ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8557/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8557/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului civil de
față;
Din examinarea lucrărilor
cauzei constată următoarele:
Prin
sentința civilă nr. 642 din 3 iunie 2008, Tribunalul Covasna a respins excepția
lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, a respins acțiunea
civilă formulată și precizată de reclamantul O.Z., în contradictoriu cu pârâta
SC T.A.O. SA, având ca obiect restituirea în natură a cotei de 1/4
din
imobilul înscris în C.F. Târgu Secuiesc, a respins cererea de chemare în
garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
Pentru
a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele considerente
de fapt și de drept:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
Covasna sub nr. 1311/119/2007, reclamantul O.Z. a solicitat, în contradictoriu
cu pârâta SC T.A.O. SA Sf. Gheorghe, restituirea în natură a cotei de 1/4
din imobilul înscris în CF Târgu.
Secuiesc, respectiv obligarea pârâtei de a emite o decizie/ dispoziție în acest
sens, cu cheltuieli de judecată.
Astfel, s-a reținut că, prin notificarea înregistrată
sub nr. 300/N/2001, adresată Primăriei mun. Târgu Secuiesc, B.G. a pretins
restituirea în natură a cotei de 1/4 parte din imobilele înscrise inițial în C.F.,
respectiv din clădirea Hotelului O., cu
anexele
acestei construcții, terenul și celelalte construcții, precum și terenurile de
construcții.
Cu privire la terenurile ocupate de diferite
construcții ridicate în mod legal, s-au solicitat despăgubiri, după ce se va
stabili valoarea lor reală.
Notificarea a fost comunicată societății pârâte, așa
cum rezultă din înscrisurile înregistrate cu nr. 1500/2002 și 214/2003.
Numita
B.G. a decedat la data de 25 septembrie 2003, fiind desemnat ca legatar
universal, reclamantul O.Z.
Acesta
a depus la dosar, la data de
21
decembrie 2005, documentele justificative ale cererii de restituire, respectiv
extras C.F. Târgu Secuiesc, deși societatea notificată a comunicat despre lipsa
actelor doveditoare de la dosarul cauzei și despre imposibilitatea obiectivă de
a se pronunța asupra cererii cu care a fost învestită, cu mult timp înainte.
La
data de 4 mai 2006, reclamantul a reiterat pretenția de restituire in natură a
imobilului revendicat de antecesoarele sale, B.G. și P.I.
Asupra
notificării, societatea pârâtă nu s-a pronunțat prin decizie
sau
dispoziție, așa cum prevăd
dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al
unor imobile preluate abuziv în perioada
6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.
Această
situație a fost privită ca având semnificația unui refuz nejustificat al
entității deținătoare de a soluționa notificarea, notificare care reprezintă o
veritabilă cerere de
revendicare
imobiliară, deschizând astfel persoanei îndreptățite calea acțiunii în justiție
pentru a i se analiza notificarea sub toate aspectele, pe acest aspect practica
instanței supreme fiind constantă.
Potrivit
dispozițiilor art. 22 și art. 23 din legea susmenționată, notificarea va
fi
însoțită de actele doveditoare ale
dreptului de proprietate sau acestea se vor depune până la data soluționării
notificării.
Prin
OUG nr. 10/2003, termenul de depunere a documentelor justificative prevăzute de
art. 23 s-a prelungit 2 luni, respectiv până la data de 14 mai 2003, iar prin
Legea nr. 289/2003, de aprobare a ordonanței, termenul s-a prelungit până la 1
iulie 2003.
Alin.
(2) a unicului articol din ordonanță, dispune că, în cazurile în care persoana
îndreptățită a depus acte după acest termen, acestea nu mai pot servi
drept probe în justificarea
pretențiilor.
S-a
apreciat că acest termen are natura juridică a unui termen de decădere,
nesusceptibil, prin urmare, de întrerupere sau suspendare.
Față
de această reglementare, în speță, s-a considerat că actele doveditoare ale
pretinsului drept de proprietate au fost depuse la data de 21 decembrie 2005,
cu mult timp peste termenul prescris de lege.
Din
perspectiva calității de proprietar a autoarei reclamantului, din foaia de
avere, extrasul C.F. (f. 17, 21-26, Dosar 1307/1999, atașat prezentei cauze),
reiese că mai multe imobile, printre care și cele identificate, construcții și
terenuri au aparținut foștilor proprietari B.E., căsătorită M., B.L., văduva
lui B.G. - 1/2 parte și R.A. - ½ parte.
