ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2326/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 8 august 2001, B.G. a solicitat Primarului Municipiului Târgu Secuiesc, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a cotei sale de proprietate de ¼ din imobilul înscris în C.F. 256 Tg. Secuiesc – Hotelul „O.” și anexele – precum și din terenurile de construcții de sub nr. top 1132/2/3 și 1132/2/1/2. Întrucât entitatea investită cu soluționarea notificării, nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 247/2005, aceleași solicitări au fost reiterate și prin contestația formulată la 8 octombrie 2007, de O.Z., moștenitorul notificatoarei, în contradictoriu cu SC T.A.O.

SA. Investit în primă instanță, Tribunalul Covasna – prin sentința civilă nr. 642 din 3 iunie 2008, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă. A respins acțiunea cât și cererea de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că imobilele denumite „Hotel O.” împreună cu anexele și terenul de 403 mp, a cărui retrocedare, în cotă de ¼ se solicită, se află intabulat pe parcelele cu nr. top 1133 și 1134 din C.F. 256 Tg. Secuiesc. Or, se arată, aceste imobile nu figurează nici în notificare și nici reclamantul nu le-a indicat în acțiune, situație în care cererea acestuia a fost privită ca inadmisibilă, întrucât pretențiile deduse judecății, pe calea procedurii speciale instituită prin Legea nr. 10/2001, nu pot depăși limitele notificării.

Mai mult, conchide instanța fondului, potrivit extrasului C.F. indicat și a „foii de avere”, aceste imobile nu au constituit proprietatea autoarei reclamantului, notificatoarea B.G., calitatea de persoană îndreptățită a acesteia nerezultând din nicio probă administrată în cauză. Apelul declarat de reclamantul O.Z. împotriva acestei hotărâri a fost respins de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 115/AP din 14 octombrie 2008. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 8557 din 22 octombrie 2009 a admis recursul reclamantului și casând decizia dată în apel a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut în esență că nu au fost deslușite raporturile de fapt și de drept ale cauzei, prin administrarea de probe pertinente și concludente, judecata fiind formală, întemeiată doar pe aspecte de ordin procedural, respectiv pe argumente de simplă comparație scriptică a unor date ce rezultau din cererea formulată de autoarea reclamantului, cu datele relevate de evidențele actuale cu privire la imobilul în litigiu, fără să se realizeze în mod efectiv operațiunea de identificare a imobilului solicitat prin notificare sau să se clarifice situația juridică a unității deținătoare. Ca atare, toate aceste aspecte care denotă evidente și esențiale neregularități procedurale în legătură directă cu validitatea hotărârii pronunțate au fost privite ca fiind echivalente cu necercetarea fondului cauzei.

În rejudecare, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 54/AP din 30 aprilie 2010, a admis apelul reclamantului și schimbând în tot sentința a admis cererea și în consecință a obligat-o pe pârâtă să emită decizie/dispoziție motivată privind restituirea în natură a cotei de ¼ proprietate din imobilul înscris în C.F. 5195 Tg. Secuiesc, sub nr. top 1133, compus din Hotel O., în suprafață de 403 mp, nr. top 1134, depozit intrare, nr. top 1135, pivniță de 87 mp, și nr. top 1132/2/1/1, teren de construcție în suprafață de 113 mp. A păstrat dispozițiile din sentința atacată în ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive și a cererii de chemare în garanție a A.V.A.S.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut în esență că imobilul în litigiu nu se mai află în C.F. 256 Tg. Secuiesc, întrucât a fost înființată o carte funciară nouă, cu nr. 5195, iar clădirea se află sub top 1133, 1134 și 1135. Tot astfel, se arată, potrivit înscrisurilor existente la dosar, rezultă că în C.F. Tg. Secuiesc, la foaia A, sub nr. top 1133, 1134 și 1135, figurează imobilul construcție „Hotel O.” sub denumirea maghiară de „E.K.” ca aparținând fostelor proprietare B.E. și B.L., pe care acestea l-au dobândit în cote egale, prin donație, la data de 6 august 1946. B.G. este una și aceeași persoană cu B.E., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, fiind „binecunoscut” obiceiul locului, privind numele persoanelor, atât în varianta maghiară cât și în cea română.

