ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2326/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin notificarea formulată

la 8 august 2001, B.G. a solicitat Primarului Municipiului Târgu Secuiesc, în

baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a cotei sale de

proprietate de ¼ din imobilul înscris în C.F. 256 Tg. Secuiesc – Hotelul

„O.” și anexele – precum și din terenurile de construcții de sub nr. top

1132/2/3 și 1132/2/1/2.

Întrucât entitatea

investită cu soluționarea notificării, nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea

nr. 247/2005, aceleași solicitări au fost reiterate și prin contestația

formulată la 8 octombrie 2007, de O.Z., moștenitorul notificatoarei, în

contradictoriu cu SC T.A.O. SA.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Covasna – prin sentința civilă nr. 642 din 3 iunie 2008, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă. A

respins acțiunea cât și cererea de chemare în garanție a Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că imobilele denumite „Hotel O.”

împreună cu anexele și terenul de 403 mp, a cărui retrocedare, în cotă de

¼ se solicită, se află intabulat pe parcelele cu nr. top 1133 și 1134

din C.F. 256 Tg. Secuiesc.

Or, se arată, aceste

imobile nu figurează nici în notificare și nici reclamantul nu le-a indicat în

acțiune, situație în care cererea acestuia a fost privită ca inadmisibilă,

întrucât pretențiile deduse judecății, pe calea procedurii speciale instituită

prin Legea nr. 10/2001, nu pot depăși limitele notificării.

Mai mult, conchide

instanța fondului, potrivit extrasului C.F. indicat și a „foii de avere”,

aceste imobile nu au constituit proprietatea autoarei reclamantului,

notificatoarea B.G., calitatea de persoană îndreptățită a acesteia nerezultând

din nicio probă administrată în cauză.

Apelul declarat de

reclamantul O.Z. împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

115/AP din 14 octombrie 2008.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 8557 din 22 octombrie 2009 a admis recursul reclamantului și casând decizia

dată în apel a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța supremă a reținut în esență că nu au fost deslușite

raporturile de fapt și de drept ale cauzei, prin administrarea de probe

pertinente și concludente, judecata fiind formală, întemeiată doar pe aspecte

de ordin procedural, respectiv pe argumente de simplă comparație scriptică a

unor date ce rezultau din cererea formulată de autoarea reclamantului, cu

datele relevate de evidențele actuale cu privire la imobilul în litigiu, fără

să se realizeze în mod efectiv operațiunea de identificare a imobilului

solicitat prin notificare sau să se clarifice situația juridică a unității

deținătoare.

Ca atare, toate

aceste aspecte care denotă evidente și esențiale neregularități procedurale în

legătură directă cu validitatea hotărârii pronunțate au fost privite ca fiind

echivalente cu necercetarea fondului cauzei.

În rejudecare, Curtea

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 54/AP din 30 aprilie

2010, a admis apelul reclamantului și schimbând în tot sentința a admis cererea

și în consecință a obligat-o pe pârâtă să emită decizie/dispoziție motivată

privind restituirea în natură a cotei de ¼ proprietate din imobilul

înscris în C.F. 5195 Tg. Secuiesc, sub nr. top 1133, compus din Hotel O., în

suprafață de 403 mp, nr. top 1134, depozit intrare, nr. top 1135, pivniță de 87

mp, și nr. top 1132/2/1/1, teren de construcție în suprafață de 113 mp.

A păstrat

dispozițiile din sentința atacată în ceea ce privește modul de soluționare a

excepției lipsei calității procesuale pasive și a cererii de chemare în

garanție a A.V.A.S.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut în esență că imobilul în litigiu nu se mai

află în C.F. 256 Tg. Secuiesc, întrucât a fost înființată o carte funciară

nouă, cu nr. 5195, iar clădirea se află sub top 1133, 1134 și 1135.

Tot astfel, se arată,

potrivit înscrisurilor existente la dosar, rezultă că în C.F. Tg. Secuiesc, la

foaia A, sub nr. top 1133, 1134 și 1135, figurează imobilul construcție „Hotel O.”

sub denumirea maghiară de „E.K.” ca aparținând fostelor proprietare B.E. și B.L.,

pe care acestea l-au dobândit în cote egale, prin donație, la data de 6 august 1946.

