ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8557/2009

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 642 din 3 iunie 2008, Tribunalul Covasna a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, a respins acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul O.Z., în contradictoriu cu pârâta SC T.A.O. SA, având ca obiect restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilul înscris în C.F. Târgu Secuiesc, a respins cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele considerente de fapt și de drept: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna sub nr. 1311/119/2007, reclamantul O.Z.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.A.O. SA Sf. Gheorghe, restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilul înscris în CF Târgu. Secuiesc, respectiv obligarea pârâtei de a emite o decizie/ dispoziție în acest sens, cu cheltuieli de judecată. Astfel, s-a reținut că, prin notificarea înregistrată sub nr. 300/N/2001, adresată Primăriei mun. Târgu Secuiesc, B.G. a pretins restituirea în natură a cotei de 1/4 parte din imobilele înscrise inițial în C.F., respectiv din clădirea Hotelului O., cu anexele acestei construcții, terenul și celelalte construcții, precum și terenurile de construcții. Cu privire la terenurile ocupate de diferite construcții ridicate în mod legal, s-au solicitat despăgubiri, după ce se va stabili valoarea lor reală.

Notificarea a fost comunicată societății pârâte, așa cum rezultă din înscrisurile înregistrate cu nr. 1500/2002 și 214/2003. Numita B.G. a decedat la data de 25 septembrie 2003, fiind desemnat ca legatar universal, reclamantul O.Z. Acesta a depus la dosar, la data de 21 decembrie 2005, documentele justificative ale cererii de restituire, respectiv extras C.F. Târgu Secuiesc, deși societatea notificată a comunicat despre lipsa actelor doveditoare de la dosarul cauzei și despre imposibilitatea obiectivă de a se pronunța asupra cererii cu care a fost învestită, cu mult timp înainte. La data de 4 mai 2006, reclamantul a reiterat pretenția de restituire in natură a imobilului revendicat de antecesoarele sale, B.G.

și P.I. Asupra notificării, societatea pârâtă nu s-a pronunțat prin decizie sau dispoziție, așa cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată. Această situație a fost privită ca având semnificația unui refuz nejustificat al entității deținătoare de a soluționa notificarea, notificare care reprezintă o veritabilă cerere de revendicare imobiliară, deschizând astfel persoanei îndreptățite calea acțiunii în justiție pentru a i se analiza notificarea sub toate aspectele, pe acest aspect practica instanței supreme fiind constantă. Potrivit dispozițiilor art. 22 și art. 23 din legea susmenționată, notificarea va fi însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate sau acestea se vor depune până la data soluționării notificării.

Prin OUG nr. 10/2003, termenul de depunere a documentelor justificative prevăzute de art. 23 s-a prelungit 2 luni, respectiv până la data de 14 mai 2003, iar prin Legea nr. 289/2003, de aprobare a ordonanței, termenul s-a prelungit până la 1 iulie 2003. Alin. (2) a unicului articol din ordonanță, dispune că, în cazurile în care persoana îndreptățită a depus acte după acest termen, acestea nu mai pot servi drept probe în justificarea pretențiilor. S-a apreciat că acest termen are natura juridică a unui termen de decădere, nesusceptibil, prin urmare, de întrerupere sau suspendare. Față de această reglementare, în speță, s-a considerat că actele doveditoare ale pretinsului drept de proprietate au fost depuse la data de 21 decembrie 2005, cu mult timp peste termenul prescris de lege.

Din perspectiva calității de proprietar a autoarei reclamantului, din foaia de avere, extrasul C.F. (f. 17, 21-26, Dosar 1307/1999, atașat prezentei cauze), reiese că mai multe imobile, printre care și cele identificate, construcții și terenuri au aparținut foștilor proprietari B.E., căsătorită M., B.L., văduva lui B.G. - 1/2 parte și R.A. - ½ parte. Același extras C.F. Târgu Secuiesc, evidențiază că, proprietarii au deținut una casă de lemn cu trei încăperi, una casă de lemn cu șase încăperi. Ulterior, proprietar tabular a devenit Statul Român cu titlu de naționalizare, conform încheierii nr. 804 din 30 octombrie 1958 a fostului Tribunal Popular al Raionului Târgu Secuiesc, secția C.F., prin care s-a trecut în stăpânirea statului cota de 1/2 parte a proprietarelor tabulare B.E.

