ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1293/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1293/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
D E C
I Z I A nr.1293 Dosar
nr.2556/2002
S-a
luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile
nr.1774 din 12 februarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București, precum și
deciziei civile nr.999 din 15 iunie 2001 a Tribunalului București, Secția a V-a
civilă și de contencios administrativ.
La
apelul nominal s-au prezentat: intimatul Serviciul Român de Informații –
U.M.0198 prin consilier juridic P.M., precum și intimatul contestator P.T.
asistat de avocat V.P..
Procedura
completă.
Reprezentanta
Ministerului Public susține recursul în anulare. Solicită admiterea recursului
în anulare, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond respingerea
acțiunii formulate de P.T..
Consilier
juridic P.M. referindu-se la întâmpinarea aflată la dosar, solicită admiterea
recursului în anulare astfel cum a fost formulat, hotărârile pronunțate în
cauză fiind greșite.
Avocat
V.P. referindu-se la întâmpinare solicită respingerea recursului în anulare și
obligarea S.R.I. la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor anexate
la dosar.
C
U R T E A ,
Asupra
recursului în anulare de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea formulată la data de 3 mai 2000 și completată ulterior, P.T. a chemat
în judecată Serviciul Român de Informații (SRI) solicitând instanței ca prin
hotărârea pe care o va pronunța să dispună:
-
obligarea pârâtului la restituirea sumei de 91.376.181 lei, actualizată
reprezentând impozitul calculat asupra ajutorului primit și reținut în mod
greșit.
-
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În
motivarea acțiunii a arătat că, la data de 15 ianuarie 2000 a fost trecut în
rezervă cu drept de pensie de serviciu în baza Decretului nr.85/2000, iar
conform Legii nr.138/1999 era îndreptățit la acordarea unui ajutor neimpozabil
de 27 solde în sumă totală de 232.117.361 lei din care i s-a reținut în mod
greșit impozitul de 91.376.181 lei în baza OG 73/1999.
Pârâtul
a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat natura juridică
a acțiunii ca fiind o cerere în pretenții civile și pe cale de consecință
solicitând obligarea reclamantului la timbrarea acțiunii.
Pe
fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Totodată,
pârâtul a formulat și o cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantului
la plata sumei de 797.689 lei reprezentând o diferență achitată în plus
acestuia dintr-o eroare de calcul.
Judecătoria
sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.1774 din 12 februarie 2001, a
admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și a obligat pe pârât la
plata sumei de 91.3676.181 lei reprezentând drepturi bănești și la 5.000.000
lei cheltuieli de judecată.
Instanța
a reținut că drepturile solicitate de către reclamant decurg dintr-un raport de
muncă și a respins cererea formulată de către pârât ca acțiunea să fie
timbrată.
A
mai reținut instanța că dispozițiile art.31 din Legea 138/1999 în baza căruia
s-a acordat reclamantului ajutorul pentru trecerea în rezervă cu drept de
pensie, nu au fost abrogate prin art.86 din O.G. nr.73/1999, astfel că în mod
greșit s-a aplicat impozitul la suma acordată.
Totodată
a reținut că suma pretinsă nu se reactualizează deoarece a fost calculată la
valoarea drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru munca prestată.
Împotriva
acestei hotărâri ambele părți au declarat recurs, invocând motive de
nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul
București, Secția a V-a , prin decizia civilă nr.999/R din 15 iunie 2001, a
admis recursul formulat de reclamantul P.T. și a modificat în parte sentința recurată
în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 124.785.830 lei drepturi
bănești către reclamant.
A
respins ca nefondat recursul formulat de către pârâtul Serviciul Român de
Informații.
Pentru
a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că pentru ca
despăgubirea să fie reală, reclamantului i se cuvine suma de 124.785.830 lei
stabilită în raportul de expertiză prin reactualizarea sumei de 91.376.181 lei
cu rata de inflație pentru perioada 15 ianuarie – 13 decembrie 2000.
În
ceea ce privește recursul pârâtului a reținut că prin art.86 din OG 73/1999 nu
au fost abrogate prevederile art.31 din Legea 138/1999 și deci sumele pe care
le-a primit reclamantul ca drepturi nu trebuiau impozitate și oricum pârâtul a
fost obligat la plata unei sume mai mici deci patrimoniul său în final nu a
fost diminuat.
În
conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 și ale art.330
alin.2 C.proc.civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea
Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor două
hotărâri considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea
ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Se
susține, în esență, că instanțele de judecată care au pronunțat hotărârile
criticate, au aplicat dispoziții care, la data soluționării cauzei erau
abrogate; astfel, au aplicat prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.138/1999
(privind salarizarea militarilor) care vizau scutirea de impozit a ajutoarelor
acordate la trecerea în rezervă și care au fost abrogate implicit prin
dispozițiile art.86 din OG nr.73/1999 care, în teza finală, dispune abrogarea
tuturor dispozițiilor contrare.
Ori,
având în vedere obiectul de reglementare a celor două acte normative, în
materia impozitării veniturilor, O.G. 73/1999 privind impozitul pe venit este
lege specială, astfel că orice altă dispoziție contrară trebuie abrogată.
Se
susține, de asemenea, că această abrogare rezultă și din faptul că ajutoarele
calculate în raport de solda brută nu sunt exceptate expres de la impozitare,
așa cum sunt veniturile prevăzute de art.5 și 6 din O.G. 73/1999, ci urmează
regimul juridic de drept comun, respectiv sunt venituri impozabile în
condițiile art.4 raportat la art.23 din același act normativ.
