ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 529/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov, sub nr. 1501 din21 mai 2001, reclamantul C.G., a solicitat, în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului, anularea deciziei nr. 250 din 11 mai 2001, emisă de pârâtă, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de muncă ale reclamantului. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a dispus în mod nelegal încetarea raporturilor de muncă, în temeiul art. 92 din Legea nr. 188/1999, atîta timp, cît pârâta a publicat în presa centrală, un anunț privind scoaterea la concurs a unor posturi vacante. A mai susținut că organigrama instituției a fost modificată prin Ordinul nr. 165 din 5 februarie 2001, act normativ inferior H.G.

nr. 46/2000, prin care s-a aprobat inițial această organigramă. Prin sentința nr. 1306/C din 30 octombrie 2001, Tribunalul Brașov a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ, reținând incidența art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și că actul contestat este un act administrativ. Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 4/F din 21 ianuarie 2002, a respins acțiunea formulată, ca inadmisibilă, pe considerentul că reclamantul C.G. nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentința, ca nelegală și netemeinică.

A susținut, în esență, că natura litigiului dedus judecății este de muncă și că instanța de fond a pronunțat o hotărâre, cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la competență, motiv pentru care se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare, la Tribunalul Brașov. Curtea, analizând recursul sub lumina dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., constată că este fondat, pentru următoarele considerente. Prin decizia nr. 250 din 11 mai 2001, Agenția Domeniilor Statului a dispus încetarea raporturilor de muncă a lui C.G., în temeiul art. 92 din Legea nr. 188/1999. Potrivit art. 95 din Legea nr. 188/1999, în cazul eliberării sau al destituirii din funcție, funcționarul public poate cere instanței de contencios administrativ, anularea actului de eliberare sau de destituire din funcție, în termen de 30 de zile de la comunicare.

După cum se observă, legea funcționarului public conține o normă expresă și specială, potrivit căreia actul de eliberare din funcție se contestă la instanța de contencios administrativ. Această normă derogă de la dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, care prevăd efectuarea procedurii prealabile, fiind aplicabilă cazului în speță, în virtutea principiului ex specialia generalibus derogant . Astfel că, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii și în consecință, va fi casată, cu trimiterea cauzei pentru judecarea în fond, aceleiași instanțe. Curtea reține calitatea de funcționar public a reclamantului la data încetării raporturilor de serviciu ale acestuia, ceea ce atrage competența de soluționare a litigiului, pentru instanțele de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.G., împotriva sentinței nr. 4/F din 21 ianuarie 2002, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, la aceiași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2003.