și B.L., în baza Decretului nr. 134/1949 pentru naționalizarea unităților sanitare ca farmaciile urbane reședință sau nereședință de județ și centre importante muncitorești, laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente și laboratoare de analize medicale. O parte din imobilele revendicate de fosta proprietară, B.G., care este una și aceiași persoană cu B.E., potrivit declarației de la fila 119, prezentul dosar, a devenit proprietatea (f 20, Dosar nr. 1307/1999) SC T.A.O. SA Sf. Gheorghe, respectiv cel cu nr. top xxx, trasnotat în C.F., conform H.G. nr. 834/1991, a încheierii nr. 2696/1996. S-a mai reținut din conținutul aceluiași extras C.F. că, imobilul Hotelul O., împreună cu un depozit, intrarea în pivniță și teren construcție de 403 mp, a cărui retrocedare de 1/4 s-a solicitat prin cererea introductivă, se află intabulat pe parcelele cu nr. top 1133,1134.

Or, acest imobil înscris sub nr. top 1133 și 1134, nu figurează, nici în notificare și nici în acțiunea reclamantului. Astfel, cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât pretențiile deduse judecății pe calea acestei proceduri speciale nu pot depăși limitele notificării. Mai mult, potrivit extrasului CF Târgu Secuiesc de la fila 17, a foii de avere de la fila 21-26 din Dosarul 1307/1999, aceste imobile nu au constituit proprietatea antecesorilor, printre care și notificatoarea decedată, B.G. Ca atare, calitatea de persoană îndreptățită a antecesoarei B.G., în accepțiunea art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, nefiind demonstrată cu probe certe, convingătoare, acțiunea reclamantului privind restituirea în natură a 1/4 din Hotelul O., a fost găsită de instanță ca neîntemeiată.

În privința lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei, întemeiată pe împrejurarea că este societate cu capital integral privat, se constată că art. 20 alin. (1), actual art. 21 din legea amintită, statuează că imobilele construcții și terenuri preluate abuziv, deținute la data intrării în vigoare a legii 10/2001, republicată, printre alte entități juridice și de societăți comerciale la care statul sau o autoritate publică centrală este acționar majoritar vor fi restituite în natură persoanelor îndreptățite prin decizie sau dispoziție motivată. Deci, dreptul la restituire în natură a imobilelor preluate abuziv s-a născut la data intrării în vigoare a legii și de la această dată, 14 februarie 2001, unitățile deținătoare aveau obligația de a indisponibiliza respectivele imobile.

In speță, din datele și informațiile vizând istoricul societății pârâte, reiese că acesta s-a înregistrat ca persoană juridică la data de 29 ianuarie 1991, întregul capital aparținând Statului Român. În anul 1997 a început procesul de privatizare care s-a finalizat după intrarea în vigoare a Legea nr.10/2001, la data de 30 ianuarie 2004. La data de 2 noiembrie 2000, anterior intrării în vigoare a legii, Fondul Proprietății de Stat deținea acțiuni de aproximativ 40% din capitalul social. Singurele care la data aplicării legii nu pot fi obligate la restituire în natură sunt societățile privatizate până la data de 14 februarie 2001, conform dispoziții art. 27, actual art. 29 din lege, în raport de care persoanele au dreptul despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

In ipoteza în care era dovedită calitatea de proprietar a antecesoarei reclamantului, în condițiile actualului art. 27 alin. (1) din lege, în cauză se putea aborda soluția restituirii în natură, în cotă de 1/4 din Hotelul O., deoarece la data apariției legii, F.P.S. deținea un număr substanțial de acțiuni la societatea pârâtă. Cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a fost apreciată de instanță ca nejustificată, atâta timp cât reclamantul nu a solicitat prin acțiunea sa, obligarea alternativă la emiterea propunerii de acordare a despăgubirilor.

Pe de altă parte, nu pot fi puse în discuție nici dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care reglementează că, în situația imobilelor preluate abuziv și care fac parte din patrimoniul societăților privatizate, măsurile reparatorii prin echivalent se propun de instituția publică care a efectuat privatizarea, întrucât s-a făcut dovada că această instituție ca succesoare în drepturi și obligații a fostului F.P.S., în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 23/2004, a fost sesizată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Prin decizia nr. 115 din 14 octombrie 2008, Curtea de apel Brașov, secția civilă și pentru cauze de minori și de familie, a respins apelul declarat de apelantul reclamant O.Z.

împotriva sentinței civile nr. 642 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Covasna. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept; Prin notificarea adresată Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc, antecesoarea reclamantului, B.G., a solicitat restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilele înscrise în CF inițial, respectiv din clădirea Hotelului O., cu anexele acestei construcții și terenul. Din conținutul extrasului de C.F., rezultă că imobilul Hotel O., cu anexele aferente, este înscris în C.F. Târgu Secuiesc, neexistând concordanță cu identificarea acestuia făcută de reclamant în cuprinsul notificării adresată Primăriei municipiului Târgu Secuiesc.

