ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3849/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 996, pronunțată la data de 4 iulie 2001 în dosarul nr.

1011/2001, judecând după casare, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C.P. SA București,

în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a

Finanțelor Publice a municipiului București și Administrația Finanțelor Publice

a sectorului 2 București.

În consecință, a omologat raportul

de expertiză efectuat în cauză și a dispus anularea deciziei nr. 1099/1999, a

dispoziției nr. 344/1998, a hotărârii nr. 106/1998 și procesul-verbal din 17

iunie 1996, acte administrative emise de autoritățile pârâte.

Pentru a pronunța această soluție,

curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin procesul-verbal de control nr.

100421 din 21 iunie 1998, încheiat de Administrația Finanțelor Publice a

sectorului 2 București, s-a calculat în sarcina societății comerciale, o

datorie bugetară de 223.801.000 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar

pentru anul 1997, reținând că aceasta nu beneficiază de reducerea cu 50% a

impozitului pe profitul reinvestit, în temeiul art. 7 lit. c) din O.G. nr.

70/1994, republicată.

Datoria bugetară astfel calculată, a

fost menținută în căile administrativ-jurisdicționale, motivându-se că pentru a

putea beneficia de prevederile legale de mai sus, unitatea era obligată să

epuizeze celelalte resurse financiare.

Curtea de apel, prin sentința civilă

nr. 330 din 21 martie 2000, a admis acțiunea și a anulat actele administrative

atacate, iar Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ,

prin decizia nr. 823 din 27 februarie 2001, a admis recursurile formulate de

Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice București,

reținând că instanța de fond a dispus anularea unui act administrativ,

procesul-verbal de control nr. 100421 din 21 iunie 199, fără ca autoritatea

emitentă să fi fost citată în cauză, potrivit prevederilor Legii nr. 29/1990.

Rejudecând după casare, Curtea de

apel a dispus „omologarea” expertizei contabile, ce fusese efectuată în cauză,

însușindu-și concluziile expertului care a stabilit că prevederile art. 7 lit.

c) din O.G. nr. 70/1994 trebuie interpretate în sensul că unitatea era

obligată, înainte de a reinvesti profitul realizat, să folosească numai acele

surse care aveau destinația expresă pentru investiții, iar nu și celelalte

surse existente, care aveau alte destinații.

În concluzie, a motivat instanța de

fond, societatea comercială reclamantă era îndreptățită să beneficieze de

reducerea cu 50% a impozitului pe profit, aferentă profitului reinvestit în

cursul anului curent 1997.

Împotriva acestei soluții au

formulat recursuri Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2 București,

Direcția Generală a Finanțelor Publice București și respectiv, Ministerul

Finanțelor Publice, în cele trei recursuri susținându-se, în esență, că

instanța de fond a adoptat o hotărâre, cu încălcarea și aplicarea greșită a

prevederilor legale în materie.

Recursurile sunt întemeiate.

Este necontestat că în perioada

supusă controlului, 1 ianuarie 1997 – 31 decembrie 1997, societatea comercială

intimată și-a redus impozitul pe profitul aferent anului 1997, cu suma de

223.801.000 lei reprezentând reducerea de 50%, acordată de prevederile art. 7

lit. c) din O.G. nr. 70/1994, republicată, privind impozitul pe profit, pentru

investiții efectuate în sumă de 1.402.000.000 lei.

Potrivit prevederilor art. 7 lit. c)

din O.G. nr. 70/1994, republicată, în vigoare la data respectivă, impozitul pe

profit se reduce cu 50% pentru profitul folosit în anul fiscal curent, la

modernizarea tehnologiilor de fabricație sau la extinderea activității, în

scopul obținerii de profituri suplimentare, precum și pentru investiții

destinate protejării mediului înconjurător, care se concretizează în active

corporale și necorporale amortizabile, după consumarea celorlalte surse de

finanțare a investițiilor, inclusiv a creditelor pentru investiții.

În aplicarea prevederilor legale de

mai sus, Ministerul Finanțelor a emis Ordinul nr. 40/1997, art. 21 precizând că

reducerea impozitului pe profit cu cota de 50%, se calculează numai după

utilizarea surselor proprii și împrumutate (amortizare, sume provenite din

valorificări de mijloace fixe și active, credite, fondul de dezvoltare

constituit din anii precedenți, etc).

Or, din fișa analitică a contului

118 „Alte fonduri”, rezultă că societatea comercială intimată avea suma de

1.800.600.000 lei, din care 1.025.300.000 lei repartizată din profitul pe anul

precedent, ceea ce reprezintă o sursă de finanțare care trebuia folosită de

unitate, mai înainte de folosirea profitului pe anul curent, pentru a putea

beneficia de reducerea cu 50% a impozitului pe profit, în condițiile art. 7

lit. c) din O.G. nr. 70/1994, republicată, în vigoare la data respectivă.

În mod greșit instanța de fond și-a

întemeiat soluția pe concluziile expertului contabil care, depășindu-și

limitele competenței, a procedat la interpretarea prevederilor legale

aplicabile, prerogativă exclusivă a instanței de judecată.

Având în vedere considerentele de

mai sus, rezultă că motivele invocate de recurenți sunt întemeiate, actele

administrative atacate fiind legale și temeinice, intimata-reclamantă

nebeneficiind, în situația dată, de reducerea cu 50% a impozitului pe profit,

nefiind îndeplinite cumulativ toate condițiile cerute de art. 7 lit. c) din

O.G. nr. 70/1994, republicată, în vigoare la data respectivă.

Astfel fiind, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată și, rejudecând cauza, acțiunea va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice, de Direcția Generală a Finanțelor Publice a

municipiului București și de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 2

București, împotriva sentinței civile nr. 996 din 4 iulie 2001 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 noiembrie 2003.