ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La
data de 15 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de
Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a
județului Vâlcea împotriva sentinței civile nr.35/F-C din 25 martie 2002 a
Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ.
Dezbaterile
au fost consemnate în încheierea cu data de 15 ianuarie 2003 iar pronunțarea
deciziei s-a amânat la data de 22 ianuarie 2003 și apoi la 29 ianuarie 2003.
C
U R T E A
Asupra
recursurilor de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de
contencios administrativ la 20 august 2001, reclamanta SC”Hidroelectrica”SA
București – Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea a solicitat în
contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, să se dispună anularea deciziei
nr.1110 din 20 iulie 2001 cu privire la capătul de cerere referitor la taxa pe
valoarea adăugată în sumă de 2.051.387.406 lei.
La
termenul din 3 octombrie 2001, reclamanta și-a completat acțiunea în sensul că
a chemat în judecată și D.G.F.P.C.F.S. Vâlcea care a încheiat actul de
constatare nr.2924 din 12 martie 2001.
In
motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că obligarea sucursalei la plata
sumei sus-menționate este nelegală, deoarece prevederile legale invocate de
organele de control se referă la exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată
colectată de furnizorul de bunuri sau prestatorul de lucrări și servicii și nu
la deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă intrărilor de bunuri și
servicii. Reclamanta a precizat că a recepționat bunurile, lucrările și
serviciile și le-a înregistrat în contabilitate la întreaga valoare, iar
pentru siguranța respectării clauzelor contractuale a solicitat furnizorilor de
bunuri sau executanților de lucrări, constituirea unei garanții, într-un cont
bancar distinct, banca emițând o scrisoare de garanție bancară. Datorită lipsei
de lichidități pe care trebuia să le imobilizeze în acel cont furnizorul, s-a
convenit prin contract ca acea imobilizare bancară să se realizeze prin
reținerea și virarea de către beneficiar a unei sume echivalentă cu un procent
de 5-10% din valoarea contractului fără TVA, operațiunea respectivă neîncadrându-se
în sfera de aplicabilitate a TVA din O.U.G.nr.17/2000.
Reclamanta
a arătat că are calitatea de cumpărător și are dreptul de deducere a taxei pe
valoarea adăugată, în funcție de data facturii fiscale pe care este confirmată
recepția bunului sau a executării lucrării, confirmare ce atestă că acestea au
trecut în proprietatea sa.
Prin
sentința civilă nr.35/F/C din 25 martie 2002, Curtea de Apel Pitești – Secția
comercială și de contencios administrativ a admis în parte acțiunea reclamantei
și a anulat în parte decizia nr.1110 din 20 iulie 2001 a Ministerului
Finanțelor Publice pentru suma de 1.705.792.857 lei, menținând-o pentru suma de
345.594.549 lei din capătul de cerere privind taxa pe valoarea adăugată în sumă
de 2.051.387.406 lei.
Pentru
a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere concluziile
raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză în care s-a stabilit că
debitul avut în vedere de organele de control nu poate fi reținut în sarcina
reclamantei, prejudiciul cauzat de aceasta bugetului statului fiind în sumă de
345.594.549 lei.
Impotriva
sentinței civile sus-menționate au declarat recurs Direcția Generală a
Finanțelor Publice a județului Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice,
criticând-o ca netemeinică și nelegală. In motivarea recursului s-a susținut
în esență, că derogările privind exigibilitatea TVA la furnizorii de bunuri și prestatorii
de servicii se aplică și cumpărătorilor și că înregistrările contabile pentru
TVA din facturi nu s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale întrucât
intimata a înregistrat în evidența contabilă distinct în creditul contului 167
„Alte împrumuturi și datorii asimilate” garanții de bună execuție și acestea nu
au fost achitate, fapt ce încalcă dispozițiile actelor normative menționate
anterior.
Din
analiza actelor și lucrărilor dosarului și a normelor juridice aplicabile în
cauză se constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Se reține că prin nota de constatare nr.2924 din 12 martie
2001, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea a stabilit în
sarcina reclamantei o obligație fiscală în sumă de 2.051.387.406 lei,
reprezentând taxa pe valoarea adăugată, reținând că reclamanta, la primirea
facturilor de la furnizori și la înregistrarea în contabilitate a efectuat
deducerea integrală a TVA înscrisă în aceste documente și nu a evidențiat TVA
neexigibililă aferentă garanțiilor înregistrate în evidența contabilă.
Din
probele administrate în cauză și în special din conținutul expertizei contabile
de specialitate, rezultă că au fost analizate toate documentele primare
(facturi) care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate, verificându-se
dacă aceste operațiuni se justificau potrivit clauzelor contractuale și
verificându-se realitatea soldurilor existente în evidențele contabile ale
reclamantei.
In
acest sens s-a reținut că înregistrările contabile pentru TVA din facturi au
fost efectuate de către societatea reclamantă conform procedurii normale, fără să
se țină seama de garanții, respectiv în conturile 4427 (TVA colectat) și 4426
(TVA deductibil), în aceste condiții necreându-se prejudiciu la bugetul
statului.
S-a
stabilit de asemenea că deducerea TVA-ului din facturile furnizorilor a fost
corelată și cu modul de înregistrare a documentelor respective în evidența
contabilă a acestora, situație confirmată de actele de la dosar în care se
precizează că suma datorată de sucursală figurează integral în contul 411 (Clienți).
Instanța
de fond a reținut în mod întemeiat din raportul de expertiză administrat în
cauză și faptul că înregistrările contabile pentru TVA s-au făcut în mod corect
și că prin înregistrările efectuate de societatea reclamantă nu s-a produs
diminuarea TVA-ului datorat bugetului de stat.
Datele din raportul de expertiză sunt susținute de documente (facturi,
contracte, inventare) și de confirmările furnizorilor privind modul de
înregistrare în contabilitate a operațiunilor de rețineri garanții de bună
execuție precum și soldurile existente la 31.12.2000, la toate acestea
adăugându-se constatările din verificările încrucișate la 7 unități din
Râmnicu Vâlcea.
Având
în vedere considerentele prezentate, urmează ca ambele recursuri declarate în
cauză să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a
Finanțelor Publice a județului Vâlcea împotriva sentinței civile nr.35/F-C din
25 martie 2002 a Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios
administrativ, ca nefondate.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.