Același
extras C.F. Târgu Secuiesc, evidențiază că, proprietarii au deținut una casă de
lemn cu trei încăperi, una casă de lemn cu șase încăperi.
Ulterior,
proprietar tabular a devenit Statul Român cu titlu de naționalizare, conform
încheierii nr. 804 din 30 octombrie 1958 a fostului Tribunal Popular al Raionului Târgu Secuiesc, secția C.F., prin care s-a trecut în stăpânirea statului
cota de 1/2 parte a proprietarelor tabulare B.E. și B.L., în baza Decretului nr.
134/1949 pentru naționalizarea unităților sanitare ca farmaciile urbane
reședință sau nereședință de județ și centre importante muncitorești,
laboratoare chimico-farmaceutice, drogherii medicinale, depozite de medicamente
și laboratoare de analize medicale.
O parte din imobilele revendicate de fosta proprietară, B.G.,
care este una și aceiași persoană cu B.E., potrivit declarației de la fila 119,
prezentul dosar, a devenit proprietatea (f 20, Dosar nr. 1307/1999) SC T.A.O.
SA Sf. Gheorghe, respectiv cel cu nr. top xxx, trasnotat în C.F., conform H.G. nr.
834/1991, a încheierii nr. 2696/1996.
S-a mai reținut din conținutul aceluiași extras C.F. că,
imobilul Hotelul O., împreună cu un depozit, intrarea în pivniță și teren
construcție de 403 mp, a cărui retrocedare de 1/4 s-a solicitat prin cererea
introductivă, se află intabulat pe parcelele cu nr. top 1133,1134.
Or,
acest imobil înscris sub nr. top 1133 și 1134, nu figurează, nici în notificare
și nici în acțiunea reclamantului.
Astfel,
cererea reclamantului este inadmisibilă, întrucât pretențiile deduse judecății
pe calea acestei proceduri speciale nu pot depăși limitele notificării.
Mai
mult, potrivit extrasului CF Târgu Secuiesc de la fila 17, a foii de avere de la fila 21-26 din Dosarul 1307/1999, aceste imobile nu au constituit
proprietatea antecesorilor, printre care și notificatoarea decedată, B.G.
Ca
atare, calitatea de persoană îndreptățită a antecesoarei B.G., în accepțiunea art.
3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, nefiind demonstrată cu probe certe,
convingătoare, acțiunea reclamantului privind restituirea în natură a 1/4 din
Hotelul O., a fost găsită de instanță ca neîntemeiată.
În privința lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei,
întemeiată pe împrejurarea că este societate cu capital integral privat, se
constată că art. 20 alin. (1), actual art. 21 din legea amintită, statuează că imobilele
construcții și terenuri preluate abuziv, deținute la data intrării în vigoare a
legii 10/2001, republicată, printre alte entități juridice și de societăți
comerciale la care statul sau o autoritate publică centrală este acționar
majoritar vor
fi
restituite în
natură persoanelor îndreptățite prin decizie sau dispoziție motivată.
Deci, dreptul la restituire în natură a imobilelor preluate abuziv
s-a născut la data intrării în vigoare a legii și de la această dată, 14
februarie 2001, unitățile deținătoare aveau obligația de a indisponibiliza
respectivele imobile.
In speță, din datele și informațiile vizând istoricul
societății pârâte, reiese că acesta s-a înregistrat ca persoană juridică la
data de 29 ianuarie 1991, întregul capital aparținând Statului Român.
În anul 1997 a început procesul de privatizare care
s-a finalizat după intrarea în
vigoare a Legea nr.10/2001, la data de 30 ianuarie 2004.
La data de 2 noiembrie 2000, anterior intrării în vigoare a
legii, Fondul Proprietății de Stat deținea acțiuni de aproximativ 40% din
capitalul social.
Singurele
care la data aplicării legii nu pot fi obligate la restituire în natură sunt
societățile privatizate până la data de 14 februarie 2001, conform dispoziții art.
27, actual art. 29 din lege, în raport de care persoanele au dreptul
despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată
a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, corespunzătoare valorii de
piață a imobilelor solicitate.
In ipoteza în care era dovedită calitatea de
proprietar a antecesoarei reclamantului, în condițiile actualului art. 27 alin.
(1) din lege, în cauză se putea aborda soluția restituirii în natură, în cotă
de 1/4 din Hotelul O., deoarece la data apariției legii, F.P.S. deținea un
număr substanțial de acțiuni la societatea pârâtă.
