Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
700/2002
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
11 februarie 2003

Decizia nr. 487/2003 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 700/2002 — revizuire

I A

Decizia nr. 487 Dosar nr. 700/2002 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1700 din 10 aprilie 2002 revizuienta T.T. a solicitat, în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 1 și 4 C. proc. civ., în contradictoriu cu Primăria Comunei Cașvana, revizuirea deciziei civile nr. 1436 din 9 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. În motivarea cererii revizuienta T.T. a arătat că suprafața de 126 mp teren în litigiu este proprietatea sa dobândită prin succesiune de la părinții săi, T.G. și T.A. și nu constituie „drum public” al comunei Cașvana. Cererea de revizuire urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente: Prin decizia civilă nr. 1436 din 9 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a fost respinsă contestația în anularea deciziei civile nr. 5336 din 23 noiembrie 2002, pronunțată de aceeași instanță.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs se poate cere, inclusiv în cazurile prevăzute la pct. 1 și 4 atunci când evocă fondul. În speță, prin decizia civilă nr. 1436 din 9 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție nu a fost evocat fondul pricinii, motiv pentru care Curtea urmează să respingă cererea de revizuire.

DECIDE: Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de T.T. împotriva deciziei nr. 1436 din 9 aprilie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.