et renvoya l’affaire au bureau foncier le 14 septembre 1992.

Le 23 juin 1993, pour la seconde fois, le bureau foncier établit que la tante de la requérante était propriétaire des biens immeubles disputés. La société coopérative saisit de nouveau le tribunal régional, lequel annula la décision précitée et renvoya l’affaire au bureau foncier le 19 janvier 1994.

Entre-temps, la tante de la requérante décéda le 9 juin 1994. Par une décision du tribunal de district

(Okresní soud)

de Jihlava du 3 avril 1996, la succession de la défunte fut dévolue à la requérante, laquelle informa le bureau foncier qu’elle acceptait de poursuivre la procédure de restitution précédemment menée par la défunte.

Le 22 septembre 1998, le bureau foncier établit que la requérante était propriétaire des biens immeubles réclamés. La société coopérative attaqua cette décision devant le tribunal régional, lequel l’annula et renvoya l’affaire au bureau foncier le 15 novembre 2000.

Le 29 mai 2001, le bureau foncier déclara que la requérante n’était pas propriétaire des biens immeubles revendiqués. L’intéressée saisit le tribunal régional, lequel annula la décision attaquée et renvoya l’affaire au bureau foncier le 4 décembre 2002.

Le 1

er

janvier 2003, la loi n

o

150/2002 sur la procédure administrative et judiciaire entra en vigueur. La procédure suivie en l’espèce tomba dès lors sous le coup de la loi susdite.

Le 20 février 2003, le bureau foncier déclara que la requérante était propriétaire de deux bâtiments, tout en lui refusant la propriété de trois autres bâtiments. L’intéressée introduisit une demande en annulation de la partie de cette décision qui lui était défavorable, mais le tribunal régional l’avait rejetée le 7 mai 2003, sans avoir examiné l’affaire au fond. Le tribunal constata que le rejet de cette demande ne signifiait pas la fin de la procédure. Il ajouta, conformément à la nouvelle loi, que la requérante pouvait intenter, si elle avait l’intention de poursuivre ladite procédure, une action devant le tribunal territorialement compétent.

Entre-temps, le 9 avril 2003, le bureau foncier informa les parties qu’elles avaient la possibilité d’intenter, au sens de la nouvelle loi, un pourvoi en cassation et une action tendant à constater leur droit de propriété respectif.

Le 11 avril 2003, la requérante intenta contre la société coopérative une action visant l’obtention d’un jugement déclaratif de propriété sur les biens immeubles qui ne lui étaient pas encore restitués. Cette action est pendante devant le tribunal de district de Jihlava.

Le 7 juillet 2003, l’intéressée saisit aussi la Cour administrative suprême

(Nejvyšší správní soud)

d’un pourvoi en cassation contre la partie défavorable de la décision judiciaire du 7 mai 2003. Le dossier ne décrit pas l’issue de ce pourvoi.

GRIEFS

À cet égard, invoquant en substance l’article 13 de la Convention, l’intéressée dénonce l’absence de recours effectif susceptible de remédier à

ladite durée.

o

1, la requérante dénonce la violation de son droit au respect de ses biens.

EN DROIT

o

1.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à

l’article 54 § 2 b) de son règlement.

o

1, la Cour met l’accent sur deux situations importantes

:

3.1. La décision du bureau foncier du 20 février 2003, qui a reconnu le droit de propriété de la requérante sur deux des bâtiments revendiqués, n’a apparemment été contestée par aucune des parties. La Cour estime que l’intéressée a donc obtenu un redressement et ne peut plus se prétendre victime de la violation de la disposition alléguée.

Il s’ensuit que cette partie du grief est incompatible

ratione personae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

3.2. En ce qui concerne les trois bâtiments restants, possédés jusqu’à

présent par une tierce personne, la Cour note que la procédure reste pendante

; par conséquent, la requérante est en position de simple demandeur et n’a pas la qualité de propriétaire d’un «

bien existant

». Rien ne permet non plus de constater qu’elle est titulaire d’une créance suffisamment établie pour être exigible. Dans ces circonstances, l’intéressée ne peut pas se prévaloir d’un «

bien

» tel qu’envisagé par l’article 1 du Protocole n

o

1 et les faits invoqués échappent au champ d’application de cette disposition (voir,

mutatis mutandis

,

Gratzinger et Gratzingerova c.

République tchèque

(déc.) [GC], n

o

39794/98, CEDH 2002

‑

VII).

Il s’ensuit que cette partie du grief est incompatible

ratione materiae

avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 et doit être rejetée en application de l’article 35 § 4.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à

l’article 54 § 2 b) de son règlement.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs de la requérante tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours effectif susceptible de redresser cette situation

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

J.-P. C

OSTA

Greffière

Président