ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2100/2003

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2100/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Decizia nr. 2100

Dosar nr. 872/2002

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 decembrie

2000 sub nr. 12029 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanții au chemat în

judecată Tribunalul Constanța, Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor,

Casa asigurărilor de sănătate a apărării ordinii publice, a siguranței

naționale și autorității judecătorești, solicitând instanței ca prin hotărârea

pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților:

- să acorde drepturile salariale cuvenite în

funcție de coeficientul de ierarhizare de 1.140.800 lei, astfel cum a fost

modificat prin Legea 76/2000, pe perioada mai – octombrie 2000, reactualizat în

funcție de indicele de inflație;

- să restituie sumele reținute din salariu cu titlu

de impozit asupra sumelor acordate pentru decontarea chiriei lunare, pe

perioada ianuarie – octombrie 2000, reactualizată în funcție de indicele de

inflație, iar în subsidiar solicită recalcularea drepturilor salariale pe

această perioadă prin aplicarea impozitului diferențiat pe sumele reprezentând

venituri salariale și cele acordate pentru decontarea chiriilor, cu

actualizarea în funcție de indicele de inflație;

- să restituie sumele reținute cu titlu de primă

de asigurare pentru sănătate începând cu luna ianuarie 2000 până în prezent,

reactualizată în funcție de indicele de inflație, precum și obligarea pârâților

ca în viitor să nu mai rețină această contribuție.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că

în perioada mai – octombrie 2000 valoarea de referință sectorială prevăzută de

Legea nr. 154/1996 pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite, a

fost stabilită prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76 din 4 mai 2000, la suma

de 1.140.800 lei.

Se mai arată cu privire la această problemă că

prin art. 1 din O.U.G. nr. 134/1999 s-a stabilit că coeficientul 1 de

ierarhizare a salariilor de bază a magistraților este egal cu valoarea de

referință sectorială, astfel cum a fost stabilită prin art. 12 alin. (4) din

Legea nr. 76/2000.

Referitor la cel de al doilea capăt de cerere,

reclamanții au susținut că măsura compensării chiriei din fondurile bugetare

constituie o formă de sprijin cu destinație specială, astfel încât aceste sume

fac parte din categoria prevăzută la art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999,

nefiind venituri impozabile.

Cu privire la cel de al treilea capăt de cerere,

reclamanții consideră nelegală măsura reținerii din drepturile salariale a

contribuției lunare pentru constituirea fondului pentru asigurările sociale de

sănătate, prevăzute de Legea nr. 145/1997, în condițiile în care, conform art. 99

din Legea nr. 92/1992 republicată, se instituie gratuitatea asistenței medicale

pentru magistrați și familiile acestora.

La data de 7 februarie 2001 reclamantele au

declarat că renunță la judecarea acțiunii, instanța luând act conform art. 246 C.

proc. civ. de aceste declarații.

Ministerul Justiției a formulat o întâmpinare

prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Casa asigurărilor de sănătate a apărării,

ordinii publice a siguranței naționale și autorității judecătorești, prin

întâmpinare, a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei

de către Judecătoria Constanța, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată.

Totodată, a formulat o cerere de chemare în

garanție a pârâtului Ministerului Justiției, solicitând instanței ca în

situația în care va cădea în pretenții, acesta să fie obligat să plătească

contribuția pentru asigurările sociale de sănătate către reclamanți.

Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 6271

din 16 mai 2001, a respins excepția necompetenței materiale de soluționare a

cauzei formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca nefondată.

A admis în parte acțiunea formulată de către

reclamanți și a obligat pe pârâtul Ministerul de Justiție la plata sumei de

254.571.214 lei reprezentând diferență drepturi bănești aferente perioadei

mai-octombrie 2000, reactualizate în funcție de indicele de inflație astfel: M.E.

14.561.788 lei, D.D. 10.666.032 lei, T.V. 15.689.262 lei, C.M. 11.216.747 lei,

M.G. 13.989.481 lei, C.M. 11.062.812 lei, D.D. 11.526.394 lei, M.M.C.

10.076.466 lei, C.C.E. 12.522.445 lei, D.D.T. 12.522.445 lei, C.L.N. 2.850.208

lei, T.M.L. 11.770.718 lei, B.L.M. 12.676.740 lei, B.M.O. 11.663.914 lei, G.A.E.

8.148.267 lei, C.V. 9.487.283 lei, T.C. 9.014.733 lei, T.A.V. 9.205.990 lei, S.D.

13.382.448 lei, P.C.M. 12.500.169 lei, M.C. 4.983.657 lei, B.R. 10.012.628 lei

și S.M. 10.530.554 lei.

A respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtului Ministerul Justiției la plata diferenței de drepturi salariale

aferente perioadei mai-octombrie 2000 formulată de către reclamanta E.C., ca

nefondat.

A respins capetele de cerere privind obligarea

pârâtelor la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit asupra

drepturilor acordate pentru plata chiriilor și cererea de recalculare a

drepturilor bănești prin aplicarea impozitului diferențiat pe sumele reprezentând

venituri salariale și cele acordate pentru plata chiriilor.

A respins capătul de cerere privind restituirea

sumelor actualizate reținute cu titlu de primă de asigurare pentru sănătate.

A respins cererea de chemare în garanție

formulată de Casa Asigurărilor de Sănătate a apărării, ordinii publice,

siguranței naționale și autorității judecătorești.

A obligat Ministerul Justiției la plata sumei de

1.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de

fond a reținut cu privire la primul capăt al acțiunii, că prin O.G. nr. 134/1999

s-a stabilit că valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești este egală cu valoarea de

referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, iar prin Legea nr. 76/2000,

această valoare de referință sectorială, a fost modificată la suma de 1.140.800

lei.

A reținut, de asemenea, că întrucât art. 12

alin. (5) din Legea nr. 76/2000 nu modifică dispozițiile O.U.G. nr. 134/1999 și

nici nu interzice stabilirea indemnizațiilor sau a salariilor de bază prevăzute

de alte acte normative, cererea reclamanților cu privire la acordarea acestor

drepturi este întemeiată.

Instanța de fond a mai reținut că dreptul la

compensarea chiriilor este un avantaj acordat magistraților, dar impozabil, în

sensul art. 4 pct. 4 din Normele Metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 73/1999

aprobată prin H.G. nr. 1066/1999, întrucât sunt cheltuieli necesare aferente

activității desfășurate în instituția care le acordă.

Prevederile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 73/1999

nu sunt aplicabile, a mai reținut instanța, întrucât acest drept al

magistraților nu este o “formă de sprijin”, scopul său fiind de a asigura

funcționarea activității jurisdicționale.

Cu privire la cererea de restituire a sumelor

reținute cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, a reținut

că reclamanții nu beneficiază de calitatea de asigurat fără plata contribuției

la fondul de asigurări de sănătate, ci de o gratuitate a asistenței medicale,

medicamentelor și protezelor acordate de instituțiile unde activează în

condițiile Legii nr. 145/1997, adică cu plata contribuțiilor la constituirea

fondurilor sociale de sănătate.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs

atât reclamanții, cât și Ministerul Justiției, invocând motive de nelegalitate

și netemeinicie.

Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 1344

din 27 iulie 2001, a respins ca nefondat recursul declarat de către pârâtul

Ministerul Justiției și a admis recursul declarat de către

recurenții-reclamanți.

A casat în parte sentința recurată, în sensul că

a mai obligat Ministerul Justiției și la plata către reclamanți a sumelor

reținute din salariu, cu titlu de impozit asupra sumelor acordate pentru

decontarea chiriei lunare pe perioada ianuarie – octombrie 2000 actualizată

astfel: M.E.C. 2.037.806 lei, D.D. 7.142.397 lei, T.V. 8.199.667 lei, C.M.

14.457.746 lei, M.G. 10.934.472 lei, C.M. 12.027.704 lei, D.D. 13.623.025 lei, M.M.E.

5.941.365 lei, C.C.E. 83.429 lei, S.D.T. 6.088.792 lei, C.L.N. 18.594.851 lei, T.M.L.

11.729.789 lei, B.L.M. 7.648.627 lei, V.M.O. 14.893.834 lei, G.A.E. 15.079.635

lei, C.V. 10.748.846 lei, T.C. 7.447.776 lei, T.A.V. 7.985.923 lei, S.D.

4.625.856 lei, P.C.M. 12.083.776 lei, M.C. 3.598.901 lei, B.R. 8.863.836 lei, S.M.

7.358.626 lei și E.C. 12.438.628 lei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

recurate.

Pentru a pronunța această decizie instanța de

recurs a reținut că drepturile acordate conform art. 40 alin. (1) din Legea nr.

50/1996 completată și modificată, referitoare la compensarea valorii chiriei,

nu intră în categoria veniturilor impozabile, nefiind indemnizații din

activități desfășurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică.

Astfel, aceste drepturi au caracter social și nu

sunt supuse impozitării fiind incluse în categoria veniturilor neimpozabile

conform art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999.

