ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4406/2003

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5/10 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Brașov s-a constatat existența conflictului negativ de competență între Judecătoria Brașov și Tribunalul Brașov, astfel încât, în baza disp.art. 22 alin. (2) C. proc. civ. s-a stabilit competența materială a Judecătoriei Brașov. Curtea a constatat că în urma încheierii din Camera de Consiliu de la 13 decembrie 2002 a Judecătoriei Brașov în dosarul nr. 2552/2002 și a Încheierii din 17 ianuarie 2003 a Tribunalului Brașov în dosarul nr. 256/2003 s-a ivit conflictul negativ de competență cu privire la solicitarea societății civile profesionale de executori judecătorești D.- K. de a se emite o Încheiere de încuviințare a executării silite imobiliare.

Soluționând conflictul ivit, Curtea de Apel Brașov a reținut că în cauză competența materială revine Judecătoriei Brașov conform prevederilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. În mod legal, Tribunalul Brașov a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 173 din Legea nr. 105/1992 coroborate cu art. 2 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., situație care a fost tranșată prin decizia civilă nr. 153/1996 a Curții de Apel Brașov ci își au aplicarea dispozițiile relative la cererea de încuviințare a declanșării procedurii propriu-zise de executare. De asemenea tribunalul a mai constatat în mod justificat că o dată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, indreptarea erorii materiale din decizia Curții de Apel Brașov prin Încheierea din 6 martie 1998, prin care s-a dispus trimiterea titlului executoriu spre executare tribunalului, nu mai are eficiență juridică în lumina prevederilor art. 725 C. proc.

civ., dispozițiile noii legi de procedură fiind de imediată aplicare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitorul C.N. susținând că măsura dispusă de curtea de apel este greșită. Recursul este nefondat. În mod corect și cu o motivare corespunzătoare, curtea de apel a validat soluția tribunalului în sensul că în cauză competența de a încuviința executarea silită aparține judecătoriei. Pe baza probatoriilor administrate s-a concluzionat că nu se mai pune problema unui exequatur în condițiile art. 173 din Legea nr. 105/1992 ci instanțele au de soluționat o cerere de încuviințare a executării silite de drept comun care revine în competență judecătoriei potrivit prevederilor art. 373 alin. (2) și art. 725 C. proc.

civ. Așa fiind, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de C.N. împotriva sentinței civile nr. 5/F/10 martie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.