ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 537/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2633 din 2 aprilie 2001, pronunțată de Judecătoria Galați a

fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea P.C., în

contradictoriu cu intimatul Spitalul Județean „Sf. Apostol Andrei” din Galați,

a fost respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 1440 din 8

februarie 2001, emisă de intimat, a fost dispusă anularea deciziei 70 din 16

februarie 2001 și reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior emiterii

deciziei, a fost obligat intimatul să-i plătească diferența de drepturi

salariale contestatoarei, începând cu data de 12 februarie 2001 și până la

reintegrarea efectivă, precum și cheltuielile de judecată în cuantum de

1.000.000 lei.

Recursul

declarat împotriva sentinței de Spitalul Județean „Sf.Apostol Andrei” a fost

respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 926 din 25 martie 2002,

pronunțată de Tribunalul Bacău.

Împotriva

ambelor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc.

civ., susținând  în esență că, reclamanta, în urma promovării concursului, a

fost încadrată ca medic secundar, în specialitatea medicină generală, la

Dispensarul Policlinic de pe lângă Spitalul județean „Sf. Apostol Andrei”; că

prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 572/1997 s-a dispus înființarea

serviciului ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar prin

deciziile nr. 737/1997 și nr. 776/1997, contestatoarea a fost  transferată din

policlinică în spital, fără susținerea unui concurs; că urmare reorganizării

spitalului a fost emisă decizia nr. 70 din 16 februarie 2001, prin care a fost

restabilită încadrarea contestatoarei conform dispozițiilor legale și că

trecerea acesteia din postul de medic de policlinică în postul de medic de

spital, fără susținerea unui concurs, este nelegală.

Recursul

în anulare este nefondat.

Prin

contractul de muncă nr. 1805 din 18 noiembrie 1974, contestatoarea a fost

încadrată în funcția de medic, specialitatea medicină generală, cu locul de

muncă la Dispensarul Policlinic.

În baza

Ordinului Ministrului Sănătății nr. 572/30 iunie 1997 a fost înființat

serviciul ambulatoriu de specialitate în structura spitalului și s-a stabilit

că medicii specialiști din ambulatoriul spitalului vor lucra în cabinete

medicale prin sistem de  integrare cu spitalul, iar prin deciziile nr. 737 din

28 iulie 1997 și nr. 776 din 15 august 1997, contestatoarea a fost trecută din

policlinică în spital, cu acordul acesteia.

A avut

deci loc o modificare a contractului individual de muncă, prin cele două

decizii de încadrare, cu acordul contestatoarei, care a fost executat timp de 4

ani, fără litigii, și anume, până la data de 16 februarie 2001, când a fost

emisă decizia contestată, prin care au fost anulate cele două decizii

anterioare.

Decizia

atacată este nelegală, deoarece, invocarea ca temei a OMS nr. 736/1999 și a

Legii nr. 146/1999 este de neprimit, în raport de prevederile art. 1 alin. (2)

din C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția României, privitoare la

neretroactivitatea legii civile.

Pe de

altă parte, invocarea generică a Legii nr. 30/1990, privind angajarea

salariaților, care a fost abrogată prin Legea nr. 53/2003 (C. muncii), nu

poate, de asemenea, fi primită, în art. 1 prevăzându-se că angajarea

salariaților, în unitățile de stat, inclusiv cele bugetare, se face prin

concurs.

Or, în

speță, nu este în discuție angajarea, ci trecerea din policlinică în spital, ca

efect al reorganizării și înființării serviciului  ambulatoriu de specialitate,

prin ordinul ministrului sănătății, ceea ce echivalează cu modificarea

bilaterală, cu acordul părților, a contractului individual de muncă.

Este de

neadmis deci, ca ulterior, printr-un alt ordin al ministrului sănătății, după 4

ani, să fie abrogat primul și, pe această bază, prin decizia atacată să fie

modificat unilateral contractul de muncă, în privința felului muncii, locului

de muncă și a salariului, elemente structurale ale raportului individual de

muncă.

Rezultă

deci că, prin hotărârile atacate nu s-a produs o încălcare esențială a legii,

hotărâri care nu sunt nici vădit netemeinice, ceea ce atrage respingerea

recursului în anulare, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 926 din 25 martie 2002 a Tribunalului Bacău,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 ianuarie  2004.