ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1336/2003

HOTĂRÂRE
01.04.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1336/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

4681/2002, reclamantul C.A., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii

Cluj, a solicitat să i se acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât are calitatea de persoană refugiată,

în sensul actelor normative menționate, fiind născut în timpul refugiului

familiei sale.

Prin sentința nr. 419 din

10octombrie 2002 s-a admis acțiunea, s-a dispus anularea hotărârii nr. 905 din

9 iulie 2002, emisă de pârâtă și a fost obligată Casa Județeană de Pensii Cluj,

să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

prin Legea nr. 189/2000 și Legea nr. 367/2001, începând cu data de 1 iunie

2002, pentru perioada 7 martie 1944 - 15 octombrie 1944.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Reclamantul s-a născut la data de 7

martie 1944, în localitatea Poiana Turda. S-a dovedit faptul că părinții săi au

fost refugiați din motive etnice, aflându-se în situația prevăzută de art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Reclamantul, deși născut în perioada

refugiului, beneficiază de aceleași drepturi, de la data nașterii, la data

încetării refugiului, întrucât dispozițiile aplicabile acestei situații nu

disting cu privire la persoanele născute în refugiu, considerente de echitate

ce impun aplicarea unui tratament egal pentru toți cetățenii.

Împotriva sentinței a formulat

recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o astfel:

Noțiunea de strămutat presupune

conform art. 2 H.G. nr. 127/2002, ca persoana să-și schimbe domiciliul,

situație ce nu putea avea loc, dacă aceasta nu era născută.

Art. 100 C. fam., ca și art. 14 din

Decretul nr. 31/1954, deși citate de instanța de fond, nu au incidența în

cauză.

Normele legale privind strămutarea

stabilesc limitativ categoriile de persoane, beneficiare a drepturilor

solicitate; reclamantul nu se încadrează în dispozițiile legii.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Faptul că în momentul strămutării,

reclamantul nu era născut și ca atare, logic, nu avea un domiciliu, nu-l poate

priva de drepturile acordate celor strămutați, domiciliul său fiind cel al

părinților, din momentul nașterii în localitatea de strămutare.

Instanța de fond și-a fundamentat

soluția pe considerente de echitate, ca și faptul că legea de acordare a

drepturilor celor strămutați nu distinge cu privire la cei născuți ulterior,

textele menționate venind în sprijinul argumentării vocației la beneficiul

legii.

Este adevărat că sunt stabilite

anumite categorii de persoane ce pot beneficia de drepturile solicitate, însă

așa cum s-a arătat mai sus, reclamantul face parte dintre acestea.

Față de considerentele expuse,

sentința fiind legală și temeinică, se va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 419 din 10 octombrie

2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 aprilie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1552/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la data de 14 iulie 2003, reclamantul G.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană
ÎCCJ 2004-09-24
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7146/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 9 octombrie 2003, reclamantul B.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr
ÎCCJ 2003-06-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2206/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 10 din 7 ianuarie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantul V.P. și, pe c
ÎCCJ 2003-05-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2053/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 12 noiembrie 2002, reclamanta P.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea ho
ÎCCJ 2003-10-22
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3399/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 18 februarie 2003, reclamanta C.L. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii pronunțate
Sursă