Pe de altă parte, cu privire la imobilele - terenuri și construcții, indicate în cuprinsul aceleiași notificări, din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că acestea sunt deținute de pârâta din prezenta cauză. În C.F. Târgu Secuiesc, este înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra parcelei II, ce face obiectul cauzei, fără a se face vreo referire cu privire la calitatea de deținător a pârâtei. Concluzia instanței de apel a fost în sensul că prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, interpretând corect materialul probator administrat în cauză, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 09 decembrie 2008, reclamantul O. Z., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de apel formulată, și în fond, admiterea acțiunii pentru restituirea în natură a proprietății imobiliare în cotă 1/4 parte înscris în C.F. Târgu Secuiesc, transcris în această carte funciară din C.F. Târgu Secuiesc, cu cheltuieli de judecată. S-a invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe aspectul aplicării nelegale a dispozițiilor Legii 10/2001. Inițial, s-a formulat cerere pentru restituirea proprietății în cauză pe numele autoarei B.G., respectiv a numitei P.I.E., moștenitoarea fostei proprietare B.L.

(cu privire la persoana proprietarilor tabulari, copia C.F. Târgu Secuiesc, anexa nr. 1, cererea formulată de B.G. adresată Primăriei municipiului Târgu Secuiesc, anexa nr. 2 și cererea numitei P.I.E. adresată Primăriei Târgu Secuiesc, anexa nr. 3). În urma decesului numitei P.I.E., cererea acesteia a fost susținută de moștenitori, iar în urma decesului numitei B.G., drepturile acesteia au fost preluate de recurentul-reclamant în calitate de legatar universal. Din cererile adresate Primăriei municipiul Târgu Secuiesc se poate lesne observa imobilele pentru care s-a formulat cerere de restituire în natură, printre acestea se află și cota de 1/4 parte din Hotelul O., și a altor proprietăți înscrise inițial în C.F.

Târgu Secuiesc. Ca anexă a cererii de restituire s-a depus copia în extenso (vezi anexa nr. 1) a CF pentru a putea constata că numita B.G. figurează ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F., inclusiv clădirea Hotelului O. (la data respectivă singurul hotel în Târgu Secuiesc, inconfundabil) si din care C.F., prin dezmembrări, au fost transcrise imobile în diferite cărți funciare și persoane, printre care și în favoarea pârâtei SC O. SA Târgu Secuiesc, Hotel O. (vezi în acest sens poziția B.21 din copia C.F., anexa nr. 1) transcris dreptul în C.F. nou înființat, Târgu Secuiesc. În ceea ce privește susnumita societate comercială, după înaintarea cererii persoanelor îndreptățite, aceasta a fost privatizată, în acest sens existând dovezi-înscrieri în CF 5195 . Ca anexă a cererii-somație, s-a mai depus la Comisia pentru aplicarea legii 10/2001 a Primăriei mun.

Târgu Secuiesc și actul privind naționalizarea imobilelor, încheierea de intabulare a naționalizării în C.F. Comisia pentru aplicarea legii 10/2001 a municipiului Târgu Secuiesc văzând că, o parte din imobilele cuprinse în cererea de restituire și înscrise în C.F., a format noi dosare cu anexele cererilor persoanelor îndreptățite și le-a transmis altor entități - așa s-a procedat și cu pârâta, în legătură cu restituirea cotei de 1/4 parte din clădirea hotelului, cu terenul aferent acestei construcții. Cu toate că există o dovadă scrisă, comunicată în mod oficial de Comisia Locală Târgu Secuiesc pentru aplicarea legii 10/2001, din care rezultă cum a fost sesizată pârâta pentru restituirea proprietății în cauză, instanța de fond și cea de apel susțin în mod nelegal că nu ar fi fost depuse dovezi privind proprietatea în cauză.

