Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 12/2003

HOTĂRÂRE
14.01.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 12/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții R.I. și R.A.împotriva deciziei nr.4 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Bacău - secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenții reclamanți R.I. și R.A., ambii personal, lipsind intimatele pârâte Primăria Municipiului Bacău și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău. Procedura completă. Recursul este scutit de timbru. Recurenții R.I. și R.A.solicită admiterea recursului, făcând referire la motivele scrise de la dosar. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31.X.2000 pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanții R.I.și R.A.au chemat în judecată Primăria municipiului Bacău și Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău pentru a se constata nulitatea Decretului 394/1988 privind exproprierea terenului în suprafață de 1100 m.p.

situat în Bacău, str.Decebal nr.24. Motivele acțiunii s-au referit la împrejurarea că pe terenul expropriat nu s-au edificat construcții, mai mult decât atât, reclamanții nu au fost deposedați de terenul pe care l-au folosit. Curtea de Apel Bacău prin sentința civilă nr.12/30.01.2001 a declinat competența de soluționare. Tribunalul Bacău prin sentința civilă nr.505/21.XI.2001 a admis în parte acțiunea dispunând retrocedarea suprafeței de 360 m.p. situată în Bacău str.Decebal nr.24. A fost respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a Decretului 394/1988. Tribunalul a reținut că în 9.IX.1971, R.A.a dobândit prin contract de vânzare-cumpărare nr.4082/582 o suprafață de 1300 m.p.

teren și construcții (casă și magazie) situat în str.Decebal nr.9. Din acest teren a fost expropriată o suprafață de 1100 m.p. pentru utilitate publică fără plata unor despăgubiri. În prezent reclamanții dețin 802 m.p. iar din restul de 498 m.p., 122 m.p., este teren ocupat cu un bloc, restul de 360 m.p. nefiind ocupată de construcții de utilitate publică. Împotriva acestei soluții au declarat apel ambele părți (reclamanții pentru că acțiunea nu a fost admisă în totalitate iar pârâții pentru că 360 m.p. reprezintă domeniul public, reclamanții se puteau adresa în procedura legii 10/2001 pentru obținerea despăgubirilor. Apelurile au fost respinse prin decizia civilă nr.4 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Bacău.

S-a reținut că din 1100 m.p. expropriați numai 360 m.p. sunt liberi, pentru a fi retrocedați; pentru diferență, reclamanții putându-se adresa în conformitate cu Legea 10/2001 pentru despăgubiri. Reclamanții au declarat recurs împotriva deciziei nr.4/2002. Recursul nu a fost structurat în forma cerută de art.304 pct.1-10 C.proc.civ. În esență s-a criticat soluția pentru aceleași motive invocate și în apel și anume nerestituirea în natură a întregului teren revendicat și faptul că în subsidiar reclamanții ar fi de acord cu plata despăgubirilor pentru terenul revendicat la prețul de 1.500.000 lei/m.p., în total 208.500.000 lei. Prin cererea de recurs s-au formulat pretenții noi și anume refacerea gardului proprietății reclamanților la aceleași dimensiuni (100,55 m lungime și 1,7 m înălține) și materiale (stejar și brad) și plata daunelor morale pentru retenție abuzivă din 1990 până la zi a 499 m.p.

de teren la 3,75 dolari/m 2 pe an, în total 22.455 dolari precum și 25.000 dolari daune personale pentru procesele pe care reclamanții au fost obligați să le poarte cu autoritățile pentru restituirea terenului, pentru stresul și psihoza prin care au trecut. S-a mai criticat împrejurarea că nu au fost acordate cheltuieli de judecată. Analizând actele și lucrările dosarului se constată că recursul este neîntemeiat urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Concluziile expertizei, necontestate de părți și însușite de instanțe au fost în sensul că în prezent terenul neafectat de construcții de utilitate publică este în suprafață de 360 m.p. S-a reținut în mod corect că din 1100 m.p. expropriați, din proprietatea Anei Radu prin Decretul 394/29.XII.1988 (poziția 54 din anexă – fila 22 dosarul 4709/2000) 600 m.p.

au fost deja restituiți reclamanților (declarația acestora consemnată în practicaua sentinței civile 505 în ședința din 21 noiembrie 2001) iar din restul de 498 m.p. identificați de expert pe teren, 122 m.p. sunt ocupați cu un bloc de locuințe. In mod corect s-a dispus retrocedarea suprafeței de 360 m.p. Cât privește împrejurarea că prin motivele de apel și apoi de recurs reclamanții au formulat cereri noi, este de observat că potrivit art.294 C.proc.civ. în apel nu se pot face alte cereri noi (altele decât cele indicate prin acțiune). Această interdicție există și în faza de judecată a recursului. Singura modificare legal făcută de reclamanți în faza judecării fondului a fost precizarea cu privire la întinderea pretențiilor de la 1100 m.p.

la 500 m.p. Ca urmare, în mod corect instanțele s-au pronunțat numai cu privire la petitul acțiunii cu care au fost investite, și au ignorat celelalte cereri. Nici critica cu privire la neacordarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată deoarece în cuvântul în fond reclamanții au arătat că nu solicită cheltuieli de judecată (ședința din 21 noiembrie 2001) iar Curtea de apel le-a respins apelul.

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții R.I. și R.A.împotriva deciziei nr.4 din 11 februarie 2002 a Curții de Apel Bacău – secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 376/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Primăria Municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 26 din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Bacău – Secția civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimații-reclamanți N.V., N.V.M.și N.N., primii d
ÎCCJ 2006-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 34/D din 19 ianuarie 2005, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, a fost admisă contestația formulată de contestatoarea M.
ÎCCJ 2004-04-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2769/2004
în apel prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs reclamantul E.N.G. care a criticat hotărârile pronunțate în cauză sub cuvânt că Primăria Bacău trebuia obligată să emită o nouă dispoziție referitoare l
ÎCCJ 2013-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2783/2013
u civil material și moral, reprezentând: 123.500 euro contravaloarea suprafeței de 1235 mp teren construibil situat în municipiul Bacău, str. Tecuciului, nr. 19 - 21 (în lei = 518.700 lei la cursul 4,2 euro); 10.000 euro, contravaloarea une
ÎCCJ 2003-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3888/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 1141din 8 mai 2002 Primarul municipiului Bacău a respins cererea adresată prin intermediul notificării înregistrate sub nr. 14.527/200
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă