SKALOVA c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 35885/03 prezentate de Ivana SKÁLOVÁ împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 11 martie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Snejana Botoucharova, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Rait Martus, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători; Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 11 noiembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a analiza împreună admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 24 ianuarie 2006, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, dl Ivana Skálová, este resortisant ceh, născută în 1933 și rezidentă în Okříšky. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 25 iunie 1991, mătușa reclamantei a intentat o acțiune de restituire a bunurilor imobile în temeiul Legii nr. 229/1991 privind proprietatea asupra terenului. După ce două decizii ale biroului funciar din Jihlava au stabilit că reclamanta era proprietara bunurilor revendicate au fost anulate de către Tribunalul Regional (Krajský soud) al lui Brno, mătușa reclamantei a decedat. printr-o hotărâre a Tribunalului Districtual (Okresní soud) din Jihlava din 3 aprilie În 1996, succesiunea defunctului a fost dată reclamantei, care a decis să continue procedura de restituire. Alte două decizii ale biroului funciar au fost ulterior anulate de tribunalul regional. La 20 februarie 2003, biroul funciar a declarat că reclamanta deținea două clădiri, refuzând în același timp proprietatea altor trei clădiri. În conformitate cu noua legislaie, Tribunalul Regional a respins-o, la 7 mai 2003, prin care a informat reclamanta că îi revenea sarcina de a sesiza instana de district. Recursul în casare a acesteia a fost respins pentru lipsa de temei la 27 februarie 2004. În martie și aprilie 2003, reclamanta, precum și partea pârâtă au sesizat Tribunalul Districtual din Jihlava cu privire la cererile de constatare a dreptului de proprietate asupra imobilelor în litigiu. Cele două cereri au fost atașate și, la 9 iunie 2006, Tribunalul va aproba regulamentul amiabil la care au ajuns părțile. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în decizia pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, § 11-24, 16 octombrie 2007). GRIAV 1. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de durata excesivă a procedurii urmate în speță. 2. Aceasta denunță, de asemenea, lipsa unei căi de atac efective care ar putea remedia această durată. (1) Recurenta denunță în primul rând durata procedurii, invocând în această privință art. 6 alin. (1) din Convenție, care prevede după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În observațiile sale suplimentare, guvernul a informat Curtea că Legea nr. 160/2006 a fost adoptată, care a modificat legea 82/1998 și care permite acum justițiabililor să solicite o satisfacție rezonabilă în ceea ce privește prejudiciul moral cauzat de durata procedurii. El a solicitat Curții să aprecieze dacă mai mult de atât nu ar fi trebuit să declare inadmisibile pentru neobosirea căilor de atac interne toate cererile adresate împotriva Republicii Cehe referitoare la durata excesivă a procedurii. Prin scrisoarea din 9 august 2007, Ministerul Justiției a informat Ministerul Justiției că este rezonabil să îi acorde 95 000 CZK (3 695 EUR) pentru daune morale. În scrisoarea primită de Curte la 17 octombrie 2007, recurenta a afirmat că suma nu este suficient de mare și nu ia în considerare lipsa de câștig pe care a suferit-o. La 6 noiembrie 2007, aceasta a informat Curtea că este pregătită să își continue cererea în fața unei instanțe competente. (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea perioadei de timp rezonabilă, în orice procedură judiciară care intră în domeniul de aplicare al articolului 1 din Convenție. Curtea a precizat, de asemenea, că a fost necesar să se solicite ca instanțele judecătorești să aibă competența de a exercita o acțiune în despăgubire îndreptată împotriva statului ceh atunci când o cauză apare în ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate de Ministerul Justiției sau atunci când nu se acordă nici o despăgubire de către Ministerul Justiției. În cazul de față, recurenta este adresată Ministerului Justiției, cu o cerere de despăgubire a prejudiciului moral care rezultă din durata procedurii. Cererea sa a fost primită parțial. 82/1998. Curtea nu știe dacă o astfel de procedură a fost deja inițiată. În acest caz, plângerea trebuie considerată prematură. În cazul în care recurenta nu ar fi prezentat instanța competentă în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Legea nr. 82/1998, s-ar putea concluziona că aceasta nu poate trece pentru că a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la ea pentru a epuiza căile de atac interne. Prin urmare, această parte a cererii trebuie, în orice caz, respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. 2. Liliacul se plânge apoi că dreptul intern nu i-a oferit nicio cale de atac în vederea remedierii duratei procedurii în litigiu. Este necesar să se examineze acest aspect pe teren de la art. 13 din Convenție, care dispune astfel Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Curtea amintește că, în cauza Vokurka c. Republica Cehă (decizie menționată mai sus), că acțiunea de despăgubire prevăzută de Legea 82/1998 în versiunea modificată a acesteia ar putea remedia nerespectarea obligației de a nu respecta obligația de a respecta o perioadă de timp rezonabilă, astfel cum este definită la art. 1 din convenție. Prin urmare, în ordinea juridică cehă există o cale de atac efectivă, de care recurenta a decis să se prevaleze, cel puțin parțial. Prin urmare, rezultă că acest spătar este vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (4) din Convenție. (3) Prin urmare, este necesar să se înceteze aplicarea articolului Õ 3 din Convenție și să se declare restul cererii inadmisibile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii inadmisibile. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Module Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

35885/03

présentée par Ivana SKÁLOVÁ

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 11 mars 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président,

Snejana Botoucharova,

Karel Jungwiert,

Volodymyr Butkevych,

Rait Maruste,

Mark Villiger,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

juges,

et

de

Claudia Westerdiek,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 11 novembre 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu la décision partielle du 24 janvier 2006,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante, M

me

Ivana Skálová, est une ressortissante tchèque, née en 1933 et résidant à Okříšky. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 25 juin 1991, la tante de la requérante intenta une action en restitution des biens immeubles en vertu de la loi n

o

229/1991 sur la propriété foncière.