În ceea ce privește restituirea sumelor reținute

cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, s-a reținut că prin

H.G. nr. 409 din 23 iulie 1998 dată în aplicarea art. 99 din Legea nr. 92/1992

s-a stabilit modalitatea concretă în care magistrații beneficiază, în mod

gratuit, de servicii de asistență medicală, medicamente și proteze, respectiv

prin decontarea contribuțiilor suportate pentru furnizarea de servicii medicale

și achiziționarea de medicamente și nu prin gratuitatea serviciilor medicale.

Referitor la sumele reprezentând diferența de

drepturi bănești aferentă perioadei mai – octombrie 2000, reactualizată,

instanța de recurs a menținut dispozițiile sentinței recurate, având în vedere

aceleași considerente ca și instanța de fond.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f ) din

Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. , Procurorul General de

pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva

acestor hotărâri, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială

a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține cu privire la acordarea drepturilor

salariale în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare, că prin O.U.G.

nr. 134/1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului autorității judecătorești este egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută în anexa 1 la Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de

demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică

centrală și locală.

Se arată, în motivarea recursului, că art. 2 din

această O.U.G. a modificat și numărul curent 9-13 din anexa II/2 din Legea nr. 154/1998,

respectiv coeficientul de multiplicare pentru unele funcții de la Curtea

Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă aceasta.

Iar, conform art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000,

privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000 s-a modificat

valoarea de referință universală și indicatorul de priorități intersectoriale

pentru activitățile prevăzute în anexa nr. 1, pct. 1, 2 și 3 corespunzător funcțiilor

din anexele nr. II/1, II/2 și III ale Legii nr. 154/1998, pentru funcțiile de

demnitate publică, alese, numite sau asimilate.

Se mai arată, în motivarea recursului în

anulare, că în alin. (5) al art. 12 din același act normativ se prevede expres

că valoarea de referință universală prevăzută la alin. (4), se utilizează numai

la stabilirea drepturilor salariale ale personalului prevăzut în anexele nr. II/1,

II/2 și III ale Legii nr. 154/1998, care nu includ și pe magistrați.

Pe de altă parte se mai susține, în motivarea

recursului în anulare, că în conformitate cu dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.

134/1999, corelarea salarizării personalului din organele autorității

judecătorești cu prevederile Legii nr. 154/1998 urmează să se realizeze

printr-un act normativ distinct.

În consecință, se concluzionează cu privire la

această problemă, plata drepturilor salariale în funcție de valoarea

coeficientului de ierarhizare de 1.140.800 lei, nu se putea acorda

reclamanților decât de la data de 1 noiembrie 2000, data aplicării O.G. nr. 83/2000

și nu de la data de 1 mai 2000.

Cu privire la impozitarea sumelor primite pentru

compensarea chiriei se susține că aceste sume sunt venituri din salarii, astfel

cum au fost definite în art. 22 din O.G. nr. 73/1999 și că, în conformitate cu

art. 9 din acest act normativ, care dispune că orice avantaj și/sau în natură

primit de o persoană fizică este supus impozitului pe venit.

Se susține, cu privire la acest aspect, că fiind

avantaje în bani și nu o formă de protecție socială, compensarea chiriilor

acordate magistraților în temeiul Legii nr. 50/1996, până la data aplicării

O.G. nr. 83/2000, este supusă impozitării.

Deci, cu privire la modul de soluționare a

acestei cereri, se conchide în recursul în anulare că admițând această cerere

instanța de apel a dat o interpretare greșită prevederilor legale mai înainte

menționate.

Motivele invocate în recursul în anulare sunt

întemeiate în parte, în sensul considerentelor ce urmează:

În ceea ce privește drepturile salariale

cuvenite reclamanților în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare, pe

perioada mai-octombrie 2000, reactualizate în funcție de indicele de inflație,

urmează a constata că instanțele de fond și recurs au făcut o aplicare corectă

a prevederilor legale pronunțând hotărâri legale și temeinice.

În acest sens, este de reținut că salarizarea

personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea

nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind

sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane

care ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou

sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a

indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.

Elementele principale de stabilire a salariului

de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii

de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat un act

normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității

judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și

întrucât se impune, în mod necesar conform principiilor constituționale,

corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității

judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a

adoptat O.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea

magistraților și celelalte categorii de personal din organele autorității

judecătorești (publicată în M. Of., la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această ordonanță valoarea coeficientului

1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității

judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de

Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite,

precum și pentru administrația publică centrală și locală [art. 1 alin. (1)].

La intrarea în vigoare a O.G. nr. 134/1999

valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de

referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate

intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999

coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele

autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială

prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din această

lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor

de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de

stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât și

indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 și 3

din Legea nr. 154/1998.

