ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3091/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

20 iunie 2002, reclamanta O.V. a chemat în judecată Ministerul Apărării

Naționale, solicitând obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate de

eliberarea cu întârziere a certificatului nr. 20206/2002.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că în calitate de soție supraviețuitoare, a solicitat la 18 octombrie

1996 de la U.M. nr. 02405 Pitești, comunicarea situației militare a soțului său

O,S,, decedat la 19 iunie 1964, în vederea stabilirii drepturilor cuvenite

conform Decretului–lege nr. 118/1990, în calitate de urmașă de prizonier de

război.

Pârâtul a eliberat actul solicitat

de-abia la 28 februarie 2002, în baza căruia Direcția Generală de Muncă și

Solidaritate Socială Prahova a emis decizia nr. 28 din 8 mai 2002, prin care a

stabilit o indemnizație lunară pentru reclamantă , ca urmașă de prizonier de

război în U.R.S.S., începând cu data de 1 mai 2002.

La 10 decembrie 2002, reclamanta

și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de

48.254.686 lei reprezentând indemnizația ce i s-ar fi cuvenit pe perioada

noiembrie 1996 – aprilie 2002.

La același termen de judecată,

instanța a dispus disjungerea capătului subsidiar de cerere, privind

contestarea deciziei nr. 28 din 8 mai 2002 emisă de Direcția Generală de Muncă

și Solidaritate Socială Prahova.

Prin sentința nr. 50 din 21 martie

2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

a respins acțiunea ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamanta a introdus acțiunea cu depășirea termenului de

30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, calculat în raport cu data

eliberării de către Ministerul Apărării Naționale a certificatului nr.

20.206/2002.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamanta O.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că nu

are obiecții cu privire la conținutul certificatului emis de pârât la 28

februarie 2002, ci este nemulțumită de eliberarea actului cu o întârziere de

peste 5 ani, împrejurare în raport cu care este îndreptățită să solicite

despăgubiri de la Ministerul Apărării Naționale.

Examinând cauza în raport cu

motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, fiind respins ca atare.

Reclamanta și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora orice persoană

fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute

de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul unei autorități publice

de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate

adresa instanței judecătorești pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Se constată că instanța de fond a

reținut în mod întemeiat tardivitatea acțiunii, avându-se în vedere și

precizarea reclamantei că nu contestă conținutul certificatului emis de pârât,

ci doar eliberarea cu întârziere a actului.

Reclamanta avea posibilitatea, după

ce a cerut actul necesar și a constatat că nu primește răspuns, să solicite pe

calea contenciosului administrativ, constatarea refuzului nejustificat și

obligarea pârâtului la eliberarea certificatului și plata daunelor. Neprocedând

în acest mod și introducând acțiunea în justiție doar după eliberarea actului

și emiterea deciziei conform Decretului-lege nr. 118/1990, reclamanta nu poate

solicita numai obligarea pârâtului la plata unor daune materiale, asemenea

despăgubiri putând fi acordate doar în cazul admiterii cererii de anularea

actului sau al obligării autorității publice la emiterea lui.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de O.V.,

împotriva sentinței civile nr. 50 din 21 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 octombrie 2003.