B.G. este una și

aceeași persoană cu B.E., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, fiind

„binecunoscut” obiceiul locului, privind numele persoanelor, atât în varianta

maghiară cât și în cea română.

Prin raportul de

expertiză efectuat la fond, se mai arată, s-a identificat nemișcătorul și s-a

constatat că imobilul II corespunde C.F. 256 Tg. Secuiesc, iar top 1133, 1134,

1135, casă cu etaj, hotel, „acestea există”. În ceea ce privește, nr. top

1132/2/1/1, „este foarte probabil” ca acesta să provină din dezmembrarea nr.

top inițial 1132/2 „care a avut o suprafață de 882 mp, prin însumarea

suprafețelor înscrise la foaia A 13 – 16.

Împotriva acestei ultime

hotărâri, a declarat recurs pârâta SC O. SA care, invocând temeiurile prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică decizia, după cum urmează:

- hotărârea a fost

pronunțată în baza unor simple presupuneri și supoziții în condițiile în care

reclamantul nu a făcut niciun efort să clarifice situația juridică a imobilului

și poziționarea acestuia;

- cauza a fost

soluționată la primul termen de judecată iar motivarea superficială ignoră cu

desăvârșire îndrumările instanței supreme, date prin decizia de casare;

- nu s-a analizat

„vocația” reclamantului la restituirea în natură a imobilului, în condițiile în

care acesta se află evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale

integral privatizate.

Astfel, se arată,

dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, nu mai fac în prezent distincție

între preluarea imobilului cu sau fără titlu de către stat, persoanele

îndreptățite având dreptul doar la despăgubiri, în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate, despăgubiri ce se propun de instituția publică care a efectuat

privatizarea.

Recursul se privește

ca fondat, urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Ca atare, în cazul

casării cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze în

sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, cu privire

la necesitatea administrării unor probe și examinarea unor apărări.

Astfel, instanța de

trimitere are obligația să ia în cercetare faptele indicate în decizia

instanței superioare și să administreze probele necesare, urmând să dea soluția

numai în raport de cercetarea aprofundată a tuturor circumstanțelor de fapt ale

cauzei.

Soluția consacrată de

textul mai sus citat are o justificare incontestabilă ce decurge din însăși

rațiunea controlului judiciar, existența acestuia neputând fi concepută în lipsa

unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de

instanțele superioare.

În speță, instanța de

trimitere nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare și nu s-a

preocupat în mod concret și efectiv pentru lămurirea și clarificarea tuturor

aspectelor de natură să conducă la soluționarea judicioasă a cauzei.

Astfel, deși rezulta

neechivoc din considerentele deciziei de casare necesitatea identificării

exacte a imobilului ce a făcut obiectul notificării și clarificarea tuturor

aspectelor neconcordante referitoare la acesta, - ceea ce nu se putea realiza

decât prin efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare – instanța de

trimitere, printr-o motivare sumară, întemeiată pe prezumții, apelează din nou

la simpla metodă a comparației între mai multe elemente de identificare,

ignorând ca și în primul ciclu procesual aspecte de esența litigiului, redate

în considerentele hotărârii instanței supreme.

Tot astfel, nu s-au

lămurit nici alte aspecte esențiale soluționării pricinii cum sunt preluarea cu

sau fără titlu a imobilului (funcție de care se va aprecia dacă nemișcătorul

poate fi restituit în natură în condițiile în care acesta se află evidențiat în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizate) și clarificarea situației

juridice a unității deținătoare, în funcție de care va fi soluționată cererea

de chemare în garanție a A.V.A.S., în condițiile în care soluția menținerii

hotărârii primei instanțe referitoare la respingerea acesteia, nu a fost

practic motivată.

Nu pot fi primite

însă, criticile recurentei referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în condițiile declarării acestui text

ca fiind neconstituțional (a se vedea decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale)

tocmai pentru înlăturarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil”,

situație în care se revigorează vechiul text, de dinaintea republicării.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced și în acord cu dispozițiile art. 313 C. proc. civ.,

recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a

trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC T.A.O. SA împotriva deciziei nr. 54/AP din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2011.