ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 534/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

1.Prin acțiunea înregistrată la 15

februarie 2001 și completată, reclamanta L.M. a contestat decizia nr. 59 din 16

februarie 2001 emisă de directorul Spitalului „Sf.Andrei” Galați, prin care a

fost trecută „în cabinetul de consultații al secției din cadrul Ambulatoriului

de specialitate...” și s-a anulat decizia nr. 737/1997.

Se susține că, prin această măsură

ilegală, i s-a modificata unilateral, fără consimțământul său, locul de muncă,

felul muncii și salariul.

Tribunalul Galați, prin sentința nr. 2636

din 2 aprilie 2001, a anulat decizia contestată și a dispus „reintegrarea

reclamantei în postul avut anterior”, reținând, în esență, că

- nu s-a probat existența

consimțământului reclamantei,

- a avut loc o modificare efectivă și

unilaterală a contractului individual de muncă, prin schimbarea felului muncii,

a locului de muncă și a salariului,

- a constatat că reclamanta până la

emiterea deciziei își exercita atribuțiile de serviciu atât în spital cât și în

policlinică, iar

- ulterior este privată de serviciul de

gardă și, deci, un salariu aferent.

Prin decizia civilă nr. 859 din 20 martie

2002 Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat recursul intimatei, adăugând

alte considerente:

- nu se poate admite motivarea că prin

decizia contestată „s-a stabilit legalitatea”, cât timp s-a modificat

unilateral contractul de muncă, fără consimțământul salariatei,

- prin decizia contestată a fost pusă în

imposibilitatea exercitării în continuare, a profesiei la nivelul corespunzător

pregătirii profesionale și experienței acumulate,

- ambulatoriul nu este „o instituție

separată de spital, deoarece conform Ordinului M.S. nr. 736/1999 face parte

obligatoriu din structura spitalului”.

Procurorul General, pe temeiul din art. 330 pct. 2 C. proc. civ., a declarat

recurs în anulare, invocând următoarele:

- reclamanta, în urma promovării

concursului, a fost încadrată, prin dispoziția nr. 243 din 3 noiembrie 1993 ca

medic secundar în specialitatea neurologie la Dispensarul Policlinic de pe

lângă Spitalul „Sf.Andrei” Galați;

- prin OMS nr. 572 din 30 iunie 1997 s-a

dispus înființarea serviciului ambulatoriu de specialitate în structura

spitalului, iar, prin decizia nr. 737 din 28 iulie 1997 și nr. 776/ din 15

august 1997, reclamanta a fost transferată din policlinică în spital, fără

susținerea, în prealabil, a unui concurs;

- prin OMS nr. 736 din 2 noiembrie 1999 a

fost „abrogat expres” OMS nr. 572/1997, iar, direcția intimatei, pe această

bază, a emis decizia nr. 59 din 6 februarie 2001 și a „restabilit încadrarea

conform dispozițiilor legale”, anulând și cele două dispoziții – 737/1997 și

776/1997;

- prin art. 2 alin. (1) din OMS nr.

392 din 12 decembrie 1993, dat în baza H.G. nr. 281/1992, se prevede că

posturile vacante de medici se ocupă numai prin concurs de specialitate,

confirmat prin OMS, după caz, în profilul diplomei”;

- conform art. 3 din OMS nr.

572/1997 s-a dispus reorganizarea ambulatoriului din spital, dar, cu

respectarea condițiilor de încadrare, adică „prin concurs”, în acord și cu art.

6 din Legea nr. 146/1991 de organizare, funcționare și finanțare a spitalelor.

Se conchide că „trecerea

contestatoarei din postul de medic de policlinică în postul de medic de spital

este nelegală contravenind dispozițiilor legale relevate, a celor din Legea nr.

30/1990 și a OMS nr. 366/1998”, astfel că încadrările din 1997 sunt lovite de

nulitate, iar decizia nr. 59 din 6 februarie 2001 a fost „emisă tocmai pentru

reglementarea încadrării profesionale a contestatoarei”.

În sfârșit, se mai susține că, întrucât

prin această decizie s-a confirmat contractul de muncă, în care este indicat

postul de medic în policlinică nu ne aflăm în prezența unei modificări

unilaterale a acestuia.

Recursul în anulare este nefondat.

3.1. Procurorul general susține că

„hotărârile judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii,

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Totodată acestea

sunt și vădit netemeinice” .

Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

procurorul general poate ataca hotărârile judecătorești irevocabile cu recurs

în anulare pentru următoarele motive:

„...când prin hotărârea atacată s-a

produs o încălcare esențială a legii ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond, ori această hotărâre este vădit netemeinică”.

