ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1293/2003

D E C I Z I A nr.1293 Dosar nr.2556/2002 S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr.1774 din 12 februarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București, precum și deciziei civile nr.999 din 15 iunie 2001 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă și de contencios administrativ. La apelul nominal s-au prezentat: intimatul Serviciul Român de Informații – U.M.0198 prin consilier juridic P.M., precum și intimatul contestator P.T. asistat de avocat V.P.. Procedura completă. Reprezentanta Ministerului Public susține recursul în anulare. Solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și pe fond respingerea acțiunii formulate de P.T..

Consilier juridic P.M. referindu-se la întâmpinarea aflată la dosar, solicită admiterea recursului în anulare astfel cum a fost formulat, hotărârile pronunțate în cauză fiind greșite. Avocat V.P. referindu-se la întâmpinare solicită respingerea recursului în anulare și obligarea S.R.I. la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor anexate la dosar. C U R T E A , Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 3 mai 2000 și completată ulterior, P.T. a chemat în judecată Serviciul Român de Informații (SRI) solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: - obligarea pârâtului la restituirea sumei de 91.376.181 lei, actualizată reprezentând impozitul calculat asupra ajutorului primit și reținut în mod greșit.

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii a arătat că, la data de 15 ianuarie 2000 a fost trecut în rezervă cu drept de pensie de serviciu în baza Decretului nr.85/2000, iar conform Legii nr.138/1999 era îndreptățit la acordarea unui ajutor neimpozabil de 27 solde în sumă totală de 232.117.361 lei din care i s-a reținut în mod greșit impozitul de 91.376.181 lei în baza OG 73/1999. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat natura juridică a acțiunii ca fiind o cerere în pretenții civile și pe cale de consecință solicitând obligarea reclamantului la timbrarea acțiunii. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Totodată, pârâtul a formulat și o cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantului la plata sumei de 797.689 lei reprezentând o diferență achitată în plus acestuia dintr-o eroare de calcul.

Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.1774 din 12 februarie 2001, a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și a obligat pe pârât la plata sumei de 91.3676.181 lei reprezentând drepturi bănești și la 5.000.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța a reținut că drepturile solicitate de către reclamant decurg dintr-un raport de muncă și a respins cererea formulată de către pârât ca acțiunea să fie timbrată. A mai reținut instanța că dispozițiile art.31 din Legea 138/1999 în baza căruia s-a acordat reclamantului ajutorul pentru trecerea în rezervă cu drept de pensie, nu au fost abrogate prin art.86 din O.G. nr.73/1999, astfel că în mod greșit s-a aplicat impozitul la suma acordată.

Totodată a reținut că suma pretinsă nu se reactualizează deoarece a fost calculată la valoarea drepturilor bănești cuvenite reclamantului pentru munca prestată. Împotriva acestei hotărâri ambele părți au declarat recurs, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Tribunalul București, Secția a V-a , prin decizia civilă nr.999/R din 15 iunie 2001, a admis recursul formulat de reclamantul P.T. și a modificat în parte sentința recurată în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 124.785.830 lei drepturi bănești către reclamant. A respins ca nefondat recursul formulat de către pârâtul Serviciul Român de Informații.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că pentru ca despăgubirea să fie reală, reclamantului i se cuvine suma de 124.785.830 lei stabilită în raportul de expertiză prin reactualizarea sumei de 91.376.181 lei cu rata de inflație pentru perioada 15 ianuarie – 13 decembrie 2000. În ceea ce privește recursul pârâtului a reținut că prin art.86 din OG 73/1999 nu au fost abrogate prevederile art.31 din Legea 138/1999 și deci sumele pe care le-a primit reclamantul ca drepturi nu trebuiau impozitate și oricum pârâtul a fost obligat la plata unei sume mai mici deci patrimoniul său în final nu a fost diminuat.

În conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 și ale art.330 alin.2 C.proc.civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor două hotărâri considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susține, în esență, că instanțele de judecată care au pronunțat hotărârile criticate, au aplicat dispoziții care, la data soluționării cauzei erau abrogate; astfel, au aplicat prevederile art.31 alin.1 din Legea nr.138/1999 (privind salarizarea militarilor) care vizau scutirea de impozit a ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă și care au fost abrogate implicit prin dispozițiile art.86 din OG nr.73/1999 care, în teza finală, dispune abrogarea tuturor dispozițiilor contrare.

Ori, având în vedere obiectul de reglementare a celor două acte normative, în materia impozitării veniturilor, O.G. 73/1999 privind impozitul pe venit este lege specială, astfel că orice altă dispoziție contrară trebuie abrogată. Se susține, de asemenea, că această abrogare rezultă și din faptul că ajutoarele calculate în raport de solda brută nu sunt exceptate expres de la impozitare, așa cum sunt veniturile prevăzute de art.5 și 6 din O.G. 73/1999, ci urmează regimul juridic de drept comun, respectiv sunt venituri impozabile în condițiile art.4 raportat la art.23 din același act normativ. Ca atare, la data când s-a născut pentru reclamant dreptul la plăți compensatorii și ajutoare, acestea nu erau scutite de impozit.

