ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1925/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel Târgu Mureș sub nr. 541/2002, reclamanta SC P.T. SRL a solicitat

anularea deciziei nr. 158 din 18 martie 2002 a Ministerului Lucrărilor Publice,

Transporturilor și Locuinței și, pe cale de consecință și a procesului verbal de

control nr. 2847/25 februarie 2002.

A solicitat totodată suspendarea

executării actului administrativ atacat în temeiul art. 9 din Legea nr. 29/1990

până la soluționarea cauzei, motivând că o trecere la executarea silită a

societății prin debitarea contului curent cu suma de 1.477.371.819 lei ar duce

nemijlocit la încetarea activității societății.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin încheierea de ședință nr. 132

din 24 iunie 2002 pronunțată în dosarul nr. 541/2002 a admis cererea de

suspendare și a dispus suspendarea executării actului administrativ - procesul

verbal de control nr. 1350/25 februarie 2002 încheiat de organele de

specialitate ale Administrației Naționale a Drumurilor până la soluționarea

definitivă a acțiunii în contencios administrativ formulată de SC P.T. SRL

Târgu Mureș.

Pentru a hotărî astfel instanța de

fond a reținut că o procedură de executare silită grabnică poate avea drept

consecință imediată falimentul firmei reclamante și în contextul în care

societatea și-a îndeplinit în mod constant toate obligațiile bugetare prezintă

credibilitate încât să i se acorde șansa soluționării în fond a acțiunii în

contencios administrativ privind anularea actelor de constatare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Recurentul a criticat sentința

pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că reclamanta nu a

făcut dovada pagubei iminente ce s-ar produce prin indisponibilizarea sumelor

constatate datorate prin actul de control.

A mai precizat că instanța de fond a

suspendat executarea procesului verbal încheiat de organele de specialitate,

proces verbal care nu este un act administrativ în înțelesul prevederilor art.

9 din Legea nr. 29/1990.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente.

Potrivit art. 9 din Legea nr.

29/1990, în cazuri bine justificate și pentru a preveni producerea unei pagube

iminente, reclamantul poate cere tribunalului să dispună suspendarea actului

administrativ până la soluționarea acțiunii.

Cererea este întemeiată fiind

întrunite ambele cerințe prevăzute de lege.

Pe de o parte, debitarea contului

curent al societății cu suma de 1.477.371.819 lei ar putea provoca o blocare a

activității curente a acesteia prin neachitarea obligațiilor față de furnizorii

interni și externi, societatea având în derulare 850 contracte atât cu parteneri

interni, cât și cu parteneri externi.

Această situație poate avea drept

consecință falimentul societății reclamante în contextul în care se încadrează

între primii 25-30 de contribuabili la bugetul de stat și la fondurile

speciale, iar la data de 31 decembrie 2001 obligațiile sale față de stat erau

integral achitate.

Cu referire la motivul de recurs

potrivit căruia s-a suspendat actul de control care nu este un act

administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990 și acest motiv se

consideră neîntemeiat, urmând a fi respins în consecință.

Prin act administrativ se înțelege

acea formă juridică principală a activității organelor administrației publice

care constă într-o manifestare unilaterală de voință de a da naștere, modifica

și stinge drepturi și obligații în realizarea puterii publice, sub controlul de

legalitate al instanțelor judecătorești.

Definitoriu pentru actul

administrativ este așadar că el este și rămâne, în esență, modalitatea prin

care organele administrației publice asigură realizarea autorității executive.

Este indiscutabil că procesul verbal

nr. 2847/2002 întocmit de organele de control ale Ministerului Lucrărilor

Publice, Transporturilor și Locuinței prin care s-a stabilit în sarcina

reclamantei obligații de plată a sumei de 1.477.371.819 lei reprezentând fond

special al drumurilor publice, este un act care asigură realizarea autorității

publice.

În același timp reprezintă și un

titlu de creanță așa cum este definit de art. 4 din O.G. nr. 11/1996 și pentru

care se poate solicita în condițiile art. 9 din Legea nr. 29/1990 suspendarea

executării până la soluționarea acțiunii, având ca obiect legalitatea emiterii

actului administrativ atacat.

Pentru aceste considerente și cum în

cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică în sensul art. 306

alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței împotriva

încheierii nr. 132 din 24 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială și de contencios administrativ în dosarul nr. 541/2002, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 mai 2003.