ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 541/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2634 din 2 aprilie 2001, pronunțată de Judecătoria Galați a

fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatoarea C.M., în

contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean „Sf.Apostol Andrei” Galați, a

fost respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 1440 din 8

februarie 2001, emisă de intimat, a fost dispusă anularea deciziei nr. 61 din

16 februarie 2001, precum și reintegrarea contestatoarei pe postul avut

anterior emiterii deciziei și a fost obligat intimatul la plata drepturilor

bănești reprezentând diferența de drepturi salariale cuvenite contestatoarei,

cu începere de la 12 februarie 2001 și până la reintegrarea efectivă plus

1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că intimata i-a modificat unilateral

contractul de muncă al contestatoarei.

Recursul

declarat de Spitalul Județean „Sf.Apostol Andrei” Galați împotriva sentinței a

fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 904 din 20 martie 2002, pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, secția civilă.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs în

anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ., susținând, în esență că

reclamanta, în urma promovării concursului, a fost încadrată, prin decizia

nr.394/10.05.1990, medic primar în specialitatea ORL la Dispensarul

Policlinica  de  pe lângă Spitalul Județean „Sf.Apostol Andirei” din Galați; că

prin Ordinul Ministerului Sănătății s-a dispus înființarea serviciului

ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar prin deciziile nr.

737/1997 și nr. 776/1997, contestatoarea a fost transferată din policlinică în

spital, fără susținerea unui concurs; că urmare reorganizării spitalului a fost

emisă decizia nr. 61 din 16 februarie 2001, prin care a fost restabilită

încadrarea contestatoarei conform dispozițiilor legale și că trecerea

contestatoarei din postul de medic de policlinică în postul de medic de spital,

fără  susținerea unui concurs, este nelegală.

Recursul

în anulare este nefondat.

Prin

contractul de muncă nr. 3080 din 1 iulie 1988, contestatoarea a fost încadrată

în funcția de medic, specialitatea ORL, având locul de muncă la Dispensarul

Policlinic.

Pe baza

Ordinului Ministerului Sănătății nr. 572 din 30 iunie 1997 a fost înființat

serviciul ambulatoriu de specialitate în structura spitalului și s-a stabilit

că medicii specialiști din ambulatoriul spitalului vor lucra în cabinete

medicale prin sistem de integrare cu spitalul, iar prin deciziile nr. 737 din

28 iulie 1997 și nr. 776 din 15 august 1997, contestatoarea a fost trecută din

policlinică în spital, cu acordul acesteia.

A avut

deci loc o modificare a contractului individual de muncă, prin cele două

decizii de încadrare, cu acordul contestatoarei, care a fost executat timp de

patru ani, fără litigii, și anume până la data de 16 februarie  2001,  când a

fost emisă decizia contestată, prin care au fost anulate cele două decizii

anterioare.

Decizia

atacată este nelegală, deoarece invocarea ca temei a OMS nr. 736/1999 și a

Legii nr. 146/1999 este de neprimit, în raport de prevederile art. 1 alin. (2)

din C. civ. și art.15 alin. (2) din Constituția României, privitoare la

neretroactivitatea legii civile.

Pe de

altă parte, invocarea generică a Legii nr. 30/1990 privind angajarea

salariaților, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003 (C. mun.), nu poate,

de asemenea fi primită, în art. 1 precizându-se că angajarea salariaților în

unitățile de stat, inclusiv cele bugetare, se fac prin concurs.

Or, în

speță, nu este în discuție angajarea, ci trecerea din policlinică în spital, ca

efect al reorganizării și înființării serviciului ambulatoriu de specialitate,

prin ordinul ministerului sănătății, ceea ce echivalează cu modificarea

bilaterală, cu acordul părților, a contractului individual de muncă.

Este de

neadmis deci, ca ulterior, printr-un alt ordin al ministrului sănătății, după 4

ani, să fie abrogat primul și, pe această bază, prin decizia atacată să fie

modificat unilateral  contractul de muncă, în privința felului muncii, locului

de muncă și a salariului, elemente structurale ale raportului invidual de

muncă.

Rezultă

deci că, prin hotărârile atacate nu s-a produs o încălcare esențială a legii,

hotărâri care nu sunt nici vădit netemeinice, ceea ce atrage respingerea

recursului în anulare, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 904 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bacău,  secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 ianuarie  2004.