ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 786/2003

Decizia nr.

786                                                                                                Dosar

nr. 4094/2001

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la 15 septembrie 1999,

reclamantul T.N.A. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului

București și pe pârâții C.M., C.D., solicitând predarea  în proprietate și

pașnică posesie a folosinței apartamentului situat la parterul imobilului din

sector 2, constatându-se inopozabilitatea și nulitatea contractului de

închiriere nr. 22934 din 23 iunie 1995 încheiat pentru apartamentul din

litigiu.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin

sentința civilă nr. 1405 din 27 ianuarie 1998  a  Judecătoriei  sector 2

București  s-a  constatat  că, trecerea în proprietatea statului a imobilului

s-a făcut fără titlu, Primăria Municipiului București nu putea în mod valabil

să dispună cu privire la închirierea acestuia, pârâții au executat la

apartament lucrări de construcție fără autorizație.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1204

din 12 decembrie 2000, a respins acțiunea față de Consiliul General al

Municipiului București, pentru autoritate de lucru judecat, a respins cel de al

doilea capăt de cerere privind inopozabilitatea și nulitatea contractului de

închiriere ca nefondat în contradictoriu cu pârâții C.M.  și C.D.

S-a reținut pentru aceasta că, în raport de cele

cuprinse în sentința civilă nr. 1405/1998, prin care Consiliul General al

Municipiului București a fost obligat să lase aceluiași reclamant în deplină

proprietate imobilul, pentru capătul de cerere privind revendicarea, față de

Consiliul General al Municipiului București există autoritate de lucru judecat.

Cum până la promovarea acțiunii în justiție,

titlul statului nu a fost pus la îndoială, contractul de închiriere este

opozabil reclamantului, nu există nici o cauză de nulitate a aceluiași

contract, iar lucrările executate nu sunt stricăciuni ci doar modificări ale

configurației inițiale a apartamentului, situație în care reglementarea

raporturilor  juridice dintre reclamant și pârâții chiriași urmează  a se face

nu pe calea acțiunii în revendicare ci pe baza dispozițiilor O.G. nr. 40/1999.

Prin decizia civilă nr. 285 din 31 mai 2001

Curtea de Apel București a respins excepția de necompetență materială a primei

instanțe, invocată de intimați, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamant împotriva sentinței civile nr. 1204 din 12 decembrie 2000 a

Tribunalului  București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut de asemeni, că în cauză a operat autoritatea de lucru judecat, existând

identitate de părți, obiect, cauză, față de Consiliul General al Municipiului

București, iar motivele de apel referitoare la nerespectarea dispozițiilor art.

13 lit. h) din O.G. nr. 40/1999 schimbă de fapt obiectul cererii de chemare în

judecată, întrucât în apel se solicită pe acest temei constatarea lipsei

titlului locativ al pârâților.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzut de art. 304

pct. 7 – 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că;

- obiectul procesului se referă la

exercitarea atributelor dreptului de proprietate, drept recunoscut prin

sentința civilă nr. 1405/1998, în favoarea reclamantului, situație în care

statul nu putea dispune de acest bun, prin închiriere;

- dispozițiile O.G. nr. 40/1999 privind

prelungirea contractelor de închiriere nu operează în cazul chiriașilor aflați

în vreunul din cazurile de exceptare prevăzute de art. 13, pârâții

încadrându-se în situația prevăzută de lit. g) din acest text . Această împrejurare

nu constituie o cerere nouă, formulată în apel, ea fiind menționată chiar în

acțiunea introductivă;

- greșit s-a reținut existența autorității

lucrului judecat, întrucât în primul proces cauza acțiunii s-a referit exclusiv

la nulitatea naționalizării imobilului, pe când prezentul proces se referă la

nulitatea și inopozabilitatea contractului de închiriere, unită cu exceptarea

pârâților de la dreptul de prelungire a termenului de folosință a imobilului.

Recursul nu este fondat.

Indiscutabil, cererea introductivă de instanță

este formulată ca o acțiune în revendicare, în exercitarea tuturor atributelor

dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu, obținut de pârâții C.M.

și C.D. în calitate de chiriași și în considerarea – în principal – a faptului

că, față de reclamant, contractul de închiriere nu este opozabil, fiind și

lovit de nulitate, întrucât Primăria nu putea în mod valabil să dispună cu

privire la un imobil care nu  era proprietatea statului.

Așa fiind, sub un prim aspect, este de reținut

că în mod legal, prin  hotărârea atacată s-a apreciat asupra existenței

autorității lucrului judecat, față de pârâtul Consiliul General al Municipiului

București, în raport de cele dispuse anterior prin sentința civilă nr. 1405 din

27 ianuarie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 București – obligarea Consiliului

General al Municipiului  București  să  lase  reclamantului  în  deplină

proprietate  și posesie același imobil -, existând tripla identitate cerută de

prevederile art. 1201 C. civ.

În ceea ce privește cererea de constatare a

nulității și inopozabilității contractului de închiriere deținut de pârâți,

evident, aceasta ține mai degrabă de stabilirea și cercetarea unor eventuale

raporturi juridice locative între părți și de formularea în consecință a unei

acțiuni în evacuare, în măsura în care invocă inexistența – sau lipsa de efecte

– a unui titlu locativ deținut de pârâții chiriași.

În atare situație, cum în speță, imobilul a fost

redobândit în proprietate de reclamant, prin sentința civilă amintită,

incidente sunt dispozițiile de protecție pentru chiriași conținute în O.U.G.

nr. 40/1999 – temei de drept indicat și de reclamant în acțiune – și,

aplicabilă deci, procedura de urmat stabilită prin această normă legală, atât

în ce privește pe fostul proprietar cât și pe chiriași.

Esențial, prin O.U.G. nr. 40/1999, art. 7, s-a

prevăzut prelungirea de drept a contractelor de închiriere și în ipoteza în

care foștii proprietari au revendicat imobilele preluate de stat, situație în

care, în acest cadru procesual, în raport de cele solicitate prin acțiune, nu

se poate în nici un caz reține inopozabilitatea și, mai ales, nulitatea

contractului de închiriere.

Cum acesta a fost obiectul juridic dedus

judecății prin cererea formulată, în mod corect instanța de apel a apreciat că

împrejurarea invocată  de apelant cu referire la nerespectarea art. 13 lit. h)

din O.G. nr. 40/1999, menționată este adevărat și în motivarea acțiunii, nu

poate duce la o altă soluție.

De altfel, o asemenea chestiune nu poate sta la

justificarea unei acțiuni în revendicare, ci, pentru cele deja amintite, poate

constitui, eventual, temeiul unei acțiuni în evacuare în cadrul și conform

procedurii instituite în acest sens de O.U.G. nr. 40/1999.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul T.N.A. împotriva deciziei nr. 285 A din 31 mai 2001 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

februarie 2003.