ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1054/2003

Deliberând asupra recursului declarat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Covasna împotriva deciziei civile nr. 109/Ap din 22

noiembrie 2001 a Curții de apel Brașov, secția civilă, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20 ianuarie 2000 și care a

fost completată și precizată la 26 aprilie 2000 reclamantele H.M.L., H.T., L.R.,

M.E., R.G., S.E. și Z.M. au solicitat să le fie restituit în deplină proprietate

imobilul situat în orașul Târgu Secuiesc, înscris în cartea funciară a localității

Târgu Secuiesc sub numărul topografic 754/1, 755/1/1, 755/1/3, 755/2/1, 754/2,

755/1/2 și 755/2/2.

Totodată reclamantele au cerut ca, prin hotărârea ce

urma a fi pronunțată, să se dispună „desființarea titlului de proprietate” avut

asupra imobilului de S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe, radierea mențiunilor din cartea

funciară corespunzătoare acestui drept, precum și rectificarea cărții funciare „pentru

restabilirea situației anterioare naționalizării și intabularea dreptului de

proprietate pe numele reclamanților”.

Acțiunea precizată a fost formulată în contradictoriu

cu

S

tatul

român reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Covasna, Consiliul Local al orașului Târgu Secuiesc și, respectiv, S.C. C. S.A.,

societate comercială care, aflându-se în faliment, a fost reprezentată în cauză

prin lichidatorul S.C. B. S.R.L., iar ulterior prin lichidatorul S.C. I.D. S.R.L.

Brașov.

În motivarea acțiunii s-a susținut în principal că

imobilul revendicat cuprinde un teren și o casă de locuit care au aparținut părinților

reclamantelor și care, în anul 1948, au fost preluate de stat printr-un act

abuziv cu consecința evacuării întregii familii.

Acțiunea a fost înregistrată inițial cu numărul de

dosar 142/2000 pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc, instanță care, prin sentința

civilă nr. 202 din 7 martie 2000, și-a declinat competența de soluționare a

cauzei la Tribunalul Covasna.

La rândul său, prin sentința nr. 397 pronunțată la 29

noiembrie 2000, în dosarul nr. 526/2000, acest tribunal a declinat competența în

favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc.

Conflictul de competență intervenit între cele două

instanțe a fost soluționat de către secția civilă a Curții de apel Brașov, prin

sentința nr. 7/F din 9 martie 2001 pronunțată în dosarul nr. 588/F/2001, prin

care s-a stabilit competența Tribunalului Covasna de soluționare a cauzei.

Ca urmare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului

Covasna cu numărul de dosar 707/2001.

Prin sentința civilă nr. 176 pronunțată la 10 mai 2001,

instanța astfel sesizată a admis acțiunea în sensul desființării certificatului

care atestă dreptul de proprietate al pârâtei S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe asupra

imobilului aflat în litigiu.

Totodată s-a dispus restabilirea situației anterioare

a cărții funciare, inclusiv prin anularea unor mențiuni efectuate ca urmare a

exproprierii imobilului, iar pârâta S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe a fost obligată să

restituie acest bun reclamantelor.

În considerentele sentinței s-a reținut în esență că,

prin caracteristicile sale, imobilul în litigiu a avut destinația de locuință

fiind folosit ca atare de familia reclamantelor.

În raport cu această împrejurare s-a apreciat că

respectivul imobil nu intră sub incidența Legii nr. 119/1948 și că, în speță,

prevederile acestui act normativ au fost aplicate abuziv.

Ca urmare s-a conchis că reclamantele sunt îndreptățite

să pretindă restituirea imobilului în temeiul art. 480 C. civ.

Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentințe de pârâta

D.G.F.P. Covasna a fost înregistrat cu numărul de dosar 1345/A/2001 pe rolul secției

civile a Curții de apel Brașov.

Prin decizia civilă nr. 109/Ap pronunțată de către

instanța astfel sesizată la 22 noiembrie 2001 a fost admis apelul precum și o

excepție privind lipsa calității procesuale a șase dintre cele șapte reclamante

inițiale: H.M.L., H.T., L.R., M.E., R.G. și Z.M.

Ca urmare, sentința apelată a fost schimbată în parte,

iar acțiunea a fost respinsă în ceea ce le privește pe aceste șase reclamante,

fiind în același timp menținută soluția anterioară în cazul reclamantei S.E.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a

reținut în esență că moștenirea defunctului B.B., decedat la 18 noiembrie 1966,

a fost acceptată numai de S.E., celelalte reclamante renunțând la succesiune.

În considerentele aceleiași decizii au fost analizate și

înlăturate criticile prin care apelanta a susținut că bunul aflat în litigiu ar

fi fost trecut în proprietatea statului în mod legal și că imobilul nu putea fi

restituit decât în condițiile prevăzute de Legea 10/2001.

