ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1802/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

27 iulie 1999, reclamanta SC E.L. SRL București a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice București

și Administrația Finanțelor Publice a sectorului 1 București, solicitând

anularea deciziei nr. 1429/1999 și a procesului-verbal nr. 309362 din 7

octombrie 1998 și exonerarea societății de plata sumei de 86.989.648 lei

reprezentând T.V.A. neacceptată la rambursare.

În motivarea cererii, reclamanta a

învederat că organele financiare au constatat în mod eronat că societatea nu

poate beneficia de rambursarea solicitată, întrucât operațiunilor de export

desfășurate în baza contractelor de comision încheiate, li se aplică cota 0 de

T.V.A.

La data de 17 ianuarie 2000,

reclamanta a formulat în baza art. 57 alin. (4) C. proc. civ., cerere de

chemare în judecată a SC F. SRL București, pentru ca hotărârea ce se va

pronunța să-i fie opozabilă.

Astfel, reclamanta a arătat că,

potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, dreptul la restituirea

T.V.A. de la stat, în sumă de 63.357.245 lei aparține acestei societăți, ce

poate participa ca terț la proces.

Ulterior, la 15 februarie 2000, SC

F. SRL a depus cerere de intervenție, în interes propriu și al reclamantei,

solicitând anularea celor două acte administrative și exonerarea ambelor

societăți de obligația de plată a sumei de 63.357.245 lei.

Intervenienta a arătat că a avut

calitatea de comisionar pentru exporturile de tineret ovin înscrise în

facturile ce formează obiectul litigiului, beneficiind de cota 0 la T.V.A.

Prin încheierea din 22 mai 2000, Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, a respins în principiu atât cererea de

chemare în judecată a altei persoane, cât și cererea de intervenție, iar prin

sentința civilă nr. 552 din 29 mai 2000 a admis în parte acțiunea.

În fond, după casarea cu trimitere

spre rejudecare, aceiași instanță a respins cele două cereri din 17 ianuarie

2000 și respectiv, 15 februarie 2000, prin încheierea din 28 mai 2002, parte

integrantă a sentinței civile nr. 610 din 11 iunie 2002.

Prin această din urmă hotărâre,

instanța a respins acțiunea ca neîntemeiată, reținând în esență că operațiunile

desfășurate de reclamantă – livrare de animale vii către SC F. SRL – reprezintă

vânzări la intern și nu export în comision, pentru a se putea beneficia de cota

zero la T.V.A.

Potrivit art. 17 lit. c) din O.G.

nr. 3/1992, unitățile producătoare pot aplica T.V.A. în cotă 0 pentru export

realizat direct ori pe bază de comision sau de către unitățile exportatoare,

caz în care livrarea produselor se face direct de producător.

Instanța a reținut că operațiunile

desfășurate de reclamantă nu se încadrează în nici una din situațiile

menționate, fiind o vânzare-cumpărare la intern, în urma căreia proprietara

mărfii a devenit SC F. SRL care, în baza unor contracte de comision, a

împuternicit alte societăți să exporte marfa.

Așadar, în mod corect au stabilit

organele de control că reclamanta avea obligația să aplice cota de 11% T.V.A și

nu cota 0, astfel cum a procedat.

Împotriva sentinței au declarat

recurs atât reclamanta SC E.L. SRL, cât și SC F. SRL, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că

instanța a aplicat greșit legea, respectiv art. 17 lit. c) din O.G. nr. 3/1992,

precum și art. 25 lit. b) din decizia nr. 9/1997 referitoare la aplicarea

ordonanței privind T.V.A.

De asemenea, s-a invocat

interpretarea eronată a actelor deduse judecății, întrucât rezultă că

societatea a efectuat exporturi atât în nume propriu, cât și prin comisionari,

agenți economici, în temeiul unor contracte de comision legal încheiate, având

clauze expres convenite pentru asigurarea exportului.

Reclamanta a arătat că vânzarea s-a

făcut în mod legal către SC F. SRL care, la rândul său, a vândut la export prin

comisionari.

Sentința a fost criticată și sub

aspectul înlăturării, fără nici o motivare a raportului de expertiză contabilă

efectuat în cauză, necontestat de pârâți, care stabilește că pentru exportul în

comision efectuat la 15 iunie 1998 s-a calculat greșit T.V.A. de 23.145.161

lei, pentru cel din 20 mai 1998 s-a calculat eronat suma de 4.199.580 lei, iar

pentru 63.357.245 lei reprezentând T.V.A. deductibil, această sumă se cuvine SC

F. SRL, devenită creditoare, cu dreptul de a solicita restituirea T.V.A. de la

bugetul statului.

