ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare
recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva
sentinței civile nr.545/CA/P din 21 octombrie 2002 a Curții de Apel
Oradea.
La apelul nominal au lipsit
părțile.
Procedura completă.
S-a referit că
recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor a solicitat
judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242 pct.2 Cod procedură
civilă.
C U R T E A
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată la 18 noiembrie 2002 la Curtea de Apel Oradea, Casa
Județeană de Pensii Bihor a declarat recurs împotriva sentinței
civile nr.545 din 21 octombrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel
Oradea, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului,
recurenta a susținut că soluția de admitere a cererii
formulată de C.I. este neîntemeiată întrucât aceasta nu poate să
susțină că a suferit persecuție din partea
autorităților maghiare, în condițiile în care tatăl
acesteia a optat pentru a lucra în continuare în calitate de angajat al Căilor
Ferate din Ungaria.
S-a susținut că
această situație nu poate fi considerată ca persecuție din
motive etnice, tatăl petentei, continuând aceeași activitate,
beneficiind de salarizare, indemnizație de chirie și transport
corespunzătoare, nefiind obligat să accepte transferul, singura
sancțiune care i-ar fi fost aplicată fiind radierea din drepturile de
angajat.
Prin cererea
înregistrată la 17 martie 2003, la Curtea Supremă de Justiție
(fila 7), C.I. a solicitat respingerea recursului, în cauză făcând
dovada, în condițiile legii că părinții săi și ea
de asemenea au fost supuși persecuțiilor etnice, fiind scoși din
casa lor cu 5 încăperi și duși la 500 km. distanță de Șimleul
– Silvaniei într-un canton cu o cameră, impunându-li-se să nu
vorbească românește, să nu aprindă lumina, să asiste
la teroarea barbară aplicată românilor de hortisto-fasciști,
care comiteau omoruri, bătăi, spargeri de geamuri, ocuparea
forțată a terenurilor lor. A mai precizat intimata că tatăl
său a rebuit să accepte locul de muncă impus pentru ca familia
sa să aibă cu ce trăi.
Din actele cauzei, Curtea
Supremă de Justiție reține că hotărârea nr.545 din 21
octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea prin care s-a admis acțiunea
formulată de C.I. și s-a anulat hotărârea nr.410 din 13 august
2002 emisă de pârâtă, recunoscându-i-se reclamantei calitatea de
beneficiară a O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 cu
modificările și completările ulterioare, este legală
și temeinică.
Din probele cauzei
(declarațiile martorilor I.F. și V. I.) în mod corect instanța
de fond a reținut că reclamanta și familia ei au fost
supuși la persecuții etnice astfel încât în mod corect cererea a
fost admisă.
Mai mult s-a dovedit
că tatăl reclamantei a fost obligat să plece în Ungaria pe
post de cantonier cu un salariu extrem de mic iar familia a fost obligată
să-l urmeze.
Așa fiind,
constatându-se că în mod corect s-a reținut temeinicia acțiunii
formulate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică,
recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat
de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile
nr.606/CA/2002-P din 2 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca
nefondat.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2003.