Aceasta susținere nu se justifică și este contrară probelor dosarului, întrucât, din adresa Comisiei din Târgu Secuiesc pentru aplicarea legii 10/2001, rezultă clar și fără echivoc că au fost transmise, împreună cu cererea lui B.G., și actele necesare soluționării cererii, inclusiv cele cu privire la proprietate, respectiv au fost transmise copia CF. Târgu Secuiesc. În acest sens, ca act nou, recurentul înțelege să depună la dosar o adeverință a Comisiei, din cuprinsul căruia rezultă ce anume acte au fost trimise pârâtei, alături de cererea - somație. Din această adresă mai rezultă și un alt fapt relevant, respectiv împrejurarea că această comisie a și restituit anumite imobile, în baza aceleiași cereri formulate, chiar și în ceea ce o privește pe pârâtă.(vezi copia încheierii C.F., anexa nr. 5) S-a susținut și că s-a insistat la pârâtă în soluționarea cererii formulate, dovadă în acest sens fiind adresele depuse la dosarul cauzei.

Numai în cursul judecării acțiuni, s-a solicitat ca instanța să dispună, chiar prin hotărâre, restituirea proprietății având în vedere că, între timp, s-a permis aceasta solicitare în lumina practicii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cu privire la cel de al doilea motiv de respingere a cererii de restituire, care ar consta în aceea că nici nu s-ar fi solicitat restituirea clădirii Hotelului O., recurentul a susținut următoarele: Cu evidență rezultă din cererea-somație solicitarea de restituire în natură a cotei de ¼ parte din clădirea Hotelului O., cu terenul aferent acestuia, precum și a altor imobile descrise în CF. Târgu Secuiesc.(s-a depus ca anexă a cererii formulate, această copie C.F.

Târgu Secuiesc în care s-a transnotat acest imobil (vezi anexa nr. 1, copia C.F. eliberată în 2000, pe prima pagină fiind menționat Hotel O.). S-a depus ca anexă la cerere și actul de naționalizare și actul de intabulare a naționalizării și o schiță C.F. privind imobilele a căror restituire s-a solicitat. De altfel, pârâta este în cunoștință de cauză privind cererea de restituire a proprietății Hotelului O., din moment ce, într-un proces purtat pentru restituirea acestuia în anul 1999, depune la dosar o întâmpinare(anexa nr. 6) - cerere întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, suspendată la Curtea de apel Brașov, așa cum rezultă din dosarul atașat.

Analizând cererea de recurs din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte o va admite, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează: Instanțele anterioare au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată dedus judecății la data de 08 octombrie 2007, precizat la data de 06 martie 2008, respectiv obligarea pârâtei la restituirea în natură a cotei de 1/4 din imobilul înscris în C.F. Târgu Secuiesc, în subsidiar obligarea pârâtei de a emite o decizie/dispoziție cu aceeași finalitate, cu cheltuieli de judecată. S-a invocat în susținerea acțiunii faptul că, prin notificarea înregistrată sub nr. 300/N/2001 adresată Primăriei municipiului Târgu Secuiesc, autoarea reclamantului, B.G., a pretins restituirea în natură a cotei de 1/4 parte din imobilele înscrise inițial în C.F., respectiv din clădirea Hotelului O., cu anexele acestei construcții, terenul și celelalte construcții înscrise.

Cu privire la terenurile ocupate de diferite construcții, ridicate în mod legal, notificatoarea a solicitat despăgubiri, după ce se va stabili valoarea lor reală de circulație. S-a făcut expres precizarea că, pretenția dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile legii speciale nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Notificarea a fost comunicată societății pârâte, așa cum rezultă din înscrisurile înregistrate cu nr. 1500/2002 și 214/2003, fapt necontestat în cauză. Numita B.G. a decedat la data de 25 septembrie 2003, fiind desemnat ca legatar universal, reclamantul O.Z.

În cuprinsul cererii introductive de instanță, reclamantul a făcut precizarea că, în nenumărate rânduri, a intervenit la pârâtă pentru a-i solicita rezolvarea urgentă a pretenției de retrocedare, respectiv încunoștințarea că un alt dosar de revendicare, cu privire la același imobil, a fost suspendat de instanțele de judecată, până la momentul soluționării dosarului de față.

Expunerea de motive a hotărârilor anterioare relevă formalism și superficialitate în modul de soluționare a cauzei, întrucât instanțele s-au preocupat, pe de o parte, doar de aspecte corelative, de natură procedurală, respectiv cel referitor la data depunerii actelor justificative ale pretinsului drept de proprietate, deși, la data învestirii instanței de judecată, dispozițiile art. 22 și art. 23 din Legii nr. 10/2001 aveau un conținut foarte clar formulat, după cum urmează: (1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.

(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia. (3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data înregistrării. (4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin. (1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.

(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. (Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001). Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Pe de altă parte, considerentele referitoare la acest aspect de natură procedurală au fost doar consemnate în expunerea de motive a hotărârii atacate, fără însă ca acestea să fundamenteze soluția care s-a referit la însuși fondul raportului juridic litigios.

Dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevăd că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în mod obligatoriu "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Această dispoziție legală procedurală a fost prevăzută de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a se da posibilitatea instanțelor superioare de a exercita un control eficient asupra modului de judecată din fazele procesuale anterioare.

Hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde în mod clar, explicit, motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului cu privire la fondul pricinii, nu dovedește implicarea directa, nemijlocita a instanței de judecată învestite de a realiza o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate, a probelor administrate, așadar preocuparea concreta și efectiva pentru lămurirea și clarificarea tuturor aspectelor menite să asigure aplicarea legii speciale la situația particulara a cauzei pendinte.

Lipsa preocupării instanței de judecată de a desluși raporturile de fapt și de drept ale cauzei de față, prin administrarea de probe pertinente și concludente, prin analiza detaliată a fiecărei susțineri si apărări, cu atât mai mult cu cât situația de fapt si de drept a imobilului s-a complicat prin trecerea timpului, dar și prin incidenta directa sau indirecta a mai multor acte normative în materia proprietății, a avut drept rezultat o judecată formală, întemeiată doar pe aspecte de ordin procedural, ca cel redat anterior, respectiv, pe argumente de simplă comparație scriptică a unor date ce rezultau din cererea formulată de autoarea reclamantului, cu datele relevate de evidențele actuale cu privire la imobilul în litigiu, fără să se realizeze în mod efectiv operațiunea de identificare a imobilului solicitat prin notificare.

Datele din dosarul cauzei indicau anumite detalii cu privire la imobilul in litigiu, ce se impunea insa a fi clarificate si cercetate, întrucât acestea erau relevante pentru derularea procesului civil de fata si pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, din perspectiva învestirii, administrării de probatorii pertinente si concludente, cercetarea pretențiilor concrete și a apărărilor corelative etc., respectiv cele referitoare la obiectul de învestire (în condițiile în care Primăria municipiul Târgu Secuiesc confirma prin adresele de la dosar existența unei singure notificări pentru mai multe imobile), la preocuparea de a gestiona aspectele de ordin procedural relevante pentru cauza pendinte (în raport de disponibilitatea procesuala a reclamantului, respectiv persoanele juridice ce se prefigurau a fi deținătoare ale imobilelor solicitate printr-o singura notificare) la identificarea exactă a imobilului solicitat în temeiul legii speciale (fara a se apela doar la metoda simpla a comparației intre doua elemente de identificare, care dintr-un început nu puteau fi concordante, la aceasta concurând trecerea timpului de la data preluării imobilului in stăpânirea statului, incidenta legilor in materia proprietarii, in domeniul evidentelor cadastrale), la clarificarea situației juridice a unității deținătoare,

în raport de care se puteau configura cu precizie modalitățile concrete de reparație civilă pentru cel ce se pretinde a fi persoana îndreptățită în sensul legii speciale. Toate aceste aspecte care denotă evidente și esențiale neregularități procedurale in legătura directa cu validitatea hotărârii pronunțate, au fost privite pe bună dreptate în jurisprudența instanțelor naționale, ca fiind echivalente necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanța. Prin urmare, Înalta Curte va face aplicația dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ. - text de lege care prescrie in mod explicit soluțiile ce pot fi pronunțate de o instanța de recurs.

Soluția de casare a hotărârii pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță se impune, așadar, din necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, al cărui conținut presupune ca o pricină trebuie să fie judecată în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și în fața unei instanțe de apel. Pe de altă parte, soluția se impune și față de dispozițiile exprese ale art. 313 și art. 314 C. proc. civ.

conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când trimite cauza instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legi, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Din conținutul acestei ultime dispoziții legale procedurale rezultă în mod clar ideea conform căreia stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor de fond, ceea ce înseamnă în concret, în accepțiunea conturată în mod constant de jurisprudență, dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză. Hotărârea pronunțată în cauza pendinte nefiind motivată într-o formă care să dovedească preocuparea pentru clarificarea tuturor aspectelor de ordin procedural, dar si de fond( in special, cele legate de identificarea imobilului in litigiu) ale raportului juridic litigios, nu poate conduce la premisa conform căreia, având pe deplin stabilită situația de fapt, partea interesată poate deduce judecății, iar instanța învestită poate cerceta orice ipoteză de aplicare greșită a legii dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte pe temeiul dispozițiilor art. art. 312 alin (1), (3) și (5) C. proc. civ., va admite recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul O.Z. împotriva Deciziei nr. 115/ AP din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2009.