ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1054/2003

Deliberând asupra recursului declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna împotriva deciziei civile nr. 109/Ap din 22 noiembrie 2001 a Curții de apel Brașov, secția civilă, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 ianuarie 2000 și care a fost completată și precizată la 26 aprilie 2000 reclamantele H.M.L., H.T., L.R., M.E., R.G., S.E. și Z.M. au solicitat să le fie restituit în deplină proprietate imobilul situat în orașul Târgu Secuiesc, înscris în cartea funciară a localității Târgu Secuiesc sub numărul topografic 754/1, 755/1/1, 755/1/3, 755/2/1, 754/2, 755/1/2 și 755/2/2. Totodată reclamantele au cerut ca, prin hotărârea ce urma a fi pronunțată, să se dispună „desființarea titlului de proprietate” avut asupra imobilului de S.C.

C. S.A. Sf. Gheorghe, radierea mențiunilor din cartea funciară corespunzătoare acestui drept, precum și rectificarea cărții funciare „pentru restabilirea situației anterioare naționalizării și intabularea dreptului de proprietate pe numele reclamanților”. Acțiunea precizată a fost formulată în contradictoriu cu S tatul român reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna, Consiliul Local al orașului Târgu Secuiesc și, respectiv, S.C. C. S.A., societate comercială care, aflându-se în faliment, a fost reprezentată în cauză prin lichidatorul S.C. B. S.R.L., iar ulterior prin lichidatorul S.C. I.D. S.R.L. Brașov. În motivarea acțiunii s-a susținut în principal că imobilul revendicat cuprinde un teren și o casă de locuit care au aparținut părinților reclamantelor și care, în anul 1948, au fost preluate de stat printr-un act abuziv cu consecința evacuării întregii familii.

Acțiunea a fost înregistrată inițial cu numărul de dosar 142/2000 pe rolul Judecătoriei Târgu Secuiesc, instanță care, prin sentința civilă nr. 202 din 7 martie 2000, și-a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Covasna. La rândul său, prin sentința nr. 397 pronunțată la 29 noiembrie 2000, în dosarul nr. 526/2000, acest tribunal a declinat competența în favoarea Judecătoriei Târgu Secuiesc. Conflictul de competență intervenit între cele două instanțe a fost soluționat de către secția civilă a Curții de apel Brașov, prin sentința nr. 7/F din 9 martie 2001 pronunțată în dosarul nr. 588/F/2001, prin care s-a stabilit competența Tribunalului Covasna de soluționare a cauzei. Ca urmare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Covasna cu numărul de dosar 707/2001.

Prin sentința civilă nr. 176 pronunțată la 10 mai 2001, instanța astfel sesizată a admis acțiunea în sensul desființării certificatului care atestă dreptul de proprietate al pârâtei S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe asupra imobilului aflat în litigiu. Totodată s-a dispus restabilirea situației anterioare a cărții funciare, inclusiv prin anularea unor mențiuni efectuate ca urmare a exproprierii imobilului, iar pârâta S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe a fost obligată să restituie acest bun reclamantelor. În considerentele sentinței s-a reținut în esență că, prin caracteristicile sale, imobilul în litigiu a avut destinația de locuință fiind folosit ca atare de familia reclamantelor. În raport cu această împrejurare s-a apreciat că respectivul imobil nu intră sub incidența Legii nr. 119/1948 și că, în speță, prevederile acestui act normativ au fost aplicate abuziv.

Ca urmare s-a conchis că reclamantele sunt îndreptățite să pretindă restituirea imobilului în temeiul art. 480 C. civ. Apelul făcut ulterior împotriva acestei sentințe de pârâta D.G.F.P. Covasna a fost înregistrat cu numărul de dosar 1345/A/2001 pe rolul secției civile a Curții de apel Brașov. Prin decizia civilă nr. 109/Ap pronunțată de către instanța astfel sesizată la 22 noiembrie 2001 a fost admis apelul precum și o excepție privind lipsa calității procesuale a șase dintre cele șapte reclamante inițiale: H.M.L., H.T., L.R., M.E., R.G. și Z.M. Ca urmare, sentința apelată a fost schimbată în parte, iar acțiunea a fost respinsă în ceea ce le privește pe aceste șase reclamante, fiind în același timp menținută soluția anterioară în cazul reclamantei S.E.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut în esență că moștenirea defunctului B.B., decedat la 18 noiembrie 1966, a fost acceptată numai de S.E., celelalte reclamante renunțând la succesiune. În considerentele aceleiași decizii au fost analizate și înlăturate criticile prin care apelanta a susținut că bunul aflat în litigiu ar fi fost trecut în proprietatea statului în mod legal și că imobilul nu putea fi restituit decât în condițiile prevăzute de Legea 10/2001. La 19 martie 2002 pârâta D.G.F.P. Covasna a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 1833/2002. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a susținut că soluțiile pronunțate în fond și în apel se bazează pe o interpretare greșită dată de instanțe dispozițiilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 119/1948, deoarece în realitate respectivele texte de lege extindeau efectele naționalizării și la „casele de locuit” în măsura în care acestea aveau calitatea de „anexe la întreprinderile industriale sau societăți de orice fel”. În altă ordine de idei, recurenta a invocat și dispozițiile art. 11 din Legea nr. 119/1948 care prevedeau ca proprietarii sau acționarii ale căror bunuri și valori fuseseră naționalizate urmau să fie despăgubiți, conchizând că „imobilul în cauză a trecut în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil și, deci, în cauză nu se impune restituirea (acestuia) în natură”.

