ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3/2003

La data de 6

decembrie 2002 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții

Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul general, de S.C. A.

S.A. și de intervenienții G.V.și G.R.D.împotriva deciziei civile nr.450/A din

23 octombrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă.

Dezbaterile au

fost consemnate în încheierea cu data de 6 decembrie 2002, care face parte

integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 17 decembrie

2002, la 23 decembrie 2002, apoi la 13 ianuarie 2003.

C U R T E A

Asupra

recursurilor  de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr.623/1999, reclamanții C.G.(căsătorită S.), C.M.și C.I.V.au

chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C.

A. S.A., G.R.D.și G.V., solicitând obligarea pârâților să le predea în deplină

și exclusivă proprietate și posesie apartamentul nr.2 situat în București,

str.Piața Cantacuzino (fostă Piața Alexandru Sahia), nr.4, et.1, sector 2, să

fie obligați pârâții la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului,

de 500 USD lunar, de la data de 27.09.1996, până la predarea efectivă, să se

constate inopozabilitatea față de reclamanți și nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de pârâți la data de 27.09.1996.

După

parcurgerea unui prim ciclu procesual, rejudecând cauza, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, prin sentința nr.232 din 1.03.2001, a respins ca

neîntemeiate acțiunea reclamanților și cererea de intervenție principală

formulată de G.R.D.și G.V..

În pronunțarea

acestei sentințe, prima instanță a reținut că titlul de proprietate al

reclamanților, și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr.9143/1950 cuprinde clauza privilegiului vânzătorului, conform art.1730 C.

civ., pentru neplata întregului preț al imobilului și posibilitatea

reintegrării vânzătorului, în caz de neplată a ratelor; nu s-a dovedit

achitarea ratelor de preț și a radierii acestui privilegiu pentru a se aprecia

cu privire la valabilitatea titlului.

S-a mai reținut

că autorii reclamanților se încadrau în categoria exploatatorilor de locuințe,

astfel că le erau aplicabile dispozițiile art.1 din Decretul nr.92/1950, iar

din anexele acestuia rezultă că le-au fost naționalizate cinci imobile, din

care, cel în litigiu a fost ocupat de chiriași.

În ceea ce

privește sentința civilă nr.2031/1998 a Judecătoriei sector 2 București,

instanța a constatat că a fost casată prin decizia civilă nr.2256/17.09.1998 a

Curții de Apel București.

A mai reținut

instanța de fond, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii,

că, atâta timp cât imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, nu

poate fi vorba de fraudă la lege și nici de cauză ilicită sau preț neserios,

care să ducă la constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr.00166/27.09.1996, mai ales că el a fost

perfectat în condițiile respectării dispozițiilor Legii 112/1995.

Reclamanții au declarat

apel împotriva acestei sentințe, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel

București – Secția a III-a civilă, prin decizia nr.450/A din 23 octombrie 2001,

a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis acțiunea și,

în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare sus-amintit, a obligat pârâții să lase reclamanților imobilul

în deplină proprietate și liniștită posesie, a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței și a obligat pe pârâți la plata sumei de 36.000.000 lei

cheltuieli de judecată către reclamanți.

Instanța de

apel a reținut următoarele:

Imobilul în

litigiu a fost preluat în baza Decretului nr.92/1950, proprietarii M.și G. C.

figurând în lista anexă la actul normativ cu acest bun și încă 4 imobile.

Potrivit

actelor depuse la dosar, G.C.era medic, deci exceptat de la naționalizare, iar

faptul că măsura naționalizării a vizat cinci imobile, nu îl încadrează pe

acesta automat în categoria exploatatorilor de locuințe.

A mai reținut

instanța de apel că, și din perspectiva art.6 din Legea nr.213/1998, trecerea

imobilului în proprietatea statului este neconcordantă în raport cu art.8 și 11

din Constituția în vigoare în 1948.

În ceea ce

privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții G.V.și R., curtea

de apel a reținut că este lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită.

Tot această

instanță a arătat în considerentele deciziei că, în speță, nu sunt incidente

nici dispozițiile art.46 al.2 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie

1989, întrucât nu se poate reține buna credință în favoarea părții

contractante.

S-a

concluzionat că pârâții nu se pot prevala de un drept de proprietate valabil

asupra bunului, întrucât titlul statului  este creat în condiții nelegale, iar

cel al pârâților, de asemenea, ceea ce echivalează, în final, cu inexistența

titlului de proprietate.

Cum reclamanții

sunt singurii care prezintă titlul de proprietate al autorilor lor, fundament

pentru dreptul de proprietate, acțiunea în revendicare formulată de aceștia

este privită ca întemeiată de instanța de apel, în condițiile art.480 C.civ.,

pârâții exercitând o posesie care nu corespunde dreptului de proprietate.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul General al Municipiului

București, prin Primarul general, S.C. A. S.A. (nemotivat) și intervenienții

G.V.și G.R..

