ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3/2003

La data de 6 decembrie 2002 s-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul general, de S.C. A. S.A. și de intervenienții G.V.și G.R.D.împotriva deciziei civile nr.450/A din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel București, Secția a III-a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 6 decembrie 2002, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 17 decembrie 2002, la 23 decembrie 2002, apoi la 13 ianuarie 2003. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr.623/1999, reclamanții C.G.(căsătorită S.), C.M.și C.I.V.au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C.

A. S.A., G.R.D.și G.V., solicitând obligarea pârâților să le predea în deplină și exclusivă proprietate și posesie apartamentul nr.2 situat în București, str.Piața Cantacuzino (fostă Piața Alexandru Sahia), nr.4, et.1, sector 2, să fie obligați pârâții la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, de 500 USD lunar, de la data de 27.09.1996, până la predarea efectivă, să se constate inopozabilitatea față de reclamanți și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâți la data de 27.09.1996. După parcurgerea unui prim ciclu procesual, rejudecând cauza, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr.232 din 1.03.2001, a respins ca neîntemeiate acțiunea reclamanților și cererea de intervenție principală formulată de G.R.D.și G.V..

În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că titlul de proprietate al reclamanților, și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.9143/1950 cuprinde clauza privilegiului vânzătorului, conform art.1730 C. civ., pentru neplata întregului preț al imobilului și posibilitatea reintegrării vânzătorului, în caz de neplată a ratelor; nu s-a dovedit achitarea ratelor de preț și a radierii acestui privilegiu pentru a se aprecia cu privire la valabilitatea titlului. S-a mai reținut că autorii reclamanților se încadrau în categoria exploatatorilor de locuințe, astfel că le erau aplicabile dispozițiile art.1 din Decretul nr.92/1950, iar din anexele acestuia rezultă că le-au fost naționalizate cinci imobile, din care, cel în litigiu a fost ocupat de chiriași.

În ceea ce privește sentința civilă nr.2031/1998 a Judecătoriei sector 2 București, instanța a constatat că a fost casată prin decizia civilă nr.2256/17.09.1998 a Curții de Apel București. A mai reținut instanța de fond, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere al acțiunii, că, atâta timp cât imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, nu poate fi vorba de fraudă la lege și nici de cauză ilicită sau preț neserios, care să ducă la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.00166/27.09.1996, mai ales că el a fost perfectat în condițiile respectării dispozițiilor Legii 112/1995. Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă, prin decizia nr.450/A din 23 octombrie 2001, a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis acțiunea și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare sus-amintit, a obligat pârâții să lase reclamanților imobilul în deplină proprietate și liniștită posesie, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a obligat pe pârâți la plata sumei de 36.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți. Instanța de apel a reținut următoarele: Imobilul în litigiu a fost preluat în baza Decretului nr.92/1950, proprietarii M.și G. C. figurând în lista anexă la actul normativ cu acest bun și încă 4 imobile.

Potrivit actelor depuse la dosar, G.C.era medic, deci exceptat de la naționalizare, iar faptul că măsura naționalizării a vizat cinci imobile, nu îl încadrează pe acesta automat în categoria exploatatorilor de locuințe. A mai reținut instanța de apel că, și din perspectiva art.6 din Legea nr.213/1998, trecerea imobilului în proprietatea statului este neconcordantă în raport cu art.8 și 11 din Constituția în vigoare în 1948. În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții G.V.și R., curtea de apel a reținut că este lovit de nulitate absolută, pentru cauză ilicită. Tot această instanță a arătat în considerentele deciziei că, în speță, nu sunt incidente nici dispozițiile art.46 al.2 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, întrucât nu se poate reține buna credință în favoarea părții contractante.

S-a concluzionat că pârâții nu se pot prevala de un drept de proprietate valabil asupra bunului, întrucât titlul statului este creat în condiții nelegale, iar cel al pârâților, de asemenea, ceea ce echivalează, în final, cu inexistența titlului de proprietate. Cum reclamanții sunt singurii care prezintă titlul de proprietate al autorilor lor, fundament pentru dreptul de proprietate, acțiunea în revendicare formulată de aceștia este privită ca întemeiată de instanța de apel, în condițiile art.480 C.civ., pârâții exercitând o posesie care nu corespunde dreptului de proprietate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul general, S.C.

