ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1925/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș sub nr. 541/2002, reclamanta SC P.T. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 158 din 18 martie 2002 a Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței și, pe cale de consecință și a procesului verbal de control nr. 2847/25 februarie 2002. A solicitat totodată suspendarea executării actului administrativ atacat în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990 până la soluționarea cauzei, motivând că o trecere la executarea silită a societății prin debitarea contului curent cu suma de 1.477.371.819 lei ar duce nemijlocit la încetarea activității societății.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin încheierea de ședință nr. 132 din 24 iunie 2002 pronunțată în dosarul nr. 541/2002 a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea executării actului administrativ - procesul verbal de control nr. 1350/25 februarie 2002 încheiat de organele de specialitate ale Administrației Naționale a Drumurilor până la soluționarea definitivă a acțiunii în contencios administrativ formulată de SC P.T. SRL Târgu Mureș. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că o procedură de executare silită grabnică poate avea drept consecință imediată falimentul firmei reclamante și în contextul în care societatea și-a îndeplinit în mod constant toate obligațiile bugetare prezintă credibilitate încât să i se acorde șansa soluționării în fond a acțiunii în contencios administrativ privind anularea actelor de constatare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței. Recurentul a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că reclamanta nu a făcut dovada pagubei iminente ce s-ar produce prin indisponibilizarea sumelor constatate datorate prin actul de control. A mai precizat că instanța de fond a suspendat executarea procesului verbal încheiat de organele de specialitate, proces verbal care nu este un act administrativ în înțelesul prevederilor art. 9 din Legea nr. 29/1990. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului să dispună suspendarea actului administrativ până la soluționarea acțiunii. Cererea este întemeiată fiind întrunite ambele cerințe prevăzute de lege. Pe de o parte, debitarea contului curent al societății cu suma de 1.477.371.819 lei ar putea provoca o blocare a activității curente a acesteia prin neachitarea obligațiilor față de furnizorii interni și externi, societatea având în derulare 850 contracte atât cu parteneri interni, cât și cu parteneri externi. Această situație poate avea drept consecință falimentul societății reclamante în contextul în care se încadrează între primii 25-30 de contribuabili la bugetul de stat și la fondurile speciale, iar la data de 31 decembrie 2001 obligațiile sale față de stat erau integral achitate.

Cu referire la motivul de recurs potrivit căruia s-a suspendat actul de control care nu este un act administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 și acest motiv se consideră neîntemeiat, urmând a fi respins în consecință. Prin act administrativ se înțelege acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice care constă într-o manifestare unilaterală de voință de a da naștere, modifica și stinge drepturi și obligații în realizarea puterii publice, sub controlul de legalitate al instanțelor judecătorești. Definitoriu pentru actul administrativ este așadar că el este și rămâne, în esență, modalitatea prin care organele administrației publice asigură realizarea autorității executive.

Este indiscutabil că procesul verbal nr. 2847/2002 întocmit de organele de control ale Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată a sumei de 1.477.371.819 lei reprezentând fond special al drumurilor publice, este un act care asigură realizarea autorității publice. În același timp reprezintă și un titlu de creanță așa cum este definit de art. 4 din O.G. nr. 11/1996 și pentru care se poate solicita în condițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990 suspendarea executării până la soluționarea acțiunii, având ca obiect legalitatea emiterii actului administrativ atacat. Pentru aceste considerente și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., se va respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței împotriva încheierii nr. 132 din 24 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 541/2002, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2003.