Cererea de chemare în garanție
a
Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a fost apreciată de instanță
ca nejustificată, atâta timp cât reclamantul nu a solicitat prin acțiunea sa,
obligarea alternativă la emiterea propunerii de acordare a despăgubirilor.
Pe de altă parte, nu pot
fi
puse în discuție nici dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,
care reglementează că, în situația imobilelor preluate abuziv și care fac parte
din patrimoniul societăților privatizate, măsurile reparatorii prin echivalent
se propun de instituția publică care a efectuat privatizarea, întrucât s-a
făcut dovada că această instituție ca succesoare în drepturi și obligații a
fostului F.P.S., în conformitate
cu
prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 23/2004, a fost sesizată cu o cerere pentru
acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.
Prin
decizia nr. 115 din 14 octombrie 2008, Curtea de apel Brașov, secția civilă și
pentru cauze de minori și de familie, a respins apelul declarat de apelantul
reclamant O.Z. împotriva sentinței civile nr. 642 din 3 iunie 2008 a Tribunalului Covasna.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele
considerente de fapt și de drept;
Prin
notificarea adresată Primăriei Municipiului Târgu Secuiesc, antecesoarea
reclamantului, B.G., a solicitat restituirea în natură a cotei de 1/4
din imobilele înscrise în CF inițial,
respectiv din clădirea Hotelului O., cu anexele acestei construcții și terenul.
Din
conținutul extrasului de C.F., rezultă că imobilul Hotel O., cu anexele
aferente, este înscris în C.F. Târgu Secuiesc, neexistând concordanță cu
identificarea acestuia făcută de reclamant în cuprinsul notificării adresată
Primăriei municipiului Târgu Secuiesc.
Pe
de altă parte, cu privire la imobilele - terenuri și construcții, indicate în
cuprinsul aceleiași notificări, din materialul probator administrat în cauză nu
rezultă că acestea sunt deținute de pârâta din prezenta cauză.
În C.F.
Târgu Secuiesc, este înscris dreptul de proprietate al Statului Român asupra
parcelei II, ce face obiectul cauzei, fără a se face vreo referire cu privire
la calitatea de deținător a pârâtei.
Concluzia
instanței de apel a fost în sensul că prima instanță a reținut corect starea de
fapt și de drept a cauzei dedusă judecății, interpretând corect materialul
probator administrat în cauză, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.
Împotriva
deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 09 decembrie 2008,
reclamantul O.
Z., prin care a solicitat admiterea
recursului, modificarea deciziei atacată, în sensul admiterii cererii de apel
formulată, și în fond, admiterea acțiunii pentru restituirea în natură a proprietății
imobiliare în cotă 1/4 parte înscris în C.F. Târgu Secuiesc, transcris în
această carte funciară din C.F. Târgu Secuiesc, cu cheltuieli de judecată.
S-a
invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe aspectul aplicării nelegale a dispozițiilor Legii 10/2001.
Inițial,
s-a formulat cerere pentru restituirea proprietății în cauză pe numele autoarei
B.G., respectiv a numitei P.I.E., moștenitoarea fostei proprietare B.L. (cu privire
la persoana proprietarilor tabulari, copia C.F. Târgu Secuiesc, anexa nr. 1,
cererea formulată de B.G. adresată Primăriei municipiului Târgu Secuiesc, anexa
nr. 2 și cererea numitei P.I.E. adresată Primăriei Târgu Secuiesc, anexa nr. 3).
În urma decesului numitei P.I.E., cererea acesteia a
fost susținută de moștenitori, iar în urma decesului numitei B.G., drepturile
acesteia au fost preluate de recurentul-reclamant în calitate de legatar
universal.
Din cererile adresate Primăriei municipiul Târgu Secuiesc
se poate lesne observa imobilele pentru care s-a formulat cerere de restituire
în natură, printre acestea se află și cota de 1/4 parte din Hotelul O., și a
altor proprietăți înscrise inițial în C.F. Târgu Secuiesc.
Ca
anexă a cererii de restituire s-a depus copia în extenso (vezi anexa nr. 1) a
CF pentru a putea constata că numita B.G. figurează ca titular al dreptului de
proprietate asupra imobilelor înscrise în C.F., inclusiv clădirea Hotelului O. (la
data respectivă singurul hotel în Târgu Secuiesc, inconfundabil) si din care C.F.,
prin dezmembrări, au fost transcrise imobile în diferite cărți funciare și
persoane, printre care și în favoarea pârâtei SC O. SA Târgu Secuiesc, Hotel O.