Nelegalitatea hotărârii, a menționat

reclamanta, provine și din greșita respingere a cererii de intervenție

formulată de SC F. SRL.

Oricum, neprimindu-se participarea

acestei societăți la proces, reclamanta are căderea de a se subroga în

drepturile beneficiarei deducerii T.V.A., în limitele acestei valori și

obligații.

În recursul declarat de SC F. SRL

s-a criticat, de asemenea, respingerea cererii de intervenție. Astfel, față de

calitatea de comisionar la export a societății, dacă reclamanta ar fi aplicat

cota de 11% T.V.A., SC F. SRL ar fi fost îndreptățită să solicite restituirea

sumei plătită cu acest titlu la bugetul de stat.

Întrucât în raportul de expertiză

s-a făcut mențiunea privind dreptul la restituire al societății comisionare,

aceasta, luând procedura din faza în care se găsea, era în măsură să solicite

restituirea T.V.A. de la buget.

Examinând cauza în raport de

motivele invocate, Curtea va constata că ambele recursuri sunt nefondate,

urmând a fi respinse ca atare.

Astfel, în mod corect instanța de

fond a respins atât cererea de chemare în judecată a altei persoane, cât și

cererea de intervenție, SC F. SRL neavând calitatea de a contesta nici

procesul-verbal din 7 octombrie 1998 privind controlul efectuat la reclamantă,

în vederea soluționării cererii SC E.L. SRL, de rambursare a T.V.A. și nici

decizia Ministerului Finanțelor Publice, actul final emis în procedura

administrativă prevăzută de actul normativ în vigoare la data de 30 iunie 1999,

Legea nr. 105/1997, urmată exclusiv de societatea reclamantă.

În aceste împrejurări, SC F. SRL nu

se poate adresa instanței, potrivit Legii nr. 105/1997, pentru a solicita,

direct pe această cale, rambursarea T.V.A., astfel încât recursul declarat de

această societate este nefondat, ea nedobândind în mod justificat calitatea de

intervenientă.

Pentru considerentele arătate mai

sus, este nefondată și critica din recursul reclamantei privind respingerea

cererilor din 17 ianuarie 2000 și 15 februarie 2000.

Pe fondul litigiului, Curtea

constată că situația de fapt a fost bine reținută de instanță care a

interpretat corect actele deduse judecății, în raport de dispozițiile legale

aplicabile, art. 17 lit. c) și art. 25 lit. b) din O.G. nr. 3/1992.

Astfel, din probele administrate

rezultă că în perioada mai – iunie 1998, reclamanta a vândut animale vii (oi)

către SC F. SRL, aceasta din urmă societate exportând marfa pe baza unor

contracte de export în comision, încheiate cu alte societăți comerciale.

În aceste operațiuni, SC F. SRL a

acționat în calitate de comitent, declarațiile vamale și facturile externe

fiind întocmite pe numele societăților comisionare, făcându-se mențiunea că

marfa a fost cumpărată de la reclamanta SC E.L. SRL București.

Prin urmare, exportul nefiind

realizat de reclamantă în nume propriu, operațiunile efectuate de societate

fiind vânzări realizate la intern și nu operațiuni de export în comision, în

mod legal s-a constatat de organul de control că nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 17 lit. c) din O.G. nr. 3/1992 privind cota 0 de T.V.A.

Astfel, reclamanta avea obligația ca

la emiterea facturilor să aplice cota de 11% T.V.A., în vigoare la data

facturării mărfii și nu cota 0, astfel cum a procedat.

Referitor la motivul de recurs

privind înlăturarea expertizei contabile și acesta este nefondat, întrucât din

concluziile raportului rezultă că organul de control a calculat eronat T.V.A.

în sumă de 23.145.161 lei pentru exportul la comision efectuat de reclamantă la

15 iunie 1998 și de 4.199.580 lei pentru factura din 20 mai 1998.

Întrucât aceste sume au fost

rambursate ulterior, reclamanta și-a restrâns pretențiile la suma de 63.357.245

lei, valoare despre care expertiza nu a considerat că se cuvine societății SC

E.L. SRL, ci a concluzionat că ar fi fost îndreptățită să solicite rambursarea

SC F. SRL.

Având în vedere cele expuse mai sus,

Curtea va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de SC

E.L. SRL București și SC F. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 610

din 11 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 mai 2003.