ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, la 20 august

2001, reclamanta SC H. ”SA București, sucursala H.e Râmnicu Vâlcea, a solicitat

în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, să se dispună anularea deciziei nr.

1110 din 20 iulie 2001, cu privire la capătul de cerere referitor la T.V.A., în

sumă de 2.051.387.406 lei.

La termenul din 3 octombrie 2001,

reclamanta și-a completat acțiunea, în sensul că a chemat în judecată și

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vâlcea

care a încheiat actul de constatare nr. 2924 din 12 martie 2001.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că obligarea sucursalei la plata sumei sus-menționate este nelegală,

deoarece prevederile legale invocate de organele de control se referă la

exigibilitatea T.V.A., colectată de furnizorul de bunuri sau prestatorul de

lucrări și servicii, și nu la deductibilitatea T.V.A., aferentă intrărilor de

bunuri și servicii. Reclamanta a precizat că a recepționat bunurile, lucrările

și serviciile și le-a înregistrat în contabilitate la întreaga valoare, iar

pentru siguranța respectării clauzelor contractuale a solicitat furnizorilor de

bunuri sau executanților de lucrări, constituirea unei garanții, într-un cont

bancar distinct, banca emițând o scrisoare de garanție bancară. Datorită lipsei

de lichidități pe care trebuia să le imobilizeze în acel cont furnizorul, s-a

convenit prin contract ca acea imobilizare bancară să se realizeze prin

reținerea și virarea de către beneficiar, a unei sume echivalentă cu un procent

de 5 - 10% din valoarea contractului fără T.V.A., operațiunea respectivă

neîncadrându-se în sfera de aplicabilitate a T.V.A. din O.U.G. nr. 17/2000.

Reclamanta a arătat că are calitatea

de cumpărător și are dreptul de deducere a T.V.A., în funcție de data facturii

fiscale pe care este confirmată recepția bunului sau a executării lucrării,

confirmare ce atestă că acestea au trecut în proprietatea sa.

Prin sentința civilă nr. 35/F/C din

25 martie 2002, Curtea de Apel Piteșt, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat în parte

decizia nr. 1110 din 20 iulie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice, pentru

suma de 1.705.792.857 lei, menținând-o pentru suma de 345.594.549 lei, din

capătul de cerere privind T.V.A., în sumă de 2.051.387.406 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă

efectuat în cauză, în care s-a stabilit că debitul avut în vedere de organele

de control, nu poate fi reținut în sarcina reclamantei, prejudiciul cauzat de

aceasta bugetului statului fiind în sumă de 345.594.549 lei.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o ca netemeinică

și nelegală. În motivarea recursului s-a susținut, în esență, că derogările

privind exigibilitatea T.V.A. la furnizorii de bunuri și prestatorii de

servicii, se aplică și cumpărătorilor și că înregistrările contabile pentru

T.V.A. din facturi nu s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale,

întrucât intimata a înregistrat în evidența contabilă distinct în creditul

contului 167 „Alte împrumuturi și datorii asimilate,” garanții de bună execuție

și acestea nu au fost achitate, fapt ce încalcă dispozițiile actelor normative

menționate anterior.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului și a normelor juridice aplicabile în cauză, se constată că ambele

recursuri sunt nefondate.

Se reține că prin nota de constatare

nr. 2924 din 12 martie 2001, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Vâlcea a stabilit în sarcina reclamantei, o obligație fiscală în sumă de

2.051.387.406 lei, reprezentând T.V.A., reținând că reclamanta, la primirea

facturilor de la furnizori și la înregistrarea în contabilitate, a efectuat

deducerea integrală a T.V.A. înscrisă în aceste documente și nu a evidențiat

T.V.A. neexigibilă, aferentă garanțiilor înregistrate în evidența contabilă.

Din probele administrate în cauză și

în special, din conținutul expertzei contabile de specialitate, rezultă că au

fost analizate toate documentele primare (facturi), care au stat la baza

înregistrărilor în contabilitate, verificându-se dacă aceste operațiuni se

justificau potrivit clauzelor contractuale și verificându-se realitatea

soldurilor existente în evidențele contabile ale reclamantei.

ÎIn acest sens s-a reținut că

înregistrările contabile pentru T.V.A. din facturi, au fost efectuate de către

societatea-reclamantă conform procedurii normale, fără să se țină seama de

garanții, respectiv în conturile 4427 (T.VA. colectat) și 4426 (T.V.A.

deductibil), în aceste condiții necreîndu-se prejudiciu la bugetul statului.

S-a stabilit, de asemenea, că

deducerea T.V.A. - ului din facturile furnizorilor a fost corelată, și cu modul

de înregistrare a documentelor respective în evidența contabilă a acestora,

situație confirmată de actele de la dosar, în care se precizează că suma

datorată de sucursală figurează integral în contul 411 (Clienți).

Instanța de fond a reținut în mod

întemeiat din raportul de expertiză administrat în cauză, și faptul că

înregistrările contabile pentru T.V.A. s-au făcut în mod corect și că prin

înregistrările efectuate de societatea reclamantă nu s-a produs diminuarea

T.V.A. - ului datorat bugetului de stat.

Datele din raportul de expertiză

sunt susținute de documente (facturi, contracte, inventare) și de confirmările

furnizorilor, privind modul de înregistrare în contabilitate, a operațiunilor

de rețineri garanții de bună execuție, precum și soldurile existente la 31

decembrie 2000, la toate acestea adăugându-se constatările din verificările

încrucișate la 7 unități din Râmnicu Vâlcea.

Având în vedere considerentele

prezentate, urmează ca ambele recursuri declarate în cauză să fie respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Vâlcea, împotriva sentinței civile nr. 35/F-C din 25 martie 2002 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2003.