(vezi în acest sens poziția B.21 din copia C.F., anexa nr. 1) transcris dreptul
în C.F. nou înființat, Târgu Secuiesc.
În ceea ce privește susnumita societate comercială,
după înaintarea cererii persoanelor îndreptățite, aceasta a fost privatizată,
în acest sens existând dovezi-înscrieri în CF 5195 .
Ca anexă a cererii-somație, s-a mai depus la Comisia pentru aplicarea legii 10/2001 a Primăriei mun. Târgu Secuiesc și actul privind
naționalizarea imobilelor, încheierea de intabulare a naționalizării în C.F.
Comisia pentru aplicarea legii 10/2001 a municipiului
Târgu Secuiesc văzând că, o parte din imobilele cuprinse în cererea de
restituire și înscrise în C.F., a format noi dosare cu anexele cererilor
persoanelor îndreptățite și le-a transmis altor entități - așa s-a procedat și
cu pârâta, în legătură cu restituirea cotei de 1/4 parte din clădirea
hotelului, cu terenul aferent acestei construcții.
Cu toate că există o dovadă scrisă, comunicată în mod
oficial de Comisia Locală Târgu Secuiesc pentru aplicarea legii 10/2001, din
care rezultă cum a fost sesizată pârâta pentru restituirea proprietății în
cauză, instanța de fond și cea de apel susțin în mod nelegal că nu ar fi fost
depuse dovezi privind proprietatea în cauză.
Aceasta susținere nu se justifică și este contrară
probelor dosarului, întrucât, din adresa Comisiei din Târgu Secuiesc pentru
aplicarea legii 10/2001, rezultă clar și fără echivoc că au fost transmise,
împreună cu cererea lui B.G., și actele necesare soluționării cererii, inclusiv
cele cu privire la proprietate, respectiv au fost transmise copia CF. Târgu Secuiesc.
În acest sens, ca act nou, recurentul înțelege să
depună la dosar o adeverință a Comisiei, din cuprinsul căruia rezultă ce anume
acte au fost trimise pârâtei, alături de cererea - somație.
Din această adresă mai rezultă și un alt fapt
relevant, respectiv împrejurarea că această comisie a și restituit anumite
imobile, în baza aceleiași cereri formulate, chiar și în ceea ce o privește pe
pârâtă.(vezi copia încheierii C.F., anexa nr. 5)
S-a susținut și că s-a insistat la pârâtă în
soluționarea cererii formulate, dovadă în acest sens fiind adresele depuse la
dosarul cauzei.
Numai în cursul judecării acțiuni, s-a solicitat ca
instanța să dispună, chiar prin hotărâre, restituirea proprietății având în
vedere că, între timp, s-a permis aceasta solicitare în lumina practicii Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Cu privire la cel de al doilea motiv de respingere a
cererii de restituire, care ar consta în aceea că nici nu s-ar fi solicitat restituirea
clădirii Hotelului O., recurentul a susținut următoarele:
Cu evidență rezultă din cererea-somație solicitarea
de restituire în natură a cotei de ¼ parte din clădirea Hotelului O., cu
terenul aferent acestuia, precum și a altor imobile descrise în CF. Târgu Secuiesc.(s-a
depus ca anexă a cererii formulate, această copie C.F. Târgu Secuiesc în care
s-a transnotat acest imobil (vezi anexa nr. 1, copia C.F. eliberată în 2000, pe
prima pagină fiind menționat Hotel O.).
S-a depus ca anexă la cerere și actul de
naționalizare și actul de intabulare a naționalizării și o schiță C.F. privind
imobilele a căror restituire s-a solicitat.
De altfel, pârâta este în cunoștință de cauză privind
cererea de restituire a proprietății Hotelului O., din moment ce, într-un
proces purtat pentru restituirea acestuia în anul 1999, depune la dosar o
întâmpinare(anexa nr. 6) - cerere întemeiată pe dispozițiile dreptului comun,
suspendată la Curtea de apel Brașov, așa cum rezultă din dosarul atașat.
Analizând
cererea de recurs din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte o va
admite, pentru considerentele de fapt si de drept ce urmează:
Instanțele
anterioare au reținut corect obiectul cererii de chemare în judecată dedus
judecății la data de 08 octombrie 2007, precizat la data de 06 martie 2008,
respectiv obligarea pârâtei la restituirea în natură a cotei de 1/4
din imobilul înscris în C.F.