Prin raportul de expertiză efectuat la fond, se mai arată, s-a identificat nemișcătorul și s-a constatat că imobilul II corespunde C.F. 256 Tg. Secuiesc, iar top 1133, 1134, 1135, casă cu etaj, hotel, „acestea există”. În ceea ce privește, nr. top 1132/2/1/1, „este foarte probabil” ca acesta să provină din dezmembrarea nr. top inițial 1132/2 „care a avut o suprafață de 882 mp, prin însumarea suprafețelor înscrise la foaia A 13 – 16. Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs pârâta SC O. SA care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., critică decizia, după cum urmează: - hotărârea a fost pronunțată în baza unor simple presupuneri și supoziții în condițiile în care reclamantul nu a făcut niciun efort să clarifice situația juridică a imobilului și poziționarea acestuia; - cauza a fost soluționată la primul termen de judecată iar motivarea superficială ignoră cu desăvârșire îndrumările instanței supreme, date prin decizia de casare; - nu s-a analizat „vocația” reclamantului la restituirea în natură a imobilului, în condițiile în care acesta se află evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate.

Astfel, se arată, dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, nu mai fac în prezent distincție între preluarea imobilului cu sau fără titlu de către stat, persoanele îndreptățite având dreptul doar la despăgubiri, în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate, despăgubiri ce se propun de instituția publică care a efectuat privatizarea. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele ce succed. Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Ca atare, în cazul casării cu trimitere, instanța care urmează să rejudece trebuie să procedeze în sensul și în limitele stabilite prin hotărârea instanței superioare, cu privire la necesitatea administrării unor probe și examinarea unor apărări. Astfel, instanța de trimitere are obligația să ia în cercetare faptele indicate în decizia instanței superioare și să administreze probele necesare, urmând să dea soluția numai în raport de cercetarea aprofundată a tuturor circumstanțelor de fapt ale cauzei. Soluția consacrată de textul mai sus citat are o justificare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, existența acestuia neputând fi concepută în lipsa unor mijloace procedurale destinate a impune respectarea deciziilor adoptate de instanțele superioare.

În speță, instanța de trimitere nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare și nu s-a preocupat în mod concret și efectiv pentru lămurirea și clarificarea tuturor aspectelor de natură să conducă la soluționarea judicioasă a cauzei. Astfel, deși rezulta neechivoc din considerentele deciziei de casare necesitatea identificării exacte a imobilului ce a făcut obiectul notificării și clarificarea tuturor aspectelor neconcordante referitoare la acesta, - ceea ce nu se putea realiza decât prin efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare – instanța de trimitere, printr-o motivare sumară, întemeiată pe prezumții, apelează din nou la simpla metodă a comparației între mai multe elemente de identificare, ignorând ca și în primul ciclu procesual aspecte de esența litigiului, redate în considerentele hotărârii instanței supreme.

Tot astfel, nu s-au lămurit nici alte aspecte esențiale soluționării pricinii cum sunt preluarea cu sau fără titlu a imobilului (funcție de care se va aprecia dacă nemișcătorul poate fi restituit în natură în condițiile în care acesta se află evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate) și clarificarea situației juridice a unității deținătoare, în funcție de care va fi soluționată cererea de chemare în garanție a A.V.A.S., în condițiile în care soluția menținerii hotărârii primei instanțe referitoare la respingerea acesteia, nu a fost practic motivată.

Nu pot fi primite însă, criticile recurentei referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, în condițiile declarării acestui text ca fiind neconstituțional (a se vedea decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale) tocmai pentru înlăturarea sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil”, situație în care se revigorează vechiul text, de dinaintea republicării. Așa fiind, în considerarea celor ce preced și în acord cu dispozițiile art. 313 C. proc. civ., recursul urmează a se admite, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T.A.O. SA împotriva deciziei nr. 54/AP din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.