ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 12/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 mai 1999, reclamanta, Primăria comunei Bucșani, a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 7.745.616 lei, reprezentând chirie pentru o suprafață de 25 mp închiriată, conform contractului nr. 1923 din 25 iulie 1997, precum și la plata sumei de 386.400 lei, penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată. De asemenea, a cerut să se dispună rezilierea contractului de închiriere. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 1008 din 17 octombrie 2000, a respins acțiunea, reținând că pârâta a achitat chiria până în luna noiembrie 1997, dată după care a denunțat unilateral contractul, spațiul nemaifiind folosit de aceasta.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 282 din 14 martie 2001, sentința atacată fiind schimbată în tot, în sensul admiterii acțiunii și a cererii de intervenție în interes propriu a Consiliului Local al comunei Bucșani. Instanța a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 1923/1997 și a obligat pârâta SC I. SRL Târgoviște să plătească Consiliului Local Bucșani, reprezentat, inițial, de Primăria Bucșani, suma de 7.745.616 lei, chirie restantă, suma de 386.400 lei, penalități de întârziere și 95.000 lei, cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei hotărâri, instanța de apel a reținut că raporturile de închiriere, intervenite prin contractul nr. 1923 din 25 iulie 1997, s-au încheiat pe o perioadă de 5 ani, respectiv, până la 25 iulie 2002. Modificarea contractului, în sensul încetării anterior datei expirării, nu a fost dovedită de pârâta locatară, aceasta nefăcând dovada că a solicitat rezilierea contractului și că a predat spațiul locatoarei, deci, cu acceptul acesteia, astfel că datorează chiria cuvenită prin contract. Prin recursul declarat, pârâta SC I. SRL Târgoviște a invocat nelegala încheiere a contractului, în sensul că nu s-a organizat licitație publică, conform Legii nr. 69/1991. S-a mai susținut că spațiul era impropriu funcționării unei farmacii veterinare.

Recursul este nefondat. Nelegalitatea încheierii contractului de închiriere, invocată de locatara-pârâtă, este fără temei, întrucât, la pct. I din contract, se prevede că temeiul închirierii este hotărârea Consiliului Local, conform procesului-verbal de licitație, nr. 11 din 8 iulie 1997. De altfel, pârâta a recunoscut validitatea raporturilor contractuale, prin folosirea spațiului și plata chiriei până la 20 octombrie 1997, litigiul privind chiria pe perioada următoare, de 19 luni. Susținerea faptului că spațiul era insalubru pentru farmacie veterinară era o problemă cunoscută la încheierea contractului și, oricum, în această situație, pârâta avea posibilitatea de a cere părții cocontractante modificarea contractului privind perioada de închiriere, or, nu s-au făcut demersuri în acest sens.

Ca urmare, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC I. SRL Târgoviște, împotriva deciziei nr. 282 din 14 martie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2003.