Târgu Secuiesc, în subsidiar obligarea pârâtei de a emite o decizie/dispoziție
cu aceeași finalitate, cu cheltuieli de judecată.
S-a
invocat în susținerea acțiunii faptul că, prin notificarea înregistrată sub nr.
300/N/2001 adresată Primăriei municipiului Târgu Secuiesc, autoarea
reclamantului, B.G., a pretins restituirea în natură a cotei de 1/4 parte din
imobilele înscrise inițial în C.F., respectiv din clădirea Hotelului O., cu
anexele acestei construcții, terenul și
celelalte construcții înscrise.
Cu
privire la terenurile ocupate de diferite construcții, ridicate în mod legal,
notificatoarea a solicitat despăgubiri, după ce se va stabili valoarea lor
reală de circulație.
S-a făcut expres precizarea că, pretenția dedusă judecății este
întemeiată pe dispozițiile legii speciale nr. 10/2001 privind regimul juridic
al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989.
Notificarea a fost comunicată societății pârâte, așa cum rezultă din
înscrisurile înregistrate cu nr. 1500/2002 și 214/2003, fapt necontestat în
cauză.
Numita
B.G. a decedat la data de 25 septembrie 2003, fiind desemnat ca legatar
universal, reclamantul O.Z.
În
cuprinsul cererii introductive de instanță, reclamantul a făcut precizarea că,
în nenumărate rânduri, a intervenit la pârâtă pentru a-i solicita rezolvarea
urgentă a pretenției de retrocedare, respectiv încunoștințarea că un alt dosar
de revendicare, cu privire la același imobil, a fost suspendat de instanțele de
judecată, până la momentul soluționării dosarului de față.
Expunerea
de motive a hotărârilor anterioare relevă formalism și superficialitate în
modul de soluționare a cauzei, întrucât instanțele s-au preocupat, pe de o
parte, doar de aspecte corelative, de natură procedurală, respectiv cel
referitor la data depunerii actelor justificative ale pretinsului drept de
proprietate, deși, la data învestirii instanței de judecată, dispozițiile art. 22
și art. 23 din Legii nr. 10/2001 aveau un conținut foarte clar formulat, după
cum urmează:
(1) Persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data
intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând
restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe
imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare imobil.
(2) Notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate,
elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare
a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia.
(3) Notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc de pe
lângă judecătoria în a cărei circumscripție teritorială se află imobilul
solicitat sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana juridică
deținătoare a imobilului. Executorul judecătoresc va înregistra notificarea și
o va comunica persoanei notificate în termen de 7 zile de la data
înregistrării.
(4) Notificarea înregistrată face dovada deplină în fața oricăror
autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului prevăzut la alin.
(1), chiar dacă a fost adresată altei unități decât cea care deține imobilul.
(5) Nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării
atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în
natură sau prin echivalent. (Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G.
nr. 109/2001 și prin O.U.G. nr. 145/2001).
Actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale
calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul
moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz, înscrisurile
care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor
de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data
soluționării notificării.
Pe de altă parte, considerentele referitoare la acest aspect de natură
procedurală au fost doar consemnate în expunerea de motive a hotărârii atacate,
fără însă ca acestea să fundamenteze soluția care s-a referit la însuși fondul
raportului juridic litigios.
Dispozițiile art. 261 alin. (1) pct.
5 C. proc. civ. prevăd că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu "motivele de fapt și de drept care au format convingerea
instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
Această
dispoziție legală procedurală a fost prevăzută de legiuitor, atât în interesul
unei bune administrări a justiției, cât și pentru a se da posibilitatea
instanțelor superioare de a exercita un control eficient asupra modului de
judecată din fazele procesuale anterioare.
Hotărârea atacată cu recurs nu cuprinde în mod clar, explicit, motivele
de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului cu privire la
fondul pricinii, nu dovedește implicarea directa, nemijlocita a instanței de
judecată învestite de a realiza o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice
invocate, a probelor administrate, așadar preocuparea concreta și efectiva
pentru lămurirea și clarificarea tuturor aspectelor menite să asigure aplicarea
legii speciale la situația particulara a cauzei pendinte.