Rezultă, neechivoc, faptul că

procurorul general a invocat ambele temeiuri din textul de lege - încălcarea

esențială a legii - vădita netemeinice a hotărârii atacate.

3.2. Încadrarea reclamantei și contractul

său de muncă

Într-adevăr, în urma promovării concursului,

reclamanta, prin decizia nr. 243 din 3 noiembrie 1993 a fost încadrată ca medic

secundar neurolog în Dispensarul Policlinic de pe lângă Spitalul „Sf.Andrei”,

pe baza OMS nr. 392/1993.

În recursul în anulare, se invocă,

inexact, existența și încheierea contractului de muncă nr. 4635 din 21

noiembrie 1998, iar, „prin decizia atacată se confirmă acest contract cu postul

ocupat în Policlinică”.

Pe de o parte, acest contract individual

de muncă poartă nr. 4635 dar este datat 21 noiembrie 1988 și nu 21 noiembrie

1998 cum se arată în recursul în anulare, iar, pe de altă parte, clauzele sale

privesc începutul activității reclamantei:

- data încheierii – 21 noiembrie 1988,

- durata contractului, începând cu 21

noiembrie 1988, nedeterminată,

- funcția – medic, în specialitatea

medicină generală,

- locul de muncă – Spitalul Județean

Galați,

- retribuită tarifar – 2160 lei,

- L.M.

Așadar, acest contract nu s-a încheiat pe

baza concursului pentru medic secundar în Dispensarul Policlinic și a deciziei

de încadrare nr. 243/1993, cum eronat s-a susținut în recursul în anulare, iar

decizia atacată nu l-a confirmat, căci ea nu se referă la elementele

contractului menținut.

În realitate, dovada noului contract de

muncă este făcută prin decizia de încadrare nr. 243 din 3 noiembrie 1993, ceea

ce este de necontestat de părți, care nici nu au formulat o asemenea susținere

ca cea din recursul în anulare.

3.3. Reorganizarea amublatoriului de

specialitate și modificarea contractului de muncă al reclamantei.

Pe baza OMS nr. 572 din 3 iunie 1997 s-a

înființat serviciul ambulatoriu de specialitate în structura spitalului, iar

prin deciziile nr. 737 din 28 iulie 1997 și 776 din 15 august 1997, reclamanta

a fost trecută din policlinică în spital, cu acordul acesteia.

A avut loc, deci, o nouă modificare a

contractului individual de muncă, prin cele două decizii de încadrare, cu

acordul reclamantei, iar, acesta s-a executat normal timp de peste patru ani ,

fără litigii, până la 16 februarie 2001 când s-a emis decizia contestată, prin

care au fost anulate cele două decizii anterioare.

3.3. Ilegalitatea deciziei atacate

Invocarea, ca temei, a OMS nr. 736/1999,

dar mai ales a Legii nr. 146/1999, este evident de neprimit, în raport de art.

1 alin. (2) C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția României, nefiind

admisă retroactivitatea legii civile.

Pe de altă parte invocarea generică a

Legii nr. 30/1990 privind angajarea salariaților în funcția competentă, care a

fost abrogată prin Legea nr. 53/2003, (Codul Muncii), nu poate, de asemenea, fi

primită, căci, textul art. 1 prevede că „angajarea salariaților în unitățile de

stat...inclusiv cele bugetare se face prin concurs”.

Or, în speță, nu este în discuție

angajarea, ci „trecerea” din Policlinică în Spital, ca efect al reorganizării

și înființării serviciului ambulatoriu de specialitate prin ordinul ministrului

sănătății, ceea ce echivalează cu modificarea bilaterală (cu acordul părților)

a contractului individual de muncă.

Este de neadmis, deci, ca, ulterior,

printr-un alt OMS, la 4 ani, să fie abrogat primul și, pe această bază, prin

decizia atacată să se modifice unilateral contractul de muncă, asupra felului

muncii, locului de muncă și a salariului, adică elementele structurale ale

raportului individual de muncă.

Rezultă, fără îndoială, că prin

hotărârile atacate nu s-a produs o încălcare esențială a legii, în recursul în

anulare, de altfel, nefiind indicat textul de lege încălcat, ci, numai, un

ordin al ministrului sănătății; dar, aceste hotărâri nu sunt nici vădit netemeinice,

ceea ce atrage respingerea recursului în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 859 din 20 martie 2002 a Tribunalului Bacău,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2004.