La 19 martie 2002 pârâta D.G.F.P. Covasna a declarat recurs

împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției

civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 1833/2002.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că soluțiile pronunțate în fond și în

apel se bazează pe o interpretare greșită dată de instanțe dispozițiilor art. 2

și art. 6 din Legea nr. 119/1948, deoarece în realitate respectivele texte de

lege extindeau efectele naționalizării și la „casele de locuit” în măsura în

care acestea aveau calitatea de „anexe la întreprinderile industriale sau

societăți de orice fel”.

În altă ordine de idei, recurenta a invocat și dispozițiile

art. 11 din Legea nr. 119/1948 care prevedeau ca proprietarii sau acționarii

ale căror bunuri și valori fuseseră naționalizate urmau să fie despăgubiți,

conchizând că „imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului în temeiul

unui titlu valabil și, deci, în cauză nu se impune restituirea (acestuia) în

natură”.

În ceea ce o privește, intimata-reclamantă S.E. a

solicitat respingerea recursului depunând în acest sens și concluzii scrise, în

cuprinsul cărora a subliniat că hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și

legale deoarece aplicarea actului de naționalizare în ceea ce privește imobilul

aflat în litigiu a avut caracter abuziv, iar proprietarii nu au fost în

realitate despăgubiți.

La rândul său, S.C. I.D. S.R.L., în calitate de

lichidator al intimatei pârâte S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe, a depus în dosar

concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului și, respectiv,

respingerea acțiunii în totalitate pentru motive similare celor invocate de

recurentă.

Celelalte părți nu s-au prezentat în fața acestei Curți

și nici nu și-au făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la

recursul declarat în cauză.

Recursul este nefondat.

În acest sens Curtea reține că instanțele au dat o

corectă interpretare dispozițiilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 119/1948

deoarece extinderea efectelor acestui act de naționalizare asupra spațiilor cu

destinație de locuința putea fi justificată numai în măsura în care

respectivele spații ar fi fost accesorii ale „mijloacelor de producție” trecute

în proprietate de stat.

În speță s-a făcut însă dovada că B.B., tatăl

reclamantei S.E. - ca și al celorlalte șase reclamante inițiale care nu au

acceptat succesiunea - a achiziționat și a amenajat imobilul în primul rând în

scopul asigurării unei locuințe numeroasei sale familii, destinație care a și

fost respectată în fapt până la data naționalizării.

În același timp, în cauză nu s-a făcut dovada că

amenajarea la parterul construcției a unor spații destinate activității de mic

meseriaș desfășurate de proprietarul inițial ar fi fost susceptibile să

modifice natura juridică și funcțională a imobilului până într-atât încât să îl

transforme într-o unitate preponderent productivă.

Că este așa o demonstrează și mențiunile din cartea

funciară care atestă că ulterior naționalizării abuzive, imobilul a fost

utilizat cu precădere pentru amenajarea de birouri, deci pentru activități

organizatorice, iar nu productive.

Caracterul abuziv al măsurii naționalizării este de altfel

reflectat și de înscrisurile oficiale care atestă că în anul 1948 imobilul a

fost preluat doar „în fapt”, astfel încât în anul 1963 a fost necesară emiterea

de către fostul Sfat Popular al Orașului Târgu Secuiesc a unei decizii prin

care se constată absența oricărei mențiuni în arhiva orășenească și în cea

raională, subliniindu-se totodată necesitatea îndeplinirii formelor de intabulare

care să dea eficiență juridică „actului revoluționar”.

Chiar și în acea decizie, emisă la 16 ani după naționalizare,

bunul care formează obiectul litigiului era descris ca fiind compus din „casă și

curte” în suprafață de 630 mp și „grădină” în suprafață de 270 mp, nefiind în

schimb menționată nici o suprafață care să fi fost destinată efectiv producției,

ceea ce confirma o dată în plus aprecierile instanțelor referitoare la

caracterul de casă de locuit al imobilului.

Având în vedere, deci, că imobilul nu intră sub

incidența Decretului nr. 119/1948, act normativ care avea ca obiect naționalizarea

unor „mijloace de producție”, este irelevantă și invocarea de către recurent a dispozițiilor

art. 11 care consacră un drept de a pretinde despăgubiri, recunoscut formal în

favoarea celor ale căror bunuri fuseseră naționalizate.

Reținând, deci, că în cauză nu își găsesc incidența nici

una dintre prevederile art. 304 C. proc. civ. Curtea urmează a face aplicarea art.

312 alin. (1) din același cod în sensul respingerii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Covasna împotriva deciziei civile nr. 109/Ap din 22 noiembrie 2001 a Curții

de apel Brașov, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2003.