Lipsa preocupării instanței de judecată de a desluși raporturile de fapt
și de drept ale cauzei de față, prin administrarea de probe pertinente și
concludente, prin analiza detaliată a fiecărei susțineri si apărări, cu atât
mai mult cu cât situația de fapt si de drept a imobilului s-a complicat prin
trecerea timpului, dar și prin incidenta directa sau indirecta a mai multor
acte normative în materia proprietății, a avut drept rezultat o judecată
formală, întemeiată doar pe aspecte de ordin procedural, ca cel redat anterior,
respectiv, pe argumente de simplă comparație scriptică a unor date ce rezultau
din cererea formulată de autoarea reclamantului, cu datele relevate de
evidențele actuale cu privire la imobilul în litigiu, fără să se realizeze în
mod efectiv operațiunea de identificare a imobilului solicitat prin notificare.
Datele din dosarul cauzei indicau anumite detalii cu privire la imobilul
in litigiu, ce se impunea insa a fi clarificate si cercetate, întrucât acestea
erau relevante pentru derularea procesului civil de fata si pronunțarea unei hotărâri
judecătorești definitive, din perspectiva învestirii, administrării de probatorii
pertinente si concludente, cercetarea pretențiilor concrete și a apărărilor
corelative etc., respectiv cele referitoare la obiectul de învestire (în
condițiile în care Primăria municipiul Târgu Secuiesc confirma prin adresele de
la dosar existența unei singure notificări pentru mai multe imobile), la
preocuparea de a gestiona aspectele de ordin procedural relevante pentru cauza
pendinte (în raport de disponibilitatea procesuala a reclamantului, respectiv
persoanele juridice ce se prefigurau a fi deținătoare ale imobilelor solicitate
printr-o singura notificare) la identificarea exactă a imobilului solicitat în
temeiul legii speciale (fara a se apela doar la metoda simpla a comparației
intre doua elemente de identificare, care dintr-un început nu puteau fi
concordante, la aceasta concurând trecerea timpului de la data preluării
imobilului in stăpânirea statului, incidenta legilor in materia proprietarii,
in domeniul evidentelor cadastrale), la clarificarea situației juridice a
unității deținătoare, în raport de care se puteau configura cu precizie
modalitățile concrete de reparație civilă pentru cel ce se pretinde a fi
persoana îndreptățită în sensul legii speciale.
Toate aceste aspecte care denotă evidente și esențiale neregularități
procedurale in legătura directa cu validitatea hotărârii pronunțate, au fost
privite pe bună dreptate în jurisprudența instanțelor naționale, ca fiind
echivalente necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine,
sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași
instanța.
Prin
urmare, Înalta Curte va face aplicația dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și
(5) C. proc. civ. - text de lege care prescrie in mod explicit soluțiile ce pot
fi pronunțate de o instanța de recurs.
Soluția
de casare a hotărârii pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la
aceeași instanță se impune, așadar, din necesitatea respectării principiului
dublului grad de jurisdicție, al cărui conținut presupune ca o pricină trebuie
să fie judecată în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept
aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză,
atât în fața primei instanțe, cât și în fața unei instanțe de apel.
Pe de altă parte, soluția se impune și față de dispozițiile exprese ale art.
313 și art. 314 C. proc. civ. conform cărora Înalta Curte de Casație și
Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a
pronunțat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a
justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării
pentru lipsă de competență, când trimite cauza instanței competente sau altui
organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legi, respectiv Înalta
Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate
cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a
legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Din
conținutul acestei ultime dispoziții legale procedurale rezultă în mod clar
ideea conform căreia stabilirea situației de fapt este atributul suveran al
instanțelor de fond, ceea ce înseamnă în concret, în accepțiunea conturată în
mod constant de jurisprudență, dreptul acestor instanțe de a constata faptele
și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.
Hotărârea
pronunțată în cauza pendinte nefiind motivată într-o formă care să dovedească
preocuparea pentru clarificarea tuturor aspectelor de ordin procedural, dar si
de fond( in special, cele legate de identificarea imobilului in litigiu) ale
raportului juridic litigios, nu poate conduce la premisa conform căreia, având
pe deplin stabilită situația de fapt, partea interesată poate deduce judecății,
iar instanța învestită poate cerceta orice ipoteză de aplicare greșită a legii
dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte pe
temeiul dispozițiilor art. art. 312 alin (1), (3) și (5) C. proc. civ., va
admite recursul, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamantul O.Z.
împotriva Deciziei nr. 115/ AP din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.
Casează decizia atacată și
trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 22 octombrie 2009.