În ceea ce o privește, intimata-reclamantă S.E. a solicitat respingerea recursului depunând în acest sens și concluzii scrise, în cuprinsul cărora a subliniat că hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale deoarece aplicarea actului de naționalizare în ceea ce privește imobilul aflat în litigiu a avut caracter abuziv, iar proprietarii nu au fost în realitate despăgubiți. La rândul său, S.C. I.D. S.R.L., în calitate de lichidator al intimatei pârâte S.C. C. S.A. Sf. Gheorghe, a depus în dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului și, respectiv, respingerea acțiunii în totalitate pentru motive similare celor invocate de recurentă. Celelalte părți nu s-au prezentat în fața acestei Curți și nici nu și-au făcut cunoscut în scris punctul de vedere referitor la recursul declarat în cauză.

Recursul este nefondat. În acest sens Curtea reține că instanțele au dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 2 și art. 6 din Legea nr. 119/1948 deoarece extinderea efectelor acestui act de naționalizare asupra spațiilor cu destinație de locuința putea fi justificată numai în măsura în care respectivele spații ar fi fost accesorii ale „mijloacelor de producție” trecute în proprietate de stat. În speță s-a făcut însă dovada că B.B., tatăl reclamantei S.E. - ca și al celorlalte șase reclamante inițiale care nu au acceptat succesiunea - a achiziționat și a amenajat imobilul în primul rând în scopul asigurării unei locuințe numeroasei sale familii, destinație care a și fost respectată în fapt până la data naționalizării.

În același timp, în cauză nu s-a făcut dovada că amenajarea la parterul construcției a unor spații destinate activității de mic meseriaș desfășurate de proprietarul inițial ar fi fost susceptibile să modifice natura juridică și funcțională a imobilului până într-atât încât să îl transforme într-o unitate preponderent productivă. Că este așa o demonstrează și mențiunile din cartea funciară care atestă că ulterior naționalizării abuzive, imobilul a fost utilizat cu precădere pentru amenajarea de birouri, deci pentru activități organizatorice, iar nu productive.

Caracterul abuziv al măsurii naționalizării este de altfel reflectat și de înscrisurile oficiale care atestă că în anul 1948 imobilul a fost preluat doar „în fapt”, astfel încât în anul 1963 a fost necesară emiterea de către fostul Sfat Popular al Orașului Târgu Secuiesc a unei decizii prin care se constată absența oricărei mențiuni în arhiva orășenească și în cea raională, subliniindu-se totodată necesitatea îndeplinirii formelor de intabulare care să dea eficiență juridică „actului revoluționar”. Chiar și în acea decizie, emisă la 16 ani după naționalizare, bunul care formează obiectul litigiului era descris ca fiind compus din „casă și curte” în suprafață de 630 mp și „grădină” în suprafață de 270 mp, nefiind în schimb menționată nici o suprafață care să fi fost destinată efectiv producției, ceea ce confirma o dată în plus aprecierile instanțelor referitoare la caracterul de casă de locuit al imobilului.

Având în vedere, deci, că imobilul nu intră sub incidența Decretului nr. 119/1948, act normativ care avea ca obiect naționalizarea unor „mijloace de producție”, este irelevantă și invocarea de către recurent a dispozițiilor art. 11 care consacră un drept de a pretinde despăgubiri, recunoscut formal în favoarea celor ale căror bunuri fuseseră naționalizate. Reținând, deci, că în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 304 C. proc. civ. Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din același cod în sensul respingerii recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna împotriva deciziei civile nr. 109/Ap din 22 noiembrie 2001 a Curții de apel Brașov, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2003.