Se mai arată în motivarea recursului în anulare că instanțele de fond și recurs au aplicat în mod greșit dispozițiile art.5 și 6 lit.f din O.G.73/1999 la situația dedusă judecății, considerând că ajutoarele și plățile compensatorii, acordate cadrelor militare la trecerea în rezervă, stabilite pe baza soldei lunare brute din ultima lună de activitate, ar fi scutite de impozit. Dar potrivit dispozițiilor art.4 alin.l lit.b din O.G. nr.73/1999, salariile sunt supuse impozitului pe venit, iar conform art.23 lit.b din aceeași ordonanță, sunt asimilate salariilor în vederea impunerii, drepturile la solda lunară, indemnizații, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.

Recursul în anulare este fondat. Este de reținut, în primul rând, că prin dispozițiile art.31 din Legea 138/1999, se consacră o normă de excepție, un beneficiu cadrelor militare la trecerea în rezervă, astfel: 1. „la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar și ca salariat civil în cadrul ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art.1 beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în ultima lună”. 2. „pentru orice an rămas până la limita de vârstă, un ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile”. La aproximativ o lună de la apariția Legii 138/1999 a fost publicată în Monitorul Oficial – 31 august 1999 – O.G.

nr.73/1993 privind impozitul pe venit care reglementează întregul sistem de impunere fiscală. Această ordonanță a reglementat și anumite excepții și scutiri. Astfel, art.5 și art.6 se referă la categoria de venituri care nu sunt impozabile și respectiv la veniturile scutite de impozit. Din interpretarea prevederilor mai înainte arătate urmează a reține că ajutoarele instituite de Legea 138/1999, deși neimpozabile, până la apariția O.G. 73/1999, nu au fost incluse în cele două categorii de venituri, nesupuse impozitării sau scutite de impozit. Astfel, deși în conformitate cu art.31 din Legea 138/1999, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit, în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la dispozițiile art.5 din OG nr.73/1999 și respectiv H.G.

nr.1066/1999, care, deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială. Or, față de împrejurarea că însăși Legea 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare evident că și veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare, în condițiile art.31 din lege, decurg din statutul lor de salariați și, prin urmare, sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr.73/1999 privind impozitul pe venit. În acest sens sunt și Normele metodologice pentru aplicarea O.G.

73/1999 privind impozitul pe venit aprobat prin HG 1066/1999 care, referindu-se la art.5 din ordonanță, individualizează categoriile de venituri, ce nu sunt impozabile și nu se impozitează, între care și ajutoarele. Din enumerarea făcută de text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv forme de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu, ajutorul social acordat potrivit legii, ajutorul de urgență acordat de guvern în situații de necesitate și altele. Textul menționat nu face nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută. Prin urmare, aceste ajutoare sunt de natură salarială și, potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 lit.b din O.G.

nr.73/1999, salariile sunt supuse impozitului pe venit, iar, conform art.23 lit.b din aceiași ordonanță, sunt asimilate în vederea impunerii, drepturile la solda lunară, indemnizații, prime, sporuri și alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii. Prin urmare, aceste ajutoare fiind de natură salarială și având ca bază de calcul solda brută, urmează a fi impozitate ca orice venit brut. Pe de altă parte, este de reținut că în art.6 lit.f din OG nr.73/1999, care enumeră veniturile scutite de impozit, figurează doar plățile compensatorii și ajutoarele calculate în baza soldei lunare nete. Or, în speță, plățile compensatorii și ajutoarele acordate reclamantului au fost calculate în raport de solda lunară brută și, deci, și din acest punct de vedere aceste venituri erau impozabile.

De altfel, în art.86 din OG nr.73/1999 se statuează expres că se abrogă orice dispoziție contrară acestei ordonanțe, ceea ce confirmă intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare. În legătură cu constituționalitatea prevederilor acestui text de lege este de menționat faptul că, prin mai multe decizii, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat arătând că art.86 din OG 73/1999 este constituțional arătând expres că „nici o dispoziție constituțională nu interzice ca printr-o lege nouă să fie retrase scutirile acordate printr-o lege anterioară – ordonanțele guvernului emise pe baza unei legi de abilitare au putere de lege până la eventuala respingere de către Parlament”.

Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a constata că recursul în anulare este întemeiat și urmează a fi admis și a casa hotărârile pronunțate de către Tribunalul București, Secția a V-a și Judecătoria sectorului 1 București și pe fond a respinge acțiunea formulată de către reclamantul P.T.. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr.999 din 15 iunie 2001 a Tribunalului București, Secția a V-a civilă și de Contencios Administrativ, precum și sentința civilă nr. 1774 din 12 februarie 2001 a Judecătoriei Sectorului 1 București și respinge acțiunea formulată de P.T.. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.