Conform textului de lege mai înainte invocat,

valoarea de referință universală, în vederea determinării valorii de referință

sectorială și respectiv a salariilor de bază pentru personalul prevăzut în

anexele nr. II/1, II/2 și III la Legea nr. 154/1998, se stabilește la 1.840.000

lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut la anexa nr. I pct.

1, 2 și 3 se stabilește la 0,62.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999 s-a stabilit

valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele

autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută

de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din

Legea nr. 76/2000, s-a stabilit suma de 1.140.800 lei începând cu luna mai

2000.

Invocarea în recursul în anulare a prevederilor

art. 12 pct. 5 din Legea nr. 76/2000 în sensul că valoarea de referință universală

prevăzută la alin. (4) se utilizează numai la stabilirea drepturilor salariale

ale personalului prevăzute în anexele II/1, II/2 și III din Legea nr. 154/1998,

susținându-se că acestea nu includ magistrații, nu este fondată.

În acest sens este de reținut că salarizarea

magistraților era reglementată printr-o lege specială (Legea nr. 50/1996) care

era concepută pe alte principii decât Legea nr. 154/1999 din care s-a

“împrumutat” doar noțiunea de valoare de referință sectorială ca un criteriu pentru

stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea nr. 50/1996.

La acea dată Legea nr. 50/1996 era depășită,

fiind singura lege care mai utiliza noțiunea de coeficient de ierarhizare și la

o valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.

Alin. (5) al art. 12 din Legea nr. 76/2000 a

exceptat deci alte categorii de persoane decât cele din anexele indicate, dar

care erau salarizate pe principii asemănătoare (militari, diplomați), în timp

ce sistemul prevăzut de Legea nr. 50/1996 era total diferit iar rațiunea O.U.G.

nr. 134/1999 a fost de a stabili un criteriu de actualizare periodică a

coeficientului de ierarhizare.

Că aceasta a fost voința legiuitorului s-a văzut

ulterior când a fost adoptată O.G. nr. 83 din 29 august 2000 pentru modificarea

și completarea Legii nr. 50/1996 care a recunoscut expres valoarea stabilită

prin Legea nr. 76/2000 ca fiind aplicabilă magistraților.

Astfel fiind, având în vedere considerentele mai

înainte arătate, acest prim motiv invocat în recursul în anulare nu este

fondat.

Cu privire la impozitarea sumelor primite pentru

compensarea chiriei, urmează a reține că în conformitate cu prevederile art. 39

pct. 3 din Legea nr. 50 din 21 iunie 1996 (forma inițială) “ în cazul în care

nu se poate asigura locuință de serviciu, mutarea în altă localitate a

magistraților se face cu compensarea chiriei stabilite pe bază de contract de

închiriere încheiat în condițiile legii, până la asigurarea un ei locuințe”.

Art. 9 din O.G. nr. 73/1999 dispune ca în

categoriile ce se supun impozitului pe venit “ se cuprind și orice avantaje în

bani și/sau în natură primite de o persoană fizică, cu titlu gratuit sau plată

parțială.

Aceeași ordonanță, în art. 5, arată care nu sunt

venituri impozabile și nu se impozitează, enumerându-le la lit. a) – n); în

aceste categorii de venituri sunt reprezentate fie forme de protecție socială,

fie moduri de despăgubire a persoanelor aflate în dificultate.

În consecință, sumele primite pentru compensarea

chiriilor acordate în temeiul Legii nr. 50/1996 “avantaje în bani” și nu o

formă de protecție socială, deci sunt sume impozabile.

Instanța de recurs a interpretat greșit

prevederile legale mai înainte menționate, considerând că aceste sume sunt

incluse în categoria veniturilor neimpozabile.

În acest fel, decizia pronunțată de Tribunalul

Constanța privind acest aspect este dată cu încălcarea esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond cu privire la această

cerere a reclamanților.

Astfel fiind, în temeiul art. 314 C. proc. civ. ,

urmează a admite recursul în anulare împotriva deciziei pronunțate de

Tribunalul Constanța, pe care o va modifica, în sensul că respinge ca nefondat

și recursul declarat de către reclamanți împotriva sentinței Judecătoriei

Constanța.

Urmează a menține celelalte dispoziții ale

deciziei Tribunalului Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1344 din 27 iulie 2001 a Tribunalului Constanța,

pe care o modifică în sensul că respinge, ca nefondat, și recursul declarat de

reclamanți împotriva sentinței civile nr. 6271 din 16 mai 2001 a Judecătoriei

Constanța.

Menține celelalte dispoziții ale acestei

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 mai 2003.