Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Data
16 septembrie 2008
Stat pârât
CZE
Concluzia
  • Inadmisibil

Růžičková împotriva Cehiei

Traducere în română Auto

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 15630/05 prezentate de Zdena R Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 19 aprilie 2005, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, așa cum permite art. 29 alin. (3) din Convenție, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamantă, După ce a deliberat, pronuna următoarea decizie în faa reclamantei, dl Zdena Ričková, este un resortisant ceh, rezident la Praga. Ea este reprezentată în faa Curii de către J. Jiříček, avocat în baroul ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A.

Schorm. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Potrivit recurentei, la începutul anilor '90, aceasta a găsit testamentul întocmit de mătușa sa A.B., decedată în 1952, prin care aceasta îi încredința întreaga proprietate. Prin hotărârea din 24 iulie 1996, Tribunalul de District (Okresní soud) Prostějov a primit cererea de la Õ Õ care intenționa să facă să se constate că aceasta era moștenitoare a A.B., considerând că un sfert din succesiune ar fi trebuit să i se fi dat.

În 1997, recurenta a intentat împotriva Fondului funciar al Republicii Cehe o acțiune de constatare a dreptului său de proprietate asupra unui sfert din terenurile incluse în succesiune și a fost decăzută din această cerere prin hotărârea Tribunalului de District din 9 iunie 2000, confirmată la 23 octombrie 2002 de Tribunalul Regional (Krajský soud) La 29 ianuarie 2003, instanța a introdus o acțiune constituțională, invocând în special drepturile sale la protecție judiciară și la respectarea bunurilor. S-a declarat convinsă că, după adoptarea judecății recunoscându-i calitatea de moștenitor, avea dreptul de a acționa în constatarea dreptului său de proprietate. La 12 octombrie 2004, Curtea Constituțională (Ústavní soud) a respins acțiunea menționată pentru neajunsuri vădite de fond.

Conform informațiilor furnizate de guvern și necontestate de reclamantă, decizia Curții Constituționale a fost notificată avocatului de la l 1, reclamanta s-a plâns că hotărârile instanțelor interne au privat de posibilitatea de a dispune de bunurile pe care le dobândise în momentul decesului Cujus, fără ca aceste decizii să fi fost motivate de considerente de interes general. 1, formulat după cum urmează Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.

Guvernanța constată că cererea a fost introdusă la 19 aprilie 2005, în timp ce decizia internă definitivă pronunțată în speță, și anume decizia Curții Constituționale din 12 octombrie 2004, a fost notificată reprezentantului recurentei la 15 octombrie 2004. Curtea reamintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la decizia internă definitivă.

Regula celor șase luni are scopul de a asigura securitatea juridică și de a se asigura că cazurile care ridică probleme în ceea ce privește Convenția sunt examinate într-un termen rezonabil, evitându-se în același timp autoritățile și alte persoane vizate să fie în incertitudine pentru o perioadă lungă de timp (a se vedea, printre altele, Bayram și Yld 6638/03, 24 august 2004).Cl este motivul pentru care Curtea nu are posibilitatea de a nu aplica regula celor șase luni (Belaousof și alții c. Grecia, nr 66296/01, § 38, 27 mai 2004). În speță, prima scrisoare prin care recurenta a sesizat Curtea, inclusiv formularul de cerere datat 9 aprilie 2005, a fost trimisă la 19 Prin urmare, este necesar să se stabilească la 19 aprilie 2005 data de introducere a prezentei cereri.

Or, hotărârea Curții Constituționale din 12 octombrie 2004, care constituie decizia internă definitivă, a fost notificată avocatului recurentei la 15 octombrie 2004. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că întârzierea sesizării Curții se datorează neglijenței recurentei și/sau a reprezentantului acesteia, care a invocat, de altfel, nicio împrejurare specială de natură să întrerupă sau să suspende cursul termenului de șase luni. În consecință, cererea este tardivă și trebuie respinsă în temeiul art. 35 § 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Președinte

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.