ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 541/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2634 din 2 aprilie 2001, pronunțată de Judecătoria Galați a fost admisă, în parte, contestația formulată de contestatoarea C.M., în contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean „Sf.Apostol Andrei” Galați, a fost respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 1440 din 8 februarie 2001, emisă de intimat, a fost dispusă anularea deciziei nr. 61 din 16 februarie 2001, precum și reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior emiterii deciziei și a fost obligat intimatul la plata drepturilor bănești reprezentând diferența de drepturi salariale cuvenite contestatoarei, cu începere de la 12 februarie 2001 și până la reintegrarea efectivă plus 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că intimata i-a modificat unilateral contractul de muncă al contestatoarei. Recursul declarat de Spitalul Județean „Sf.Apostol Andrei” Galați împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 904 din 20 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc.

civ., susținând, în esență că reclamanta, în urma promovării concursului, a fost încadrată, prin decizia nr.394/10.05.1990, medic primar în specialitatea ORL la Dispensarul Policlinica de pe lângă Spitalul Județean „Sf.Apostol Andirei” din Galați; că prin Ordinul Ministerului Sănătății s-a dispus înființarea serviciului ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar prin deciziile nr. 737/1997 și nr. 776/1997, contestatoarea a fost transferată din policlinică în spital, fără susținerea unui concurs; că urmare reorganizării spitalului a fost emisă decizia nr. 61 din 16 februarie 2001, prin care a fost restabilită încadrarea contestatoarei conform dispozițiilor legale și că trecerea contestatoarei din postul de medic de policlinică în postul de medic de spital, fără susținerea unui concurs, este nelegală.

Recursul în anulare este nefondat. Prin contractul de muncă nr. 3080 din 1 iulie 1988, contestatoarea a fost încadrată în funcția de medic, specialitatea ORL, având locul de muncă la Dispensarul Policlinic. Pe baza Ordinului Ministerului Sănătății nr. 572 din 30 iunie 1997 a fost înființat serviciul ambulatoriu de specialitate în structura spitalului și s-a stabilit că medicii specialiști din ambulatoriul spitalului vor lucra în cabinete medicale prin sistem de integrare cu spitalul, iar prin deciziile nr. 737 din 28 iulie 1997 și nr. 776 din 15 august 1997, contestatoarea a fost trecută din policlinică în spital, cu acordul acesteia. A avut deci loc o modificare a contractului individual de muncă, prin cele două decizii de încadrare, cu acordul contestatoarei, care a fost executat timp de patru ani, fără litigii, și anume până la data de 16 februarie 2001, când a fost emisă decizia contestată, prin care au fost anulate cele două decizii anterioare.

Decizia atacată este nelegală, deoarece invocarea ca temei a OMS nr. 736/1999 și a Legii nr. 146/1999 este de neprimit, în raport de prevederile art. 1 alin. (2) din C. civ. și art.15 alin. (2) din Constituția României, privitoare la neretroactivitatea legii civile. Pe de altă parte, invocarea generică a Legii nr. 30/1990 privind angajarea salariaților, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003 (C. mun.), nu poate, de asemenea fi primită, în art. 1 precizându-se că angajarea salariaților în unitățile de stat, inclusiv cele bugetare, se fac prin concurs. Or, în speță, nu este în discuție angajarea, ci trecerea din policlinică în spital, ca efect al reorganizării și înființării serviciului ambulatoriu de specialitate, prin ordinul ministerului sănătății, ceea ce echivalează cu modificarea bilaterală, cu acordul părților, a contractului individual de muncă.

Este de neadmis deci, ca ulterior, printr-un alt ordin al ministrului sănătății, după 4 ani, să fie abrogat primul și, pe această bază, prin decizia atacată să fie modificat unilateral contractul de muncă, în privința felului muncii, locului de muncă și a salariului, elemente structurale ale raportului invidual de muncă. Rezultă deci că, prin hotărârile atacate nu s-a produs o încălcare esențială a legii, hotărâri care nu sunt nici vădit netemeinice, ceea ce atrage respingerea recursului în anulare, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 904 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bacău, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.