Après que deux décisions du bureau foncier de Jihlava établissant que la demanderesse était propriétaire des biens revendiqués furent annulées par le tribunal régional

(Krajský soud)

de Brno, la tante de la requérante décéda. Par une décision du tribunal de district

(Okresní soud)

de Jihlava du 3

avril

1996, la succession de la défunte fut dévolue à la requérante, qui décida de poursuivre la procédure de restitution.

Deux autres décisions du bureau foncier furent ensuite annulées par le tribunal régional.

Le 20 février 2003, le bureau foncier déclara que la requérante était propriétaire de deux immeubles, tout en lui refusant la propriété de trois autres immeubles. L’intéressée demanda le réexamen de la partie de la décision qui lui était défavorable, mais le tribunal régional la rejeta, en date du 7 mai 2003, informant la requérante qu’il lui incombait, selon la nouvelle législation, de saisir le tribunal de district. Le pourvoi en cassation de l’intéressée fut rejeté pour manque de fondement en date du 27 février 2004.

En mars et avril 2003, la requérante ainsi que la partie adverse saisirent le tribunal de district de Jihlava des demandes tendant à faire constater le droit de propriété sur les immeubles litigieux. Les deux demandes furent jointes et, le 9 juin 2006, le tribunal approuva le règlement amiable auquel sont parvenues les parties.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEFS

EN DROIT

cet égard l’article 6 § 1 de la Convention, qui dispose comme suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Dans ses observations complémentaires, le Gouvernement a informé la Cour que la loi n

o

160/2006 avait été adoptée, portant amendement à la loi

n

o

82/1998 et permettant désormais aux justiciables de réclamer une satisfaction raisonnable au titre du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Il a demandé à la Cour d’apprécier s’il n’y avait pas lieu de déclarer irrecevables pour non-épuisement des voies de recours internes toutes les requêtes dirigées contre la République tchèque relatives à la durée excessive de la procédure.

La requérante a exercé ce nouveau recours en adressant au ministère de la Justice une demande tendant à se voir accorder une indemnisation du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Par une lettre du 9

août

2007, le ministère de la Justice l’a informée qu’il estimait raisonnable de lui allouer 95

000 CZK (3 695 EUR) au titre du préjudice moral.

Dans sa lettre parvenue à la Cour le 17 octobre 2007, la requérante a affirmé que ladite somme n’était pas suffisamment élevée et ne prenait pas en compte le manque à gagner qu’elle avait subi. Le 6 novembre 2007, elle a informé la Cour qu’elle était prête à poursuivre sa demande devant un tribunal compétent.

Il convient de noter que dans la décision

Vokurka c. République tchèque

(précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n

o

160/2006 à la loi n

o

82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du «

délai raisonnable

» dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article

6

§

1 de la Convention. La Cour a également précisé qu’il y avait lieu d’exiger des requérants qu’ils saisissent un tribunal compétent d’une action en dommages-intérêts dirigée contre l’Etat tchèque lorsqu’une contestation surgit quant au montant de l’indemnisation allouée par le ministère de la Justice ou lorsqu’aucune indemnisation n’est accordée par ce dernier.

En l’espèce, la requérante s’est adressée au ministère de la Justice avec une demande tendant à l’indemnisation du préjudice moral résultant de la durée de la procédure. Sa demande a été partiellement accueillie. N’étant pas satisfaite de la somme de 3

695 EUR allouée par le ministère, la requérante s’est déclarée prête à intenter une procédure judiciaire en vertu de l’article 15 § 2 de la loi n

o

82/1998. La Cour ignore si une telle procédure a déjà été engagée. Si tel est le cas, le grief doit être considéré comme prématuré. Dans le cas où la requérante aurait manqué de saisir le tribunal compétent en vertu de l’article 15 § 2 de la loi n

o

82/1998, il y aurait lieu de conclure qu’elle ne peut pas passer pour avoir fait tout ce qu’on pouvait raisonnablement attendre d’elle pour épuiser les voies de recours internes.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être, en tout état de cause, rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

La Cour rappelle avoir considéré, dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(décision précitée), que le recours indemnitaire prévu par la loi

n

o

82/1998 dans sa version amendée était susceptible de redresser le non-respect de l’exigence de «

délai raisonnable

» au sens de l’article

6

§

1 de la Convention. Il existe donc dans l’ordre juridique tchèque un recours effectif, dont la requérante a décidé de se prévaloir, du moins en partie.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3, et doit être rejeté en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

29

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

le restant de la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président