Ca
atare, la data când s-a născut pentru reclamant dreptul la plăți compensatorii
și ajutoare, acestea nu erau scutite de impozit.
Se
mai arată în motivarea recursului în anulare că instanțele de fond și recurs au
aplicat în mod greșit dispozițiile art.5 și 6 lit.f din O.G.73/1999 la situația
dedusă judecății, considerând că ajutoarele și plățile compensatorii, acordate
cadrelor militare la trecerea în rezervă, stabilite pe baza soldei lunare
brute din ultima lună de activitate, ar fi scutite de impozit.
Dar
potrivit dispozițiilor art.4 alin.l lit.b din O.G. nr.73/1999, salariile sunt
supuse impozitului pe venit, iar conform art.23 lit.b din aceeași ordonanță,
sunt asimilate salariilor în vederea impunerii, drepturile la solda lunară,
indemnizații, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit
legii.
Recursul
în anulare este fondat.
Este
de reținut, în primul rând, că prin dispozițiile art.31 din Legea 138/1999, se
consacră o normă de excepție, un beneficiu cadrelor militare la trecerea în
rezervă, astfel:
1.
„la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele
militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar
și ca salariat civil în cadrul ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute
la art.1 beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda
lunară brută avută în ultima lună”.
2.
„pentru orice an rămas până la limita de vârstă, un ajutor egal cu două solde
lunare brute neimpozabile”.
La
aproximativ o lună de la apariția Legii 138/1999 a fost publicată în Monitorul
Oficial – 31 august 1999 – O.G. nr.73/1993 privind impozitul pe venit care
reglementează întregul sistem de impunere fiscală.
Această
ordonanță a reglementat și anumite excepții și scutiri. Astfel, art.5 și art.6
se referă la categoria de venituri care nu sunt impozabile și respectiv la
veniturile scutite de impozit.
Din
interpretarea prevederilor mai înainte arătate urmează a reține că ajutoarele
instituite de Legea 138/1999, deși neimpozabile, până la apariția O.G. 73/1999,
nu au fost incluse în cele două categorii de venituri, nesupuse impozitării
sau scutite de impozit.
Astfel,
deși în conformitate cu art.31 din Legea 138/1999, cadrele militare
beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit, în raport cu solda lunară brută,
acest text trebuie raportat la dispozițiile art.5 din OG nr.73/1999 și
respectiv H.G. nr.1066/1999, care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor
provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare
categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială.
Or,
față de împrejurarea că însăși Legea 138/1999 se referă la salarizarea
personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de
salariat, apare evident că și veniturile acordate militarilor la trecerea în
rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare, în condițiile art.31 din
lege, decurg din statutul lor de salariați și, prin urmare, sunt supuse
impozitării în condițiile O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit.
În
acest sens sunt și Normele metodologice pentru aplicarea O.G. 73/1999 privind
impozitul pe venit aprobat prin HG 1066/1999 care, referindu-se la art.5 din
ordonanță, individualizează categoriile de venituri, ce nu sunt impozabile și
nu se impozitează, între care și ajutoarele.
Din
enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv
forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă
soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social
acordat potrivit legii, ajutorul de urgență acordat de guvern în situații de
necesitate și altele.
Textul
menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă
acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută.
Prin
urmare, aceste ajutoare sunt de natură salarială și, potrivit dispozițiilor
art.4 alin.1 lit.b din O.G. nr.73/1999, salariile sunt supuse impozitului pe
venit, iar, conform art.23 lit.b din aceiași ordonanță, sunt asimilate în
vederea impunerii, drepturile la solda lunară, indemnizații, prime, sporuri și
alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.
Prin
urmare, aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul
solda brută, urmează a fi impozitate ca orice venit brut.
Pe
de altă parte, este de reținut că în art.6 lit.f din OG nr.73/1999, care
enumeră veniturile scutite de impozit, figurează doar plățile compensatorii și
ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete.
Or,
în speță, plățile compensatorii și ajutoarele acordate reclamantului au fost
calculate în raport de solda lunară brută și, deci, și din acest punct de
vedere aceste venituri erau impozabile.
De
altfel, în art.86 din OG nr.73/1999 se statuează expres că se abrogă orice
dispoziție contrară acestei ordonanțe, ceea ce confirmă intenția legiuitorului
de a impozita aceste categorii de ajutoare.
În
legătură cu constituționalitatea prevederilor acestui text de lege este de
menționat faptul că, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a României
s-a pronunțat arătând că art.86 din OG 73/1999 este constituțional arătând
expres că „nici o dispoziție constituțională nu interzice ca printr-o lege nouă
să fie retrase scutirile acordate printr-o lege anterioară – ordonanțele
guvernului emise pe baza unei legi de abilitare au putere de lege până la
eventuala respingere de către Parlament”.
Astfel
fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a constata că
recursul în anulare este întemeiat și urmează a fi admis și a casa hotărârile
pronunțate de către Tribunalul București, Secția a V-a și Judecătoria
sectorului 1 București și pe fond a respinge acțiunea formulată de către
reclamantul P.T..
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite
recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție.
Casează
decizia nr.999 din 15 iunie 2001 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă
și de Contencios Administrativ, precum și sentința civilă nr. 1774 din 12
februarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București și respinge acțiunea
formulată de P.T..
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.