ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3091/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 iunie 2002, reclamanta O.V. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale, solicitând obligarea pârâtului la repararea pagubei cauzate de eliberarea cu întârziere a certificatului nr. 20206/2002. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că în calitate de soție supraviețuitoare, a solicitat la 18 octombrie 1996 de la U.M. nr. 02405 Pitești, comunicarea situației militare a soțului său O,S,, decedat la 19 iunie 1964, în vederea stabilirii drepturilor cuvenite conform Decretului–lege nr. 118/1990, în calitate de urmașă de prizonier de război.

Pârâtul a eliberat actul solicitat de-abia la 28 februarie 2002, în baza căruia Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Prahova a emis decizia nr. 28 din 8 mai 2002, prin care a stabilit o indemnizație lunară pentru reclamantă , ca urmașă de prizonier de război în U.R.S.S., începând cu data de 1 mai 2002. La 10 decembrie 2002, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 48.254.686 lei reprezentând indemnizația ce i s-ar fi cuvenit pe perioada noiembrie 1996 – aprilie 2002. La același termen de judecată, instanța a dispus disjungerea capătului subsidiar de cerere, privind contestarea deciziei nr. 28 din 8 mai 2002 emisă de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Prahova.

Prin sentința nr. 50 din 21 martie 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca tardiv formulată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a introdus acțiunea cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, calculat în raport cu data eliberării de către Ministerul Apărării Naționale a certificatului nr. 20.206/2002. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta O.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că nu are obiecții cu privire la conținutul certificatului emis de pârât la 28 februarie 2002, ci este nemulțumită de eliberarea actului cu o întârziere de peste 5 ani, împrejurare în raport cu care este îndreptățită să solicite despăgubiri de la Ministerul Apărării Naționale.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, fiind respins ca atare. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, potrivit cărora orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Se constată că instanța de fond a reținut în mod întemeiat tardivitatea acțiunii, avându-se în vedere și precizarea reclamantei că nu contestă conținutul certificatului emis de pârât, ci doar eliberarea cu întârziere a actului.

Reclamanta avea posibilitatea, după ce a cerut actul necesar și a constatat că nu primește răspuns, să solicite pe calea contenciosului administrativ, constatarea refuzului nejustificat și obligarea pârâtului la eliberarea certificatului și plata daunelor. Neprocedând în acest mod și introducând acțiunea în justiție doar după eliberarea actului și emiterea deciziei conform Decretului-lege nr. 118/1990, reclamanta nu poate solicita numai obligarea pârâtului la plata unor daune materiale, asemenea despăgubiri putând fi acordate doar în cazul admiterii cererii de anularea actului sau al obligării autorității publice la emiterea lui. În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.V., împotriva sentinței civile nr. 50 din 21 martie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2003.