ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2003

HOTĂRÂRE
29.01.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

La

data de 15 ianuarie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Vâlcea împotriva sentinței civile nr.35/F-C din 25 martie 2002 a

Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 15 ianuarie 2003 iar pronunțarea

deciziei s-a amânat la data de 22 ianuarie 2003 și apoi la 29 ianuarie 2003.

C

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de

contencios administrativ la 20 august 2001, reclamanta SC”Hidroelectrica”SA

București – Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea a solicitat în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, să se dispună anularea deciziei

nr.1110 din 20 iulie 2001 cu privire la capătul de cerere referitor la taxa pe

valoarea adăugată în sumă de 2.051.387.406 lei.

La

termenul din 3 octombrie 2001, reclamanta și-a completat acțiunea în sensul că

a chemat în judecată și D.G.F.P.C.F.S. Vâlcea care a încheiat actul de

constatare nr.2924 din 12 martie 2001.

In

motivarea acțiunii, reclamanta  a susținut că obligarea sucursalei la plata

sumei sus-menționate este nelegală, deoarece prevederile legale invocate de

organele de control se referă la exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată

colectată de furnizorul de bunuri sau prestatorul de lucrări și servicii și nu

la deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă intrărilor de bunuri și

servicii. Reclamanta a precizat că a recepționat bunurile, lucrările și

serviciile  și le-a înregistrat în contabilitate la întreaga valoare, iar

pentru siguranța respectării clauzelor contractuale a solicitat furnizorilor de

bunuri sau executanților de lucrări, constituirea unei garanții, într-un cont

bancar distinct, banca emițând o scrisoare de garanție bancară. Datorită lipsei

de lichidități pe care trebuia să le imobilizeze în acel cont furnizorul, s-a

convenit prin contract ca acea imobilizare bancară să se realizeze prin

reținerea și virarea de către beneficiar a unei sume echivalentă cu un procent

de 5-10% din valoarea contractului fără TVA, operațiunea  respectivă neîncadrându-se

în sfera de aplicabilitate a TVA din O.U.G.nr.17/2000.

Reclamanta

a arătat că are calitatea de cumpărător și are dreptul de deducere a taxei pe

valoarea adăugată, în funcție de data facturii fiscale pe care este confirmată

recepția bunului sau a executării lucrării, confirmare ce atestă că acestea au

trecut în proprietatea sa.

Prin

sentința civilă nr.35/F/C din 25 martie 2002, Curtea de Apel Pitești – Secția

comercială și de contencios administrativ a admis în parte acțiunea reclamantei

și a anulat în parte decizia nr.1110 din 20 iulie 2001 a Ministerului

Finanțelor Publice pentru suma de 1.705.792.857 lei, menținând-o pentru suma de

345.594.549 lei din capătul de cerere privind taxa pe valoarea adăugată în sumă

de 2.051.387.406 lei.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere concluziile

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză în care s-a stabilit că

debitul avut în vedere de organele de control nu poate fi reținut în sarcina

reclamantei, prejudiciul cauzat de aceasta bugetului statului fiind în sumă de

345.594.549 lei.

Impotriva

sentinței civile sus-menționate au declarat recurs Direcția Generală  a

Finanțelor Publice a județului Vâlcea și Ministerul Finanțelor Publice,

criticând-o ca  netemeinică și nelegală. In motivarea recursului s-a susținut

în esență, că derogările privind exigibilitatea TVA la furnizorii de bunuri și prestatorii

de servicii se aplică și cumpărătorilor și că înregistrările contabile pentru

TVA din facturi nu s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale întrucât

intimata a înregistrat în evidența contabilă distinct în creditul  contului 167

„Alte împrumuturi și datorii asimilate” garanții de bună execuție și acestea nu

au fost achitate, fapt ce încalcă dispozițiile actelor normative menționate

anterior.

Din

analiza actelor și lucrărilor dosarului și a normelor juridice aplicabile în

cauză se constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Se reține că prin nota  de constatare nr.2924 din 12 martie

2001, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea a stabilit în

sarcina reclamantei o obligație fiscală în sumă de 2.051.387.406 lei,

reprezentând taxa pe valoarea adăugată, reținând că reclamanta, la primirea

facturilor de la furnizori și la înregistrarea în  contabilitate a efectuat

deducerea integrală a TVA înscrisă în aceste documente și nu a evidențiat TVA

neexigibililă aferentă garanțiilor înregistrate în evidența contabilă.

Din

probele administrate în cauză și în special din conținutul expertizei contabile

de specialitate, rezultă că au fost analizate toate documentele primare

(facturi) care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate, verificându-se

dacă aceste operațiuni se justificau potrivit clauzelor contractuale și

verificându-se realitatea  soldurilor existente în evidențele contabile ale

reclamantei.

In

acest sens s-a reținut că înregistrările contabile pentru TVA din facturi au

fost efectuate de către societatea reclamantă conform procedurii normale, fără  să

se țină seama de garanții,  respectiv în conturile 4427 (TVA colectat) și 4426

(TVA deductibil),  în aceste condiții necreându-se prejudiciu la bugetul

statului.

S-a

stabilit de asemenea că deducerea TVA-ului din facturile furnizorilor a fost

corelată și cu modul de înregistrare a documentelor respective în evidența

contabilă a acestora, situație confirmată de actele de la dosar  în care se

precizează  că suma datorată de sucursală figurează integral în contul 411 (Clienți).

Instanța

de fond a reținut  în mod întemeiat din raportul de expertiză administrat în

cauză și faptul că înregistrările contabile pentru TVA s-au făcut în mod corect

și că prin înregistrările efectuate de societatea reclamantă nu s-a produs

diminuarea TVA-ului datorat bugetului de stat.

Datele din raportul de expertiză sunt susținute de documente (facturi,

contracte, inventare) și de confirmările furnizorilor privind modul de

înregistrare în contabilitate a operațiunilor de rețineri garanții de bună

execuție precum și soldurile existente la 31.12.2000, la toate acestea

adăugându-se constatările din verificările încrucișate la 7 unități  din

Râmnicu Vâlcea.

Având

în vedere considerentele prezentate, urmează ca ambele recursuri declarate în

cauză să fie respinse ca nefondate.

Respinge

recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Vâlcea împotriva sentinței civile nr.35/F-C din

25 martie 2002 a Curții de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  29 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-03-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 863/2003
lei, instanța de fond a reținut că pentru operațiunea de vânzare efectuată în speță, taxa pe valoare adăugată este zero și deci nu ar fi incidente dispozițiile art.10.10 din Normele de aplicare a O.U.G. nr.17/2000. Este adevărat că, în ipot
ÎCCJ 2003-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 346/2003
contabile ale reclamantei. ÎIn acest sens s-a reținut că înregistrările contabile pentru T.V.A. din facturi, au fost efectuate de către societatea-reclamantă conform procedurii normale, fără să se țină seama de garanții, respectiv în contur
ÎCCJ 2003-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C.G. SA a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Sta
ÎCCJ 2003-05-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2075/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C.G. SA a chemat în judecată pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Sta
ÎCCJ 2003-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 59/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 226 din 3 decembrie 2001, reclamanta SC B.
Sursă