A. S.A. (nemotivat) și intervenienții G.V.și G.R.. Prin recursul formulat, Consiliul General al Municipiului București a invocat faptul că imobilul a fost preluat cu titlu, întrucât autorii reclamanților se încadrau în prevederile art.I din Decretul 92/1950, pe numele lor fiind naționalizate un număr mare de imobile, precum și faptul că, în mod greșit instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995. Recursul intervenienților G.V.și G.R.

vizează greșita aplicare a regimului juridic care guvernează speța, în cauză trebuind a fi aplicată Legea 10/2001, greșita reținere a puterii lucrului judecat în ceea ce privește decizia nr.1168 din 3.06.1999, pronunțată de Curtea de Apel București; aceștia au mai arătat că în mod greșit s-a reținut reaua lor credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, netemeinicia reținerii faptului că autorii reclamanților nu ar fi făcut parte din categoria exploatatorilor de locuințe, precum și motivul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin pronunțarea asupra constituționalității unui act normativ și prin apărările făcute în locul reclamanților. Recursurile urmează a fi analizate împreună și se vor admite pentru considerentele ce succed.

Trebuie remarcat pentru început că decizia nr.1168 din 3.06.1999, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă nu se bucură de putere de lucru judecat în actualul litigiu, întrucât nu sunt întrunite cumulativ elementele prevăzute de art.1201 C.civ.. Astfel, cu privire la obiect, dacă în prima cerere de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr.7999/1996, aflat pe rolul Judecătoriei sector 2 București, care s-a finalizat prin decizia nr.1168/1999 sus-amintită, s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentului situat în București. Piața Alexandru Sahia nr.4, sector 2 și restituirea sa, prin prezenta cerere de chemare în judecată se cere obligarea pârâților la predarea imobilului, obligarea lor în solidar la plata echivalentului a 500 USD/lună, pentru lipsa de folosință, constatarea inopozabilității și nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C.

A. S.A. și G.V.și R. să se constate că prin respectivul contract nu au putut și nu pot fi înlăturate atributele dreptului de proprietate al reclamanților, să se constate că prețul vânzării – echivalentul a 10.000 USD – este neserios. Astfel, în mod greșit instanța de apel a considerat că în prezentul litigiu s-ar bucura de puterea lucrului judecat decizia nr.1168 din 3.06.1999, pronunțată de Secția a IV-a civilă a Curții de Apel București în dosarul nr.4811/1998. Cu atât mai puțin pot fi reținute cu autoritate de lucru judecat considerentele hotărârii cu privire la reținerea relei-credințe a intervenienților din acel dosar, G.V.și G.R., considerând că aceștia au primit notificarea comunicată de reclamanți.

Cu privire la acest aspect, se constată că reclamanții au depus la dosar dovada unei expedieri poștale, fără a se ști ce cuprinde și nu avizul de confirmare de primire, cu semnătura notificaților. Această unică împrejurare, necoroborată cu ansamblul situației de fapt, nu poate, prin ea însăși, să înfrângă prezumția de bună credință și să acrediteze ideea nulității absolute a actului, pentru fraudă la lege, cu atât mai mult cu cât, este de principiu, că eventuala rea credință a vânzătorului nu se răsfrânge în mod automat și asupra cumpărătorului. Se impune ca, la rejudecarea cauzei să fie atașat dosarul în care s-a purtat prima judecată, pentru a se verifica, printre altele, data la care s-a formulat cererea de intervenție de către G.V.și R. și să se analizeze buna credință în funcție de toate aspectele, cu lămurirea situației de fapt.

Așa fiind, recursul se va admite, hotărârile pronunțate se vor casa, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare, la instanța de fond competentă, care, potrivit art.725 al.2 C.proc.civ., raportat la art.1 al.1 din același cod, este Judecătoria Sectorului 2 București. Ca instanță de trimitere, Judecătoria Sectorului 2 București are a respecta dispozițiile art.315 al.3 C.proc.civ., în sensul că va trebui să țină seama de toate motivele invocate de pârâții recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul General al Municipiului București, prin Primarul General, de S.C. A. S.A. și de G.V.și G.R.D.împotriva deciziei nr.450/A din 23 octombrie 2001 a Curții de Apel București - secția a III-a civilă. Casează decizia atacată și sentința nr.232 din 1.03.2001 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a civilă și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 2 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2003.