Prin recursul

formulat, Consiliul General al Municipiului București a invocat faptul că

imobilul a fost preluat cu titlu, întrucât autorii reclamanților se încadrau în

prevederile art.I din Decretul 92/1950, pe numele lor fiind naționalizate un

număr mare de imobile, precum și faptul că, în mod greșit instanța a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul

Legii 112/1995.

Recursul

intervenienților G.V.și G.R. vizează greșita aplicare a regimului juridic care

guvernează speța, în cauză trebuind a fi aplicată Legea 10/2001, greșita

reținere a puterii lucrului judecat în ceea ce privește decizia nr.1168 din

3.06.1999, pronunțată de Curtea de Apel București; aceștia au mai arătat că în

mod greșit   s-a reținut reaua lor credință la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare, netemeinicia reținerii faptului că autorii reclamanților nu

ar fi făcut parte din categoria exploatatorilor de locuințe, precum și motivul

că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin pronunțarea asupra

constituționalității unui act normativ și prin apărările făcute în locul

reclamanților.

Recursurile

urmează a fi analizate împreună și se vor admite pentru considerentele ce

succed.

Trebuie

remarcat pentru început că decizia nr.1168 din 3.06.1999, pronunțată de Curtea

de Apel București – Secția a IV-a civilă nu se bucură de putere de lucru

judecat în actualul litigiu, întrucât nu sunt întrunite cumulativ elementele

prevăzute de art.1201 C.civ..

Astfel, cu

privire la obiect, dacă în prima cerere de chemare în judecată ce a făcut

obiectul dosarului nr.7999/1996, aflat pe rolul Judecătoriei sector 2

București, care s-a finalizat prin decizia nr.1168/1999 sus-amintită, s-a

solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra

apartamentului situat în București. Piața Alexandru Sahia nr.4, sector 2 și

restituirea sa, prin prezenta cerere de chemare în judecată se cere obligarea

pârâților la predarea imobilului, obligarea lor în solidar la plata

echivalentului a 500 USD/lună, pentru lipsa de folosință, constatarea

inopozabilității și nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

S.C. A. S.A. și G.V.și R. să se constate că prin respectivul contract nu au

putut și nu pot fi înlăturate atributele dreptului de proprietate al

reclamanților, să se constate că prețul vânzării – echivalentul a 10.000 USD –

este neserios.

Astfel, în mod

greșit instanța de apel a considerat că în prezentul litigiu s-ar bucura de

puterea lucrului judecat decizia nr.1168 din 3.06.1999, pronunțată de Secția a

IV-a civilă a Curții de Apel București în dosarul nr.4811/1998.

Cu atât mai

puțin pot fi reținute cu autoritate de lucru judecat considerentele hotărârii

cu privire la reținerea relei-credințe a intervenienților din acel dosar,

G.V.și G.R., considerând că aceștia au primit notificarea comunicată de

reclamanți.

Cu privire la

acest aspect, se constată că reclamanții au depus la dosar dovada unei

expedieri poștale, fără a se ști ce cuprinde și nu avizul de confirmare de

primire, cu semnătura notificaților.

Această unică

împrejurare, necoroborată cu ansamblul situației de fapt, nu poate, prin ea

însăși, să înfrângă prezumția de bună credință și să acrediteze ideea nulității

absolute a actului, pentru fraudă la lege, cu atât mai mult cu cât, este de

principiu, că eventuala rea credință a vânzătorului nu se răsfrânge în mod

automat și asupra cumpărătorului.

Se impune ca,

la rejudecarea cauzei să fie atașat dosarul în care s-a purtat prima judecată,

pentru a se verifica, printre altele, data la care s-a formulat cererea de

intervenție de către G.V.și R. și să se analizeze buna credință în funcție de

toate aspectele, cu lămurirea situației de fapt.

Așa fiind,

recursul se va admite, hotărârile pronunțate se vor casa, iar cauza va fi

trimisă spre rejudecare, la instanța de fond competentă, care, potrivit art.725

al.2 C.proc.civ., raportat la art.1 al.1 din același cod, este Judecătoria

Sectorului 2 București.

Ca instanță de

trimitere, Judecătoria Sectorului 2 București are a respecta dispozițiile

art.315 al.3 C.proc.civ., în sensul că va trebui să țină seama de toate

motivele invocate de pârâții recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții

Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General, de S.C. A.

S.A. și de G.V.și G.R.D.împotriva deciziei nr.450/A din 23 octombrie 2001 a

Curții de Apel București - secția          a III-a civilă.

Casează decizia atacată și sentința

nr.232 din 1.03.2001 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă

și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2003.