ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 786/2003

Decizia nr. 786 Dosar nr. 4094/2001 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 15 septembrie 1999, reclamantul T.N.A. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului București și pe pârâții C.M., C.D., solicitând predarea în proprietate și pașnică posesie a folosinței apartamentului situat la parterul imobilului din sector 2, constatându-se inopozabilitatea și nulitatea contractului de închiriere nr. 22934 din 23 iunie 1995 încheiat pentru apartamentul din litigiu. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1405 din 27 ianuarie 1998 a Judecătoriei sector 2 București s-a constatat că, trecerea în proprietatea statului a imobilului s-a făcut fără titlu, Primăria Municipiului București nu putea în mod valabil să dispună cu privire la închirierea acestuia, pârâții au executat la apartament lucrări de construcție fără autorizație.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 1204 din 12 decembrie 2000, a respins acțiunea față de Consiliul General al Municipiului București, pentru autoritate de lucru judecat, a respins cel de al doilea capăt de cerere privind inopozabilitatea și nulitatea contractului de închiriere ca nefondat în contradictoriu cu pârâții C.M. și C.D. S-a reținut pentru aceasta că, în raport de cele cuprinse în sentința civilă nr. 1405/1998, prin care Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să lase aceluiași reclamant în deplină proprietate imobilul, pentru capătul de cerere privind revendicarea, față de Consiliul General al Municipiului București există autoritate de lucru judecat.

Cum până la promovarea acțiunii în justiție, titlul statului nu a fost pus la îndoială, contractul de închiriere este opozabil reclamantului, nu există nici o cauză de nulitate a aceluiași contract, iar lucrările executate nu sunt stricăciuni ci doar modificări ale configurației inițiale a apartamentului, situație în care reglementarea raporturilor juridice dintre reclamant și pârâții chiriași urmează a se face nu pe calea acțiunii în revendicare ci pe baza dispozițiilor O.G. nr. 40/1999. Prin decizia civilă nr. 285 din 31 mai 2001 Curtea de Apel București a respins excepția de necompetență materială a primei instanțe, invocată de intimați, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1204 din 12 decembrie 2000 a Tribunalului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut de asemeni, că în cauză a operat autoritatea de lucru judecat, existând identitate de părți, obiect, cauză, față de Consiliul General al Municipiului București, iar motivele de apel referitoare la nerespectarea dispozițiilor art. 13 lit. h) din O.G. nr. 40/1999 schimbă de fapt obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât în apel se solicită pe acest temei constatarea lipsei titlului locativ al pârâților. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, întemeindu-l pe motivele de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 – 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că; - obiectul procesului se referă la exercitarea atributelor dreptului de proprietate, drept recunoscut prin sentința civilă nr. 1405/1998, în favoarea reclamantului, situație în care statul nu putea dispune de acest bun, prin închiriere; - dispozițiile O.G.

nr. 40/1999 privind prelungirea contractelor de închiriere nu operează în cazul chiriașilor aflați în vreunul din cazurile de exceptare prevăzute de art. 13, pârâții încadrându-se în situația prevăzută de lit. g) din acest text . Această împrejurare nu constituie o cerere nouă, formulată în apel, ea fiind menționată chiar în acțiunea introductivă; - greșit s-a reținut existența autorității lucrului judecat, întrucât în primul proces cauza acțiunii s-a referit exclusiv la nulitatea naționalizării imobilului, pe când prezentul proces se referă la nulitatea și inopozabilitatea contractului de închiriere, unită cu exceptarea pârâților de la dreptul de prelungire a termenului de folosință a imobilului.

Recursul nu este fondat. Indiscutabil, cererea introductivă de instanță este formulată ca o acțiune în revendicare, în exercitarea tuturor atributelor dreptului de proprietate asupra apartamentului din litigiu, obținut de pârâții C.M. și C.D. în calitate de chiriași și în considerarea – în principal – a faptului că, față de reclamant, contractul de închiriere nu este opozabil, fiind și lovit de nulitate, întrucât Primăria nu putea în mod valabil să dispună cu privire la un imobil care nu era proprietatea statului.

Așa fiind, sub un prim aspect, este de reținut că în mod legal, prin hotărârea atacată s-a apreciat asupra existenței autorității lucrului judecat, față de pârâtul Consiliul General al Municipiului București, în raport de cele dispuse anterior prin sentința civilă nr. 1405 din 27 ianuarie 1998 a Judecătoriei sectorului 2 București – obligarea Consiliului General al Municipiului București să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie același imobil -, existând tripla identitate cerută de prevederile art. 1201 C. civ. În ceea ce privește cererea de constatare a nulității și inopozabilității contractului de închiriere deținut de pârâți, evident, aceasta ține mai degrabă de stabilirea și cercetarea unor eventuale raporturi juridice locative între părți și de formularea în consecință a unei acțiuni în evacuare, în măsura în care invocă inexistența – sau lipsa de efecte – a unui titlu locativ deținut de pârâții chiriași.

În atare situație, cum în speță, imobilul a fost redobândit în proprietate de reclamant, prin sentința civilă amintită, incidente sunt dispozițiile de protecție pentru chiriași conținute în O.U.G. nr. 40/1999 – temei de drept indicat și de reclamant în acțiune – și, aplicabilă deci, procedura de urmat stabilită prin această normă legală, atât în ce privește pe fostul proprietar cât și pe chiriași. Esențial, prin O.U.G. nr. 40/1999, art. 7, s-a prevăzut prelungirea de drept a contractelor de închiriere și în ipoteza în care foștii proprietari au revendicat imobilele preluate de stat, situație în care, în acest cadru procesual, în raport de cele solicitate prin acțiune, nu se poate în nici un caz reține inopozabilitatea și, mai ales, nulitatea contractului de închiriere.

Cum acesta a fost obiectul juridic dedus judecății prin cererea formulată, în mod corect instanța de apel a apreciat că împrejurarea invocată de apelant cu referire la nerespectarea art. 13 lit. h) din O.G. nr. 40/1999, menționată este adevărat și în motivarea acțiunii, nu poate duce la o altă soluție. De altfel, o asemenea chestiune nu poate sta la justificarea unei acțiuni în revendicare, ci, pentru cele deja amintite, poate constitui, eventual, temeiul unei acțiuni în evacuare în cadrul și conform procedurii instituite în acest sens de O.U.G. nr. 40/1999. Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul T.N.A. împotriva deciziei nr. 285 A din 31 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2003.